Viaţă în poveste

1E seară, temperaturile ne cam trimit spre… gura sobei, aşa că aş vrea să vă spun o poveste. Dacă nu aveţi chef de poveştile potecuţei, nu e bai, nu pierdeţi nimic, parol. Şi dacă am spus că e vorba de o poveste, frumos ar fi să dăm poveştii ce e al poveştii şi să începem cu a fost odată. De precizat e doar că povestea asta încă se scrie, încă este, încă îşi ţese firul. Nu pot decât să sper că, atunci când va fi să fie, să fie cu… au trăit fericiţi.

A fost odată…. o viaţă. Şi încă una. Doi copii. Fără de copilărie. Nimic din ceea ce înseamnă copilărie, lor nu le era cunoscut. Nici măcar părinţii. Au cunoscut umilinţa, lipsurile, violenţa şi abuzul înainte de a-l cunoaşte pe Moş Crăciun. Au crescut aşa, crezând că asta e normalitatea. Nu cereau, nu aşteptau. Doar împărţeau. O napolitană. Cu alţii ca ei. Şi încercau să nu îi supere pe alţii tot ca ei dar mai mari şi mai „puternici”. Supărarea aia însemna o vânătaie în plus pe lângă altele care parcă nici nu mai contau. Le considerau semne ale greşelilor. Şi încercau să nu le repete.
Au crescut. Şi au învăţat. Luau şi note mici dar „n-avea cine să ne certe”. Şi deşi n-avea nici cine să îi laude, unul dintre ei a fost premiant câţiva ani la rând. Şi şi-au găsit şi pasiuni. Unul cânta, scria versuri, făcea sport, altul dansa şi cânta. Viaţa le-a întins o mână şi le-a dat şansa ca, mână-n mână, să păşească pe un nou drum, al lor, doar al lor. Munceau mult. Să aibă tot ce n-au avut. Nu aveau multe dar erau ale lor: haine, amintiri, lucruşoare. Într-o singură clipă, toate au dispărut… în fum. Când au aflat, unul dintre ei a mulţumit Celui de Sus că ei sunt bine. Şi au luat-o de la început. Fără nimic. Acum nu mai aveau un locuşor al lor dar ei munceau să facă altul. Celălalt, puţin mai curios din fire şi cu un fin simţ al umorului, venind seara de la muncă, a cerut, ca o dovadă ce acolo Sus e cineva, să se întâmple ceva ca el să poată fi intermediarul. Adică el, deşi nu avea niciun leu în buzunar, să poată ajuta un om sărman. Şi s-a întâmplat. Şi chiar a făcut-o.
Şi viaţa iar le-a întins o mână şi despre ce s-a întâmplat, ei spun că e minune. Nimic ieşit din comun dar ei aşa cred. Că e o minune. Şi poate chiar e.
Acum spun că au primit mai mult decât au cerut sau au îndrăznit să viseze deşi nu au nimic în plus faţă de un om cu o viaţă decentă. Şi fac economii la tot. Strâng ban pe ban pentru că de Crăciun vor să ajute alţi oameni mai puţin norocoşi. Şi renunţă la pâinea de azi pentru o conservă de mâine. Pentru altul. Şi ar avea nevoie de ajutor ca să ajute dar le e teamă că lumea e retincentă, că tenul lor nu e tocmai pe placul celor cu prejudecăţi. Şi mai ştiu că lumea nu are şi că ei nu pot cere nimic că e grea viaţa şi lumea munceşte mult pentru orice bănuţ. Pentru ei nu vor nimic dar nu vor să ceară nici pentru a da mai departe. De ruşine. Sau de frică.
Şi au lumină în privire. Şi acum îşi trăiesc copilăria. În ochii lor se joacă două zâne bune. Şi am învăţat de la ei definiţia cuvântului Om. Şi tac.
End of story. Noapte bună!

Update: pentru că…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

40 de răspunsuri la Viaţă în poveste

  1. araoimi zice:

    Și au lumina în ochi, și au ce nu au mulți alții, au bucuria vieții…
    Frumoasa poveste, Potecuta 😊!
    Mulțumesc !

    Apreciază

  2. araoimi zice:

    Tu ai scris-o, eu iti multumesc.
    E minunată ! 😊

    Apreciază

  3. Maria Itu zice:

    Povestioara ta a venit imediat după ce m-am uitat la reclama asta: https://www.youtube.com/watch?v=wuz2ILq4UeA&feature=youtu.be
    Concluzia? Fii mereu mai bun, nu doar de Crăciun.
    P.S.: M-ai făcut să zâmbesc. Mulţumesc!

