Testând limite…

1Că „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a fost o glumă proastă cu actori şi mai proşti, cred că ştie toată lumea. Că o producţie nouă, marca History, vine să-i facă şi mai tare de râs pe cei care fâsâiau în prime-time că „pe bune” că „pericol” că „supravieţuire”, iar sunt mulţi cei care ştiu. Ce nu ştiţi dar vă spun eu deşi sunt sigură că nu interesează pe nimeni, e că eu „mă benoclez” şi abia de respir cât ţine episodul şi că, în sfârşit, e ceea ce îmi doream să văd. Pentru că da, am sperat încă de pe vremea emisiunii ăleia… cum se numea?, ceva cu Panama, parcă. Şi cu Andrei Gheorghe, dacă nu mă înşel. Dar am sperat degeaba că n-a fost ce credeam aşa că nu m-am uitat şi nu-mi amintesc detalii. Nu m-am tâmpit mai tare decât eram deja şi nu, nu primesc pişcoturi de la History dar despre asta vreau să scriu.

Mno, ideea e simplă. E un nou serial, „Alone” pe numele lui, „un experiment de supravieţuire şi un test al abilităţilor omului de a supravieţui”. Aseară a fost abia episodul 2 aşa că nu aţi pierdut mult în cazul în care veţi dori să vedeţi ce se mai întâmplă. Pe scurt, zece bărbaţi în sălbăticie. Dar sălbăticie. Nu parc, nu rezervaţie naturală, nu platou de filmare.  Nu producători, nu cameramani, nu regizori de platou, nu nimic. Sunt doar ei cu ei. Ei se filmează, ei îşi fac focul, ei îşi ridică cortul, ei se luptă cu lupii sau ei fug de urşi cum am văzut aseară. Nici măcar nu sunt toţi în acelaşi loc, distanţa între „tabere” fiind, în unele cazuri, de 10, 15 km. Am ratat primul episod aşa că nu ştiu de ce deja au renunţat 2, unul am înţeles că a renunţat după o noapte în care un lup a dat târcoale la 10 metri de el şi a cedat psihic. De celălalt nu ştiu dar nu-i bai, intuiesc că tot pentru că a păţit „nasoale”. Nu primesc recompense, nu au concursuri tâmpite între ei, nu trebuie să mănânce 3 gândaci ca să primească la cină piept de raţă flambat. Tot ce au de făcut este să nu moară. Şi dacă mănâncă nişte gândaci, o fac doar ca să nu moară. Aseară, de pildă, unul căuta disperat apă de băut, altul se chinuia să-şi aprindă focul când toate-n jur erau leoarcă, altul căuta loc în care să-şi pună cortul, altul vorbea cu un urs ca să-l facă să se răzgândească şi să nu-l atace. Cam astea erau preocupările.
Cine rezistă până la final, adică ultimul rămas, ia premiul deloc de neglijat. Am înţeles că nu oricine a putut intra în chestia asta, oamenii au fost testaţi şi-n vârfului firului de păr. Şi medical şi, mai ales, psihologic. Ce n-am înţeles eu e… totuşi, cât de repede se poate interveni în caz de urgenţă? Că, na.. pe bune, pe bune. Singuri, singuri. Dar dacă unul e atacat de un animal sălbatic, cei din echipă au timp să-l salveze pe om? Mi-e greu să cred că nu. Oricum, se vede că nu-i fâs. Atât cu „reclama”, să trec la ce mă macină pe mine.

Văzându-i pe oamenii ăia cum îşi testează şi fortează limitele şi cum sunt „gâdilaţi” la psihic la fiecare mişcare în jur, m-am gândit la noi, la cât de repede şi de bine ne adaptăm la situaţii, hai să le spun, neprevăzute. Că nu ni se pare o mare chestie că azi dimineaţă am făcut un duş cu apă caldă şi cu gel de duş frumos mirositor şi am apăsat un butonaş care ne-a făcut cafeluţa, nu? Ei, am dreptate că dacă se ia apa ni se pare că exact în momentul ăla ne pică un dinte dacă nu ne spălăm şi parcă vai ce mare problemă avem noi că n-avem apă? Sau că se ia curentul şi exact atunci trebuia musai să vedem un film sau să căutăm nu ştiu ce pe net? Sau că se strică maşina de spălat şi parcă nu mai ştim spăla de mână şi e o corvoadă să clătim nişte haine chiar dacă, în condiţii normale, nici nu simţim prezenţa maşinii de spălat?  Ba, uneori, ni se pare greu şi să întindem rufele spălate şi clătite de maşină.
Şi vin şi vă întreb. Nu chestia aia cu un obiect pe o insulă pustie, vreau să cred că-s originală 😛 aşa că reformulez: la ce obiect nu aţi putea renunţa sau aţi renunţa foaartee greu dacă aţi fi obligaţi de împrejurări să o faceţi? Hai să nu zic definitiv, să zicem pentru o lună de zile. Aici putem include şi cafea sau ţigări sau ceai sau cereale sau baie sau apă caldă. Ah, şi nu cu laptop „că oricum am pe telefon internet şi aplicaţii”.
Da, ne adaptăm, ştiu. Putem sta fără probleme la o căbănuţă doar cu apă de izvor şi fără curent electric. Dar cât?

