Mă uit la ele ca soţul vacii la ştiţi voi ce

1Nu eram hotărâtă dacă să scriu postarea asta în care mă voi face iremediabil de râs. Nu de teama penibilului. Dar ştiam că tot îmi voi băga eu nasul în oalele alea şi îmi voi răspunde singură la întrebări într-o bună zi. Nu s-a întâmplat. Pentru că era nevoie de mai mulţi paşi şi nu merita efortul, mai ales că nu aveam de gând să fac nimic altceva în afară de trecere rapidă prin „sistem”. Aşa că am zis „pas” de mai multe ori. Că de obicei, dacă chiar mă roade curiozitatea, fac ce pot şi mai puţin ce ştiu şi aflu ce vreau să aflu. Sigur, asta înseamnă şi gafe că de multe ori aleg calea scurtă. Adică „apăs” şi pe urmă mă informez. Aşa am reuşit să şterg un program de la muncă, al doilea ca importanţă fără de care se poate dar e belea mare. Mă rog, chestii de bucătărie internă. Dar am rezolvat şi problema care era de rezolvat şi am şi învăţat că dacă apeşi „delete” chiar se şterge programul, nu glumeşte. 😀 Revin. De data asta nu mai puteam  apăsa nimic pentru că trebuia să fac cont peste cont, parole peste parole şi apoi şters cont după cont şi etc. Energia mea trebuie conservată că vine iarna şi conservele sunt un must have. Aşa:

Puteţi râde că eu nu mă supăr, ştiţi asta. Aaaaaah. Să vă spun că în concediu am întâlnit o fată, studentă în anul 1 care nu are cont pe facebook, nu a avut şi nici nu are de gând să-şi facă? V-am spus deja. În sfârşit nu am mai fost privită ca un dinozaur. Atunci când ne luam rămas-bun, simţeam o uşoară ameţeală că voi auzi „ok, hai că ne auzim pe Fb, aştept pozele” şi apoi priviri de compasiune de „da’ înapoiată mai e, săraca”. Am spus eu dintr-o suflare ca să scap „dacă vrei, eu pot intra pe FB dar…” dar ea fost şi mai rapidă cu „nu Fb, nu am cont şi nici nu vreau. Hai pe mail, ok?” Iuhuuuu!!! E de-a mea. Asta a fost doar aşa, ca să mai îndulcesc tonul, să vedeţi că nu e cazul să tai bilete la intare la expoziţie cu mine, nu-s chiar un fenomen.
Mno. Eu când caut ceva pe net, mă împotmolesc de multe ori în altceva. Şi aşa am tot văzut eu pe siteuri de diverse forme, culori şi consistenţe, că apar trimiteri şi pe Fb dar şi pe Instagram, Twitter, LinkedIn. Da, ştiu că există, ştiu că nu-s destinaţii de vacanţă dar cam atât. Şi cum am spus mai sus, dacă nu îmi cerau să fac cont ca să intru să mă dumiresc, nu vă mai bâzâiam acum. Dar nu am chef de făcut conturi doar aşa de informare. Şi cred că nicio informaţie, indiferent de natura ei, nu poate fi inutilă aşa că da, vreau să ştiu chiar dacă nu le voi folosi. Aşa că asta-i calea scurtă de care vorbeam: vă întreb pe voi. Cum ştiu că timpul e scurt, încerc să formulez întrebări în aşa fel încât să puteţi răspunde cu „da” sau „nu” ca să nu mă înjuraţi. Deşi nu mi-ar strica neşte explicaţii-n plus.
De FB ştiu. Ai voie cu poze, cu „bună dimineaţa, ce frumoasă-i viaţa”, cu filmuleţe, linkuri, share şi inimioare şi tag-uri pe coşuleţe cu ouă vopsite. Dar eu dacă puneam postarea asta, de exemplu, o citea cineva pe FB? Cred că nu. Nu? Zic şi eu. Adică pe FB nu se stă la citit texte lungi. Aşa-i? Asta e rezolvată, aici m-aş descurca. De acum vine bezna şi ceaţa.
Ce pisici e Instagramul? Adică, care-i şpilul? Acolo parcă e voie doar cu poze, nu? Sau ai voie şi cu „neaţa, neaţa, lugu-lugu”? Păi, dacă ai FB, nu poţi pune acolo? Şi acolo e tot pe bază de cereri de prietenie şi likeuri? Şi cu comentarii? Care-i diferenţa?
Şi cu Twitter? Să vă spun. Am văzut un articol că x a comentat nasol pe cineva. Mă mânca să ştiu de unde a pornit pentru că am crezut că s-a stins demult conflictul lor. Nu e important în discuţie dar e important ce urmează. Pe blogul lui x apar fragmente de Twitter. Multe @ . Am dat click pe una, a apărut pagina lui de Twitter, cred. Adică eu nu eram logată nicăieri dar ceva propoziţii am văzut. La finalul multor propoziţii era link spre pagina de FB. What the mărie şi mărioară? 😯 asta ce-i? Că e drept, din ce am văzut scria mai puţin decât pe FB. Adică ai Fb, postezi poza cu pisica, scrii „Miţu meu scump, frumos şi cuminte, stă la soare”, te duci pe Twitter, pui link spre FB şi acolo apare doar „Miţu meu… fb” 🙄 ? Eu v-am zis că puteţi râde dar ce era să şi înţeleg? Şi pe Twitter e voie cu poze? Şi dacă da, de ce să ai şi una şi alta şi cealalată? Nu-i prea mult? Şi prietenii sunt tot ăia? Şi pe Twitter e cu like şi comentarii?
Eu vorbesc serios, nu fac bâză de reţelele astea de socializare dar nu mă duce capul. Deci. E tot aia sau nu? Şi care-i mai mişto? Şi de ce?
În speranţa că voi pleca din postarea asta mai luminată, vă mulţumesc anticipat, vă transmit calde salutări din cod galben de ploi şi vă urez toate cele bune! Semnez şi pe cuvânt că mi-e dor de vremurile cu scrisori şi centraliste care întrebau din când în când „vorbiţi? vă fac legătura cu Ploieştiul”.

