Când astrele-ţi pun piedică…

1…ori cazi în nas, ori le râzi în nas. Altă variantă nu există, mercur retrograd nu acceptă cale de mijloc. Vă povestesc păţania de azi şi tare curioasă aş fi să aflu cum aţi fi procedat voi într-o situaţie asemănătoare. Să ştiu dacă e cazul să mai las musca de pe căciulă să-mi bâzâie haotic sau să las zen-ul să-mi gâdile conştiinţa că am făcut bine ce-am făcut. Din motive „tehnice”, nu voi spune contextul real că ar însemna să intru în amănunte şi oricum nu e important. Datele rămân însă aceleaşi. Boon.
Să presupunem că în autobuzul pe care-l iau eu dimineaţa, e o bătrânică pe care n-o cunosc foarte bine dar care, în urmă cu ceva timp, a spus că tare mult şi-ar dori ca în fiecare dimineaţă cineva să-i citească horoscopul. Că ea nu vede şi n-are cine. Şi să presupunem că m-am oferit eu să fac asta.

În primele zile, fire conştiincioasă, mă trezeam mai repede ca să ajung la chioşc să cumpăr ziare „proaspete”, să am din ce-i recita femeii predicţiile astrale. Insista să-i citesc cap-coadă horoscopul ăla şi trebuia să vorbesc tare că nici nu auzea foarte bine. Azi aşa, mâine aşa, femeia era prezentă în autobuz  la oră fixă, cu urechile ciulite, eu prezentă la sursa de material didactic, fie ploaie, fie nori.
Numai că doza de conștiinciozitate a început să scadă cu aceeaşi viteză cu care scădeau şi temperaturile şi creştea nivelul mării lenei. Era tot mai frig şi tot mai greu să fac ocolul până la chioşc şi deja aveam maculatură adunată cât pentru un an. Aşa că m-am învăţat să iau în fiecare dimineaţă, în fugă, un ziar la nimereală din colecţia adunată în timp, şi tot îi făceam femeii pe plac. Ea era mulţumită, eu la fel. Şi aşa să fi trecut… muuult. Tare mult.

Azi dimineaţă însă, ceva s-a întâmplat cu ascendentul, cred că l-a prins radarul sau s-a cherchelit azi noapte şi mi-a pus gând rău. Că după ce am terminat de citit, am pus materialul în geanta în care mai aveam câteva de rezervă şi mi-am văzut de drum, s-a apropiat o doamnă, şi-a cerut scuze că „îndrăzneşte” dar ar vrea să mă roage ceva. Cum să nu? Spuneţi! „Ştiţi, eu eram atentă în fiecare dimineaţă când îi citeaţi bătrânicii din horoscop, se auzea şi mai în spate că trebuia să-i citiţi mai tare. Şi aşteptam să ajungeţi la zodia mea că nu ştiu de unde îl citiţi dar să ştiţi că mi se potriveşte de fiecare dată. Şi acum a trecut autobuzul ăla pe lângă al nostru şi a claxonat exact când eraţi la zodia mea şi nu am auzit. Vă pot ruga să îmi mai spuneţi o dată?”
Şoc, groază şi stupoare! Ce să fac, ce să fac, ce săăă faaaac?
În secundele alea mă gândeam că poate am eu norocul să fi nimerit numai din alea la modul general, gen: „azi întâlniţi o cunoştinţă şi primiţi o veste bună” şi femeia s-a întâlnit la lift cu vecina de la 3 care i-a spus că s-a reparat încuietoarea de la uşa subsolului şi nu mai curge apă-n beci. Şi automat se gândea că „da, măi, uite că aşa e, s-a întâmplat cum a spus fata aia din autobuz”. Aşa am crezut în primele secunde. Dar cum ascedentul de mai sus avea chef de bâză, normal că lucrurile au devenit din aproape roz, în traducere liberă hai că nu poate fi atât de rău, în maro închis adică: fată, ai cam dat de dracu.
Că doamna a ţinut să-mi menţioneze faptul că, citez: „azi aş avea de semnat un contract de muncă. Dar am şi luni un interviu şi nu ştiu dacă să semnez azi sau să aştept”. Am încheiat citatul cu nod în gât.
Cred că m-am albit instant, nu ştiu. Dar picioarele sigur au luat-o razna. Şi cum potriveala mămicii ei de potriveală nu putea fi mai în dezavantajul meu, scot foia, îi caut zodia şi citesc bâlbâit că „azi nu staţi prea bine cu intuiţia şi cu încrederea în sine, nu luaţi decizii în grabă….
Să-i spun că ziarul era din 12 septembrie 2013? Să nu? Dacă-i spun, îi dau peste cap tot şpilul ăla care o făcea să creadă că uite, chiar aşa e, mi se potriveşte! Şi cum e la modul general, cum spuneam, ea oricum va găsi corespondent în ceea ce i se întâmplă zilnic. Dar ea a dat de înţeles că se şi ghidează după asta, că o interesa ce spun astrele că ea are de semnat documente. Că dacă Pluto spune nţ!, apăi nu rămâne. Să o las să se ghideze după asta? Mi-am amintit însă că oricum, în zilele în care cumpăram ziarele proaspete şi citeam bătrânicii din mai multe surse, în aceeaşi zi, la zodia ei, unul zicea că va fi o zi cu surprize plăcute, bani, veşti bune, altul că ar fi bine să staţi în casă că e de foarte rău. Aşa că oricum nu în zona „actualitate” e problema. Am ales să nu îi spun. I-am sugerat pe ocolite să facă aşa cum crede că e mai bine pentru ea şi că poate mai greşeşte şi horoscopul. Mi-a mulţumit, ne-am urat o zi bună şi aia a fost.

