Septembrie, luni

1M-am trezit de fapt, nu. Nu cred că dormisem în noaptea aia. În mine creşteau senzaţii necunoscute până atunci. Teama de lumea necunoscută, emoţia pură dată de primii paşi făcuţi într-un univers la care doar visasem, bucuria unui început care promitea poveşti şi experienţe de neuitat. Am sărit din pat cu o nerăbdare greu de descris. Nu mi-a păsat că ai mei încă dormeau, semn că era prea devreme. M-am îmbrăcat, atentă să nu-mi stric ciorăpeii albi, făcuţi cu croşeta. Cordonul şorţuleţului albastru mi-a dat ceva bătăi de cap dar până la urmă a cedat insistenţelor mele. Mi-am aşezat cordeluţa albă pe cap şi am aşteptat. Aveam 6 ani şi un ghiozdan.

Unul mult prea mare pentru cele câteva caiete pe care le aveam. Nu erau manuale alternative, nici caiete speciale, nici penare prea colorate. Dar eram fericiţi şi mulţumiţi. Astea, stiloul, radiera şi sugativa, erau moneda de trecere din tărâmul magic al poveştilor cu zâne în cel fermecat al primelor litere.
Tovarăşul învăţător ne-a aşezat cu răbdare în şir indian. Doi câte doi, păşeam pentru prima dată într-o sală de clasă. Doi câte doi, ne-am dat mâna în lumea neatinsă până atunci. Mirosul inconfundabil al începutului de an şcolar, al clorului şi al varului, ni s-a impregnat în uniformele albastre cu picăţele albe şi îl purtăm şi acum într-un colţ de amintire.
Clasa ne era în curtea şcolii, în clasele din incinta clădirii aveau acces doar elevii din V-VIII pe care îi priveam ca pe nişte eroi. Băncile, prea mari sau noi prea mici, ne-au primit tăcute, neobosite de generaţiile care şi-au scrijelit emoţiile pe marginea lor. Foştii elevi ai tovarăşului învăţător, ajunşi în clasa a V-a, au venit să ne întâmpine şi să ne ureze succes. Ne-am simţit mici zei într-un castel făcut din acuarele. Un „A” scris cu creta pe tabla neagră, a însemnat începutul. Acea primă literă a prins, în timp, diverse nuanţe. De la „Ana are mere” la „aritmetică” şi până la „amintire”.
Atunci era Septembrie, luni. Şi eram copil. Acum e Septembrie, luni. Şi e dor.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

50 de răspunsuri la Septembrie, luni

  1. roxanaaaaa zice:

    Un articol atât de emoționant! M-am regăsit pe mine aici. Aceeași experiență și în prima zi de liceu când aveam mâna plină de furnicuțe și același sentiment pe care îl voi gusta imediat când voi păși în lumea profesorilor universitari și a sesiunii de neuitat. Trec prea repede zilele și anii, dar ne lasă amintiri frumoase!

    Apreciază

  2. Minunat! 🙂
    Septembrie, luni – pentru mine înseamnă speranța într-un nou început.

    Apreciază

  3. Mirela zice:

    Ce frumos ! … Era important şi gulerasul alb, ştii că se prindea în câțiva nasturi de jur-împrejurul gâtului, pe şorțuletul pepit, apoi te moşmondeai să legi sorțul albastru de deasupra, că avea si el niste năsturei în lateral. Un adevărat ritual, tratat cu respect ! … :). Apretate toate. Cu fundițe (din panglică albă, bine călcată) dacă aveai părul lung prins în cozi, sau cu „bile” din plastic, mai tarziu. Si cu grijă să nu uiți cumva de batista dantelată, făcea şi ea parte din recuzită. Ehe… astea-s amintiri care nu se şterg cu una cu două, aşa cred. 🙂

    Apreciază

  4. Ana zice:

    Ce frumos ca iti amintesti 😊 Eu nu imi mai amintesc prima zi de scoala si nici nu incerc sa imi amintesc. Nu mi-a placut la scoala. Au fost putini profesori datorita carora pot spune ca scoala a fost frumoasa…m-am bucurat cand am terminat , abia asteptasem.

    Apreciază

  5. ecoarta zice:

    Emoționant!

    Apreciază

  6. fata veselă zice:

    Ahhh, ai răscolit în tolba cu amintiri. :))) Călimara cu cerneală mi-o voi aminti mereu și scaunul ăla mereu scorțos în care îmi rupeam tot timpul ciorapii. 🙂

    Apreciază

  7. Dacă-ți amintești atât de frumos, înseamnă că ți-a plăcut mult. Probabil că la mine a fost mai greu, de nu-mi aduc aminte de prima zi de școală, deși mi-a plăcut ulterior și rețin multe alte momente frumoase.

    Apreciază

  8. Oana zice:

    Frumoase amintiri! Impregnate astăzi în doruri.

    Apreciază

  9. Urasc si acum scoala. Sistemul de invatamant si programa. Retraiesc nemultumirile de pe atunci, acum prin ochii copiilor mei. Dimineata e prea devreme, scoala prea obositoare. Invat insa…dar ce imi place, cand imi place 🙂

    Apreciază

  10. Chiar imi este dooor…si eu imi aduc aminte cu cat entuziasm imi pregateam ghiozdanul, imi liniam caietele, imi umpleam stiloul cu cerneala de mai multe ori, sa ma asigur, imi lustruiam pantofiori albi, care oricum erau curatiti deja de mama…

    Apreciază

  11. szqwer zice:

    Ce duios scris.Aceeasi nostalgie o retraiesc an de an si eu, anul asta am trait-o mult mai acut , caci fiul meu a inceput scoala si am avut duble emotii.

    Apreciază

  12. Drugwash zice:

    Şcoala – primul pas spre uciderea inocenţei. Restul e… viaţa.

    Apreciază

  13. noradamian zice:

    Începutul e totdeauna frumos, de neuitat! Bine de cei care-și păstrează un fir din copilărie, toată viața 🙂

    Apreciază

  14. Ce emotionant! Eu imi aduc aminte cu deosebita placere de ,,tovarasa invatatoare” care era o doamna in varsta cu o dedicare deosebita si cu puterea de a ne fascina cu tot ce ne spunea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s