E seară, temperaturile ne cam trimit spre… gura sobei, aşa că aş vrea să vă spun o poveste. Dacă nu aveţi chef de poveştile potecuţei, nu e bai, nu pierdeţi nimic, parol. Şi dacă am spus că e vorba de o poveste, frumos ar fi să dăm poveştii ce e al poveştii şi să începem cu a fost odată. De precizat e doar că povestea asta încă se scrie, încă este, încă îşi ţese firul. Nu pot decât să sper că, atunci când va fi să fie, să fie cu… au trăit fericiţi.
A fost odată…. o viaţă. Şi încă una. Doi copii. Fără de copilărie. Nimic din ceea ce înseamnă copilărie, lor nu le era cunoscut. Nici măcar părinţii. Au cunoscut umilinţa, lipsurile, violenţa şi abuzul înainte de a-l cunoaşte pe Moş Crăciun. Au crescut aşa, crezând că asta e normalitatea. Nu cereau, nu aşteptau. Doar împărţeau. O napolitană. Cu alţii ca ei. Şi încercau să nu îi supere pe alţii tot ca ei dar mai mari şi mai „puternici”. Supărarea aia însemna o vânătaie în plus pe lângă altele care parcă nici nu mai contau. Le considerau semne ale greşelilor. Şi încercau să nu le repete.
Au crescut. Şi au învăţat. Luau şi note mici dar „n-avea cine să ne certe”. Şi deşi n-avea nici cine să îi laude, unul dintre ei a fost premiant câţiva ani la rând. Şi şi-au găsit şi pasiuni. Unul cânta, scria versuri, făcea sport, altul dansa şi cânta. Viaţa le-a întins o mână şi le-a dat şansa ca, mână-n mână, să păşească pe un nou drum, al lor, doar al lor. Munceau mult. Să aibă tot ce n-au avut. Nu aveau multe dar erau ale lor: haine, amintiri, lucruşoare. Într-o singură clipă, toate au dispărut… în fum. Când au aflat, unul dintre ei a mulţumit Celui de Sus că ei sunt bine. Şi au luat-o de la început. Fără nimic. Acum nu mai aveau un locuşor al lor dar ei munceau să facă altul. Celălalt, puţin mai curios din fire şi cu un fin simţ al umorului, venind seara de la muncă, a cerut, ca o dovadă ce acolo Sus e cineva, să se întâmple ceva ca el să poată fi intermediarul. Adică el, deşi nu avea niciun leu în buzunar, să poată ajuta un om sărman. Şi s-a întâmplat. Şi chiar a făcut-o.
Şi viaţa iar le-a întins o mână şi despre ce s-a întâmplat, ei spun că e minune. Nimic ieşit din comun dar ei aşa cred. Că e o minune. Şi poate chiar e.
Acum spun că au primit mai mult decât au cerut sau au îndrăznit să viseze deşi nu au nimic în plus faţă de un om cu o viaţă decentă. Şi fac economii la tot. Strâng ban pe ban pentru că de Crăciun vor să ajute alţi oameni mai puţin norocoşi. Şi renunţă la pâinea de azi pentru o conservă de mâine. Pentru altul. Şi ar avea nevoie de ajutor ca să ajute dar le e teamă că lumea e retincentă, că tenul lor nu e tocmai pe placul celor cu prejudecăţi. Şi mai ştiu că lumea nu are şi că ei nu pot cere nimic că e grea viaţa şi lumea munceşte mult pentru orice bănuţ. Pentru ei nu vor nimic dar nu vor să ceară nici pentru a da mai departe. De ruşine. Sau de frică.
Şi au lumină în privire. Şi acum îşi trăiesc copilăria. În ochii lor se joacă două zâne bune. Şi am învăţat de la ei definiţia cuvântului Om. Şi tac.
End of story. Noapte bună!
Update: pentru că…
Și au lumina în ochi, și au ce nu au mulți alții, au bucuria vieții…
Frumoasa poveste, Potecuta 😊!