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

57 de răspunsuri la Mă uit la ele ca soţul vacii la ştiţi voi ce

  1. April zice:

    Eu încă nu m-am lămurit care e treaba cu Twitter, mi-am făcut cont și l-am șters după aceea, că nu pricepeam deloc cum se folosește. :))
    Instagram încă nu mă tentează… folosesc Pinterest din an în paști când îmi trebuie ceva poze (și uneori găsesc poze mai faine și mai sugestive pur și simplu căutând pe Google).
    LinkedIn e bun doar pentru că primesc o groază de oferte de muncă, Google+ când mă plictisesc rău de tot – mai dau și pe acolo… și în restul timpului, Facebook, că ăla e de înțeles pentru toată prostimea. :)) (deși ăsta e un mare dezavantaj de multe ori…)
    Nu știu dacă te-am lămurit sau dacă am doar am scris și eu să mă aflu în treabă. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  2. fata veselă zice:

    Îmi place de mor de tine! :))) nu-ți mai bate capul. Eu votez doar cu Facebook, restu’ e prea greu d-le. 😀 și ce dacă tu n-ai cont. Te găsesc aicișa.

    Apreciază

    • Îmi place să fiu un om informat. măcar cu teoria să stau bine 😀 😀 Mă gândesc acum cât de mult am râs eu când mi-a povestit bunica de mama ei care se tot minuna cum încap oamenii în cutia aia mică să spună ştiri la radio. Aşa-mi trebuie. Am ajuns vremurile în care mă depăşeşte tehnica 😀
      Mulţumesc mult, fată veselă! eu sunt bucuroasă când ne găsim pe aici!

