SRI-ule, te dai bătut?

1Nuuuu, n-are cum! Aşa o ţin langa de vreo trei ore, de când am dat peste un articol care mă întreabă, încă din titlu, dacă vreau să mă angajez la SRI. Ei, vreau, normal că vreau. Mai ales că sunt absolut convinsă că şi ei vor. Care ei şi ce anume vor exact, nu se ştie că d’aia-s SRI, altfel ar fi SRL. Tot titlul îmi promite şi că îmi vor fi dezvăluite câteva dintre întrebările la care trebui să răspund. În afară de ce mânca bunica la 12 ani, ce făcea tata în 21 septembrie 1970 şi cum am aflat eu că nu există Moş Crăciun? Mda, în afară. Hopa, sună bine, îmi zic. Îmi suflec mânecile, mă screm puţin să pun la loc neuronii din dotare şi mă pregătesc pentru o mare provocare, nu înainte de a mă mira că au „răsuflat” întrebările. Adică, cum? Nu mai contează. Nu ştiu la ce v-aţi aştepta voi dar eu vă spun sincer că mă aşteptam la altceva, mai ales că articolul te întâmpină cu „cei care vor să îşi facă o carieră în Serviciul Român de Informaţii trebuie să treacă o serie de teste, printre care şi unul de cultură generală. Tu la câte dintre întrebări ştii să răspunzi?”. No, spuneţi voi, nu te face să-ţi închipui că te întrebă ceva? Eu asta am crezut. 

După asta, ne anunţă că testul de cultură generală este una dintre cele mai grele probe şi că sunt din „istorie, politică internă, politică externă, matematică, logică, limba şi literatura română, chimie, fizică, istoria religiilor” aşa că am avut toate motivele să cred că voi pica proba cu brio. Surpriză, din cele 150 de întrebări, în articol apar doar 5.  Cele mai grele sau cele mai uşoare? Nu se ştie, asta numai SRI-ul o poate spune. Cert e că şi cele mai uşoare dacă sunt, ar fi trebuit să fie măcar cam ca un test la admitere la o facultate privată. Sau nu. Vreţi să ştiţi care-i prima întrebare? Iacă-tă:
Trompa lui Eustachio se află în:
a) aparatul reproducător
b) ureche
c) sistemul digestiv
d) inimă

Mai vreţi şi doi? Poftiţi:
Care dintre următoarele lucrări nu a fost scrisă de William Shakespeare:
a) „Macbeth”
b) „Antoniu şi Cleopatra”
c) „Poveste de iarnă”
d) „Tristan şi Isolda”

Noooo, n-are cum! Sigur, am aflat că pe lângă întrebări, e musai să treci proba sportivă şi pe cea psihologică, ceea ce m-a liniştit, altfel zău că nu mai aveam pace la gândul că până şi eu mă pot angaja la SRI. Un gând mai „nărod” îmi dă târcoale şi mă pune să vă întreb dacă proba sportivă constă în a vedea câte conturi şi convorbiri poţi spiona pe minut. Deh, gând nebun, i-am zis că nu-i asta. Că… n-are cum.
În fine, eu dacă aş fi angajată acolo, pe cuvânt că m-aş supăra pe ăştia cu articolul lor. Că am o vagă impresie că îi cam face de plăcintă cu întrebările afişate. Serios, SRI-ule, ştim că poţi mai mult. Hai, curaj, trage-i de urechi că ti făcură de râs aşa otâră.
Mno, dacă de luna viitoare auziţi în receptor o respiraţie suavă, io-s. Înseamnă că am trecut proba sportivă (nu, măi. Nu dau şpagă, nu se primeşte şpagă acolo! Mă antrenez) şi la aia psihologică m-am făcut că-s normală şi m-au angajat telefonistă şi io vă ascult ce spuneţi. Să dea ăl cu coarne să nu vorbiţi frumos de mine că vă întrerup convorbirea. Am zis!

P.S Dacă-mi dispare blogul peste noapte, înseamnă că SRI-ul n-are simţul umorului. Ceea ce, nu-i aşa?, n-are cum. 😉

Sursă foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

69 de răspunsuri la SRI-ule, te dai bătut?

  1. ladyniculina zice:

    Fff tare .😀❤👍👍

    Apreciază

  2. ladyniculina zice:

    Da îmi asum .😀😁👏👏
    Cu respect ladyniculina!

    Apreciat de 1 persoană

  3. 9 zice:

    SRI-ul fie cu tine! 😀

    Apreciază

  4. domnuio zice:

    Am râs bine detot 🙂
    Baftă 😉

    Apreciază

  5. Drugwash zice:

    Hai să-ţi spun o şmecherie: SRI-ul n-are jurisdicţie aici, fiindcă serverele WP sînt pe pămînt american. 😉 Aşa că nu de ai noştri tre’ să-ţi fie teamă ci de enesei, la o adică. 🙂

    În rest, apropo de deviza de pe emblema aia mare şi frumoasă, le-aş spune băieţilor cu ochi albaştri că patria este poporul, iară nu tagma jefuitorilor. Asta în caz că mai uită pentru cine ar trebui să lucreze. 🙄

    Apreciază

  6. fata veselă zice:

    1. La întrebările alea și buburuza mare știe să răspundă. 2. O să începi meditații la sport? 😀 3. Vocea ta suavă ar face muuuulttt mai mulți bani în altă parte. Cam atât am avut de obiectat. 🙂

    Apreciază

  7. papagigli zice:

    Decit o cariera in SRI, mai bine una in vezica biliara 😉

    Apreciat de 1 persoană

  8. Mami zice:

    :))) esti fenomenala, pe cuvant!

