Fiind şcolar cutreieram

1Intru brusc în subiect, fără introducere pentru că oricum presimt că mă voi lungi enervant de mult. Profesoara de geografie din V-VIII, era îndrăgostită de excursii şi cred că e şi normal. Organiza cam trei excursii într-un an şcolar şi noi, la fel de îndrăgostiţi ca ea, nu ratam niciuna. Nu ştiu cât de mult ne pasiona destinaţia dar eram fascinaţi de drumul până acolo. În autocar am învăţat cântecele „Eu nu merg la Carolina, eu nu merg, nu merg la ea, las să vină ea la mine ş-apoi vom vedea de-i bine…”, „Poate în cap să-mi cadă şi-o cărămidăăă, sunt fericiiit, astăzi m-am îndrăgostit„, „Suflecată-cată, pân’ la brâu, ducea, ducea, rufele la râu„, „să vedem, să vedem, să vedem dacă vinu-i bun„, „trec tiganii, nu se mai opresc dar ei se iubesc” şi câte altele! Sigur, la întoarcere nu lipsea strigătul: „foaie verde de chiper, să trăiască domn’ şofer, să trăiască şi maşina că i-am consumat benzina, strigaţi măăăi!”.

Cântam cât ţinea drumul şi pe noi plămânii  şi ne opream numai când profesoara se ridica să ne arate câte un deal, o vale sau ceva ce credea ea că ne-ar interesa. Nu ne interesa dar ne opream din cântat doar cât să schimbăm refrenul.
Îmi amintesc acum de două dintre aceste excursii dar nu ştiu ce anume a declanşat amintirile astea. Cred că miroase peste tot a vacanţă, de aia. Am fost undeva (nu mai ştiu unde dar pe un munte sigur 😳 ), excursie de două sau trei zile. Ne-au cazat în nişte căbănuţe din care ştiu că am scos gândaci înainte de a ne aşeza hainele pe paturi. Dar nu am fost deranjaţi deloc, ni se părea normal să fie gândaci în căbănuţe pustii. Înainte de a pleca spre muntele ce aştepta să fie cucerit de 50 de aventurieri, profesoara ne-a spus să ne luăm apă şi mâncare la noi. Credeţi că am ascultat? Normal că nu, am strigat în cor că nu are rost să cărăm nimic. Vă dau cuvântul că acum îi văd pe colegii mei, copii nebuni de clasa a VI-a cu mine în frunte, desigur, urcând şi strigând „un elefaaant, se legăăănaaaa”. Asta nu o să uit niciodată: la 102 elefanţi, mai cântau doar vreo trei-patru. Am cedat cu toţii disperaţi de sete. Nu aveam apă. Ce am făcut? Simplu: ori ne aruncam pe burtă şi „pupam” firele de iarbă, ori căutam frunze cu picături de apă pe ele. Groaznică senzaţie, atunci am înţeles ce înseamnă să simţi că mori de sete. Şi de atunci nu am uitat. De foame nu vă mai spun. Am amuţit cu toţii, la coborâre nu se mai auzea decât câte un stins „mai e mult, nu mai pot, doamna profesoară eu nu mai rezist, mor de foame, asta-s bune de mâncat?”. Aşa că, deşi nu mai reţin exact muntele pe care am vrut să-l stăpânim, senzaţia asta şi imaginile cu noi aproape leşinaţi, nu le voi uita niciodată.
Am văzut aşa aproape toată ţara, cântând şi cumpărând vederi cu diverse puncte turistice. Peştera Urşilor, Gradina Botanică din Cluj, Târgu Mureş, Sighişoara, Salina Turda, pe Cindrel, case memoriale, prima discotecă, primul domn care a venit la noi să ne ofere o bere până a pus un domn profesor mâna pe el şi câte şi mai câte. Cele mai multe, cum spuneam, au rămas doar pentru câte o întâmplare. Nu-mi amintesc unde am fost dar ştiu că am făcut aia sau s-a întâmplat aia.
Aşa cum, de pildă, prima dată când am văzut Peleşul, de fapt eu n-am văzut nimic. Pentru că în excursia aia era şi băiatul din 6B de care mie, care eram în clasa a V-a, îmi plăcea tare, tare, tare. Şi unde mergea el, eu după el. Se oprea la un tablou să pară că-l admiră? Eu mă opream lângă el să-l admir. Pe el. Colega mea de bancă îl admira pe colegul lui de bancă şi ea se ducea pe urmele lui. Aşa că din tot castelul n-am reţinut nimic în afară de tricoul negru pe care scria ceva cu alb. Al băiatului din 6B. Noroc că am mai fost acolo de încă 4 ori aşa că am avut timp să mă pun la punct şi cu acest obiectiv.
Dacă nu mă opresc acum, scriu până mâine. Gata, mă opresc. Voi aveţi chef să-mi spuneţi de o excursie care v-a rămas întipărită-n minte?

M-am oprit. Gata. Tac.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

45 de răspunsuri la Fiind şcolar cutreieram

  1. july zice:

    In cls. XII-a am fost cu avionul la Bucuresti si fiind perioada in care se manca pe baze stiintifice, cand am dat de bunatatile din aerport, parca navalisera turcii. Le-am dat inpoi la aterizare gata digerate. Excursia avea ca obiectiv vizitarea Bibliotecii pedagogice si inainte de a intra, ne-am oprit sa ne sunam parintii de la tel. public din fata Intercontinentalului. Si am bagat eu destule fise de 3lei sa vorbesc cu mama si vorbeam, vorbeam, cand am terminat, m-am uitat dupa cardul de fete si domn profesor de pedagogie, nimic. Eram singurica intr-un oras necunoscut. Normal ca proful afacut numaratoarea la intrarea in biblioteca si nu i-a dat, asa ca s-au intors si m-au recuperat. Ma pierdusera pentru ca nu ma vedeam din cabina telefonica. :)))))

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ce pot sa spun? ca de fiecare data povestesti atat de frumos…. cred ca doar muntele e diferit si povestitorul…in rest si excursiile mele cam tot asa aratau,inclusiv cantecele…

    Apreciază

    • Mulţumesc mult!
      Hehe, înseamnă că ştii exact cam ce făceam şi cum eram. Bine, eu mai aveam un of pe cap şi anume ăla că îmi mai era şi rău pe drum dar asta nu mă împiedica să ratez excursii. Uneori eram ca o stafidă când coboram dar eram mai mulţi la coadă şi credeam că aşa e normal 😀

      Apreciat de 2 persoane

  3. doarnicol zice:

    Hihi.. la mine au fost tabere, din clasa a V-a, trei sau patru veri la rând, final de august, tot la căsuțe, tabere de ..matematică, ca să zic așa, cu dna dirigintă, ..de mate. Aveam program strict, dimineața, după înviorare și mic dejun, două ore de ..stres, și chiar lucram serios,.. iar după amiaza, după odihna obligatorie, da, da.., savuram plimbări, mici drumeții, muzică, cântecele scrise prin carnețele, schimb de gânduri, poezii, prietenii pe viață.. hihi Dneee ce vremuri! Un fel de mini ..armată, dar ce ne mai distram!! Ordinea și disciplina creau cumva cadrul perfect pentru relaxare și țopăială liberă, Mi-aduc aminte atât de bine unele ..detalii, câtă bucurie aveam în noi! Fericire deplină. Iar la finalul taberei, plecam cu autocarul într-o excursie de două zile în munți, la o cabană. Aer curat, drumeție, cascadă,.. De fapt și de drept, în acele tabere cred că am învățat mai mult ..și mai multe despre mine însămi, oameni, natură și viață decât am învățat în liceu și ..facultate, adică ..bibliotecă! 😀 Mulțumesc pentru ocazia de a … 🙂

    Apreciază

    • Mă bucur mult de tot că iată am avut ocazia de a. Eu în tabere n-am fost. Nu ştiu de ce. Nici nu-mi amintesc să spun că vreau şi să nu mă lase. Cred că nici nu mergeau colegii mei şi atunci nu-mi doream cu cei din alte clase pe care nu-i prea ştiam.
      Văd că ai multe, multe amintiri frumoase din tabere. Poate ai chef să ne scrii despre ele… 🙄

      Apreciat de 1 persoană

  4. April zice:

    Eu zic să continui și mâine cu povestitul. 🙂

    Apreciază

  5. Mie mi-a plăcut când am fost la Mănăstirea Dorințelor când am văzut oameni în genunchi străbătând dealul, rugându-se, cu genunchii plini de sânge, căci mergeau și prin pietre. Și deși nu mă mai rugasem de multă vreme, atât de multă…am căzut în genunchi și m-am rugat și eu..

    Apreciază

  6. GEGELUTZ zice:

    Tu-ţi dai seama cât de norocoşi aţi fost voi, cei care aţi avut-o ca profesoară de geogra pe această minunată doamnă? Eu am avut un profesor, la fel de minunat, doar că nu ne-a dus nicăieri, decât cu gândul. Aşa că pune osul la treabă şi mai povesteşte-ne din multele-ţi drumeţii!

    Apreciază

  7. Noi n-am fost nicăieri cu școala, dar eram „duși” de la începutul ei, internatul fiind plasat într-un loc feeric, pe malul Someșului, lângă o pădurice de basm. Mai aveam o pajiște largă, o grădină cu flori, o curte mare cu balansoar și carusel, o fermă de porci… Locuri de explorat, nu glumă. 🙂

    Apreciază

  8. Ana zice:

    Sa stii ca imi amintesc si eu de asisderea excursii….Uitasem de ele , dar mi-ai reamintit tu! 😀

    Apreciază

  9. 9 zice:

    Mi-am adus aminte că în clasele 1-iv m-am pierdut sau asa am avut eu impresia la Deva, înainte de a urca la cetate. 🙂

    Apreciază

  10. Maria Itu zice:

    Era vara în care treceam clasa a IV-a, adică împlinisem 10 ani. Eh, şi ce s-au gândit ai mei? Păi să mă trimită în tabără. Pe mine, care chiar şi acum, la aproape 19 ani, încă mai am cordon ombilical.
    Şi m-am dus în tabără. Pe vârf de munte, la Harghita-Băi. Se presupunea că tabăra va avea 10 zile. Pentru mine a avut doar 3, căci năsucul meu şi mânuţilii mele şi obrâjuorii mei de copil alintat nu au rezistat mai mult. Şi dă-i şi sună acasă şi plângi că „mamaaaaa, vreau acasă, nu mai suport”. A doua zi, după un drum de 12 ore, tata a fost acolo şi m-a luat acasă.
    A doua tabără, din clasa a VI-a, ar fi decurs la fel, dacă ai mei nu erau nişte persoane raţionale! :)))
    Mi-a plăcut povestioara ta. Ultima oară am fost la Peleş în clasa a VI-a, în tabăra despre care ţi-am spus. Aceeaşi poveste, doar că băiatul era de la 6A! :)))

    Apreciază

  11. Despre băiatul pentru care n-ai văzut Peleșul, văzându-l doar pe el, mai știi ceva?

    Apreciază

  12. Soglu Ioana zice:

    potecuta, te imbratisez de fiecare data! de fiecare data te imbratisez, potecuta! stii tu bine ca da!

    Apreciază

  13. rusoaica zice:

    Cât de frumos! Mi-ai amintit de unele din propriile mele „drumeții”. 🙂
    Mulțumesc, mi-ai înseninat dimineața!

    Apreciază

  14. Clasa a cincea Padiș. Veselie maximă, același repertoriu pe autobuz. Aveam o singură problemă: mâncarea. Nu-mi plăcea nimic. M-a păcălit o prietenă să mănânc macaroane cu brânză „c-a zis doamna dirigintă” și mi-a fost o greeeață după, că și acum îmi amintesc.
    Apoi la Beliș în clasa a șasea, era ceva tabără de creativitate (eram pe vremea aia, adică creativă) și m-au trimis în ciuda faptului că era nunta mătușii mele, sora mamei, care-mi promisese într-o seară că dacă tac (în timpul unui film) îmi ia la nunta ei o rochie ca în filmul respectiv. Cred c-a fost mai ieftin să scape de mine. 😀

    Apreciază

  15. Ei bine, eu n-am ce să povestesc. N-am fost niciodată în vreo tabără/excursie, şcolar fiind… 😦 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s