Gând în alb şi roşu

Am avut învăţător. Şi asta aproape că mă durea în zile ca cea de mâine şi în 8 Martie. Era la clasa paralelă, o doamnă învăţătoare aşa cum credeam eu că trebuie să fie o învăţătoare. Frumoasă şi blândă, caldă şi elegantă. Domnul Petru ne era un al doilea tată, îl iubeam nespus în ciuda pasiunii lui pentru matematică şi a tonului ridicat pe care îl folosea atunci când noi nu dovedeam prea mult talent la materia lui preferată. În dimineaţa zilei de 1 Martie, se ducea la catedră şi spunea răspicat „haideţi, puneţi toate mărţişoarele aici”. Prea dur pentru noi, cei 32 de copii, care strângeam cu emoţie bucăţica aia de metal legată cu şnur, pregătită de cu seară de mamele grijulii. Apoi, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, treceam la exerciţii.

Îi invidiam pe elevii mamei mele, ştiam cum e ea, cum ştie ea să primească mărţişoarele, cum îi face pe ei să înţeleagă şi să simtă sărbătoarea. Am fost de câteva ori la orele ei şi aproape că simţeam gelozia chiar şi la vârsta aia fragedă, de grădiniţă, când o vedeam cum îi îmbrăţişează pe fiecare în parte, cum îşi pune în piept mărţişoarele lor şi cum ştie să se bucure de ele.
Aşteptam ziua aia doar ca să vină ea de la şcoală cu plasa plină, să mă lase să le înşir pe covor, să le sortez, să le pun pe toate hainele, să îmi aleg unul preferat, apoi altul şi tot aşa. Chiar era sărbătoare. Singura problemă pe care o aveam era aceea că mă temeam că al meu nu e la fel de frumos ca cele pe care le primea. Deh, eram copil… ce să înţeleg eu cum simte o mamă. Şi bucuria din ochii ei era imposibil de măsurat. Când am mai crescut, am înţeles şi de ce lăcrima atunci când citea mesaje, scrise stângaci, cu litere de-o şchioapă, aşa cum scrie un copil în primele clase. „Doamna, eu vă iubesc!” e unul dintre ele. Unul care mi-a rămas întipărit pe retină şi de care îmi amintesc clar că a impresionat-o şi pe ea. Era scris de un copil rămas repetent şi ajuns la ea în clasă abia în acel an. Atunci am înţeles că pentru un dascăl nu există mărţişoare urâte sau ieftine. Există doar gestul dăruit din suflet şi mânuţă de copil. Şi ştiu şi cum şi ce simte un copil când oferă unui dascăl, aşa că nu ar trebui să existe termeni de comparaţie între simbolurile astea.
Cu două săptămâni înainte de prima zi a lui martie, sufrageria se umplea de cartoane colorate, pensule, carioci, acuarele, aţe, fundiţe şi şnururi. Făcea ea câteva modele de felicitări, ca să le fie mai uşor copiilor ei să facă altele după model şi să ducă acasă la mămicile lor.
Abia din clasa a V-a am început să simt şi eu bucuria dăruirii, când mergeam cu mărţişoare pentru fiecare profesoară în parte. Şi noi, fetele,  mai primeam dar mai greu. Şi în 5-8 şi la liceu, am avut 4 băieţi în clasă. Bieţii de ei, cu 26 de fete pe cap, sigur nu a fost uşor 😀
Dar a fost şi un an bisect când au primit ei de la noi. Cred şi eu că a fost o bucurie, fiecare cu câte 26 de mărţişoare în buzunar, au fost răzbunaţi.
Unul dintre cele mai dragi mărţişoare primite, a fost în primul an de facultate când, nefiind acasă să particip la fabricarea felicitărilor pentru mămicile micuţilor mamei, s-a gândit că mi-ar fi dor. Şi am primit în cutia poştală de la noua „casă” o felicitare făcută de cei 25 de copilaşi din clasa I-a B, semnată de fiecare aşa cum a ştiut. O am şi acum şi e priceless.
Ce-am vrut eu să spun cu toată povestea de mai sus e că eu am crescut aşa, ca 1 Martie să fie sărbătoare şi aşa vreau să rămână. Că sunt kitschuri sau nu, pentru mine un mărţişor e o bucurie. Şi sper că şi pentru voi.
Am vrut să las postarea pentru mâine şi azi să nu scriu nimic. Sau să scriu ceva de umplutură. Dar m-am răzgândit şi sper să primiţi şi aşa, în avans. Aş fi vrut să vă pot trimite câte un mărţişor tuturor, inclusiv domnilor (eu aşa ştiu, în ani bisecţi domnii primesc) dar ştiţi că nu pot. Leg câte un gând bun şi cald de un şnuruleţ şi le dau drumul în vânt, cu speranţa să ajungă la voi.
Doamnelor educatoare şi învăţătoare care-mi treceţi pragul, vă sărut mâinile! Cu suflet de copil cu mamă dascăl, vă iubesc. Cu suflet de fost elev, vă preţuiesc! Să aveţi puterea de a creşte şi pe viitor generaţii de oameni frumoşi şi demni.
Mămicilor, vă îmbrăţişez cu drag! Să vă vedeţi puii împliniţi şi fericiţi!
Doamnelor, domnişoarelor, sunteţi minunate! Să nu uitaţi asta, da? 😉
Domnilor, vă salut cu drag. Şi vă fac compătimitor cu ochiul pentru că ştiu că şi anul ăsta, deşi după tradiţie n-ar trebui, tot trebuie să oferiţi 😀

Să primiţi şi să oferiţi cu bucurie!

sursă foto