Oameni printre artişti şi artişti printre oameni

1Nu ştiu exact ce anume m-a făcut să-mi amintesc de asta. Poate imaginea cu Angela Merkel stând la coadă pentru o porţie de cartofi prăjiţi (indiferent care a fost motivul- că omul sau că plusul de imagine-, nu mă interesează şi nici nu contează) sau reacţia pe care a avut-o Adele la Grammy (cum oare cei cu adevărat talentaţi spun că e vina lor când de fapt nu e şi invers, mereu invers?) sau, ca să luăm exemple şi din altă gamă, poate numărul tot mai mare al divelor care îşi tot cer scuze fanilor de pe FB că ele nu au timp să răspundă prostimii admiratorilor (dar îi asigură că citesc toate mesajele) sau al „preţioşilor” cu blog de la care nu vezi, niciodată, un răspuns la comentarii, oricât te-ai chinui să le faci pe plac. Dacă nu-i convine ce-i spui, nu-ţi publică părerea. Dacă îl lauzi, ai şanse să vezi un „Ms”, că e greu să scrie merci, mersi sau mulţumesc, adică ăia care ţin blogul pe post de oglindă şi nu se pot coborî la nivelul muritorului de rând să-l bage în seamă cu un comentariu.

Sau, poate, imaginea unor jurnalişti împrăţind, cu generozitate, autografe prin mulţime. Am deviat mult. Nu, nu m-a supărat nimeni. Nu, nu am nimic cu niciun blogger dar încerc să-mi dau seama ce anume mi-a declanşat amintirea. Şi da, mă enervează că iar am început textul cu negaţie deşi îmi tot dau peste degete. Se pare că nu dau destul de tare ca să ţin minte.
Există oameni în jurul cărora ai tendinţa de a-ţi ţine respiraţia ca să nu pierzi nicio silabă din ce spun, ca să nu pierzi sensul unui cuvânt rostit. Îi ştiţi? Nu vorbesc de cei foarte apropiaţi, acolo e altceva. Vorbesc de cei pe care îi admiri şi îi iubeşti de la distanţă prin prisma talentului lor, a muncii lor, a felului de-a fi. Şi chiar şi aşa, nu le poţi spune idoli, nu te poţi numi „fan”. E prea fad termenul, prea din derizoriu. I-ar murdări, cumva. Nu aş vrea să insist înşirând cuvinte mari, nu vreau să cad în capcana penibilului, mă opresc aşadar aici, ştiu că aţi înţeles ce-am vrut să zic. Oamenii ăştia ştiu să fie, în primul rând, oameni. Nu opresc traficul pietonal când trec ei, nu verifică nimeni să nu fie telefoane mobile pornite pe înregistrare când îi opreşti pe stradă să-i saluţi. Se pierd printre oameni cu un munte de modestie pe braţe. Şi asta, cumva, parcă te obligă. Sunt oamenii ăia care par că se ruşinează când şi dacă dai semne că îi recunoşti în mulţime. Îi ştiţi, ştiu asta. Sigur aveţi acum cel puţin un nume pe buze sau în gând. În fine, iar o iau razna.

Acum ceva ani… staţi să caut cartea să văd exact câţi… în 11.09.09, scriam data şi mă semnam pe Jurnalul Oanei Pellea, adică exact ziua în care am cumpărat cartea. Că aşa fac cu toate. Aleg un colţ şi îmi dau eu autograf. Pe Oana Pellea o iubesc (în secret 😀 ) de mult timp. Nu, nu spun nici picată cu ceară că am crescut cu ea, că nu-i aşa. Dar am început să o iubesc când încă mai oscilam între copilărie şi adolescenţă. Aşa, ca prezenţă, dacă vreţi. Nu vorbesc despre Jurnal, cu siguranţă mulţi l-aţi citit şi dacă nu, nu sunt în măsură să fac eu recenzii. Dar lectura aia m-a făcut să îmi doresc să caut o cale de a-i putea transmite un gând, o idee de simţire. Un pasaj anume despre îngerii ei a fost picătura care a umplut paharul meu de gânduri pentru ea. Am găsit, nici nu mai ştiu unde, o adresă de mail şi am început să scriu : „Doamna Oana, …” şters. „Doamna Pellea, …” şters „Dragă Oana…” şi am scris. Şi am trimis. Nu cred că au trecut 3 zile până când a apărut răspuns. Vă spun cu toată sinceritatea că am fost convinsă că e un reply cu eroare, cu destinatar inexistent sau ce mai anunţă yahoo în astfel de cazuri. Mesajul începea cu „Draga mea, …” şi mulţumiri şi urare pentru mine şi îngerii mei şi iar mulţumiri şi apoi „plecăciuni, Oana”. Am citit de 5 ori, am verificat expeditorul de 6 şi tot credeam că e o farsă. Nu a fost o farsă.
Sigur, sunt aproape convinsă că nu am fost eu o excepţie. Nu mesajul meu a determinat-o să-mi răspundă, nu cred că am scris eu mai altfel decât cei care i-au mai scris. Posibil să facă asta des, cred că o face. Nu pot să cred că modestia pe care o citesc pe chipul ei de câte ori o văd pe la TV (nepermis de rar, apropo) e un act bine jucat.

