Întâlnire-n taină

Mă strigă înserarea tot mai ades pe nume
Şi-mi dă punct de-ntâlnire un început de lume
Nu-mi dă o oră fixă, mă lasă s-o ghicesc,
Spune că-i răbdătoare, să merg când mi-amintesc
N-o las să mă aştepte, n-ar fi politicos
Mă iau pe după umeri şi o pornim pe jos
Pun verbul în desagă, am multe să îi spun
Şi am oricum nevoie de-un camarad de drum
Vom tot vorbi de basme, din viaţă, despre stele,
Din toate ale ei, din toate ale mele
Ea vrea să mă întrebe de-o Ană şi-un Manole
Eu tac. Însă răspunsul se-nalţă din corole
Şi-n zori, când visul nostru se duce la culcare
Prea obosit de noapte, prea-nfrigurat de zare,
Mă iau din nou de mână şi mă întorc acasă
Îi strig însă-nserării că o invit la masă
Prea plină de răspunsuri, golită de-ntrebări,
Îi voi servi la cină o supă de mirari.
Mă strigă înserarea tot mai ades pe nume
Să povestim în şoaptă de la-nceput de lume.

Later Edit: Mulţumesc pentru preluare! Şi chiar dacă nu există nicio sursă acolo, le mulţumesc şi comentatorilor care au apreciat versurile!