La mulţi ani, sărbătoriţilor! Baftă examinaţilor! Săptămână frumoasă tuturor!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

85 de răspunsuri la Testând limite…

  1. fosile zice:

    Cred ca mi-ar fi greu daca mi s-ar termina tigarile, dar n-as muri.
    In rest, nu mi-ar lipsi nimic, din confortul din viata de zi cu zi.Bine, asta pentru ca stiu sa ma descurc in natura.
    Am vazut si eu doi englezi care mai afara decit pe strada, n-au mai fost niciodata.Unul lasat in ceva delta de prin Africa.A slabit rau.N-a mincat intr-o saptamina decit ratia de supravietuire primita, dar cu toata frica a reusit sa stea toate cele sapte zile.Si unul lasat pe o insula pustie.Si el a terminat, dar a tremurat in ploaie, si a plins ca un copil de foame, de sete, de singuratate.

    Apreciază

  2. La mine e mai simplu. M-aș simți foarte singur dacă nu aș mai putea intra pe net. Doar prin el mă simt înconjurat de lume, chiar dacă-i virtuală.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Cosmisian zice:

    Cu mult timp in urma am visat ca eram intr-o lume post-apocaliptica, unde mai erau putini oameni si tot ce vedeam era natura regenerata si un buncar unde ne intalneam cativa oameni. La un moment dat, in vis, am constientizat ca nu mai am telefon si m-am panicat dintr-o data ca nu mai aveam nicio bucatica de Hi-Tech la dispozitie. Ce stupid de/din partea mea!
    Da, lumea in care traim ne-a facut pe noi o extensie a obiectelor pe care le detinem, pana la degradarea notiunii de normal. Sa traiesti in natura, nu neaparat in conditii de jungla cu lei si pisici salbatice, a ajuns sa fie etichetat ca „Supravietuire”. Potecuto, eu as sari de pe subiectul tau spre cel legat de supravietuirea cu prietenii nostri fara a tine in mana un telefon… Sunt unii cu care putem vorbi doar asa, pentru ca sunt la distanta, dar am vazut prea multi care nu stiu ce sa faca cu prietenii fizici..

    Apreciat de 1 persoană

    • Mda, ni se pare absolut normal să folosim toate obiectele din jur şi îi privim ciudat pe cei care nu le deţin de parcă fix asta ne defineşte pe noi, ca oameni. Ba, din contră, Că eu sunt infinit mai prejos decât cei care se descurcă bine-mersi fără „tehnologii” şi abureli.
      Ay, ăsta e un subiect complex, nu prea poate fi tratat aşa pe scurt.

      Apreciază

      • Cosmisian zice:

        Scuze ca l-am inserat aici. Aminteai tu de experienta de la bunici, cat de normal era sa traim fara nebunia tehnologica. Poate de asta acele saptamani erau atat de valoroase si ne fac sa ne amintim detalii despre oameni, despre experiente frumoase cu oameni in rolul de actori 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Nu e problemă că ai inserat asta, mie îmi era greu să răspund în comentariu că e muuuult de spus aici.
          Mda, era. Dar s-au dus vremurile alea şi uite că astea ne fac mai reci decât am crezut că vom fi.

          Apreciat de 1 persoană

          • Cosmisian zice:

            Si totusi, vezi si tu ca exista un imbold nativ, genetic chiar, catre simplitate. Goana asta nebuna dupa orice, ne este insuflata cel mai mult de prea multa dorinta dupa un comfort fals ce ascunde intentia unora de a vinde… dar, cred ca deviez in pareri care nu sunt necesare aici 🙂

            Apreciază

            • Asta depinde de mulţi factori. Unii n-au avut şi vor să aibă de toate, din toate. Alţii vor să le aibă doar ca să vadă alţii că le au, alţii cred că o maşină de fiţe îi face fericiţi. Alţii cred că le atrage respectul, alţii… etc….

              Apreciază

            • Cosmisian zice:

              Noi gandim in termeni de normalitate pentru ce suntem si avem. Nu e normal ca tu sa nu ai telefon, nu iti permite nivelul de viata si perspectiva ta asupra ei. Nu mergem la extrema. Intr-o zi am vrut sa fac un cadou copiilor „mei” pe care ii mai ajut si le-am intins o placa de par… Fetita mi-s spus: Dar, noi nu avem curent! M-am blocat. M-am simtit rusinat ca eu am orice vreau si copiii aia nu au nici curent. Ce semnalezi tu aici e de bun simt, doar ca lumea in care traim e bolnava de mii de ani. Intotdeauna omul a investit valoare in ceva ca sa lupte pentru a-l avea si a se departaja de ceilalti.

              Apreciat de 2 persoane

            • Ştii ce nu e normal? Îţi spun eu, din punctul meu de vedere, desigur. Nu e normal ca cei care au frigider care face abrambureli, să arate cu degetul spre cei care au un frigider normal ca şi cum cei din urmă sunt nişte rataţi şi n-au făcut nimic în viaţă dacă nu au vrut sau nu şi-au „permis” un frigider din ăla. Asta nu e normal. Şi oricât de bolnavi suntem, asta ţine de un bun simţ elementar. Că dacă eu am acum un laptop care scrie singur numai dacă mă gândesc ce vreau să spun, eu nu am nici un drept să vă întreb pe voi de ce nu aveţi o „sculă” la fel de „jmecheră”. Şi asta nu mă face pe mine nici mai deşteaptă, nici mai om decât orice alt om. Aici avem o problemă. Şi din păcate fenomenul atinge cote apocaliptice. Dar, vorba ta, deja am deviat.

              Apreciat de 1 persoană

            • Cosmisian zice:

              Nu cred ca avem ce face. Poate, sa ne pastram o distanta corespunzatoare fata de cei care au astfel de pretentii de la viata. Eu o numesc Distanta de reactie, care ne permite pasul inapoi… Potecuta, in ultima vreme suntem martorii unor rasturnari de situatie in lumea celor cu „frigidere jmecher”. Eu sunt dintre cei care apreciaza esenta de om. Oh, cat de pretiosi sunt cei a caror esenta am gustat-o, fiinte care sunt nemarginite aproape… care sunt dincolo de ce au. Unii au, putini SUNT.

              Apreciat de 1 persoană

  4. luciastroila zice:

    La mintea mea, un pix şi un caiet, nu aş renunţa, Eventual un săpun, că na, igiena e neapărat necesară. În rest, poate să dispară tot, să rămân numai eu, cabana, pădurea şi izvorul sprinten de lângă ea.
    Cu toate astea, nu m-aş duce în junglă să caut apă şi să nu găsesc, sau să nu-mi pot face focul cu nimic, iar în jur să roiască animale sălbatice şi tot felul de lighioane. Nu sunt atât de puternică.

    Apreciază

  5. centrefold zice:

    Mie Survivor si Amazing Race imi ajung ca „Outdoor” Reality TV.

    Apreciază

  6. 9 zice:

    Habar n-am. Dacă ar fi clima temperată și vara m-aș descurca fara prea multe. 🙂 Nu sunt crescută la oraș. Mai nasol ar fi pe insule exotice… cu hrana si animalele salbatice.

    Apreciază

  7. july zice:

    Nici cu cortul nu ma duc de teama ca raman fara confortul zilnic. :)))

    Apreciat de 2 persoane

  8. Jurnal de zi zice:

    La starea pe care o am in momentul de fata, la oboseala care ma apasa, sincer, as rezista, vorba ta, la o cabanuta doar cu apa de izvor si fara curent, o luna. Chiar rezista. Adica, sincer, merg la tara unde nu prea am semnal, internet nici atat si ador, adooooor sa colind toate dealurile si campiile posibile, acolo nu pot face dus la 1-2 zile si totusi supravietuiesc, iti vine sa crezi? :)) mie da.

    Nu cred ca e chiar atat de rau sa ai cateva zile, o saptamana, doua, trei departe de agitatie, telefoane si alte cele. Personal nu cred.
    Iar legat despre obiectul fara de care nu as putea sta…sau la care as renunta cu greu hm..nu stiu sincer sa-ti raspund. In momentul asta nu-mi vine nimic in minte, probabil mai degraba fara a face dus mai bine de o saptamana. 😀

    Apreciază

  9. Desinențe zice:

    Eu nu as renunta la o maimuta dresata. Ea sa descopere hrana comestibila, sursa de apa potabila, ea sa ma conduca spre adapostul cel mai ferit, eventual sa stie sa faca focul. Eu i-as oferi tandrete.
    Daca nu as avea un astfel de companion, as incerca sa-l gasesc din prima zi. Cu domesticirea imi va fi mai greu, dar cu dragalasenia mea, cred ca nimeni nu-mi va rezista!

