Dorel e foarte ocupat. Dar noi?

Nu ştiu sigur dacă vorbesc cu voi sau vorbesc singură aşa că vă rog să mă iertaţi dacă o iau mai razna decât de obicei. Ştiu că unii sunt indignaţi de faptul că se trezesc mulţi să vorbească, ba altora chiar le provoacă greaţă acest aspect. Poate că au dreptate. Dar dacă nu ai fost acolo, nu înseamnă că trebuie să primeşti românescul pumn în gură doar pentru că sunt alţii care ştiu mai bine. E încă agitaţie mare aşa că închei introducerea aici. Dar dacă te delimitezi de emoţie, îţi vin în minte nişte întrebări. Revin amintiri.

Sibiu, 27 februarie, 2009.  O femeie de 30 de ani, mergea pe trotuar. Pe trotuar, repet. Pe bulevard, în centru. Da, centrul ăla. De mână o ţinea fiica ei de câţiva anişori. Un ornament de pe o clădire se desprinde, îi cade femeii în cap. Femeia moare, fiica ei asistă la toată scena. Nebunie, durere, lacrimi. Isterie în oraş, ordine semnate (ghiciţi de cine?) de urgenţă, se „curăţă” clădirile, se scriu reguli, se fac unii că merg în controale. Se anunţă cetăţenii să fie cu băgare de seamă că răspund pentru ce au pe case, pe balcoane, pe oriunde. Şoc. Emoţie. Lumea se pune în locui ei. Că toţi mergem pe trotuare, nu? Toţi se gândesc la sufleţelul ăla de copil şi la trauma care-l va urmări.
Sibiu, 02 noiembrie, 2015.  Nu vă pot oferi cifre exacte dar numai de la mine de la geam văd cel puţin 4 balcoane pline, dar pline de ghivece care atârnă peste balustradă sau sunt puse direct pe pervaz. Punct! Sigur, arată minunat. Dar la fel de sigur, cu toate că mă rog să nu se întâmple, un alt copil poate fi ori victimă, ori martor la aşa ceva. Pot fi eu pentru că da, pe trotuar merg. Că dacă nu, mă loveşte maşina. Şi nu ştiu ce-i mai rău. Şi n-aş prea vrea să aflu diferenţa dintre un ghiveci în cap căzut de la etajul 8 sau o lovitură de maşină. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi!

Sibiu, 6 aprilie 2015. Un bloc întreg evacuat din cauza unei explozii într-un apartament. Maşini distruse, oameni disperaţi, copii speriaţi. Cauza? Evident, scurgere de gaze la centrală. Omul spune, după ce-şi revine din şoc, că i-a fost făcută verificarea în urmă cu puţin timp. O minune a făcut să nu. Dar „verificări” se tot fac. Nu se ştie. Punct.

Sibiu, 18 octombrie 2015. Un tip, tânăr, foarte tânăr, băut, joacă fotbal cu „băeţii” în curtea şcolii. Mingea şutată cu putere, aterizează cumva pe acoperiş. El vrea să se caţere, cade, moare pe loc. Reprezentanţii şcolii spun că doar era gard dar probabil ei l-au rupt atunci să intre. Prietenii lui spun că aproape în fiecare seară erau acolo la fotbal. El băut, pac-ţac, asta e, s-a dus. Curţile şcolilor, în marea lor majoritate, în special vara, sunt pline de tineri care joacă fotbal acolo. Nu există nicio piedică, nicio pază, nicio nimic. Sigur, aici a fost un accident. Dar aşa se spală pe mâini la fiecare incident de acest fel. Punct.

Sibiu, luni diferite, ani diferiţi. O cale ferată, grădini după ea, cartier mare. Vegetaţie multă, semnalizare ioc. Mulţi, nepermis de mulţi morţi în timp. Despre unii s-a spus că au vrut ei să-şi încheie socotelile cu viaţa. Despre femeia care mergea să culeagă roşiuţele pe care le avea în grădină, că era surdă şi nu s-a uitat după tren. Despre alt bărbat că le cam avea cu băutura. Punct.

Sibiul nu e mai cu moţ decât niciun sătuc sau mare oraş din ţară. Peste tot e la fel. Dorel e solicitat la tabloul electric, la maşina de spălat, la aragaz, la laptop, la ţevile de la subsol, la orice. Că Dorel e unchiu’ sau vecinu’ şi se supără altfel. Şi oricum, cu o bere ne-am scos. Şi dacă nu e Dorel, e un din ăsta care-şi murdăreşte pantofii de firmă numai la tragedii, când e multă lume adunată, când sunt pornite camerele de filmat. Şi se face că-l gâtuie emoţia şi promite urgentări şi schimbări. Şi la final, constatăm cu toţii că mortu’ e de vină, că nouă nu ni se poate întâmpla şi dormim liniştiţi. Punct.

Chiar, ce mai faceţi? Că eu am vorbit puţin singură, să mă răcoresc.