      Apreciat de 2 persoane

  3. Ana zice:

    Fata draga , sa-t’ zic io cum vad EU treaba cu retelele si de ce eu si de ce cum…. ca-n melodia aia a Deliei Matache ” cum te eu nimeni nu te va” ,me-ntelegi… Deci , pe Instagram nici eu nu pricepeam care e ghidusela. Ulterior am vazut ca e treaba de pus poze instant , ca pe facebook , numai ca comentariile sunt limitate. Mai e partea faina ca iti da optiuni de editare a pozei , ideea de patina a timpului pe poza…alea alea…cumva ai sentimentul ca wow , ce pozedementiale am facut io…un fel de n-ar mai fi. Mie jmi place Instagram pentru ca am vazut o multime de pozesuper faine acolo si cum am si pasiunea asta cu pozatul , acolo ma inspir…..ca si pe Tumblr si pe Flickr si pe Pinterest. In plus pe Pinterest gasesc si link catre locul de unde a fost luata poza,mai ales la retete de prajituri si alte chestii culinare.
    Pe Linkedin habar nu am sa umblu si nu-s interesata , desi , culmea , multi si-au gasit joburi bestiale datorita Linkedin si n glumesc. Facebook mi-am facut ca am fost fortata de imprejurari si a ramas contul de-a lungul anilor (sora mea naviga si punea poze cu ea pe contul de facebook , asa ca trebuia cont sa pot vedea fotografiile ei).
    Ce sa iti mai zic? WordPress ? 😉 Eeeee? Nu-s toate aiurea si nu esti obligata sa le folosesti , asta e clar. Insa asa , cel putin eu , obtin informatii , cunosc oameni noi si ,nu-i asa? , daca nu aveam ont pe Flickr , nu puneam poze pe wordpress si tu nu m-ai mai fi recunoscut… 😄😄😄😉😉😉😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Aaaaaa, deci Instagramul nu e doar să te lauzi cu poze din vacanţă? No, atunci e tare bine. Numai că io nu mă prea pricep la partea cu pozele. Adică îi admir pe cei care se pricep dar pe mine să nu mă pui la poză că rar mă las convinsă şi nici să îi pozez pe alţii. Nu am răbdare să caut lumina bună, unghiul bun, eu apăs şi gata. Dacă le place bine, dacă nu să le facă alţii 😀 Aşa că nu are rost să îi încurc pe oamenii ăia care au cont.
      Pinterest îmi mai apare când caut poze pentru blog dar nu am căutat mai mult. Ahaaa, linkedinul ăla pare om serios, adică? Hai că acolo ar merita în cazul ăsta.
      Câtă dreptate ai! Dacă erai ca mine, şi de stăteam la aceeaşi masă tot nu ştiam una de alta 😉 Aşa că eu zic săru’mâna că ai pus poze cu tine şi că aşa ne-am întâlnit!!

      Apreciat de 1 persoană

  4. july zice:

    Nu stiu cum e cu Instagramul sau Tweete :P, doar FB si recunosc ca ma distrez. 😀

    Apreciază

  5. Deci, esti o dulce tare!! Ma faci sa rad de numa 🙂 recunosc ca am cont si pe tweeter, instagram, facebook, linkedin. Facebook folosesc pentru facultate si organizatia din care fac parte..am vrut la un moment dat sa imi sterg contul, dar ramaneam in urma cu stirile si era nasol tare. Instagram folosesc cand ma plictisesc de fb si vreau sa imi edite pozele 🙂 linkedin nu prea folosesc pentru ca uit mereu parola :)) dar e adevarat ca iti poti crea conexiuni acolo, iar tweeter-ul inca e un mister :)) am cont dar inca nu-s luminata nici eu tare mult..stiu doar ca va deveni super popular si multa lume aleg tweeter in loc de fb daca au de promovat chestii.

    Apreciază

    • Mulţumesc muuult! Mă bucur tare că te simţi bine pe potecile mele!
      Ohoo, deci tu eşti în temă, văd. Apăi, dacă ăla va deveni mai popular, e clar că eu voi rămâne pe afară şi mă voi pierde în negură… 😀
      Să ai o zi frumoasă!!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Drugwash zice:

    Ploieştiul a ieşit în afara spaţiului şi a timpului, nici o centralistă nu mai e capabilă să facă legătura. 🙄

    Pe 3 august am iniţiat procedura de ştergere a contului febeu, unde se spunea că ar dura maxim două săptămîni – nici pînă în ziua de azi n-am primit confirmare că ar fi fost şters (deşi e clar că nimic nu se şterge efectiv, ci se pune la păstrare şi se declară şters ca să creadă fraierii).

    Am avut conturi pe reţele de care unii poate nici n-au auzit (MySpace, MyYearbook) şi altele de care pînă şi eu am uitat. Mi s-a făcut lehamite – pînă la urmă tot oamenii ăia sînt, în mare, iar ei nu se schimbă (în bine).

