Şi infractorii au „talent”

Poate că ţin cu ursul şi merit să-mi puneţi poza la panoul ruşinii, să-mi maltrataţi spiritul civic până va recunoaşte c-a greşit şi-şi va aştepta spăşit pedeapsa, poate că dau de înţeles că-s genul ăla care nu dă doi bani pe instituţii, pe problemele vitale ale societăţii, etc. Că veţi zice c-am luat-o razna, n-ar fi o problemă şi nici prea departe de adevăr, dar eu vă spun cinstit că n-am dat ochii peste cap şi nici n-am căzut pe spate de supărare, ba din contră, am râs sănătos. Sigur, sigur, să fim înţeleşi: nu spun nici că-i bine, nici frumos, nici sănătos ce-a făcut. Nu spun nici „bravo, măi”, nici că aşa trebuie. Absolut deloc. E de condamnat, e de pedepsit, e de rău, e de „buba”. Dar pe cuvânt că mie mi-e simpatic nenea ăsta de nu ştiu cum s-o spun mai bine. Staţi aşa, încă nu aruncaţi cu nimic că mai am de zis. Am lămurit că nu-s de-acord deloc cu ce-a făcut. Dar asta nu înseamnă că nu mi-e simpatic. Şi dacă mi-e simpatic, nu înseamnă că aş face la fel sau că îl aprob. E clară treaba, da?
Da, ştiu. Ştiu treaba cu „fă, tu te gândeşti că în timpul în care ăla suna de prost la 112 să cheme echipaj în glumă, poate cineva chiar avea nevoie de ajutor real?”. Da, mă gândesc. Sunt prima când e vorba de ăştia care sună la 112 din plictiseală. Şi prima care spune că dacă un părinte află că puiul lui iubit s-a jucat la telefon, trebuie să ia măsuri şi nu să-i cumpere puiului o ciucalată în semn de consolare că l-au celtat nişte neni lăi în unifolmă. Aşa că nu, nu-s adepta glumelor idioate absolut deloc.
Dar trebuie să recunoaştem că, după ce ne trece furia, greaţa, etc şi după ce terminăm de „ţâţâit” în semn de total dezacord, undeva, în sinea noastră, tot spunem că „băi, cum e asta să suni la poliţie că ţi-e frig şi să te ducă ăia acasă? Şi pe urmă să spui că ţi-ai rupt mâinile şi când vine echipajul să spui senin c-ai vrut să verifici cât sunt de operativi?”. Eh? E mult de spus şi nu vreau să dezbat problema la modul serios, încrâncenat. Nu vreau să ajungem la şoferi care tratează agentul ca pe un preş (sper să nu uit să vă las un banc apropo de asta), nu vreau să intru în problemele foarte grave ale unei părţi bolnave tare din societatea asta. Nu vreau pentru că e periculos. Am citit zilele astea destule schimburi de replici între „vicioşi” şi ne…orice, încât nu vreau una-n plus.