M-am tot gândit la cum va proceda. Eu nu ştiu cum e cu astea, nu cred, nu mă interesează, nu îl citesc niciodată pentru mine. Îi citesc bătrânicii dar în secunda următoare uit ce-am zis. Chiar există oameni care se ghidează după asta în chestiuni importante? Înţeleg, cum am spus, să faci asocieri şi să găseşti asemănări între evenimentele zilei şi predicţiile auzite. Dar să iei totul ca pe un soi de avertisment de pe cutiile de detegent? A nu se înghiţi! A se feri de îngheţ! A acţiona în consecinţă!
Să ştiţi că eu una m-am lecuit. Nu, nu voi cumpăra dimineaţă ziarul, tot din alea vechi îi voi face femeii ritualul dar voi face decupaje. Numai chestii total generale voi spune. „Azi veţi avea o zi cu drumuri scurte, veţi vedea un amic şi veţi depăna amintiri. E posibil şi să nu apară amicul şi drumurile să fie mai lungi puţin.”

P.S Oana, crezi că pentru c-am râs de astrele tale am păţit-o? Sau e din cauze care nu pot fi elucidate, cum ar fi planete aliniate greşit? 😀
Sursă foto

Update: pentru că  n-am fost inspirată să găsesc un exemplu mai bun, văd că rămâne doar ideea că eu ajut bătrânici în autobuze. Şi nu e corect să fie aşa din moment ce nu ăsta e subiectul. Şi n-aş vrea să fiu lăudată pentru ceva ce nu se întâmplă. Repet: contextul e altul. Şi nu bătrânica e subiectul principal. Să zicem atunci că e vorba de un traficant de ouă de prepeliţă care m-a ameninţat că pune prepeliţele pe mine dacă nu îi citesc horoscopul în fiecare zi. Şi o fac de nevoie, în timp ce-i urez să-i emigreze toate păsările din curte. Deci adio bunătate 😀 No, aşe! 😉

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

70 de răspunsuri la Când astrele-ţi pun piedică…

  1. opantazi zice:

    Iarta-ma ca-ti spun, Potecut, dar eu m-am bucurat c-ai patit-o… Aoleu, suna nasol! Reformulez: De ce naiba as mai fi ras eu in halul asta acum, daca n-o pateai tu? Tot nu e bine… Las’ c-ai inteles tu ce-am vrut sa spun. Acum stau si astept sa ma loveasca astrele si pe mine. 😀

    Apreciază

  2. lucillette zice:

