Ţiganii trec, eu tot aştept…

E seară, ţiganii se strâng lângă foc,
Un cântec cu patos îi cheamă la joc
Fecioare îşi prind în cosiţe bănuţi,
Copiii prin viaţă aleargă desculţi

Cântă-mi, ţigane, învaţă-mă jocul
Să uit şi de mine, să-mi uit şi norocul
Refrenul să-l fluieri, să-l ştiu de departe
Să n-aud oftatul în gând cum îmi bate

Ascunsă în fum, o ţigancă aşteaptă
Şi numără bobi de pe fusta-nflorată
Pletele-i par desenate-n cărbune,
Privirea-i de jar vrăjeşte pe-oricine

Înşiră-mi, ţiganco, salbă din stele
Ş-agaţă şi visul pierdut printre ele
De n-o fi de bine ce spune ghiocul,
Învaţă-mă cum să mă-mpac cu sorocul

Cântul şi jocul învăluie şatra
Ţiganii petrec, eu nu îmi ştiu soarta
Din fum se ridică nerostite dorinţi
Zori se aştern peste doruri fierbinţi.
Dusă e noaptea, ţiganii-au plecat,
Se-aude departe refren fluierat
Stins este focul, sfârşit este jocul
În iarbă pierdut, îmi suspină norocul.