Să presupunem că se poate…

Aş vrea să vă întreb ceva în postarea de azi. E legat de cărţi. Mda, ştiu, am mai scris/discutat despre asta dar îmi place să cred că e un subiect inepuizabil. Ar trebui să tac că iar mă chinui cu o carte şi am tot mutat-o de pe balcon în cameră şi din cameră în balcon şi n-am apucat să o termin. Dar mă răzgândesc şi nu mai tac că dacă n-am apucat să termin cartea, nu înseamnă că nu am dreptul să vorbesc despre cărţi, nu? Sigur, dreptul meu se referă strict la potecuţe că în rest nu sunt şi nu voi fi niciodată în măsură să fac asta în faţa unui public larg. Că… n-am cu ce. Că… nu mă duce. Capul. Dar, să revin la carte. Nu am avut starea necesară, de aia nu am terminat-o. Şi asta din cauza vremii căcăcioase, cu siguranţă. 😯 Potecuţo, vorbeşte frumos! Screme-te şi scoate ceva elevat din tine. Pardon! Condiţiile meteo nefavorabile au avut impact negativ asupra stării mele interioare, fapt ce a dus la incapacitatea mea de a finaliza cartea respectivă. Tot căcăcios, adică.

Gata! Că nu despre cartea neterminată vreau să vă întreb şi dacă-mi plăcea vorba lungă făr’ de rost, mă făceam mare om în stat şi vă scriam din Palatul Parlamentului. Nu vă scriu de acolo, înseamnă că nu-mi place. La postarea de ieri, au fost două comentarii care mi-au dat idea de a scrie postarea asta. (mulţumesc!) Unul a fost al Narcisei şi spunea că „Mi-aș face și eu un adăpost din cărți” şi al doilea al Oanei care spunea „… un adăpost însingurat, dar cu lumină.” Şi trinc!, în capul meu s-a activat un licurici. Şi vă întreb:
dacă aţi avea posibilitatea, printr-o minune, printr-o vrajă, printr-o orice, să „intraţi” într-o carte, care ar fi aia? Dar să intraţi, intraţi, la propriu. Adică să deschideţi coperta, să băgaţi o mână, apoi alta, apoi un picior, aşa… ca printr-o spărtură de gard. Nu să fiţi unul din personaje!! Nu asta vreau să întreb! Deci nu ce personaj aţi vrea să fiţi. Nu. Să intraţi in lumea lor, să fiţi parte din viaţa lor. Adică să fiţi vecin cu Jay Gatsby sau amic cu Scarlett O’Hara. Sau coleg de birou cu Teo, soţia lui Mircea din seria amanţilor sau cu Amalia din Pervertirea, ca să dau şi exemple „la zi”. Aţi înţeles ideea. Deci?
Da, ştiu, se întâmplă asta cu fiecare carte citită, veţi spune. Intrăm în lumea dintre file de câte ori citim. Perfect adevărat. Dar acum vreau să „intrăm” pe bune. Unde? În care?