Poveste despre oameni

1A fost odată un brăduţ. Avea înălţimea unui copil de câţiva ani. Tatăl acelui copil l-a adus de departe, din vârf de munte şi l-a plantat cu grijă în faţa unui bloc oarecare, dintr-un oraş oarecare. Îl urmărea cu atenţie să nu se usuce, să nu îl rupă vântul sau alţi copii curioşi să afle taina brăduţului apărut parcă de nicăieri. Creştea frumos. Începuse să adăpostească primele ciripituri din primăvară. Zarvă mare era pe crenguţele lui. Avea şi un frăţior, puţin mai înalt decât el. Foarte puţin. Şi acolo se încingea petrecerea vestitoare de primăvară.
Când brăduţii şi-au ridicat vârfurile şi au depăşit cu mult înălţimea copilului, ofereau un adevărat spectacol la geamul celor care-şi odihneau privirea pe ram verde. Vrăbiuţe şi rândunici, porumbei şi porumbiţe, erau, pe rând, chiriaşi tare gălăgioşi. Dar erau acceptaţi de cei de dincolo de geamuri. Ba chiar erau extrem de iubiţi.

Anii treceau, ei păreau tot mai de neclintit. Au ajuns cu vârfurile undeva pe la etajul al treilea al unui bloc oarecare, dintr-un oraş oarecare. Nu atingeau blocul, nu atingeau nimic. Erau tăcuţi şi nu deranjau pe nimeni. Iarna…. Doamne! Iarna erau de o frumuseţe cum numai brazii ştiu să fie. Păreau că adună toţi fulgii căzuţi în lume şi îi ţin palme ca să nu cadă să rănească pământul. Iar noaptea, când îi atingea lumina cartierului, se jucau steluţele strălucitoare pe ramuri. Şi pe conurile alungite. Erau mai frumoşi decât cel din casă împodobit cu beteală şi globuri colorate.
Au trecut alţi ani şi braţele celor doi au făcut un scut ce apăra o parte a blocului de praf, de priviri curioase, de tot. Nu atingeau nimic. Ei stăteau îmbrăţişaţi dar nu deranjau pe nimeni. Sau, cel puţin, aşa păreau.
Copilul al cărui tată a pus în pâmânt rădăcina unuia dintre brăduţi, îi vedea din ce în ce mai rar. Un alt copil din acel bloc, îi admira în fiecare zi. Acel copil a crescut şi el şi acum e adult. Un adult care nu mai putea admira maşinile parcate. Îl încurcau brazii îmbrăţişaţi. Un adult care nu mai putea vedea cine cu cine intră în bloc. Şi ce culori se mai poartă iarna asta. Un adult care era abia născut când s-au plantat brăduţii care acum îl încurcau teribil.
Acel copil de departe, a primit prin telefon vestea că brăduţii au fost tăiaţi. Aşa, pur si simplu. De tot. Şi cu tot. Că încurcau. Că nu se mai vedea. Copilul ăla, deşi conştient că în lume sunt nenorociri mai mari, a plâns mai rău decât un copil rămas fără jucărie. Şi plânge şi acum când vă scrie.
Şi se întreabă şi vă întreabă: chiar suntem în ţara nimănui? Nu de alta dar blocul din faţă îmi ia din lumină. Mă încurcă, adică. Aveţi un buldozer la îndemână?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la Poveste despre oameni

  1. Un pitic călător zice:

    și pă mine mă încurcă tare casa lu vecinu, că e cu etaj și nu văd apusu :)) ceva ?

    Apreciază

  2. Și eu te îndrăgesc mult!
    ❄⛄❄(((🌠)))
    💫 🌟 💫 🎄

    Apreciază

  3. Irina zice:

    Si mie mi-au taiat malinul. Fiindca masini. Fiindca parcare. Mai aruncam pe locul masacrului cate o rosie ofilita si turtita prin frigider, vara . Fiindca tot copil. Fiindca nu m-au invatat nici brazii, nici malinii sa raspund cu rautate la rautate. Doar cu lacrimi. De copil.
    Taci, pune capul ici si plangi…

    Apreciat de 1 persoană

    • Of, Irina….
      De ce mă mir? Fugim de gălăgia şi poluarea din oraşe, ajungem la munte şi dăm peste tone de gunoaie…
      Dar tot nu mă pot abţine şi tot plâng de ciudă şi neputinţă şi dor de vremurile în care parcă nu era chiar atât de multă răutate. Sau eram noi feriţi de ea, nu ştiu.
      Părculeţul din faţa blocului meu era plin de pomişori. Acum îi număr pe degetele de la o mână…

      Apreciat de 1 persoană

  4. Drugwash zice:

    Ah, rasa umană! 😦
    Dacă întrebi zece indivizi vei afla zece variante şi fiecare dintre ei va avea dreptate, din punctul său de vedere. Cumva, al unsprezecelea decide şi ia măsuri.

    N-ai idee cît m-am abţinut să nu scriu, în binecunoscutu-mi stil suburban, o poveste extrem de similară cu o specie rară de salcîm, unică în oraş (sau în ţară, am uitat), care a fost tăiat anul ăsta de pe strada de alături, cu magazinul. Era singurul – nu pot spune ‘lucru’ căci era viu – care dădea culoare, personalitate străzii, de el mi se legau cu odgoane amintirile copilăriei. Doi primari imbecili – primul care a „contractat” lucrarea şi succesorul lui care a acceptat-o şi executat-o – au ucis o fiinţă-simbol. Fie-le „răsplata” pe măsură!

    Îmi pare rău pentru brazii tăi şi pentru toţi puii de brad ucişi doar pentru a alimenta o tradiţie de mult pierdută în consumism. 😥

    Apreciat de 1 persoană

    • Uite, în oraşul meu, pe o stradă oarecare, vara asta a fost scandal. Că de la un capăt la altul al străzii, tronau nişte tei, parcă. Sau castani? Nu contează. Bătrâni tare şi unii cu rădăcinile afară. Au venit nişte domni de la primărie şi au tăiat o parte din ei. Oamenii în stradă, scandal. Primăria a explicat frumos că ăia oricând puteau cădea pe un copil, o maşină, o casă sau pe firele de curent. Că erau bătrâni şi reprezentau un pericol. Dar vor fi plantaţi alţii. Oamenii s-au calmat, în maxim două săptămâni au fost plantaţi alţii. Aşa da. Nu-s tâmpită şi înţeleg. Oricând, între siguranţa unui om sau intergitatea unei case şi un copac, alegem omul. Dar brăduţii ăia nu riscau să cadă sau să strice blocul. Nu. Ăia au fost tăiaţi aşa… şi cu ocazia asta, că pe unu’ îl încurcă la vedere şi vine şi Crăciunul, hai să facem 2 în 1.
      Să aibă haznă! Eu numai bine le doresc.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Salcîmul „meu” era solid. Deja trunchiul bătrîn pe după care ne ascundeam în copilărie fusese tăiat şi de jos crescuse un altul, acum la fel de impunător. Era unicul copac de pe stradă şi făcea o umbră binefăcătoare de pe o parte pe ceallată a străzii, vara.

        E adevărat, rădăcinile lui ridicaseră un pic asfaltul. Era aşa dintotdeauna, dar n-am auzit pe nimeni să se vaite. Şi hai, ar fi putut nivela tăind doar rădăcina buclucaşă. Dar nu cred că asta a fost problema, ci probabil umbra pe care-o arunca asupra vilei proaspăt renovate şi spaţiul ocupat în faţa gardului, unde mai repede ar fi fost parcată o maşină-două, nu?

        Aşa că l-au smuls cu tot cu rădăcină, apoi au asfaltat – vorba vine – pînă la colţul străzii. Au înlocuit şi bordurile, au făcut „coborîrile” pentru maşini pînă la nivelul carosabilului şi acum mă uit rîzînd în sinea mea cum apa de ploaie sau din topirea zăpezii le intră oamenilor în curţi din cauza acelor „coborîri” şi a trotuarului neînălţat. Lucrare de mîntuială, făcută numai pentru a justifica uciderea copacului. Mi-e o scîrbă imensă de strada aia acum, de cîte ori merg la magazin parcă aş fi într-o ţară străină, pe o stradă fără personalitate, nu pe strada unde m-am jucat toată copilăria. 😦

        Apreciat de 1 persoană

  5. Nu am buldozer, dar am o inimă care freamătă precum a ta. La fel de sensibilă la astfel de tragedii.

    Apreciat de 1 persoană

  6. 9 zice:

    In curtea vecimilor creste un copac, habar n-am cum se numeste, imi ia o parte din soare, face mizerie in curte, dar nu mi-ar fi dat prin cap să le spun sa-l taie. Avem atata nevoie de verdeata in orasele pline de betoane! Eu zic asa, acel copil care plange, sa faca bine sa-si stearga lacrimile, sa mearga si sa faca bine sa ia un alt copacel si sa-l planteze, asaaaa de …sictir in locul bradului. 🙂 🙂 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Lasă că sunt mulţi cei cărora mintea le e mai odihnită şi uite că le dă prin cap şi acţionează rapid. şi culmea, nu le spune nimeni nimic.
      E unul pus de mine acolo. Să nu cumva să se atingă de el. Şi vorba ta, ia să caut eu un puiuţ să-l duc 😀

      Apreciat de 1 persoană

  7. Din copilăria mea a dispărut toată pădurea, care crescuse odată cu mine… știu cum e,orice ți s-ar spune, copacii aceia erau parte din viața ta,cum s-o înlocuiești??!!

    Apreciază

    • Asta pe de-o parte, asta e chestie personală care în ochii altora poate nu cântăreşte prea mult. Dar un brăduţ sau orice e verde în faţa unui bloc, e tot mai rar şi mai util. Şi tu ai doi şi mari şi îi tai că nu vezi asfaltul din cauza lor….

      Apreciat de 1 persoană

  8. Ileana zice:

    PENTRU TOTI PRIETENII MEI MINUNATI O SEARA SPLENDIDA DE IARNA SI CU MULTE BUCURII ALATURI DE CEI DRAGI !
    To all my friends SPLENDIDA WINTER wonderful evening and much joy with your loved ones!


    Apreciază

  9. Ana zice:

    Da , suntem in tara nimanui….asa este. Eu sper si cred ,din tot sufletul meu , ca acelui uman i se vor usca bratele si trupul precum unei mumii….

    Apreciază

    • Ana, deşi atunci când am aflat, am plâns cu sughiţuri şi am gândit-o, nu am spus-o cu glas tare. Nu îi doresc răul, la naiba, îl ştiu de când sugea la ţâţă. Dar îi doresc să ajungă să-şi vadă nepoţii mari şi tot mai disperaţi că aerul e tot mai greu de respirat. Spunem de ăia cu fabrici că sunt nenorociţi că ne poluează, ăia cu euro nuştiucum la maşini, tot mai tâmpiţi, strigăm la orice jos guvernul dar noi radem tot ce-i verde că aşa vrea inteligenţa noastră de jmecheri.
      Offf, iar mă apuc de plâns.

      Apreciat de 1 persoană

    • Andrei zice:

      Inainte de a blestema, asculta si punctul de vedere al celeilalte persoana. Un brad creste peste 62m si nu are ce cauta langa bloc. Povestea e frumoasa, dar asculta si povestea celui de la parter care sta ziua cu becurile aprinse, fara lumina naturala si cu crengile care-i bat in geam.

      Apreciază

  10. Adriana zice:

    Și tu? Eu incă număr gutuii și nucii, corcodușii, prunii, liliacul alb, iasomia, merii și trandafirii cățărători din curtea vecină. Ba, număr și stâncile. Imi ies toate la numărătoare desi niciunul nu mai e in picioare. A apărut in loc un…mini-bloc. Trist.

    Apreciază

    • Of, Adriana! Cu ce încurcă ele, oare? Făceau umbră nesimţirii lor şi ei ar fi vrut să o vadă strălucind în toată splendoarea ei…..
      Un alt biped (că om mi-e greu să îi spun) a reinventat povestea drobului de sare şi a tăiat un copăcel care primăvara era absolut superb (coroană rotundă, tăiată cu grijă de un om cu inimă mare şi floricele mici şi albe) ghici de ce? Că păsările care erau în el făceau caca pe maşina pe care el o parca sub copac. Şi se scuturau floricelele şi intrau petale sub capotă. Spune tu, ăla e om normal?

      Apreciază

  11. szqwer zice:

    Bunicul meu a fost inginer silvic si a iubit nespus padurea si brazii.Cand a plecat, fostii lui colegi i-au plantat pe mormant 3 brazi albi.Au trecut anii de la plecarea lui si brazii au crescut superb.Acum vreo 10 ani la un Craciun a disparut primul brad, anul urmator si al doilea.Acum 5 ani l-au taiat si pe al treilea.
    Ma gandesc cum o fi sa tai un brad de pe mormantul cuiva, sa il pui in casa de Craciun sau sa il vinzi, fara sa te temi, fara sa te mustre constiinta, fara sa ai pic de Dumnezeu.
    Tara lu’ Papura Voda unde desi platim taxe peste taxe ( la cimitir dam 120 ron /an taxa in care intra si paznicul ) fiecare netot face ce si cum il taie capul !