    Nu-ţi pot oferi detalii despre reţele, ci doar un sfat: dă-le dracu’ pe toate şi trăieşte viaţa reală la maxim. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu se va şterge. Şi am înţeles că rămâne cumva în „fundal” şi dacă vrei să verifici dacă e şters şi te loghezi de probă, se reactivează automat. Nu ştiu dacă aşa e dar ştiu că eu am avut un cont de FB cu o adresa de mail, adresa pe care o folosesc de prin liceu. Contul a fost făcut ca să înţeleg ce-i aia. După asta am făcut altul pe care îl am şi acum deşi intru extrem de rar. Ăsta nou a fost făcut cu o altă adresă de mail. În fine. Pe primul nu cred că apucasem să postez şi aveam doi prieteni adăugaţi de probă. Am dat să îl şterg. Au trecut ani buni de atunci. Nu mai ştiu câţi dar cel puţin 5. Ghici? Şi azi primesc pe acea adresă de mail chestii cu „do you know Georgeta Vasilescu şi etc?” 😯 Nu ştiu de ce, nu am mai intrat să mai cer o dată ştergerea sau să văd care-i treaba pentru că, evident, am uitat parola şi nu am chef de recuperări. Dar chiar şi aşa… era cazul să dispară contul ăla, nu? Aşa că… mai ai răbdare 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Da, exact aşa e: stă în stand-by şi te aşteaptă să-l verifici ca să-ţi zică: „uite, vezi că ai nevoie de mine, n-ai putut sta departe!?” Păi eu aveam contul ăla de pe cînd eram cu proiectul Miranda şi abia apăruse febeul (deci cîndva între 2004 şi 2009) dar nu-l folosisem niciodată, era abandonat şi uitat (am scris cîndva recent despre asta) dar nu l-au dezactivat automat după o perioadă de inactivitate, aşa cum se întîmplă însă pe diverse forumuri şi în alte părţi.

        Am încercat să şterg şi anticul cont de Hotmail/MSN Live (blestemaţi fie Micro$oft în vecii vecilor!) şi după chinuri groaznice şi „ameninţarea” că acel cont va mai rămîne valabil pentru o perioadă de vreo sută şi ceva de zile (parcă), am reuşit să iniţiez procedura. O mică scăpare însă: contul era încă bifat în programul de verificare a mail-urilor. La prima pornire… 🙄 N-am mai avut ficaţii să mai trec o dată prin furcile caudine aşa că l-am lăsat să putrezească, putrezire-ar cu M$ cu tot!

        Odinioară oamenii comunicau în timp real prin Instant Messaging, îşi trimiteau (relativ) direct poze, texte, aplicaţii, ba discutau şi în grupuri mari în chatroom-uri. Toate astea erau într-o relativă intimitate. Acum totul e public, scris „direct pe zid” – intimitatea s-a dus naibii. Dacă vrei s-o păstrezi e cam greu de făcut şi-n viaţa reală, avînd în vedere că toate aparatele casnice (şi nu numai) au început să aibă camere video şi microfoane şi conexiune la Internet – aşa numitul Internet Of Things. Big Brother începe să-şi dea jos vălul de pe faţă iar scrierile lui George Orwell pălesc în faţa viitorului ce se prefigurează mult mai sumbru. 😦

        Apreciază

        • Şi cine ştie ce mai urmează. Acu’ m-ai speriat cu GPS-ul ăla, zău. Bine, nu-i bai mare că nu conduc. Dar chiar şi aşa…

          Apreciat de 1 persoană

          • Drugwash zice:

            Cînd te afli într-un vehicul în mişcare nu contează cine are volanul ci cine are acces la computerul de bord prin conexiune wireless sau transmisiune radio FM.

            Sau poate n-ai aflat că un frigider Samsung îţi poate „scăpa” parola contului de guglă, după cum a fost demostrat la DEFCON anul ăsta…

            Apreciază

            • Uff! Na, să fie la ei acolo. Frigiderul meu are conexiune doar la oala cu ciorbă, la brânză şi ce mai am eu prin el 😀 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Pare departe de noi, ştiu, dar gîndeşte-te ce durată medie de viaţă are aparatura modernă. Într-o bună zi se va strica vechiul frigider, şi televizorul, şi maşina de spălat şi toate celelalte care sînt „proaste” da’ bune şi atunci vei fi nevoită să cumperi aparatura momentului, care va conţine invariabil această tehnologie de spionaj.

              Alternativa ar fi să te muţi la ţară, departe, unde oala cu ciorbă stă în beci, rufele se spală la rîu şi comunicarea se face în cel mai rău caz cu tulnicul. Cîţi dintre noi ar accepta de bună-voie asemenea (aparent) „downgrade” al modului de viaţă? Şi apoi, pînă cînd va mai fi atît de simplu traiul la ţară, avînd în vedere modernizarea forţată?

              Se pare că mutarea pe altă planetă e unica soluţie cu adevărat viabilă.

