Mă primiţi?

V-am „ameninţat” pe aici că vin să vă colind şi în capul meu se contura ceva abstract, cu aromă de urare. S-a dus ideea, s-a dus şi curajul, s-a dus tot. Nu ştiu dacă îmi va reveni ideea aia. Dacă va vrea să vină, vă voi bate în poartă încă o dată. Dacă nu cumva voi considera că e prea de nepublicat ce va ieşi. Şi sunt mari şanse să cred asta. Acum mi-a venit în minte ceea ce urmează. Nu e colindă, e o ceva. Şi oricât de rău neinspirat ar suna, să ştiţi că e din suflet. Şi e sincer. Şi ştiu că-i prea devreme. Dar cum am spus, nu garantez că mă va mai vizita inspiraţia. Oricum, măcar un Crăciun Fericit, tot vă voi scrie eu. 😉 Potecuţele sunt înzăpezite, vin mai încet dar vin sigur. Dacă mă pierd, mă bazez pe voi că îmi veţi împrumuta un felinar să găsesc din nou cărarea. Nu vă cer nimic. Nu vreau nici nuci, nici mere, nici cozonac. Numai să mă primiţi, atât. Dacă e timp şi loc. Dacă nu, nu e niciun bai, ştiu că perioada asta e tare aglomerată şi orele parcă aleargă cu secundarul în cârcă. Vă las gândul bun pe prag.

 

În casă de om bogat,
Joacă norocu’ sub brad
Masa-i plină de bucate
Şi necazu’ nu încape
S-adună cu mic cu mare
În seară de sărbătoare
Li-i plină de râsete tinda
Când vin oaspeţi cu colinda

În casă de om sărac,
Stă necazu’ în cerdac
Nici foc nu mai e în vatră
Suspină un dor la poartă.
Lângă cel singur în tindă,
Vine Domnul şi colindă.

În casă fără de foc,
Se strâng îngeri la un loc
Ş-aprind stele mii pe cer
Mângâind cu lin şi ler
În casa în care doare,
Cobor sfinţii din icoane
Şi din candele-aprinse
Aduc leac de gene plânse.

Să primiţi cum se cuvine
Vestea că în astă lume
S-a născut Prunc Luminos,
Să vă fie de folos
Şi urarea şi credinţa
Bucuria sau căinţa
S-aveţi veselie-n casă
Şi pe cei iubiţi la masă!

Şi vă rog a mă ierta
Că nu ştiu a colinda.