S-a demodat bau-bau?

Am o dilemă. Ştiu, la ora asta ar fi trebuit să am o carte în mână. Sau o cană cu ceai. Sau o pernă sub cap. Mă rog, după posibilităţi. Eu am dileme. Din cele din zona zdranga. Dar ce să fac dacă asta mă chinuie şi nu am niciun copil la îndemână să mă lămurească? Aş căuta pe google dar tare mi-e că nimeresc pe vreun blog şi îmi văd căutarea la postări în care se râde de căutări tâmpite. Acestea fiind spuse, eu, la venerabila vârstă de grădiniţă, aveam un fel de bonă. Eu îi spuneam tuşi. Venea la noi la ora 7, ai mei plecau la muncă, ea mă trezea, mă ducea la grădiniţă şi mă aducea înapoi şi pleca la ea acasă. Adică, biata de ea, mă transporta de la punctul x la punctul y şi invers.

Că ai mei nu au vrut nici în ruptul capului să mă ducă la bunici, bunicii încă se aflau în câmpul muncii şi nici nu locuiau în oraşul nostru, aşa că ora la care trebuia să semnez condica la grupa mică, a coincis cu ora la care ai mei erau deja sătui de muncă. Şi asta era soluţia. O femeie de nota 200. Nu scriu prea mult acum, voi reveni la ea că merită. Acum rămân la dilemă.
Sub apartamentul meu, locuia o doamnă mai în vârstă şi tare fixată pe copii, aşa. Nu prea avea puncte în comun cu ei. A venit într-o zi la noi tocmai când eu eram sătulă de ciorbiţă şi nu mai voiam nici măcar o lingură. Vecina, pe un ton autoritar a decretat: ia auzi, e bau-bau la uşă, acum vine şi te mănâncă. Eu i-am spus că nu există bau-bau. Că aşa ştiam eu de la tata şi de la mama care nu m-au speriat niciodată cu astea. Vecina a tăcut. Tuşi la fel. Nu a trecut mult şi tuşi a avut strălucita idee să-mi arate salcia de peste drum de blocul meu şi să-mi spună că între crengile alea strâmbe, locuieşte Baba-Cloanţa şi de acolo vede tot şi vine şi mă ia dacă nu-s cuminte. Mno, ceva-ceva tot am făcut eu de a ajuns biata femeie să mă ameninţe. Altfel am fost un copil model, parol. 🙄
Nu-mi amintesc atunci că n-am fost martor dar după ani, povestind cu ai mei de tuşi, tata mi-a mărturisit că am plâns eu odată că mi-e frică de salcia aia şi a certat-o şi a rugat-o să nu mă mai sperie cu astea. Dacă nu vreau să mănânc, să nu mă forţeze iar dacă nu o ascult să le spună lor că se rezolvă. Dar în niciun caz cu cotoroanţe. Şi asta a fost tot.
Acum am rămas în urmă şi vreau să vă întreb: cu ce se mai sperie copiii azi? Au rămas aceleaşi personaje sau s-au updatat şi ele şi s-au pliat după nevoi? Sunt personaje din desene sau cum? Nu, măi, nu vreau să bag copii în sperieţi. Vreau să scap de dileală. Pardon, de dilemă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

59 de răspunsuri la S-a demodat bau-bau?

  1. ecaleopi zice:

    Nu cred că mai există sperietori, poate ceva gen ,,nu mai vine Moşul!”, ,,nu mai aduce Moşul tabletă!” sau iepuraşul, smartphone… Cred, nu am o certitudine…

    Apreciază

    • Acum de ceva tot trebuie să ştie şi ei. Că ei de ce de nimic şi noi de tot? Merge oare asta? Cred că da. Bietul Moş, câte generaţii a dus el în cârcă şi încă va mai duce…

