The return of Potecuţa

Am vinit. V-a fost dor de mine? Tare, tare? Ştiam. Dacă nu, ce să zic? Îmi pare rău dar mai stau pe capul vostru. Uf, dar scurt mai e concediul şi repede mai trece. Nu ştiu cu ce să încep. Ah, ba ştiu. Trebuie să spun că mie mi-a fost dor de voi. Şi că de acum până hă-hăăă, doar inspiraţia îmi va pleca din când în când în concediu că eu nu mai pot pleca prea curând.
Aşa cum se întâmplă de mulţi ani încoace, m-am întors mai obosită decât am plecat deşi mi-am propus să profit din plin de zilele libere şi să-mi văd şi de oboseala care începea să mă pape încet dar sigur. N-am reuşit. Poate la anu’. În rest, tăt pe drum, pe drum, pe drum.
Cel mai lung a durat 14 ore. Cu pauze de cafea, desigur. Dar durerea de spate şi oboseala au dispărut brusc de la primul „dar binie aţi vinit pie la noi. Sunteţi în ospeţie?”. Şi da, Chişinău-„oraş de flori, te sărut pe trei culori”, mi s-a lipit de suflet şi aşa va rămâne.
Nu sunt sălbatică dar pe aici nu prea stau la taclale cu chelnării mai mult decât e necesar. Acolo nu m-am putut abţine. Mă topeam de drag când îi auzeam „să nu fie cu supărare, să mă scuzaţi, vă aduc nota acuşica, olecuţică die răbdare”. Singurul lucru care m-a ameţit puţin a fost faptul că, se pare, ei au altă unitate de măsură când vine vorba de distanţă. Eu am aproape, nu foarte departe şi departe. Ei au aicişia, foarte aproape, aproape şi departe, altfel nu-mi explic cum pisici „aproape” a însemnat trei staţii de autobuz.
Staţi liniştiţi, nu am suferit schimbări majore de… atitudine cât am stat departe de voi dar eu fete mai frumoase ca acolo nu am văzut pe unde am fost. Hopa, rectific. Atât de multe fete frumoase ca acolo. Aşa e mai bine. Nu mă uit după fete dar cele de acolo te obligau să te uiţi. Înţeleg, una, două. Hai, trei pe metru pătrat. Dar cât am stat la o terasă să beau o cafea, toate fetele care au trecut erau aşa. Dă-o-ncolo de treabă. Toate? Că iar m-am enervat. Ce bagă oamenii ăia în laptele copiilor? Acum nu mai generalizez dar la cele pe care le-am văzut eu nu am găsit pic de vulgaritate. Sigur, sunt şi din genul ăla. Şi dacă e să mă iau după gura lumii, nu-s puţine. Dar eu spun ce am văzut. Îmbrăcate sexy dar nu vulgar. Şi gata cu fetele că veţi spune că un extraterestru înfocat a răpit potecuţa şi acum scrie el în locul ei.
Despre băieţi nu prea am ce să spun că nu am observat o mare diferenţă, ei sunt în grafic, oameni normali. Vă spun doar că după ce am trecut pe lângă multe grupuri de tineri şi prin parc şi pe lângă universitate şi pe lângă terase, ţinând cont că la ei era deja începută şcoala, m-am trezit întrebându-mă: „da copchii ăştia nu înjură?” 😳
Nu daţi cu pietre, nu fac ca unii dintre cei care pleacă la muncă în Spania şi după o lună îi auzi că: „la noi la Spania lumea e mai… cum se spune aici la România…? ăăăă mai civilizată”. Nu! Dar mă gândeam că trecând pe lângă 5-6 grupuri mari de tineri, tot trebuia să aud un „să-mi, să-ţi, etc”. N-am auzit dar poate sunt eu şchioapă de-o ureche.
Aş povesti până mâine dar poate le voi lua pe rând şi voi reveni şi la asta. Nu vreau să vă plictisesc din prima zi că e timp şi pentru asta. Din câte observ nu mi-am schimbat năravu’. Da, am mâncat bomboane de la Bucuria. Multe 😳 Dar mă cuprinde rochiţa lăsată acasă şi ăsta e semn bun. Şi m-am gândit şi la voi altfel nu mâncam atâtea. Am luat câte una pentru fiecare ca să nu vă supăraţi.
Voi? Sunteţi toţi bine? Facem prezenţa?