Beat turtă, meloman mangă

1Îmi cer nenumărate scuze pentru titlul deloc academic dar chiar nu puteam scrie beat panseluţă, meloman violoncel,  pentru că zău că nu se potrivea, oricât de iubitoare de flori şi de acorduri fine aş fi. Nu ştiu dacă e nostalgie sau melancolie, ştiu doar că am început să scriu un text fără strop de legătură cu ceea ce urmează şi apoi, ca un flash, mi-am  amintit de asta. Şi deşi am încercat să alung din gând detaliile, nu am reuşit. Aşa că scriu asta, în speranţa că mâine voi reuşi să termin textul serios început azi. Amintirea a venit brusc, ascultând o melodie care, poate veţi râde, poate veţi spune că-s nebună, n-are nicio o legătură cu nimic din ce urmează. Cum e posibil? Habar n-am. De obicei, un miros mă poate arunca în trecut şi îmi pot aminti multe detalii despre „întâmplare”, aşa cum sunt sigură că vi se întâmplă şi vouă.

E valabil şi în cazul unei melodii, dacă are legătură cu un anume moment. Dar să ascult Enya şi să-mi amintesc ceva legat de Zaraza, nu s-a mai întâmplat. În fine.
Despre vacanţele mele absolut minunate la bunici, am mai povestit pe ici pe colo, în special din perioada copilăriei. Şi cred că voi mai povesti. Dar acum mi-a venit în minte un episod din adolescenţă, cel mai probabil unul dintre puţinele pe care le voi povesti aici 😀 . Vara, ne adunam pe uliţele satului cam 30-35. Din toate colţurile ţării. Erau 3 categorii: cei mari, noi şi cei mici. Sigur că diferenţa de vârstă nu era mare dar când ai 16 ani, unul de 12 e mic, clar. Aşa că cei din categoria „noi” şi din „cei mari” se cam fereau de ei. Că noi îi bănuiam că memorează tot şi relatează cu exactitate bunicilor care, la rândul lor, duc vorba până hăt departe, la bunicii noştri. Din fericire, ei aveau oră fixă de intrat în casă aşa că adevăratele chefuri se dădeau după plecarea lor.
Printre cei mari, cei din care ne mai alegeam noi, cei din categoria noi, obiectul adulaţiei, era şi băiatul care, fără niciun motiv concret, face subiectul postării de azi. Avea un nume pe care eu nu l-am auzit până la el şi nici de el până de curând, cu ocazia schimbării guvernului, dacă mă înţelegeţi 😉 . Dar trebuie să precizez că nu, nu e el. E doar acelaşi nume 😀
Era înalt, brunet, rârâit sau peltic, nu mai ştiu exact dar indiferent ce era, noi, fetele din categoria noi, am bifat la bile albe. Şi era teribil de arogant. Ceea ce, nu-i aşa?, la 18 ani cât avea el, îi stătea bine. Asta credeam noi. Băi, era cel mai admirat băiat din vara aia, ce s-o mai lungim. Nu vorbea cu noi, îşi alegea parteneri de discuţie din rândul lor, al celor mari. În special partenere. Dar asta nu-l făcea să scadă în ochii noştri, ba din contră. În schimb, când nu eram la un chef în vreo casă abandonată sau în una lăsată cu încredere pe mâna nepoţilor de bunicii plecaţi cu treburi la oraş, ne adunam pe la porţi şi fiecare încerca să pară cel mai cel, profitând de linişte şi de faptul că era auzit de toată suflarea. Ei, în acele momente, tinerelul nostru ne spunea despre activităţile lui din timpul liber şi mai ales, despre preferinţele lui muzicale. Şi vorbea cu patos despre Queen şi despre Pink Floyd şi noi eram hipnotizate. Când a trebuit să cânte ceva ca pedeapsă la Adevăr sau Provocare  şi a fredonat „puştoaico, tu ai sânge de viperă”, până şi cea mai inabordabilă din categoria noi, s-a topit la mare concurenţă cu gheţarii în timpul încălzirii globale. În fine, aţi înţeles ideea. Îl vedeam stilat, finuţ şi toate alea, toate bune.  El ştia că are cel puţin 15 admiratoare şi asta îl făcea să se dea în spectacol zilnic. Dar credeţi că noi pricepeam? Nţ. Ne ambalam şi mai tare. 😀

Şi vine seara aia. Aia în care adoratul nostru s-a îmbătat cu Giulia. De fapt, nu. Că el n-a băut CU Giulia, ci a băut-o pe Giulia. Giulia fiind un lichior de frăguţe care se găsea la bodega satului. Ieftin, dulce şi singurul disponibil în materie de lichioruri pe acolo. Băieţii din sat şi cei veniţi doar în vacanţe, se mai ocupau cu sustragerea de vin din butoaiele bunicilor dar vă jur că pe niciunul nu l-am văzut în halul ăla de beat. Stătea tinerelul cu Giulia într-o mână şi cu casetofonul în alta, singura rămasă liberă, de altfel. Am înţeles că se lupta cu demonul suferinţei de a fi lăsat baltă de juna pe care, cu o seară înainte, a invitat-o galant să îi prezinte uliţele întunecate ale satului. Şi a doua zi, fata a plecat cu părinţii la mare şi l-a lăsat pe tinerelul ghid să-şi plângă suferinţa în sticla care i-a lăsat pete serioase pe buze, că păta lichiorul ăla ceva de speriat. Cum nu s-a dezlipit de casetofon, am fost obligaţi să ascultăm aceeaşi melodie pe casetă, cam două ore. Că atât a mai rezistat el până să cadă direct pe burtă şi să fie scos pe sus şi aruncat în troaca plină de apă rece să-şi revină în simţiri.
Derulând banda la momentul cu preferinţe muzicale, ne-am fi aşteptat ca pe caseta aia să cânte o baladă rock, o ceva, orice credeam noi că îl caracteriza pe adoratu’, pe „idolu’ la toate fetele”. Nu! Ăsta al nost’, reuşea cumva să acopere urletele casetofonului şi răcnea: „aş da toate zilele, pentru-o oră de amor, pentru-o oră de iubire cu tine ş-apoi să mor”. Dixit!
În seara aia şi-a pierdut jumate dintre fane. Deh, amor rural….
Şi-acum să vă spun ce ascultam eu de mi-am amintit de asta şi spuneţi voi dacă are vreo legătură: „Mână birjar şi du-mă-n noapte…” 🙄

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Beat turtă, meloman mangă

  1. july zice:

    zic sa ascultam Margineanu. :)))

    Apreciat de 1 persoană

  2. domnuio zice:

    Frumos și cu mult umor povestită 🙂 !!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Fac și eu o speculație: îl chema cumva Prună? 😀

    Apreciat de 1 persoană

  4. psi zice:

    conexiunile tale sunt ecxacte dacă te fac să scoți așa amintiri. numazic! 😀 😀 😀
    in vino veritas se traduce în giulia veritas, văd…

    Apreciat de 1 persoană

    • Io cred că le face bine viscolu’ că altfel nu-mi explic cum de am reuşit să-mi amintesc aşa ceva 😀
      Îţi zic numa’ ţie: aşe de bun era lichiorul ăla…. 😳 aşa ziceu alţii, io nu ştiu nica. Io mic, nu ştiu nimic 😀

      Apreciat de 1 persoană

  5. Ana zice:

    Asta imi aminteste de celebrul David Hasselhopf , cred ca asa se scrie , mare smecher austriac sau german? venit pe meleaguri americanete sa zdrobeasca inimi in peptul de arama al muierilor mapamondului si , dupa nush cata vreme , fie-sa posteaza pe ioutube un filmulet cu nea asta manga mai rau decat panseluta , vorba ta , greu articuland cuvintele si cu o fata oribila….s-ete asa isi perdu’ nea David asta toate succesele cumulate cu Baiuaciu lui cu tot.
    Deci , care este , Giulia i-a „tras-o” lu’ frumosu’ ala , ha? 😛 😀

    Apreciat de 1 persoană

  6. vai, săracul prinț, a picat de pe cal, fix în …troacă :))

    Apreciat de 1 persoană

  7. Simona zice:

    Săracul om! :))

    Apreciat de 1 persoană

  8. ecaleopi zice:

    ,,.. n-are nicio o legătură cu nimic din ce urmează.’ ‘Am vrut să spun că are legătură titlul cu restul, insă am recitit cu atenţie şi, da, despre altceva era vorba. Articolul este foarte bun.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s