      Apreciază

  2. irmraluca zice:

    astazi, copiii se santajeaza :))) la fel cum fac si ei ,de altfel, cu parintii. Spre exemplu, daca lui nepota-miu de 6 ani ii spui ca daca nu face cutare lucru, daca nu asculta, etc nu mai are voie sa se joace pe laptop, l-ai prins in capcana :))

    Apreciază

  3. Sau mai este varianta în care părinții apelează la sentimentalisme și le spun copiilor ”știi..copilașii din Africa ar dori să aibă asemenea bunătăți” ori ” uită-te la Ionuț, el cum poate să mănânce? să te văd și pe tine că termini tot din farfurie” :))

    Apreciază

  4. Bau-bau-ul a rămas personajul negativ aproape universal, până la o anumită vârstă cel putin. Inca se foloseste din cate am văzut, presupun dintr-un fel de comoditate. Mai este si avantajul de a nu putea fi explicat sau vizualizat clar de nimeni, deci teoretic se poate împielița în orice forma.

    Apreciază

    • Aha. Asta înseamnă că peste vreo 20 de ani, e foarte posibil ca un copil de acum să fie bântuit de aceeaşi dilemă ca şi mine. Bun aşa. Să îl trimiteţi la mine dacă îi găsiţi postarea pe atunci 😀

      Apreciază

  5. illusion zice:

    De nimic, nu ai văzut la ce desene se uită??? Apropo, eu îi spun unei mătuși „tuși”. Apropo 2: oare câte gheare are, cum o arăta Bau Bau (vorba cântecului)?

    Apreciat de 1 persoană

  6. Astăzi nu-i voie să-ți sperii copiii cu Bau-Bau, că-i poți ”afecta emoțional” și vine Asistența Socială de ți-i ia.

    Apreciat de 2 persoane

  7. Monik zice:

    In orice vremuri există o tuși binevoitoare să sperie un copil cu bau-bau. Ca si părinții tai multi sunt destul de înțelepți sa nu apeleze la astfel de „șantaj” insa tot apare in trecere de-a lungul copilăriei o tuși, ca e in vizita, ca e pe strada, ca e in parc sa facă o remarca de gen.

    Apreciază

    • Aaaa, trebuie să o spun că mi-am amintit. Apropo de asta. Când eram acasă la ai mei, aveam doi vecini cu o fetiţă la gradiniţă. La ei nu exista „caca” decât atunci când era vorba strict de ceea ce înseamnă termenul. Nu era „nu pune mâna că e caca, nu îţi dau ardei iute că e caca”. Nu! I se explica pe înţelesul ei că la priză se curentează, că ardeiul iute o pişcă şi etc. Şi vine la ei o altă vecină şi bea cafea. Şi copila spune că vrea şi ea. Şi aia „nu e voie, e caca”. Şi copila, cu o sinceritate debordabilă, spune „şi tu bei caca?” 😀 😀 😀

      Apreciat de 1 persoană

  8. kriozenit zice:

    Copiii din ziua de azi nu se mai sperie de dilema… si eu ma recomand uneori la interfon Bau-Bau… da in loc sa speriu pe cineva… hm.. se rade de asta.

    Apreciază

  9. psi zice:

    cred că acum copiii sunt ei care-i sperie pe adulți cu roboții lor hidoși, cu dependența de jocuri și calculatoare…

    Apreciat de 1 persoană

    • Aici da. Sunt câteva personaje prin desenele de acum care concurează cu orice bau-bau. Culmea, lor le plac. Asta e, şi noi cred că am avut chestii de neînţeles pentru adulţi. Ce să mai zic?

