Între prea repede şi prea… niciodată. Aşteptări

1Cafeaua de dimineaţă se poate pregăti prea încet atunci când abia îţi aduni puterile şi crezi că numai licoarea asta te ajută să vezi mai clar în jurul tău. Sau mult prea repede atunci când, „hai că e gata cafeaua”, îţi răpeşte brusc alea „încă cinci minute” de somn în zori, care sunt mai dulci decât întreaga noapte. Aşteptarea se poate cântări în 5-10 minute.
Autobuzul poate veni mult prea repede când vrei să mai admiri o vitrină, să tragi cu urechea la conversaţia celor doi de pe bancă sau să mai întrebi despre una-alta persoana cu care te-ai întâlnit întâmplător. Vine nemilos de repede atunci când îţi ia pe cel drag şi te lasă singur făcând semn de „la revedere” cu ochii-n lacrimi. Sau prea târziu atunci când, în staţie, lumea încearcă să lupte cu frigul pătrunzător sau a întârziat deja la locul de muncă.

Şi chiar dacă vine la aceeaşi oră, aşteptarea poate dura mai mult sau puţin, în funcţie de unde ne va duce el. Se poate cântări în nervi sau păreri de rău.
Un amic poate ajunge la o petrecere prea repede dacă el e sărbătoritul şi nu sunt încă puse toate lumânările pe tort. Sau prea târziu dacă, deşi cheful e în toi, credem că a ratat momente importante că, nu-i aşa?, „hai, că noi deja am mâncat friptura până ai ajuns tu”, poate fi un bun reper. Aşteptarea se contorizează în fapte, se cântăreşte în funcţie de ce-am făcut între timp.
Un anotimp poate veni prea încet dacă e preferatul nostru şi pare că ni se amână dreptul la a ne bucura pe deplin. Zilele calde par a se pune în calea pasiunii noastre pentru sporturi de iarnă, la fel cum şi zăpezile par a ne împiedica să ne bucurăm de toporaşii care ne sunt nespus de dragi. Şi acelaşi anotimp poate veni prea repede, brusc chiar, dacă îl răpeşte pe cel pe care îl iubim. Aşa cum iarna ne stinge ruginiul care n-am mai vrea să plece. Şi asta se cântăreşte în fire de iarbă, frunze uscate sau fulgi de nea.
O veste poate veni prea repede dacă nu suntem pregătiţi pentru ea. Fie ea bună sau rea. Sau poate cădea ca un trăznet şi ne lasă împietriţi. Aşteptarea asta se cântăreşte în emoţii. Şi în intensitatea lor.
Când aştepţi ceva ce nu mai vine, cum şi în ce cântăreşti aşteptarea-n suspdendare sau suspendarea-n aşteptare?
Timpul trece la fel. Dar un singur minut poate părea o clipă sau o veşnicie. Depinde de unitatea de măsură.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Între prea repede şi prea… niciodată. Aşteptări

  1. Drugwash zice:

    Aşteptarea e speranţă, speranţa e amăgire, amăgirea e minciună, minciuna e păcat, păcatul e diavolesc.

    Aşadar aşteptarea-i a dracu’ (de grea). 😉

    Apreciat de 1 persoană

  2. A fost mai demult un film cu o femeie care se ascunsese in apropierea locului de intalnire, ca sa vada „cum” o asteapta barbatul respectiv.
    Ai zice ca a sti sa astepti e o calitate extrem de greu de atins. Si totusi se spune „la sfantu-asteapta” ca termen uzitat pentru niciodata.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Monik zice:

    Valențele infinite ale așteptării… Cine nu le cunoaște!

    Apreciază

  4. fata veselă zice:

    Le cântărești în emoții și sentimente. Într-un minut poți trăi o eternitate iar într-un milion de minute absolut nimic. 🙂 Cât despre așteptare….depinde ce aștepți!

    Apreciază

  5. Că bine m-ai nimerit! Chiar acum aștept pe cineva, iar emoțiile sunt mari. Nu e Moșul, că el vine seara. 😉

    Apreciază

  6. nostrastella zice:

    Hm …
    Clar ! Unitatea de măsură a aşteptării este timpul . Iar TIMPUL

    Timpul – uneori – are culoarea curcubeului catapultat din soare după biciul unei ploi de vară la sfârşit de august şi’n plin ceas de leagăn , când simandicoasa zi purcede a se-nţoli-n straie pline cu iz-ul lui Moş Ene …
    Timpul e pocnitura din biciuşca lu’ Nichifor sau hodorogeala şi tărăboiul iscat de talanga stropşitului Ion – onor personajele nemuritorului Creangă , ori Rapsodia lui Enescu pictată în aerul vremurilor atât de nefiresc de superb de către marele Celebidache . Şi încă câte … şi încă câţi !

    Timpul e … senzaţie ; senzaţia aceea unică ce trezeşte sentimente adormite , impresionând definitiv prădalnica şi zburdalnica -odinioară- noastră inimă , prilej a deşerta nemilos spre suflet , minunate emoţii violente , alt’dată atât de cunoscute .
    Timpul -uneori- are gustul vinului de chihlimbar , prăvălit odininioară din cele pocale aurite , direct în burdihanurile zeilor ce-au crăcăcit cu nesaţ vremurile , ofertându-ne apriori …
    Timpul este obraznic , precum sfârcul unei femei aflată’n pârgul dedulcirii , sfârc transpus adeseori , neruşinat , de pezevenghi (foşti) îndrăgostiţi … în erecţia unui prunc de-un an , aflat la blockstartul primei irigări din prima zi ‘nainte de următoarea ce-aşteaptă a-i fi dăruită .

    Timpul … de cele mai multe ori , are mirosul vieţii , iar uneori … fuck ! ca din senin , nu catadicseşte a se-mpuţi , bălind şi mustind a moarte ! Drept ? Nedrept ? Habar n-am .

    Timpul e totul şi nimic , şi mai presus de toate – aidoma unui ceas elveţian , este atât de enervant de precis … de fidel : nu întârzâie niciodată , niciunde (spre osebire de noi!) . Iar până ce’om învăţa a ne scrie durerile pe nisip şi bucuriile pe vr’o orişicare stâncă , să luăm de bun şi adevărat , ce spunea marele Will :

    timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă , prea iute pentru cei care se tem , prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc , dar … pentru cei ce iubesc , timpul este o eternitate.

    Hm , pare corect .
    ….

    Şi dacă tot e sfârşit de săptămână – întru înţelegerea şi respectarea timpului – îndrăznesc să vă recomand The fault in our stars (2014)

    https://www.youtube.com/watch_popup?v=CSiJv-LM49k

    un vikănd fain s’aveţi !

    Apreciază

    • Recunosc, mi-a plăcut comentariul tău! Perfect pentru o postare. Chiar, tu nu ai un blog? Ce e corect şi frumos, e frumos şi corect. Sper să ne putem înţelege tot aşa.
      Aşa cum le-am mai spus şi altora, nu comentez pe baza comentariului că ar însemna să stric.
      Mulţumim de urare! Zile frumoase şi ţie!

      Apreciază

  7. 1lauralaly zice:

    Cît de bine cunosc aşteptarea. ..Frumos articol. Aşa e, aşteptarea e omniprezentă în viaţa noastră. În aşteptare e speranţă şi nădejde atunci cînd sufletul simte nevoie să respire. Dar aşa cum ai zis sunt multe tipuri de aşteptare. Pragmmatică şi emoţională. Mi-a plăcut..

    Apreciază

  8. psi zice:

    în realitate timpul este o invenție a omului, iar așteptările… așpteptările numite speranțe sunt cele mai păguboase pentru suflet. pentru că fără împlinirea lor, doare. eu am învățat mai degrabă să … accept. 🙂 e mai ușor de trăit așa.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s