„Plecăciune”-n prag de seară

Cod portocaliu de ploi în câteva judeţe. Galben în altele. Frig. Prea frig pentru data asta. A trecut vara. Când a trecut? Prea repede. Începe şcoala. Iar? Nostalgii. Emoţii. Bucurii. Regrete. Planuri. Liste. Alergătură. Sacoşe. Conserve. Cât? Cum? Cu ce? Haine groase. Facturi mari. Gânduri. Doruri. Cifre. Idei. Speranţe. Stop! E seară. O clipă pentru noi, se poate? O secundă dăruită nouă, e voie? Mâine o luăm de la capăt, toate cele de mai sus plus multe altele ne vor aştepta pe prag, le vom lua în geantă sau în buzunar şi le vom purta aşa întreaga zi. Ele vor sta cuminţi, strâns lipite de noi, vor scoate din când în când capul în lume şi vor rânji la alţi încruntaţi ai străzii. Dar acum, haideţi să le uităm o clipă. 

Să ne dăm puţin timp şi să facem ceva, orice care ne-ar putea aduce măcar o umbră a unui  zâmbet sau o mângâiere pe corzile sufletului. Ascultăm o melodie, citim o poezie, trimitem sau primim un gând. Atât. Câteva momente de „altceva”.  Eu vă dăruiesc ceva dar dacă nu vă face bine, căutaţi ceva care face asta. Da? 😉
Numai mie mi se pare sau copilul ăsta chiar simte şi nu recită ceva învăţat pe de rost? Mie mi-a transmis emoţie în cea mai pură formă. Şi nu numai acum, l-am mai văzut şi cu alte ocazii pe Cezar recitând sau rugându-se aşa cum numai copiii o pot face. Şi dacă prin filmuleţul ăsta se vede că este un copil exploatat de tatăl lui pentru bani, înseamnă că noi, cei puşi să recităm de zece ori pe zi în faţa mătuşilor, a vecinilor, a musafirilor, orice poezie învăţam în acea zi la grădiniţă, am fost de-a dreptul traumatizaţi. Dar asta e altă discuţie, nu e cazul acum. Am spus-o pentru cei care. Punct.
Noapte bună, oameni frumoşi!