Între prea repede şi prea… niciodată. Aşteptări

Cafeaua de dimineaţă se poate pregăti prea încet atunci când abia îţi aduni puterile şi crezi că numai licoarea asta te ajută să vezi mai clar în jurul tău. Sau mult prea repede atunci când, „hai că e gata cafeaua”, îţi răpeşte brusc alea „încă cinci minute” de somn în zori, care sunt mai dulci decât întreaga noapte. Aşteptarea se poate cântări în 5-10 minute.
Autobuzul poate veni mult prea repede când vrei să mai admiri o vitrină, să tragi cu urechea la conversaţia celor doi de pe bancă sau să mai întrebi despre una-alta persoana cu care te-ai întâlnit întâmplător. Vine nemilos de repede atunci când îţi ia pe cel drag şi te lasă singur făcând semn de „la revedere” cu ochii-n lacrimi. Sau prea târziu atunci când, în staţie, lumea încearcă să lupte cu frigul pătrunzător sau a întârziat deja la locul de muncă.

Şi chiar dacă vine la aceeaşi oră, aşteptarea poate dura mai mult sau puţin, în funcţie de unde ne va duce el. Se poate cântări în nervi sau păreri de rău.
Un amic poate ajunge la o petrecere prea repede dacă el e sărbătoritul şi nu sunt încă puse toate lumânările pe tort. Sau prea târziu dacă, deşi cheful e în toi, credem că a ratat momente importante că, nu-i aşa?, „hai, că noi deja am mâncat friptura până ai ajuns tu”, poate fi un bun reper. Aşteptarea se contorizează în fapte, se cântăreşte în funcţie de ce-am făcut între timp.
Un anotimp poate veni prea încet dacă e preferatul nostru şi pare că ni se amână dreptul la a ne bucura pe deplin. Zilele calde par a se pune în calea pasiunii noastre pentru sporturi de iarnă, la fel cum şi zăpezile par a ne împiedica să ne bucurăm de toporaşii care ne sunt nespus de dragi. Şi acelaşi anotimp poate veni prea repede, brusc chiar, dacă îl răpeşte pe cel pe care îl iubim. Aşa cum iarna ne stinge ruginiul care n-am mai vrea să plece. Şi asta se cântăreşte în fire de iarbă, frunze uscate sau fulgi de nea.
O veste poate veni prea repede dacă nu suntem pregătiţi pentru ea. Fie ea bună sau rea. Sau poate cădea ca un trăznet şi ne lasă împietriţi. Aşteptarea asta se cântăreşte în emoţii. Şi în intensitatea lor.
Când aştepţi ceva ce nu mai vine, cum şi în ce cântăreşti aşteptarea-n suspdendare sau suspendarea-n aşteptare?
Timpul trece la fel. Dar un singur minut poate părea o clipă sau o veşnicie. Depinde de unitatea de măsură.

Publicitate