    Apreciază

    • Ei, na… repede tu să găseşti maimuţe 😛 😛 E corect aşa, noi să asudăm căutând lemne şi tu să o arzi cu maimuţa dresată? Nţ, nţ….
      Asta cu domenticirea merge…. dar nu, tac. Mai bine tac că… tac. 😀

      Apreciază

      • Desinențe zice:

        De fapt gluma e mai serioasa.
        Ma gandeam la faptul ca in mod cert ne putem lipsi de lucruri materiale, de obiecte, dar cu singuratatea nu prea ne putem impaca. O facem pana la urma, dar in timp ne uscam, ne stafidim sufletul si trupul asemenea. Cred ca este foarte greu sa nu-ti poti hrani emotiile, sentimentele.
        Pana atunci, eu ma duc sa caut o maimuta. Ma bazez ca voi faceti focul!

        Apreciază

  10. Drugwash zice:

    Nimic nu e indispensabil. Nici măcar existenţa terestră… 😉

    Apreciază

  11. Mihai zice:

    În ciuda tuturor progreselor tehnologice care reușesc cu brio să facă două lucruri ( 1. ne ușurează viața și 2. ne îmbolnăvesc de cancer ), elementele vitale supraviețuirii omului au rămas aceleași de mii și mii de ani : aerul, apa și hrana. Restul sunt fițoșenii gen mi-mi-mi și mu-mu-mu, „Mie mămica nu îmi dă voie să mai mușc dintr-un fruct pe care l-am scăpat pe jos”. Așa că titlul ales de tine îmi pare puțin incorect în sensul în care nu prea are legătură cu supraviețuirea ci mai degrabă cu testarea unor limite ale suportabilității. Care suportabilitate este subiectivă și chiar închipuită. Că de supraviețuit e clar că supraviețuiești atâta vreme cât ai aer, apă și hrană. „Nu mai suport să stau fără net” nu-nseamnă că vei muri în secunda doi. Nicicum.

    Apreciază

    • Nu am fost niciodată bună la ales titluri dar, şi cu asta nu încerc să te contrazic deloc ci, poate, doar să explic alegerea: titlul l-am pus cu gândul numai şi numai la serialul de care am vorbit la început. Acolo, îmi pare mie, chiar e vorba de supravieţuire şi de testare a limitelor. Că în afară de aer, nu prea au nimic. Adică au dar trebuie să şi le procure. Şi apă şi hrană. Şi spun testare a limitelor că na, una e să ştii despre tine că îţi poţi ţine echilibrul pe bicicletă şi, deci, poţi rezista două ture de stadion, şi alta e să te trezeşti faţă-n faţă cu o situaţie în care oricând te poţi trezi cu o pumă după ceafă. Atunci nu prea ai habar cum reacţionezi, nu? Eu aşa cred, e doar părerea ma, nu dau cu pumnul în masă că am dreptate.
      Şi eu doar asta aveam în cap-serialul. Şi primul impuls a fost acela de a întreba ceva legat de asta dar m-am răzgândit repede la ideea că nu pot cere nimănui să se pună în situaţia asta, că ne e greu să ne închipuim făcând asta. De bunăvoie, în niciun caz şi cu atât mai puţin ne putem gândi că vom ajunge vreodată aşa. Deşi e, poate, caz la un milion, nu e imposibil-a se vedea cazul fetei de 18 ani cu copilaş de….nu mai ştiu, care au supravieţuit prăbuşirii acelui avion şi a reuşit să se facă găsită. Deci, i se poate întâmpla unui om, din senin, să se trezească in the middle of nowhere şi să trebuiască să apă, să mâncare, să foc. Dar, repet, m-am răzgândit. Şi aşa am întors-o şi am ajuns la lucruri banale fără de care avem senzaţia că e greu. Nu am spus că se moare, sigur că nu se moare.
      Na, că am mai scris o postare cu ocazia asta. Uff, nu credeam că mă lungesc atât. 🙄

