Tomnatică mirare

Eu v-am mai spus că-s ameţită, nu? Nu s-a schimbat nimic. Pe lângă faptul că în concediu nu ştiam nici ce dată e, nici dacă-i marţi sau miercuri, se pare că mi-a scăpat chiar şi anotimpul. Adică, na. Căldură mare, limonadă rece, rochiţe, săndăluţe, mămăruţe, de unde să ştiu eu că-i toamnă? Am simţit ieri dimineaţă când am ieşit din bloc să plec spre muncă. Şi am simţit brusc şi acut, nu doar aşa… o adiere. Brrr. Şi m-am trezit când am văzut pe blogurile voastre că-i toamnă. M-am uitat în calendar şi da:

Ne-acoperă toamna, iubite
Cu vise ce-n zori amuţesc
Arome de must ne aşează pe buze
Doi câte doi, copaci veştejesc

Întoarce-ţi privirea, iubite
Făclie să-mi fie prin noapte
Spune-mi pe nume şi pune-n cuvinte
Stropi din dulceaţa merelor coapte

Nu-ţi fie teamă, iubite
E vântul ce bate la geam
Nu plâng viori, e doar amăgirea
Cântă suspinul în leagăn de ram

Mai vine o toamnă, iubite
În lume se lasă-nserarea
Numere pare aprind felinare
Să-i fie mai lină cărarea

Mai moare o vară, iubite
Pe prag ne-a lăsat amintirea
Du-o în casă, poart-o pe braţe
Să nu-şi desfrunzească menirea.

Publicitate