Lume, lume, ne testăm?

Dacă nu mă lasă memoria, cred că v-am mai spus că nu pic în plasa testelor de personalitate sau a celor care-ţi spun că ai fost o muscă într-o viaţă anterioară şi în asta vei muri călcat pe cap de un dinozaur. Nu că m-aş crede deşteaptă dar mă plictisesc repede şi când văd 50 de întrebări la care trebuie să răspund ca să îmi spună o tâmpenie, zic pas fără regret. Sunt însă şi teste care mă prind din start, cum a fost unul pe care l-am înjurat bodogănit vreo 10 minute fără să mă repet. Era o imagine cu o cameră vraişte. Cărţi aruncate, jucării, mobilă, haine, etc. Şi îţi cerea să găseşti câinele în mai puţin de 3 minute. M-am holbat 5 minute şi m-am enervat. Am zis că ori sunt chioară ori câinele e dintr-o rasă necunoscută mie şi are 6 picioare şi bot de raţă, altfel n-are cum. Că eu văd de obicei şi furnica în gaură de şarpe 😀

Nu m-am lăsat. Am ales după 15 minute când ochii mei făceau ca girofarul, o jucărie care semăna mai mult a tanc decât a câine dar aia era cea mai apropiată de ce căutam eu. Ghinion! Nu era bine. În final, când n-am mai rezistat şi am ridicat steagul alb, am aflat răspunsul. Undeva într-un colţ de pat, era aruncată o carte care avea ca titlul „My special dog”. Şi acolo era câinele mamii lui. În titlu. No, cum să nu mă nervozez? Şi am zis că neam de neamul meu nu va mai intra în teste din astea care apar ba pe mailuri, ba pe siteuri aiurea. Până la poza cu pisica în gunoaie care m-a răzbunat. Am văst mâţa aia de parcă ar fi miorlăit după mine. Nu mă laud dar am găsit-o în mai puţin de două minute. 😛 Ta-daaam. Ştiţi poza? Asta, adică:

Şi mi-a dat curaj să-mi mai supun ochişorii mei frumoşi şi la alte chinuri din genul ăsta. Aşa am făcut şi azi, căutând oameni unde nu sunt oameni. Chiar, voi vedeţi? Oameni, adică. Dacă da, spuneţi numai că da, nu spuneţi şi unde, poate chinuim pe cineva 😀 😀 Glumesc, e fără chinuri pe aici. Dar tot vă rog să nu spuneţi unde 😉