              Apreciază

            • Dragoş, e atât de scurtă viaţa asta încât parcă n-aş vrea să adaug şi stresul ăsta pe listă. Sigur, nu e de dorit. Sigur, e clar că suntem controlaţi dar nu putem face revoluţie pentru asta. Şi dacă „ei” (habar n-am cine-s ei) se vor „uita” la mine prin frigider şi vor asculta ce vorbesc în casă prin prăjitorul de pâine sau vor culege date în timp ce aspir, eu refuz să-mi fac din asta un motiv de paranoia. Nu e vorba de acceptare sau de pasivitate. Dar ar fi culmea să fug în munţi din cauza asta.
              Vor exista voci peste ani, nu mulţi, care vor spune că nou-născuţilor li se implantează cipuri la naştere să se ştie o treabă. Să fie „înmatriculaţi” din start. Astea-s vremurile, deja suntem depăşiţi. Dar viaţa la fel de repede trece ca şi în vremea în care oamenii trăiau cu frica ruşilor şi apoi a comuniştilor. Aşa că hai să-i lăsăm să-şi facă treaba cu tehnologia lor şi noi să ne bucurăm că se face mustul 😀

              Apreciat de 1 persoană

            • Drugwash zice:

              Da, viaţa trece, dar depinde cum. Dacă n-am fi dotaţi cu inteligenţă n-ar conta, dar aşa…
              Mnoh, mă duc să-mi fac gemul de piersici, că barem de la ăla nu mă zăpăcesc de cap.
              Să-ţi trăiască frigiderul actual! 😉

              Apreciat de 1 persoană

  7. Încă o dată mă mai luminez și eu, datorită întrebărilor puse de tine și a răspunsurilor primite. Că suntem în aceeași oală. Prima rețea la care am avut cont a fost twitter, dar de la o vreme nu-mi mai primește niciun articol. 🙄

    Apreciază

    • Adică se putea şi acolo cu articole? 🙄
      Ei, da de ce să pui articole acolo? Ce, ăia-s mai buni ca noi? 😛 Ia lasă Twitter şi pune-le pe blog să ne bucurăm noi ăştia care n-avem conturi pe reţele din astea galactice. 😀

      Apreciază

  8. fosile zice:

    Daca imi place ceva nu simt nevoia sa schimb.Decit daca se termina sau nu se mai fabrica.Asa sint si la mincare si la tigari si la ciocolata.
    Deci, pina functioneaza wordpresul si daca mai am cu cine schimba o vorba, mai pot vedea o poza sau asculta o melodie, sint aici.

    Apreciat de 1 persoană

  9. krantz zice:

    Eu n-am auzit decît despre FB că dacă nu eşti acolo, nu exişti. Deci restul sunt detalii. Nu că fără FB n-ai putea trăi. Dar am descoperit şi eu cînd am început acu juma de an cu bloggingul, că are şi el farmecul lui.

    Apreciază

  10. dagatha zice:

    Da… FB rulz! M-a ajutat și mă ajută în unele privințe. Adică…dacă el tot se folosește de mine, am zis să mă folosesc și eu. Restul…Twitter am, dar degeaba. Și atât.

    Apreciază

  11. adriaelena zice:

    N-am prins vremurile acelea cu centralistele dar cred că mi-ar fi plăcut şi ar fi fost amuzant. Nu? :))

    Apreciază

  12. Bursucel zice:

    😯 No, io tre’ să-mi revin acum… C-așa m-am plimbat printre rețelele astea de socializare de-mi vine să trag scufia pe ochi! 😐
    Altminteri mi-e că mi se înmoaie iar picioarele și iar mă comport ca Femeia de serviciu! (Așa spun eu când dezactivez rețeaua de internet de la muncă și îl rog pe seful meu să o pună iar pe picioare 😳 )

    Apreciază

    • Ahaaaa, de ci şi tu….?
      Eu am şters programul, l-am sunat pe şefu şi, cu voce de căprioară, am spus „alo, şefu? nu ştiu ce s-a întâmplat dar nu mai merge programul”. „Aşa, dintr-o dată?” „Da, şefu’ dintr-o dată”. A venit, a văzut, a zis „Mda, era şters, ăsta nu se şterge singur dar cine ştie… poate s-a săturat şi el şi s-a sinucis”. E, totuşi, un domn, nu mi-a zis că-s tută. 😀

      Apreciază

  13. childagain zice:

    Potecuțo, m-ai uns la inimă, că nici eu n-am cont fb, și nici n-am de gând să îmi fac ! Nu de alta, dar găsesc că ar fi un mare mâncător de timp pe degeaba. Despre celelalte, pot să-ți spun doar că am auzit că actorii americani au mai mult conturi Twiter decât fb, și acolo scriu părerrile lor luminate despre evoluția serialelor în care joacă. Linkedin este pentru căutare/găsire de locuri de muncă, acolo îți postezi CV-ul. Despre altele, n-am habar, și culmea, nici nu mă îndurerează neștiința mea ! 🙂
    Iaca, am intrat și noi în rând cu lumea ! 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu