Despre un „avem di tăti”

Di tăti şi ceva în plus. M-am învrednicit şi am ajuns şi eu în mult prea lăudatul târg, la aproape 10 zile de când i-a fost tăiat moţu’ tăiată panglica. Când vă mai spun pe aici că-s o babă sclifosită, voi ba că mă alint, ba că exagerez, ba că mă dau rotundă, ba că na. Nu pot să înţeleg şi pace de ce e musai să cântăm Jingle Bells şi să aplaudăm bradul împodobit din 20 noiembrie. Mda, de atunci oraşul străluceşte în jdemii de luminiţe şi afară încă mai atârnă frunze-n copaci. Dar pentru asta am înţeles că e de vină încălzirea globală aşa că nu intrăm în amănunte legate de fotosinteză. După cum vă spuneam, ciudat mi s-a părut şi acum să-mi cânte Hruşcă lângă bradul împodobit şi cu atât mai ciudat cred că a fost la deschidere.

Ca orice târg care se respectă, are de toate. Sigur, în limita stocului de „tradiţional” şi cu specific, că numai aşa se obţine autorizaţie. Adică „prosciuto crudo”, salam italian, rahat turcesc, pâine bavareză, migdale în crustă. Printre ele, turtă dulce, prăjituri, cârnaţi prăjiţi, brazi care dansează lambada, moşi care cântă lambada, papuci de casă, haine de blană, magneţi de frigider, icoane cu Arsenie Boca, miere, şosete, căni, mănuşi, brânză, bibelouri, siropuri, bijuterii, cărţi, vin fiert. Şi etc. că dacă dacă le înşir pe toate vine Iepuraşu’ şi mă prinde înşirând. Dacă sunteţi cârcotaşi şi căutaţi tradiţionalul, staţi liniştiţi, nu-l veţi găsi. Dar dacă se vinde la Târgul de Crăciun înseamnă că e de Crăciun şi pentru Crăciun şi gata. Dacă sunt frumoase? Sunt. Ce să zic şi io? Unele chiar sunt. Scumpe? Vai, mamă! Dar ele nu au nicio vină că-s scumpe. Că şi municipalitatea cam ia „chelea” de pe bieţii oameni cu chiria pe căsuţe şi oamenii ăia trebuie să câştige ceva aşa că se justifică preţurile mari.
În rest, plin de ghemotoace înfofolite de numai nasul li se vede, agăţate de câte un balon imens, aşa că păşiţi atent că ei sigur nu vă văd, ei au o singură ţintă: spre Moşu’. Moş care s-a mai îngrăşat de anul trecut, are nasul mai roşu şi reguli mai stricte. Nu ai voie cu telefoane sau aparate foto pe lângă el. Şi dacă vrei o poză ca amintire, scoţi bănuţu’ că Moşu’ nu-i pe toate străzile să ai ocazia să-l mai prinzi în colorata mâine-i gata.
Cam aşa arată la o privire rapidă:

Moşul are şi atelier dar cred că e cu limită de vârstă şi nu îi puteam păcăli să mă lase deşi mi-ar fi stat capul să intru să învăţ să fac modele din aluat sau plastilină. Păi, ce? Potecuţa de ce să nu aibă voie? 😦 Şi am ratat şi caruselul pe aceleaşi considerente. Treabă-i asta?
Ca o primă concluzie, e frumos pentru fanii genului, e minunat pentru prichindei. După 15 decembrie, hai 20, va fi frumos pentru toată lumea. Acum nu mă pot obişnui cu globuri şi zurgălăi.
Şi concluzia 2: mie uite aşa îmi place Piaţa Mare:Mno, v-am zis că-s sclifosită.

P.S 😀 Am avut deschise vreo 12 google images (mda, lucrez dezordonat) şi nu mai ştiu care de pe unde e. Dacă cineva îşi recunoaşte imaginea, este rugat să mă tragă de urechi în public şi după ce îmi cer scuze, promit să pun sursa 😳