Mulțumesc !
ApreciazăApreciază
Ohhh… şi ce bucurie!! E poveste de viaţă.
Mulţumesc!!
ApreciazăApreciază
Tu ai scris-o, eu iti multumesc.
E minunată ! 😊
ApreciazăApreciază
Atunci, să le mulţumim celor care au trăit-o. Aşa e fair 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Povestioara ta a venit imediat după ce m-am uitat la reclama asta: https://www.youtube.com/watch?v=wuz2ILq4UeA&feature=youtu.be
Concluzia? Fii mereu mai bun, nu doar de Crăciun.
P.S.: M-ai făcut să zâmbesc. Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Hmm… absolut. Ei sunt buni mereu, Maria. Ştii… povestea asta nu e inventată. Din păcate. Sau din fericire? 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi place contrastul dintre „din păcate” şi „din fericire”. Dovada că binele şi răul pot exista şi nu este imperios ca rezultatul să fie negativ. Am scris acum ceva, sper că nu te superi că am folosit şi eu sintagma, dar mi-a plăcut. 😀
ApreciazăApreciază
La tine eram. Cum să mă supăr? Deloc!! Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😙
ApreciazăApreciază
Şi eu ti pup!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu sunt sigură că la final Povestea asta se va încheia cu și au trăit frumos și fericiți…
ApreciazăApreciază
Să dea Dumnezeu, Bursucel! Merită din plin să fie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
m-ai lăsat așa…parcă un pic tristă…un pic mai mult..și mi-au dat lacrimile
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi totuşi, dacă ai vedea cu câtă bucurie spun că au reuşit să adune nişte bănuţi pentru cadouri…
sunt teribil de pozitivi.
Dar da… e şi de plâns.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu la fel😢
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Off….
ApreciazăApreciază
Hei, nu noapte bună, înainte de a spune că nu-ș cum se face dar tot săracul e mai bogat. Și tot el sare primul să ajute.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu? Aşa şi e. Şi să ştii că sunt atât de naturali şi de calzi. Inclusiv când spun că de el se feresc oamenii şi îşi trag copiii de mână. Doar pentru că are tenul mai închis….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trist 😦
ApreciazăApreciază
Nu ştiu. Hai să recunoaştem. Tuturor ni s-a întâmplat să ne tragem geanta mai aproape de corp, în funcţie de cine era lângă noi. Cu toţii ne uităm atent cine e în compartimentul de tren înainte de a intra. E … omenesc, poate. Dar uite că astfel te poţi înşela rău, rău…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Corect și de acord cu tine. Siguranța proprie e primordială. Și nu mai avem timp să analizăm și alte aspecte. Sau răbdare.
ApreciazăApreciază
Exact. Ei au spus asta şi o înţeleg. Dar nu le e uşor.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Povestea vine imediat cum am închis fila unui nou proiect în care m-am alăturat. Al doilea. Despre oameni cu suflete nobile ai scris tu azi, voi scrie și eu mâine. Doamne mulțumim ca ei există și aduc o fărâmă de lumină și pe alte chipuri. Noapte liniștită!
ApreciazăApreciază
Abia aştept să citesc! Oamenii ăştia fac lucrurile astea cu atâta naturaleţe… ei nu consideră că fac o faptă bună ci că fac ceea ce trebuie făcut.
Noapte frumoasă şi ţie!
ApreciazăApreciază
Eu am tot respectul pentru oamenii care daruiesc din putinul lor și care desi dezamăgiti continuă să creadă in asta. Curand am aflat, despre mine chiar, că nu pot ramane mereu fara resentimente, nu pot goli dezamăgirea lucrurilor nereusite și că indiferent cum mă implic in astfel de povesti eu cred „ca din fericire„ Dumnezeu mai ține lumea asta pentru că exista și astfel de oameni…curați. Cinste lor și bucurie mie că te-am citit azi, din nou!
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău că nu vă pot dărui mai mult din bucuria mea că i-am întâlnit. Sunt deosebiţi!
Mulţumesc, Adriana!
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa povestea dar destul de trista.. copilaria nu se sterge cu buretele, oricat de fericit ar fi restul vietii…
ApreciazăApreciază
Aşa e. Încă resimt părţi mari din acea perioadă. Dar se luptă să ajute ca alţii să nu cunoască asta atât de intens…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că au trăit și vor trăi fericiți până la capăt. Chiar și tristețea, și obstacolele, și greutățile dau culoare fericirii pe care o resimt cei care o merită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Le doresc asta, Petru…
ApreciazăApreciază
Si cit de frumosi pot fi oamenii. Chiar in lumea asta urita. O lectie pe care ar trebui sa nu o uitam. Fericirea lor e venita de Sus si din iubirea lor. Dumnezeu sa le dea pe masura sufletelor lor. Iar tie,Potecuta, multumesc
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Laura! Sunt mulţi frumoşi ca ei în lumea asta. Păcat că uneori nu vrem să le citim în suflet…
Eu îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Reblogged this
ApreciazăApreciază
Pingback: Recomandări (23) | Illusion's Street
Cuvintele sunt multe şi toate-s frumoase, rămâne însă viaţa grea pe care au şi pe care au ştiut s-o înfrumuseţeze singuri, fără părinţi, profesori şi meditatori renumiţi. Asta ne arată că, dacă ai caracter, reuşeşti să trăieşti dincolo de orice greutăţi. Si nu să trăieşti pentru a avea case, conturi şi maşini, ci să îl vezi pe cel de lângă tine. O întrebare vreau să pun dacă îmi este permis, Putem afla cum să îi sprijinim, ca ei să ajute în continuare? fiindcă „…ar avea nevoie de ajutor ca să ajute… dar nu vor să ceară nici pentru a da mai departe…”
ApreciazăApreciază
Mă bucură vizita ta, lucillette! Mulţumesc!
Ai dreptate, singuri au clădit şi au muncit ca să aibă acum o viaţă decentă.
Sincer, nici nu ştiu cum să fac. Ei au spus de asta aşa, în treacăt, la capitolul „şi ce faceţi de Sărbători?”. Nu au spus-o ca să ceară ceva. Au spus că au adunat cât au putut şi ei fac asta oricum. Am întrebat dacă au tot ce trebuie. „Facem să avem, pentru oamenii ăia facem orice”, a spus el. E nevoie de haine groase şi alimente care se pot consuma fără a fi gătite. Conserve. Dar ei nu au cerut nimic.
ApreciazăApreciază
Viaţa ne-a învăţat să nu cerem semenilor nostri, ci mai degrabă celui de Sus, EL ne aude mai lesne decat o ureche al cărei cap se afla la 30 cm de noi şi care, în timp ce-i vorbim, se gândeste la propriile-i nevoi.(sigur că nu e o chestiune generalizată, doar prea des întâlnită)
Înţeleg de ce nu ştii care este calea de urmat, fiind oameni sensibili, nu ştii cum trebuie procedat. Sau dacă trebuie…Poate nu este bine să ne amestecăm în bucuria lor, ai dreptate. Dar dacă afli aşa, în treacăt…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult! Încerc să mai deschid subiectul. În principiu, ei plătesc adăpostul pentru 3 nopţi (24, 25, 26) pentru oameni ai străzii. Vor şi să le facă mici cadouri cu cele necesare: haine groase, pături, alimente. Că oamenii ăia pe stradă se vor întoarce. Nu cred că vor refuza un ajutor dar eu nu ştiu ca ei să aibă un cont. Şi el a spus, printre altele. … „n-aş vrea să creadă lumea că cerem pentru noi. E reticentă lumea la treburile astea”. Aşa că nici nu ştiu cum să pun problema.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă e menit să se întâmple vei găsi calea. Apoi anunţi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc încă o dată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană