Când casa-i nouă, musafirii-s încurcaţi în dileme

Am o dilemă. Ştiu. Ştiu şi sunt la fel de disperată ca voi când mă aud spunând asta. Şi eu îmi dau ochii peste cap, şi eu spun „iar, da’ mai dă-o-n… de dilemă”. Ştiu. Aş vrea să pot să vă promit că numai de asta şi gata, dar nu-s chiar sigură că asta e ultima. Într-un fel, ca să fiu sinceră, nici nu-mi prea surâde ideea ca asta să fie ultima, dacă înţelegeţi unde bat. Şi chiar dacă ceea ce va urma va părea cumva o prostie, să ştiţi că aşa şi este. Adică nu se aplică aia cu nimic nu e ceea ce pare. Ei, ba da. Aici, acum, e exact ceea ce pare. Dacă pare o prostie.  Dar să ştiţi că eu vorbesc foarte serios. Vă dau cuvântul de potecuţă că eu nu ştiu şi aş vrea să ştiu şi chiar mă macină cumva (nu tot timpul, numai când sunt pusă în situaţie) şi aş vrea să scap de măcinat. Dar pentru asta am nevoia de ajutorul vostru. Ca să fiu pregătită pentru eventuale alte dăţi când va trebui să fac faţă unei situaţii de genul. Să ştiu ce am de făcut, să nu mă blochez iar şi să mă uit în jur cu ochii implorând ajutor divin şi luminare-n minte.

Este vorba despre acele situaţii când mergi în vizită. Sigur, nu toate vizitele intră în discuţie şi voi încerca să explic exact la care mă refer, ca să nu amestecăm ciorba cu reducţia de potroace (oare există aşa ceva? 🙄 E vreun chef p’aci??) Vizitele alea ori în casa nouă a unui cunoscut (nu prieten!) ori pentru prima dată în casa unui cunoscut.
Sper că am fost coerentă. Excludem deci prietenii care-şi fac casă, la ei oricum mergi la grătar când toarnă fundaţie, la bere când e pusă prima cărămidă şi etc. până se pun cărţile în bibliotecă. Deci, nu! Nu despre asta vorbesc. Un… cunoscut. Să zicem că îl întâlneşti pe stradă sau te sună să te invite în noua lui casă. Sau, să zicem că te-ai apropiat de o nouă colegă sau un coleg la muncă, la sală, la piaţă, oriunde şi într-o bună zi te invită la ei acasă.
Pe scurt: eşti prima dată în casa unui om. Şi după ce se bifează protocolul pupatului, datului de flori sau cadou şi se ia prima gură de cafea şi primul fursec, vine ceea ce eu numesc proba de salt mortal cu paraşuta. „Hai să îţi casa, dacă vrei” sau „Vrei să ne(îmi) vezi casa?”. Cerule milostiv, ia-mă acum şi ţine-mă acolo până uită că m-a întrebat că eu nu-s în stare să ies din situaţia asta!
Habar nu am ce să fac, vă dau cuvântul meu. Să fiu sinceră, parcă n-aş vrea. Că nu mă interesează. Dar nu la modul: doi bani nu dau pe casa ta. Nu, nu! Nu! La modul că: dacă am ajuns la tine în casă, înseamnă că există între noi o oarecare simpatie ca oameni şi asta nu ţine de câte Toniţa ai pe pereţi, dacă ai tapet cu foiţă de aur sau ziare lipite că n-ai avut bani de zugrăveală sau pur şi simplu pentru că aşa-ţi place ţie, să ai ziare pe pereţi. Sau că undeva în colţ, joacă sârba doi păienjeni. E casa ta, enjoy it! Tu, ca om, eşti foarte mişto şi aşa rămâi oriunde ai locui. Şi mi se pare ciudat să dau turul casei ca la muzeu şi să intru în dormitorul oamenilor sau să le admir mobila de mahon. Mă rog, să mă fac că o admir, că oricum astea-s detalii care nu contează deloc. Şi vă spun sincer, când merg undeva pentru prima dată, îmi doresc din suflet să mă aşez pe terasă sau în grădină, dacă e la casă. Şi pentru că sunt fumătoare şi pentru că eu la bloc n-am grădină. Mno, asta e percepţia mea.

Dar sigur că eu nu pot răspunde aşa la acea întrebare şi atunci se dă lupta în mine. Dacă zic nu şi omul se simte jignit că nu-i apreciez munca sau că sunt o idioată care nu vibrează la cuibuşorul lui? Dar dacă el întreabă din politeţe, ştiind că sunt mulţi cei care atunci când intră prima dată într-o casă cer gazdei să facă pe ghidul să-i ducă peste tot? Şi fiind păţiţi, ei întreabă pe toată lumea deşi n-ar fi tocmai încântaţi de idee. Şi eu zic da ca şi cum asta aşteptam, abia acum întrebi?
Şi dacă zic nu, să o zic cum? În sensul de nu, lasă, nu te deranja pentru mine sau în sensul de glumeşti?, eu am venit să te(vă) văd, nu să-ţi vizitez casa?
De data asta nu vă cer sfaturi. Vă rog să îmi spuneţi din experienţele voastre dacă se poate. Vă bucură când oaspeţii (nu prietenii!!) cer să vă vadă toată casa? E semn de apreciere? Dacă nu vă cer ei, întrebaţi voi? Vă doriţi să vă ceară asta sau întrebaţi de politeţe? Dar când sunteţi oaspeţi? Cereţi asta?
Bunele maniere ce să zic în privinţa asta, ştiţi cumva? 🙄