Am avut ocazia de câteva ori să stau lângă oameni care au ridicat sala în picioare cât au stat pe scenă. Staţi liniştiţi, nu e o laudă, nu am niciun merit că m-am nimerit acolo, au fost întâmplări. Unii au redevenit oameni după ce au lăsat artistul în spatele cortinei. Oameni cu dureri de măsele, cu nevoia de o ţigară, cu glume şi autoironii şi temeri că n-au fost cum ar fi trebuit. Alţii au rămas vedete şi în spatele scenei. Vedete pe care le deranja orice pală de vânt îndrăznea să îi atingă.
Şi asta mi-a demonstrat că omul-om, nu bate cu ciocănelul în masă ca să facă linişte când are ceva de spus. Şi nici artistul nu întrerupe spectacolul ca să ceară publicului să nu se mai foiască.
Da, sunt oameni în jurul cărora se face linişte. Îi ştiţi?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

54 de răspunsuri la Oameni printre artişti şi artişti printre oameni

  1. domnuio zice:

    Angela a stat la coadă la cartofi prăjiți ? 😀 🙂 😉

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ivy zice:

    In jurul meu se face liniste cand sunt intre adulti, cand sunt intre copii e nebunie. :))) Glumesc. E bine ca exista si astfel de oameni intre vedete de silicon, e rau sau bine ca sunt putini, nu stiu.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Drugwash zice:

    Îi ştiu din auzite. Sau mai bine zis, din imaginaţie. Dar eu nu am „deschidere”. Probabil ei există, tu ai dat deja exemple nenumite. Cred că tocmai asta face ca un om să fie Om. Da, majuscula aceea contează. Eu întotdeauna am respectat Omul, aşa cum e el, tocmai pentru faptul că nu cerşeşte atenţie şi respect fiindcă ceea ce este şi ceea ce face determină respectul aproape involuntar al oamenilor care recunosc valoarea.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mă bucur că există. Sinceră să fiu nu iubesc pe nimeni așa tare încât să-mi fie frică să respir ca să nu-i pierd vreo silabă 😀

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ai vorbit fix pe sufletul meu. Și am exemple la fiecare capitol. 🙂

    Apreciază

  6. tink3rbe11 zice:

    Nici eu nu i-as numi vedete…ci..oameni cu bun simt,cu educatie ,cu respect pentru ceilalti….oameni care ofera fara a astepta prea mult,ori nimic la schimb.
    Sunt doar un simplu cititor de word,ratacit pe potecile tale,poate nu m-am exprimat cum ar fi trebuit dar asa vad eu.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Cred că știu și eu câțiva, prea puțini după părerea mea. Dar respect dorința lor de a rămâne anonimi și n-am să dau vreun nume.

    Apreciază

  8. Acești oameni cu adevărat buni, te fac și pe tine să devii mai bun… de-ar fi mai mulți!

    Apreciază

  9. papagigli zice:

    Aroganta vedetismului e functie de caracter. Il ai, n-o ai. Nu-l ai, o ai. Simplu! 😆

    Apreciază

  10. 1lauralaly zice:

    Acestia sunt Oamenii care merita respectul. Sunt atat de constienti de faptul ca au fost haraziti cu talent si ca ei raman oamenii simpli la fel ca mine sau ca tine . Constiinta efemerului. Si daruiesc respect pentru a primii respect. interpreta de muzica populara spunea ieri intr-un interviu ca a primit enorm de la public si ca nu ii v ajunge timpul pamantean pentru a multumi.Si atunci a ales ca de acum incepand totul sa fie probono.

    Apreciat de 1 persoană

  11. fata veselă zice:

    Cum să nu…Dar atât de puțini…am și eu niște nume care, chiar dacă ar greși rău într-o zi, tot nu mi-ar putea șterge impresia bună și admirația față de ei.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Monik zice:

    Argh! Din pacate am exemple din ambele categorii. ”Argh” este pentru categoria pretiosilor care au uitat de unde au plecat. Respect in schimb netarmurit pentru cei care nu uita niciodata ca sunt oameni, indiferent de pozitie 😉

    Apreciat de 1 persoană

  13. oana pellea zice:

    🙂 si dupa 7 ani…Multumesc !