    Apreciat de 1 persoană

    • Doamne!! Deşi mi-e tot mai greu să cred că există astfel de oameni, parcă nici nu mă mai miră nimic….
      Da, e şi ţara unora (repet: a unora) care, atunci când se primesc pungi cu haine şi alimente pentru copiii din centrele de plasament, înainte de Crăciun (căci, nu-i aşa? atunci ar trebui să fim mai buni…) mai întâi îşi aleg cei care ar trebui să aibă grijă de copii şi ce rămâne ajunge la copii. Nu generalizez dar se întâmplă. Şi tareee tareee mă mănâncă degetele dar mă opresc aici.
      E trist…. tot mai trist!

      Apreciat de 1 persoană

  12. 1lauralaly zice:

    Copilule, planteaza copacei de cite oripoti. Eu am crescut cu brazi falnici in fata copacului si desi acum nu mai sunt nici brazii acolo si nici eu , totusi ii vad decite ori trec. copilul nu i-a uitat. Aici , unde locuim acum avem la scara vecina un bradut tot mai falnic, care ,desi obtureaza vederea catre parc, ma bucura si imi ¨cinta¨zilnic. Iar iarna e de poveste.
    Nu inteleg cum unii pot uita bucuria ce o simteau in copilarie privind bradul.

    Apreciat de 1 persoană

    • Voi mai planta cu prima ocazie. Dar nu acolo, cu siguranţă. Acolo e un copăcel plantat de mine. Sper că nu se vor atinge de ăla. Sper! Nu de alta dar, din câte ştiu, există totuşi nişte proceduri, nu e chiar atât de simplu să tai ce vrei.
      Nici eu nu înţeleg de ce dispare atât de repede omenia din om….
      Să ai o zi frumoasă, Laura! Şi vecini cu suflet de copil care să lase brăduţul în pace!

      Apreciază

  13. 1lauralaly zice:

    Off, cite greseli. Brazi in fata blocului

    Apreciază

  14. psi zice:

    când ne-au demolat casa (ca să facă o parcare în locul ei) bunicul ne-a dăruit mândria lui: trandafirii. tata i-a sădit în pământul de lângă bloc ca un soi de aducere aminte, paildă ce-i drept, pentru câte altele pierduserăm de fapt. vecinii de la parter au aruncat cu oase, cu smoală, cu tot ce le prisosea prin casă peste trandafiri. să mai spun?
    de zile bune sunt cu sufletul întors, of. 😦

    ps (offtopic): am fost ieri la voi dar mi-a fost milă să te scot din casă pe ceața aia. promit că ne vedem la vară, că mai vin. nepotului meu i-a plăcut la voi. 🙂

    Apreciază

    • Of, psi…. ce să mai spunem? Privim fără putere. Se pare că multora le plac betoanele. E mândrie să stai la bloc, nu? Parcă pe vremuri numai „domnii” stăteau la bloc. Şi cum să păstrăm ceva ce duce cu gândul la o grădină de la ţară sau un petic de munte. Nuuu, noi vrem pământ, au strigat unii, noi vrem betoane strigă urmaşii lor.

      M-am gândit la tine. Sâmbătă a fost superb aici, ieri… cum ai văzut. Sper să ne vedem. Cum ţi-am spus, nu am vrut să încurc, voiam să ştii că-s prin jur şi nu mă ascund de mâţ 😀 😀

      Apreciază

      • psi zice:

        nici eu nu voiam să încurc. noi eram deja ieșiți din casă, dar sincer nu te-aș fi scos și pe tine pe vătuiala aceea când oricum aveai program și am înțeles. ne-om vedea, fii sigură de asta. :*

        Apreciază

  15. Pingback: Cartea unui om obisnuit | fărîme din suflet

  16. papagigli zice:

    Realitatea e ca una-i omu’, alta-i pomu’ 😆 Concluzia mea e ca natura-i superba … privita de la distanta. Cum ne „azmesticam” cu ea, cum apar probleme de compatibilitate 😉
    Marturisesc ca si eu am o boala ne-mpacata pe un pin syvestris care-si sloboada acele direct pe terasa mea si pe straturile de flori. E adevarat ca „batrinul” n-are nicio vina, dar florile, sarmanele, ele ce vina or avea? Dar eu care trebuie sa curat terasa aia zilnic (numai toamna)?
    Problema e ca individul e trecut bine de un secol, e zdravan si se inalta pina la ceruri. Asa ca nu prea ma indur sa-l mazilesc. Pe de alta parte, mazilirea m-ar costa cit nu face, dar-ar toti dracii-n acele lui. 😆

    Apreciază

    • Te înţeleg….
      ei, în cazul acelui brad, gata, nu mai deranjează pe nimeni. E dus. Să-i fie lumină domnului care n-a încăput de el. Aş scrie mai mult dar nu se cade, îi doresc în gând restul 😉

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s