Revenind la omuleţul ăsta oropsit de soartă, pot face un pariu dacă vreţi că după toate amenzile primite şi nervii pe care i-au îndurat poliţiştii, jandarmii şi cine o mai fost, a devenit subiect de glume la orice cafea sau bere. Sunt absolut sigură că fiecare poliţist, jandarm, etc, la orice întâlnire cu prietenii, va strecura acest subiect printre chestiile care e musai să fie povestite. Şi va povesti cu haz în genul „da’, mă, dar ca ăla n-a mai fost”. Pentru că e clar, omul e tranca, e în afara legii, dacă vreţi. Dar în poveştile lor nu va fi infractorul care le-a dat de muncă. Ciudat, nu? Că, la o adică, ăsta poate fi mai periculos decât unul care fură o găină. De ăsta se poate spune că e nesimţit, că-şi bate joc de serviciul de urgenţă, că poate a pus alte vieţi în pericol chemând ajutor unde nu era cazul, că orice. Ăla cu găina, săracu’, a furat de foame. Cam asta e percepţia generală. Şi nu e deloc departe de adevăr. Dar voi ştiţi cum povestesc poliţiştii cazurile astea? Voi ştiţi cum se deconectează ei povestind lucruri din astea de nouă ne ridică pielea pe spate şi spunem „eu, în locul tău, l-aş fi agăţat în cui”. Şi ei, staţi liniştiţi. L-ar fi. Dar de cele mai multe ori se abţin. N-am zis că tot timpul. 😀
Nu, nu mă refer la Godină când spun asta deşi merită menţionat. Dar nu mai am nevoie de niciun (alt) exemplu. Am crescut cu o caşchetă pe cuierul din holul apartamentului. Nu de la rutieră, e drept.
Aveţi habar cam cât de simpatic poate fi un hoţ? Ştiuuu, paradoxul mămicii lui. Să vă dau un exemplu la întâmplare: „noapte, dormitor, telefonul târ, ţâr, mişcare suspectă la o biserică, uşă spartă, furt. Poliţistul se îmbracă cum a învăţat în armată, maşină, sirenă, ţaca-paca. Ajunge la biserică, uşa spartă, furat una bucată covor, una bucată icoană, una bucată cutia milei. Se ocoleşte biserica, fără lumânări că era în misiune, nu la pupat de moaşte, se găseşte una bucată ţigan, rrom, om dormind cu covorul sub cap, icoana sub covor, cutia lângă el, pe iarbă, spre ieşirea din spate. Poliţisul îşi recunoaşte „clientul” şi:
– Alo, bună dimineaţa! Uite cum facem. Mă ierţi acum că te-am trezit dar mergem la secţie, semnezi numai nişte hârtii şi pe urmă dormi liniştit de la 6 luni la 2 ani, vedem cum aranjăm.
– Să mă calce, domn’ poliţai, păi mă harestezi pentr-un pui se somn?”
Dixit. S-a aflat că hoţul mai avea un complice, pe fi’su. Covorul era cam greu să-l care pe braţe, fi’su a plecat acasă după căruţă şi el a rămas să-l aştepte şi l-a prins somnu’. E bine să furi? Deloc. Urât din partea lui? Mda. De condamnat? Da. Dar nu vă e drag de el? Nu ştiu vouă, dar poliţistului i-a fost. Că era una dintre poveştile preferate chiar dacă i-a stricat noaptea.

Şi încă una: furt din autoturisme, adică vreo trei casetofoane şi două oglinzi. Cerc de suspecţi, antene, fluierici, etc, poliţistul se duce la hoţ acasă a doua zi după furt. „Hai, domnu’, trăiască familia ta, deja m-ai găst? Cum ai făcut? Da’ auzi? Nu pot spune că n-am fost io şi tu mă crezi şi mă prinzi iar după ce le vând să nu mai pot da înapoi ce-am furat? Să mânce şi copiii mei ceva şi să fie de sănătate la matale”. 😉
Şi vă mai spun că domnu’ poliţist, într-o clipă de mare inspiraţie, îşi blochează maşina cu cheile în contact. Cum să cheme ajutoare de la vreun service când el avea specialişti care deschideau maşini fără să lase urme? Ia o altă maşină, se prezintă la un fost puşcăriaş acasă, tipul arestat pentru spargeri de autoturisme, îl culege din curte, îl duce la maşină şi: „deschide-o!”
– Hai, şefu’, gata, nu mai fac. M-am cuminţit, doar ţi-am promis.
– Mă, e maşina mea, deschide-o că am cheile înăuntru.
– Da’, şefu’ las că ştiu io. Că ui, ai cătuşele la spate, tu mă testezi acum.
Duelul a durat puţin că omul nu credea. În final, omul a spus că îl ajută doar dacă nu se uită cum procedează. Şi uite aşa, un poliţist stătea cu spatele şi se făcea că nu vede cum un fost puşcăriaş îi sparge maşina.

Pentru eventualii „serioşi” ai ţării care vor considera că astfel de poveşti fac de râs vreo instituţie sau alta: trei coluri cunosc pe lume şi să-nflorească patria!

Bancul:
Un băieţaş din ăsta plin de tupeu, cu un bolid care rula cu o viteză peste limita admisă, e oprit de un poliţist care îi cere documentele la control.
– Băi, tu ştii, bă, cine-i tata?
Poliţistul îl priveşte calm şi spune:
– Nu ştiu, dar nu ţi-a spus mă-ta până acum?