    Apreciat de 3 persoane

  14. iosif, zice:

    Realizarile autentice de valoare,(in general) sunt ignorate de societate,câta vreme traieste autorul lor. Dupa moartea (fizica) autorului,devin apreciate,evaluate si comercializate de catre speculanti lipsiti de aceste valori,însa posesori de „gunoaie” materiale…moarte,asemeni lor.

    Apreciat de 1 persoană

    • Auch! Ăsta e un alt subiect. Dureros. Şi avem „cel mai mare artist al ţării” de nu le mai ştim numărul. Sigur, au primit distincţia asta jalnică, când cei dragi le aprindeau lumânări. Nu mă pornesc că sunt rea la subiectul ăsta. Mă revoltă mizeria în care ne sunt aruncaţi, fără pic de jenă, artiştii. Gata!

      Apreciază

  15. Ştefania zice:

    Potecuţă dragă, eu cred că totul ţine de educaţie. După comportamentul fiecărui om indiferent de statutul lui, îţi poţi da seama de educaţia ce-o are. Nu funcţia face pe cineva om.
    Să-ţi fie bine, potecuţă! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  16. psi zice:

    ști, mă gândeqam deunăzi la michael jackson. fără să fi fost fanul omului, că îmi place alt gen de muzică, am recunoscut mereu valoarea lui. o valoare pe care o afișa cu emoție, uneori cu stângăcie. în comparație cu el, propria lui sotă (mult mai puțin înzestrată) era de-un țopism extrem.
    a fi om… mare lucru.
    și recunosc că mai scap și eu la răspuns de comentarii, uneori pentru că nu știu ce să răspund. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Sincer? Am crezut că-s eu „dusă” că am rămas cu impresia că omul ăla era exagerat de simţit în apariţii. Dacă şi tu o spui, atunci aşa a fost! 😉
      Mâţule, ce ai? Tu îţi faci probleme? Că scapi unu, două, trei, comentarii dar în rest ştii cum să-i faci pe „musafiri” să se simtă bine la tine? Ia şăzi tu pe calorifer să-ţi spun că eu vorbeam de cei care nu răspund decât la marile sărbători deşi au, poate, comentarii la fiecare postare. Şi ei nic, niciodată. Numai când nu le convine ceva sar 😀

      Apreciază

  17. Ana zice:

    Bineinteles ca stiu….
    Apropos : eu cand primesc autograf de la tine pe cartea ta?

    Apreciat de 1 persoană

  18. Ileana zice:

    LUNĂ PLINĂ , MĂR DE-ARGINT ! Cecilia Birca
    lună plină , măr din rai
    dragostele să le dai
    tuturora – nu doar mie
    să stârneşti inimă vie
    in cei ce iubesc deja
    şi-n cei ce-au iubit cânva
    şi în cei ce n-au ştiut
    să bea din izvor-sărut,
    Să îi prinzi cu hăţ vrăjit
    Lună plină , măr de -argint!

    Dragobete fericit ! ♥♥.☆*´¨`☽ Ileana


    Apreciază

  19. Subscriu la tot ce ai scris aici!

    Apreciază

  20. Alex zice:

    Foarte frumoase gânduri! Într-adevăr, sunt oameni deosebiți, lângă care rămâi fără grai, de admirație și prețuire. Oameni care te marchează pentru tot restul vieții, al căror spirit radiază lumină spre cei din jur. Minunat exemplul Oanei Pellea – un mare talent și un mare caracter. Și mi-am amintit cu drag de câțiva oameni faini, care mi-au rămas la suflet.
    Numai bine îți doresc! 🙂

    Apreciază

  21. Adriana zice:

    Aveam nevoie de articolul tau. Azi, nu ieri, nu mâine. N-am azi cuvinte, dar le-am savurat pe ale tale și mă simt ca si cand uneori nu casc bine ochii. Uneori…nici inima.

    Si inca ceva, da cunosc pe cineva- pe tine, in primul rand!

    Apreciază

  22. ecoarta zice:

    O, da! Oameni-oameni ştiu să vorbescă cu noi, muritorii de rând! Ştiu să şi răspundă la mesaje şi la salut. Ba-ţi mai şi zâmbesc şi te îmbrăţişează cu drag de le adresezi un cuvânt! Numai bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s