      Apreciază

  10. Ana zice:

    Potecuto , pe al meu cupchil , l-am speriat cu babaia…nu cu bau bau . Bunica-sa l-a pacalit cu bau bau,iar copilul i-a facut update ( de pe atunci le avea cu updateurile) si i-a zis babaia….Eu l-am tot intrebat daca a vazut babaia aia ,,ca vreau si io s-o cunosc , insa cum mare parte din zi o petrecea cu bunica-sa , n-am avut sanse sa il lamuresc despre treaba cu babaia asta.
    Pe fii-mea…nu prea am speriat-o….la ea sperietura era ca il sun pe Mos Nicolae , care sa il sune pe seful Mos Craciun , care la randul lui sa vorbeasca cu ingerasul ala care vine la geam zi vede tot si trece la catastif ,bune si rele si la Craciun face Mos Craciun bilantul si zau ca nu se stie daca iese pe plus…. 😁

    Apreciat de 1 persoană

  11. Un pitic călător zice:

    „dacă nu te culci la doișpe, te dau la țiganii ăia de vin cu tuciuri pe drum”

    Apreciază

  12. Nautilus zice:

    Al meu crede că bau-bau e un fel de animal pe care nu e bine să pui mâna, ca șobolanii sau șerpii. I-am zis că nu există, dar bănuiesc că în sinea lui speră să existe.

    Apreciază

  13. Maria Itu zice:

    Spune-i unui student că mai sunt 2 luni până începe sesiunea. Să vezi acolo Bau Bau! :)))

    Apreciază

  14. fata veselă zice:

    Aaa, fără d-astea! Never-ever. N-au ținut nici la mine când eram copil, d-apăi la fetele mele care încep imediat cu întrebări despre Bau-bau. Cine e și cu ce se mănâncă? Că sigur e „mâncat” de ele! :))

    Apreciază

  15. Mami zice:

    Eu mi-am planificat sa nu apelez la sperieturi. Mai e „vine nenea polițistul și te ia”, „vin tiganii” ” te baga în sac și te duce” și tot așa. Mie mi se par dure pt copii. Mie îmi era frica de ce am noaptea sub pat sau de întuneric cred ca tot din cauza unor exagerări de astea

    Apreciat de 1 persoană

  16. CarmenP zice:

    BAU-BAU este teama de necunoscut …..nu trebuie reinventat si nici actualizat 🙂 . La maturitate il numim dupa caz pe BAU BAU – ul de care ne este teama.

    Apreciază

  17. arakelian zice:

    Si eu fusei speriata in copilarie cu tot felul de chestii: doctorul, injectia, tiganii, furatul, abandonatul, omoratul din bataie, te-a abandonat ma-ta aici, ca si taica tu etc. Si acum am cosmaruri si frica de mers la spital si de ace. Dar acum sunt mama si consider o barbarie sa sperii sau sa santajez copilul pt… pt ce??
    Ok, avem pedepse si reguli, pt lucruri facute intentionat sunt pedepse palpabile sa suporte consecintele: a varsat pe jos apa atunci sterge pe jos imediat; sau reguli de genul: la calculator/desene doar dupa ce termina teme/de strans etc, deci se poate trai fara sperieturi si amenintari.

    Ca o remarca, am in jur vreo 2 cazuri in care apeleaza la santaj emotional si palme si urecheli (e ceva normal si pt parinti, si intre parinti). Copilul nu are repere, nu are prieteni, dar are boli si cosmaruri, si acum probleme cu greutatea (da, acel copil ce a fost fortat de mic: hai mai manca inca o linguritza de prajiturica daca o iubesti pe bunicutza, sau pt pisica, ca altfel vine doctorelul cu injectziutza etc).
    Se poate si fara si e mai sanatos, si v-o zic dupa contactul in ultimii ani cu familii straineze, unde se respecta reciproc. Acolo nu vazui nici trantit cu fundul de pamant, nici tzipat, nici argumente incoerente, si mai ales, foarte rar boli!!! ca sa nu zic, copil cooperand la prelevat sange sau controale periodice!. Si asta mi-a dat de gandit….

    Apreciază

  18. Din pacate azi nu-i speriem cu bau-bau ci cu ; nu mai ai voie pe tableta, telefon, etc! Mie mi-e dor de bau-bau:))))

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s