    Apreciază

  9. opantazi zice:

    Știi că proba psihologică durează vreo trei ore, nu? La final, puțini reușesc să mai pară normali. 😃 Tatuaje ai? Poți să stai acasă! Și ca să vezi până unde merge discriminarea, dacă ai sub 1.70 și peste 35 de ani ești pa! Mă rog, nimic din toate astea nu mai contează dacă ești rudă cu cine trebuie. 😃

    Apreciază

  10. Mugur zice:

    Asta-i doar fața văzută, că dacă te consideră utilă, te vor accepta și fără toate acele probe. Totul este să ai „origine sănătoasă”, să lucrezi pe unde au ei nevoie și să știi să-ți ții gura în frâu.

    Dar tu chiar vrei? Ce-ai zice de STS? Că tot ești din oraș cu șeful cel mare, așa că îl ajuți să vorbească si el cu familia!?

    Apreciază

    • Am origine, Mugur, cum nu? Din daci mă trag şi io. Extrapolând, daci-Dacie-Dacian… eiii? Mai sănătos decât atât nu se există 😉
      Mai greu cu vorbitul că eu cu şprahăn zi doici, nu prea… Dar STS-ul veghează, dormim liniştiţi 😀

      Apreciază

  11. illusion zice:

    E 7:39 blogul încă există YEYYYY!!!!!

    Apreciază

  12. Monik zice:

    :)). Institutia cu pricina nu doarme. Daca il supărai, nu mai râdeam la prima ora a dimineții!

    Apreciază

  13. Oana zice:

    Potecuț, am înțeles. Tu erai respirația suavă pe care o aud mereu…chiar și când n-aud 🙂
    Eu aș pica toate testele: sportiv, psihologic și cultură generală. Plus că aș zice tot, oricui, oricând, oricum. De fapt, chiar am zis, când mi-a spus un nene la telefon: noi te studiem de mult timp și adunăm informații. Să-mi citească blogul, băi nene, și-află tot 😀
    Te pup, nu te da pe mâna lor, că nu mai ai scăpare… 🙂

    Apreciază

    • La aia sportivă şi psihologică, clar am zis şi eu că pic direct, de la „bună ziua”, nu-mi fac griji. Aoleuuu, te studiază?? Păi, ia dă-le de mestecat din când în când. Vorbeşte codat, scrie codat să le dai de lucru 😀
      Nu mă dauuuu! Ar vrea ei oameni ca noi pe la ei. Nţ.

      Apreciat de 1 persoană

  14. Ana zice:

    Io am vazut intrebarile alea in alt articol , nu despre SRI….
    Hai ca io stau pe pozitie…vad ca inca ai blog 😜

    Apreciază

  15. iosif, zice:

    Pai daca tot sunteti monitorizati ,poate le descretim si lor fruntile ,prezentandule simpaticiisi inteligeii lor colegi francezi..

    Apreciază

  16. Nu există Moş Crăciun??? N-are cum… 😀

    Apreciază

  17. De-acu’ am să ridic mai des receptorul și voi fi atent la sunetele de fond. Poate-ți aud respirația suavă, că sigur treci tu probele. Nu-i cazul să-ți dau nr. de telefon. 😉

    Apreciază

  18. Ivy zice:

    M-as simti protejata daca ai la SRI. 😀

    Apreciază

  19. Ivy zice:

    ai fi*

    Apreciază

  20. Adriana zice:

    Citisem la „fata veselă” ceva cu meditație la sport. Bun, atunci am tacut, dar acuma, cand mă gandesc ca oricum as fi expirata din multe puncte de vedere pt SRI, deci nu te pot sustine decat moral și la o portie de ras zdravan, vreau sa va mărturisesc, ca in clasa a cincea, pe mine chiar m-a meditat profa de sport. Nu voia sa conceapa ca nimic nu-mi iese: nici saritura in lungime, nici saritul de capra, nici aia cu oina, greutatea, de era sa sparg capul tuturor prin preajma. Ma tinea peste ore și mă punea sa repet, ba una, ba alta. S-a lăsat păgubasa cand vedea ca n-am sa sar veci…nimic și observand ca incep sa cresc asa…nițel cadână, mă pedepsea la fiecare ora și mă punea sa merg pe bordura, dreapta,cu doua carti pe cap. M-am ales cu un mers impecabil și cu un facut cu ochiul la o nunta, după vreo 15 ani, unde profa era nasa și era mandra ca crescusem și mergeam cum voia ea…dreaptă băț. Deci, nu stiu daca profa mai traieste, sper ca da, dar ea sigur ar fi antrenor de neinduplecat. Ah, si cand mai gasesti o confesiune ciudata la mine pe blog, sa stii de unde mi se trage, da? Despre SRI numai de bine, să ne lase bogurile la locul lor.

    Apreciază

    • Am râs numai cu juma’ de gură că la sport nici eu n-am strălucit deloc. Ahh, urăsc şi acum capra aia de lemn, maro deschis lemnul şi maro închis „muşamaua” cu care era învelit buretele de deasupra. Am avut noroc de prof cât de cât înţelegător. Şi cum au fost fete şi mai praf ca mine, nu se prea lua de mine 😀
      Mi-ar prinde bine acum profa ta 😉

      Apreciază

  21. ganduri zice:

    Distracţie mare pe aici. Mă bucur că nu am ratat-o, mai ales că e cu şi despre S.R.I., probele lor de aptitudini, păreri despre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite… Frumos! 🙂

    Apreciază

  22. Eu zic că ai luat testul și ești aici pentru derutarea adversarului. 😀 Că azi vorbind la telefon parcă, parcă… 😀
    Hai, recunoaște! 😀

    Apreciază

  23. noradamian zice:

    Cea mai tare e ghicitoarea cu Trompa lui Eustachio; de ști ce stă la baza aparatului lor reproducător, examenul e floare la ureche 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s