    E gresit tot cerul, nu are cum altfel. Arunca musca de pe caciula, ea nu ti apartine. Sa ramana doar bunatatea pe care o arati batranicii, care bunatate este demna de toata lauda. Asta este singurul lucru care intereseaza.
    Altfel astrele fac doar cum le taie capul si putini sunt cei ce stau cu ochii tintiti spre cer…

    Apreciază

    • Mulţumesc pentru încurajare!
      Mi-e ruşine însă să accept complimentul şi lauda legată de bunătate. Cum am spus, contextul e altul. Datele există şi totul e perfect real. Însă nu aş spune că implică bunătate. Nu e vorba de un act „caritabil”. Dar nu am vrut să detaliez că nu e cazul.
      Cu astrele sunt perfect de acord 😀 😀

      Apreciat de 1 persoană

  3. GEGELUTZ zice:

    Măi cumințenia Pământului! 🙂

    Apreciază

    • Eu?? Nieee.. niciodată! :facepalm:
      Ce mai faci tu, Gegelutz??? Mi-a fost dor di tini!

      Apreciază

      • GEGELUTZ zice:

        Ba ești, măi, copile. Cine altul/alta ar mai fi atât de binevoitor să-i satisfacă o plăcere nevinovată unei bătrânici oarecare? Să fii sănătoasă și să nu te schimbi niciodată!

        Apreciază

      • GEGELUTZ zice:

        A, scuze, nu văzui și restul replicii tale. Bine fac, mă agit ca sifonul până mă răsuflu și apoi o iau de la capăt. 😀 Și mie mi-a fost dor de tine și de încă niște persoane de pe-aici!

        Apreciază

        • Gegelutz, mă simt prost tare. Exemplu cu bătrânica e doar un exemplu. Dar nu implică bunătatea mea, e vorba de altceva. Off… cum pisici să modific asta că n-aş vrea să se înţeleagă aiurea?
          Of… dar sper că eşti bine. Daaa?

          Apreciază

          • GEGELUTZ zice:

            Bine, dacă ții neapărat, ești o ființă deplorabilă și nu voi să mai știu de tine! Bun așa, te-ai liniștit? Doamne, cine nu mă cunoaște o să creadă că te înjur de-adevăratelea în propria-ți ogradă! Sunt bine, mulțam pentru întrebare. Sper că și tu ești în regulă!

            Apreciat de 1 persoană

  4. April zice:

    Oooo vai, îi compătimesc pe cei care își ghidează viața după horoscop…
    În altă ordine de idei, cum reușești tu să le pățești pe toate? Tare palpitantă viață mai trebuie să ai! :))

    Apreciat de 1 persoană

    • Asta nu e din categoria palpitant, e doar… oooppssss, cum mă scot? 😀
      Că nu e palpitantă deloc. Doar le mai păţesc…

      Apreciază

      • April zice:

        No, cum zici tu… 🙂
        Pe mine mă apucă palpitațiile numai când mă gândesc câte gânduri trebuie să-ți fi trecut prin cap și câte sentimente te-au încercat în acel moment. 🙂

        Apreciază

        • Păi da. Că femeia aia dădea de înţeles că semnează dacă spune horoscopul că-i de bine. Şi cum să nu mă sperie gândul că eu îi ziceam ceva de acu’ doi ani. Şi te miri şi ăia de unde au copiat?? 😀

          Apreciază

  5. fosile zice:

    Nu vii şi la Cluj?
    Că tare mi-ar place să-mi citească şi mie cineva horoscopul în timp ce merg pe jos pînă la lucru.
    Facem şi mişcare, ne şi informăm…şi cred că s-ar mai aduna de am putea face un grup, am putea iniţia petiţii, oh…cîte am putea face…
    Că azi-dimineaţă, pe cînd zicea Nety horoscopul meu, m-a apucat tusea şi n-am auzit ce zicea.
    Stii ce, dacă-i aşa să-ţi ţie Dumnezeu năravul şi nu-ţi mai face procese de conştiinţă.In fond îi spui fiecăreia ce vrea să audă.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mishuk zice:

    deci până la urmă contextul e important și tu ai luat-o pe poteci greșite. ce au prezis astrele pt 22 aprilie 2012?

    Apreciază

  7. Drugwash zice:

    Vezi unde duce minciuna, chiar şi cea mai… nevinovată? 🙄 Să-ţi fie învăţătură de minte să nu mai minţi niciodată! 😉

    Apreciază

    • Şi tu ai dreptate.
      Dar tare aş vrea să ştiu că şi dacă mâine voi cumpăra ziarul „la zi”, ce vor spune astrele va fi şi conform cu realitatea… 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Dacă cineva şi-ar da silinţa să citească în mod corect conjunctura astrelor, există o mică, foarte mică posibilitate ca predicţia – care nu poate fi decît generică – să se îndeplinească. Părerea mea însă e că tot ce-i pe hîrtie şi pe sticlă se încadrează inechivocabil la capitolul „baliverne de fraierit fraierii”. Şi cu atît mai mult nu-ţi poţi permite să devii o portavoce a acelor baliverne, pentru (ne)îndeplinirea cărora cineva cîndva te-ar putea socoti responsabil(ă) şi de acolo cine-ştie-ce ar mai putea urma.

        Apreciază

  8. psi zice:

    horoscopul din ziare e așa, ca bitterul suedez, merge la orice. eu i-aș fi citit femeii cu aplomb. 😀 cine o pune să ciulească urechile unde nu-i fierbe oala (chiar dacă tu citeai cu mai mulți decibeli).

    Apreciază

  9. Chiar nu ştiu cum e cu astrele astea, recunosc. Văd mulți oameni care, dimineața, citesc mai întâi horoscopul. Şi par a fi convinşi că, în funcție de datele acelea, ziua respectivă va fi într-un fel sau altul. Unii spun că depinde foarte mult de cine alcătuieşte acel horoscop, ceea ce duce la concluzia că sunt astrologi de încredere şi unii care bat câmpii – plătiți fiind pentru asta. Poate că totul ține şi de autosugestie, plus dorința atemporală de a-ți cunoaşte viitorul, plecând la drum cu speranța – mărturisită sau nu – că l-ai putea controla. Fac parte dintre aceia care lasă viitorul să vină cu toate surprizele sale, bune/rele, fără a încerca să „ştiu” ce-mi rezervă ziua abia începută.

    Apreciază

    • Şi eu cred că de autosugestie e vorba, în majoritatea cazurilor. Altfel nu-mi explic. Nu ştiu cine e de încredere şi cine nu, eu nu-l citesc decât de nevoie şi nu îi acord atenţie nici atunci.
      Nici treaba cu caracterizarea zodiilor nu face parte din sfera mea de interes.

      Apreciat de 1 persoană

  10. ecaleopi zice:

    La ,,meteo” se anunţau ploi abundente în Oltenia. Atunci când, pe la noi, pământul deja era suprasaturat de apă, mama soacra mea zicea: ,,eee, Oltenia e mare!”.
    Dacă însă era secetă şi nevoie de apă, spunea, cu bucurie: ,,i-auzi, cică o să plouă mult pe la noi!”.
    Este asemănător cu a alege acea parte a paharului care îţi convine, la un moment dat, cam aşa, cu zodiile astea…

    Apreciază

  11. Greu sa ieși din încurcătură. Dar așa e câteodată. Musca se lipește fix de căciula ta. 😃😃😃

    Apreciază

  12. Irina zice:

    Cred că îmi pot contura în minte contextul, grație unor astfel de …lectori mai aflu și eu ce se petrece în lume, ba chiar cum se aliniază planetele, în drum spre serviciu 😉 . Tot așa mă pun la curent și cu noile hituri 🙂 . Totul ține de autosugestie. Numai că mulți nu pot acționa cum îi taie capul, simt nevoia să fie ghidați, să li se spună. Astfel, predicțiile astrale devin un fel de sarcini de serviciu.