      Apreciază

  12. Ana zice:

    Sincer….as zice ca exceptand lupii si ursii , as putea spune ca m-am chinuit sa aprind lemne uscate , a trebuit sa astept ploaia sa ma pot spala , am halit si din mancarea cainilor din curte….sa mai zic? 😁
    Eu as renunta chiar si pentru o luna intreaga , daca as avea activitate , la apa curenta , energie electrica si alte dotari ale stiintei ,ca sa-mi fac haleala la foc deschis , sa scot apa din fantana , sa stau la lampa sau lumanare….nu mi se pare ceva extraordinar de urat si naspa , din contra…Probabil ca din cauza ca stiu deja cum este.
    Eu obisnuiam sa il urmaresc pe Bear Grils…

    Apreciază

    • Urât şi naşpa nu e deloc!! Eu nu numai că aş vrea măcar o săptâmână dar chiar simt o nevoie acută de linişte totală şi deconectare de la nebunia din oraş. Dar nici zero confort nu aş putea. Şi nu că nu aş rezista fără telefon, nu de asta e vorba. Dar eu nu m-aş descurca cu dotările minime gen 5 lemne şi un chibrit. Mie îmi trebuie măcar butelie dacă nu gaz, altfel aş mânca numai salată şi m-aş spăla direct în râu. Nu se moare din asta, ştiu, am testat. Dar nici mult n-aş prea putea.
      Şi eu mă uitam la el dar prea puţin s-a prins de mine. 😦

      Apreciat de 1 persoană

  13. Eu nu cred că aș putea renunța la periuța mea de dinți! E ca un fel de obsesie!! Am fost la un training unde am jucat o chestie foarte tare. Trebuia să scriem 10 lucruri/persoane/ valori etc, 10 lucruri fără de care nu putem trăi sau nu ne-am putea imagina viața fără el. Treptat, trebuia să renunțăm la câte un lucru până când ajungeam să nu mai avem nimic. Jocul ( nu știam că e un joc, inițial ni s-a zis că e un exercițiu bla bla) a fost un impuls să prețuim mai mult ceea ce avem.
    Mă voi uita și eu la ”Alone” 😀

    Apreciază

  14. tink3rbe11 zice:

    Cred ca as putea renunta la vicii (daca`s pentru o luna…) dar mi-as lua macar o carte generoasa sa am pagini multe de cetit…macar cate ceva in fiecare zi…ca in rest….mai un nor, o frunza…muzica e de la natura, pasari si alte alea…

    Apreciază

    • Aha, adică să ai ce să citeşti ca să uiţi de vicii, nu? 😀
      Îmi amintesc de o chestie care mă amuză şi acum după mai bine de 20 şi ceva de ani. Eram la o cabană cu ai mei şi prieteni de familie. Lângă cabană, la vreo 20-30 de metri, o căsuţă din chirpici. Acolo trăia o bătrânică simpatică foc. Era pustiu, pustiu pe acolo. La o discuţie, doamna din familia venită cu noi, îi spune bătrânei „păi, tanti, cum să nu trăieşti bine cu aşa aer curat şi aşa apă bună de izvor şi aşa linişte cum e aici? De aia arăţi aşa bine”. Şi tanti, cu o sinceritate debordantă, i-a răspuns „fata mea, să stai tu numa o săptămână cu aer curat şi apă de izvor şi-atunci să văd, nu cum arăţi, dacă mai eşti. Credeţi voi ăştia de la oraş că-i aşa…. numa cu poezie”. Delicioasă femeie!!!

      Apreciat de 1 persoană

  15. illusion zice:

    (Văleu, dar ce comentarii lungi ai primi. Eu o să îți las unul scurt, dar cuprinzător): Mai e nevoie să spun de ce History e canalul meu preferat 😆

    Apreciază

  16. Oana zice:

    La apă caldă…

    Apreciat de 1 persoană

  17. Monik zice:

    La cafea 🙂

    Apreciază

  18. Irina zice:

    Nu m-aș aventura în sălbăticie pentru nimic în lume. Nici nu concep să merg cu cortul sau să petrec o noapte măcar într-o zonă fără electricitate. Sunt dependentă de confortul orașului, nici la ai mei, la țară, nu mai pot să petrec mai mult de o zi-două, de câțiva ani buni. Cad în depresie. Prefer să stau singură cu zilele, între patru pereți, în oraș, cu tot confortul : apă caldă, internet, spital în apropiere (da, am teama că departe de oraș nu sunt în siguranță, neavând acces la servicii medicale, la nevoie), oameni, gălăgie, forfotă 🙂 .

    Apreciază

    • Mda, eu asociez liniştea cu izolarea şi cu tot ce e departe de „peisajul” zilnic. Şi de aia am spus prin comentarii că aş avea nevoie de câteva zile aşa. Dar nu, nu cred că aş rezista prea mult fără nimic din toate astea care ţin de confortul nostru… aşa că te înţeleg! 😉

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s