    Apreciază

  4. Bursucel zice:

    Eu sunt sigură că la final Povestea asta se va încheia cu și au trăit frumos și fericiți…

    Apreciază

  5. Un pitic călător zice:

    m-ai lăsat așa…parcă un pic tristă…un pic mai mult..și mi-au dat lacrimile

    Apreciat de 1 persoană

  6. fata veselă zice:

    Hei, nu noapte bună, înainte de a spune că nu-ș cum se face dar tot săracul e mai bogat. Și tot el sare primul să ajute.

    Apreciat de 2 persoane

  7. szqwer zice:

    Povestea vine imediat cum am închis fila unui nou proiect în care m-am alăturat. Al doilea. Despre oameni cu suflete nobile ai scris tu azi, voi scrie și eu mâine. Doamne mulțumim ca ei există și aduc o fărâmă de lumină și pe alte chipuri. Noapte liniștită!

    Apreciază

    • Abia aştept să citesc! Oamenii ăştia fac lucrurile astea cu atâta naturaleţe… ei nu consideră că fac o faptă bună ci că fac ceea ce trebuie făcut.
      Noapte frumoasă şi ţie!

      Apreciază

  8. Adriana zice:

    Eu am tot respectul pentru oamenii care daruiesc din putinul lor și care desi dezamăgiti continuă să creadă in asta. Curand am aflat, despre mine chiar, că nu pot ramane mereu fara resentimente, nu pot goli dezamăgirea lucrurilor nereusite și că indiferent cum mă implic in astfel de povesti eu cred „ca din fericire„ Dumnezeu mai ține lumea asta pentru că exista și astfel de oameni…curați. Cinste lor și bucurie mie că te-am citit azi, din nou!

    Apreciază

  9. Mami zice:

    Foarte frumoasa povestea dar destul de trista.. copilaria nu se sterge cu buretele, oricat de fericit ar fi restul vietii…

    Apreciază

  10. Cred că au trăit și vor trăi fericiți până la capăt. Chiar și tristețea, și obstacolele, și greutățile dau culoare fericirii pe care o resimt cei care o merită.

    Apreciat de 1 persoană

  11. 1lauralaly zice:

    Si cit de frumosi pot fi oamenii. Chiar in lumea asta urita. O lectie pe care ar trebui sa nu o uitam. Fericirea lor e venita de Sus si din iubirea lor. Dumnezeu sa le dea pe masura sufletelor lor. Iar tie,Potecuta, multumesc

    Apreciat de 1 persoană

  12. goldenpunani zice:

    Reblogged this on dinemewineme69me.

    Apreciază

  13. Pingback: Recomandări (23) | Illusion's Street

  14. lucillette zice:

    Cuvintele sunt multe şi toate-s frumoase, rămâne însă viaţa grea pe care au şi pe care au ştiut s-o înfrumuseţeze singuri, fără părinţi, profesori şi meditatori renumiţi. Asta ne arată că, dacă ai caracter, reuşeşti să trăieşti dincolo de orice greutăţi. Si nu să trăieşti pentru a avea case, conturi şi maşini, ci să îl vezi pe cel de lângă tine. O întrebare vreau să pun dacă îmi este permis, Putem afla cum să îi sprijinim, ca ei să ajute în continuare? fiindcă „…ar avea nevoie de ajutor ca să ajute… dar nu vor să ceară nici pentru a da mai departe…”

    Apreciază

    • Mă bucură vizita ta, lucillette! Mulţumesc!
      Ai dreptate, singuri au clădit şi au muncit ca să aibă acum o viaţă decentă.
      Sincer, nici nu ştiu cum să fac. Ei au spus de asta aşa, în treacăt, la capitolul „şi ce faceţi de Sărbători?”. Nu au spus-o ca să ceară ceva. Au spus că au adunat cât au putut şi ei fac asta oricum. Am întrebat dacă au tot ce trebuie. „Facem să avem, pentru oamenii ăia facem orice”, a spus el. E nevoie de haine groase şi alimente care se pot consuma fără a fi gătite. Conserve. Dar ei nu au cerut nimic.

      Apreciază

      • lucillette zice:

        Viaţa ne-a învăţat să nu cerem semenilor nostri, ci mai degrabă celui de Sus, EL ne aude mai lesne decat o ureche al cărei cap se afla la 30 cm de noi şi care, în timp ce-i vorbim, se gândeste la propriile-i nevoi.(sigur că nu e o chestiune generalizată, doar prea des întâlnită)
        Înţeleg de ce nu ştii care este calea de urmat, fiind oameni sensibili, nu ştii cum trebuie procedat. Sau dacă trebuie…Poate nu este bine să ne amestecăm în bucuria lor, ai dreptate. Dar dacă afli aşa, în treacăt…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s