    Apreciază

  13. fata veselă zice:

    Fatăăă!!! Întâi Oana, apoi tu, nu cumva… ia vezi că io nici nu ies din casă dacă scrie acolo negru pe alb să nu. Și dacă zice că-mi găsesc iubirea vieții mele, Yng-ul, Yang-ul, sufletul pereche io încep să rânjesc tâmp la toată suflarea masculină, cum să mă pun contra prezicerii astrale? Dacă e de călătorie, mi-am făcut bocceluța deja iar de semnat acte, semnez tot ce prinde, inclusiv pe carnetele de note ale fetelor. Deci, întrebarea care este, mie ce-mi zice? Propovăduiala asta ziaristică. 😃😃😃

    Apreciază

  14. Ivy zice:

    Stii ca exista si a 13-a zodie? 😀

    Apreciază

  15. papagigli zice:

    Babei i-as fi citit o data la doua zile. In zilele in care nu i-as fi citit, i-as fi dat extemporal sa vad ce-a retinut. 😆
    Celeilalte i-as fi spus ca-i cade la pat un Fat Frumos. Cu cal cu tot. 😆
    Asa ca, eu nu-ti aprob procedura. 😛

    Apreciat de 1 persoană

  16. Ana zice:

    Vezi? Si unii se mai minuneaza si spun ca aia care scriu in cartea tehnica a cuptorului cu microunde sunt prosti ,cand mentioneaza ca pisica sau copilul nu trebuie bagati in cuptor.
    Bre Potecuta…am io asa un filing ca matale te legasi la capsor far’ de durere…da nah , te scarpinasi cu folos , bag de seama! 😁
    Zic si io: daca nu mai prinzi autobusul ala si pleci mai devreme sau mai tarziu , ce are? 😜
    In plus , apropos de ceea ce am scris deja , da mah , sunt unii care cred ca Netu Sandu si Urania sunt Dumnezeu si Sfantul Duh….

    Apreciază

  17. Potecuț, ia zi ce ce horoscopu să fac de denie? aia de vineri 😀 Mă duc la biserică sau nu? Îmi mai ia foc păru ca acu vreo 5 ani? Să mă duc? :))) Dar te rog nu mă minți, că zău horoscopu mi-e icoană :)) Glumeeeesc, dar tot vreau să știu dacă să mă duc sau nu :))

    Apreciază

  18. Uite de aia ne merge nouă atât de prost. Ne luăm după astre, comete, stele căzătoare și alte obiecte misterioase, în loc să ne uităm mai bine la omul de lângă noi. Io m-ai degrabă m-aș duce la un psihiatru sau, mai bine, la o psihiatră. 😉

    Apreciază

    • Petru, tu cumva îmi sugerezi să vizitez un doctor de cap? 😀 😀 😀
      Să ştii că, deşi nu cred în astre şi horoscop, când văd o stea căzătoare îmi pun o dorinţă. ⭐ Mno. De comete şi alte din astea nu zic că mi-e frică de când am văzut filmul lui Lars von Trier (genial, apropo).

      Apreciază

  19. iosif, zice:

    În urma cu doua ore, tocmai am avut parte de un accident rutier,din care autoturismele s-au ales cu grave deformari,însa esential este ca noi,conducatorii lor,suntem fara nici o zgârietura. Oare,daca-mi citeam „horoscopul”,aveam posibilitatea sa evit acest accident ? Nu cred nici o iota din aceste asazise „predictii”. Viata e frumoasa asa cum e…IMPREVIZIBILA ,SURPRINZATOARE.:)

    Apreciază

    • Aoleu!! Îmi pare rău! Dar dacă toată lumea e bine… e bine. Deşi eu ştiu că unui proprietar de maşină făcută terci, nu-i indicat să-i spui că „ei, las, sunt doar fiare, se îndreaptă”. Cu toate astea, mă bucur că nu a fost şi mai grav de atât.
      Dacă în horoscop spunea „evitaţi drumurile lungi”, aţi fi renunţat la mersul cu maşina? Nu cred. Cum nu cred în horoscop, mi-e greu să cred că astea pot fi „prevăzute” şi evitate. Dar respect părerea celor care îmi spun că se poate.

      Apreciază

  20. ovi zice:

    nu ma citit niciodata horoscopul… pentru ca nu cred in el…
    sa gresesc oare prin atitudinea mea???

    Apreciază

Lasă un comentariu