Din eter, în altă lume

1În urmă cu nişte ani (câţiva dacă-i număr pe degete, mulţi dacă număr amintirile ninse-ntre timp şi prea mulţi dacă mă uit în jur şi nu-i mai văd pe cei duşi de-atunci), serile de joi aveau un program strict. Aşteptam să se facă ora potrivită şi porneam radioul din care, doi băieţi, înşirau universuri în cuvinte. Adormeam spre dimineaţă când vocile din cutiuţă îşi luau rămas-bun. Niciodată nu am spus nimănui de ce mă trezeam atât de greu în fiecare dimineaţă de vineri. Era secretul meu. Şi, credeam eu, şi al lor. Spun asta pentru că eram părtaşă la multe farse pe care le mai făceau în timpul emisiei când sunau oameni şi le spuneau diverse. Nu îi speriau, doar îi trezeau, era destul. Nu ştiu de ce dar eram sigură că vorbesc dintr-o cameră minusculă, cu lumină difuză şi mult fum de ţigară în jur. Aşa credeam eu şi aşa îmi doream să fie. Nu acceptam ideea că au o cameră mare, luminată puternic, cu geamuri mari prin care să intre soarele. Habar n-aveam cum ar trebui să arate „cutia” din care mi se vorbeşte dar aşa am creionat-o eu în minte.

După nişte ani, când băieţii nu mai vorbeau noaptea ci la primele ore ale dimineţilor de weekend şi eu nu-i mai puteam asculta din mai multe motive, paşii, viaţa, soarta, m-au trimis fix în cutiuţa aia. Întâmplător. Cu treabă. Mai exact, la una dintre fetele care prezentau ştirile. O cunoşteam şi trebuia să-i duc nişte chestii. Aveam emoţiile unui copil care pleacă în excursie. Mă rugam în gând să nu-mi fie înşelate aşteptările, să nu-mi fie pătată amintirea. Şi ruga mi-a fost ascultată. Studioul era într-un fel de căbănuţă din lemn la care se ajungea pe nişte scări exterioare din fier. Era ca un far, aşa am văzut-o eu atunci. Nu am văzut geamuri şi nici lumini puternice în afara unui coridor care făcea legătura între studiouri. Fata m-a rugat să răspund la telefon cât ea prezintă ştirile şi a fugit. Telefonul a sunat imediat şi asta nu cred că o voi uita vreodată: „alo? Cristina deja dă ştirile? Tu cine eşti? Scrie, te rog, mare, pe o foaie de hârtie, 26 şi pune foaia lângă Cristina” şi a închis. Nu am ştiut ce să cred dar, cum nu eram deloc în temă cu ce e acolo, am executat. Când s-a întors tipa şi după ce i-am dat ce aveam de dat, am întrebat ce a fost cu telefonul ăla. „Aaaaa, era soţul meu. Aici s-a stricat termometrul şi el, când ştie că am ştiri, se uită la cel de la noi din curte să ştiu să spun câte grade sunt în oraş acum”. Pe cât de tare m-a amuzat, pe atât de mult am simţit că, cumva, se năruie puţintel din ce credeam eu, din acel mic univers pe care l-am creat în minte în nopţile de joi. I-am cunoscut şi pe băieţi şi unul dintre ei mi-a spus că…….

Nu mai ştiam nimic de cei de acolo când am cunoscut o altă poveste frumoasă care se desfăşura şi se desfăşoară în serile de joi. O poveste din care, din afară, am făcut parte. Doar din afară. Îi ascutam şi îi simţeam pe toţi cei pe care îi auzeam vorbind sau cântând. Şi povestea asta frumoasă are şi o melodie pe care am găsit-o azi după mult timp şi care m-a făcut să scriu asta pentru că m-a făcut să-mi fie dor de zile şi seri şi nopţi de joi. Unele încă îmi sunt, altele… s-au evaporat aşa cum se stingeau vocile spre dimineaţă: „somnambulii de serviciu pleacă spre casele lor când soarele răsare. Bună dimineaţa şi pas vioi până joi!” Şi tot azi mi-am amintit că unul dintre ei mi-a spus că „toată lumea mă crede nebun. Măi, din cutia asta în care dacă pe lângă mine mai intră un şoarece se cheamă că-i aglomerat, tot sufletul meu iese la lumină. Naiba ştie pe unde umblă dar îmi vine înapoi numai când închid microfonul. E şi asta o treabă”. A mai tras o dată din ţigară şi s-a dus să le vorbească celor care, asemeni mie cândva, aşteptau să li se spună ceva.

Şi da, erau nebuni. Dar erau frumoşi. Şi încă sunt, i-am regăsit recent, fac acelaşi lucru.
Pentru amintirea serilor de joi, pentru cei care-au fost şi care se încăpâţânează să fie, pentru mine, cea care nu se putea trezi vinerea pentru că alerga desculţă printr-un univers colorat în timp ce două voci îi vorbeau în eter:

P.S. Amintirile astea îmi sunt dragi tare aşa că vă rog mult, mult, dacă aveţi ceva de spus despre presa de azi, despre hiturile de la radio, despre etc, orice de rău, să vă abţineţi până la postarea viitoare, da? Ştiţi că vă respect prea mult şi n-aş putea să nu vă respect şi părerea. Dar nu aici şi nu acum. Şi nu, nu despre mine. Ok? Mulţumesc din suflet!

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Din eter, în altă lume

  1. fata veselă zice:

    Pot să spun un lucru? Ai niște amintiri minunate! 🙂

    Apreciază

    • Off… şi câte mai sunt!
      Cum să nu poţi? Poţi spune orice. Mă temeam doar de supărarea, justificată dealtfel, a celor care ar spune că nu mai e ce-a fost. Sigur că nu mai e. Dar nu îmi doream aici dezbateri de genul ăsta. Asta era rugămintea mea de la final.
      Mulţumesc tare mult!!!

      Apreciat de 1 persoană

  2. july zice:

    Am o colega de clasa, Cristina, care a lucrat la Radio Actualitati. Superba femeie!

    Apreciază

  3. Mihai zice:

    „I-am cunoscut şi pe băieţi şi unul dintre ei mi-a spus că…….”
    ???

    Apreciază

    • Am scris mai jos continuarea. Aia cu şoarecele şi sufletul. Abia acum realizez că n-am făcut legătura cum am avut în cap. 😳

      Apreciază

      • Mihai zice:

        Ei, stai liniștită. Când rememorezi amintiri cu o încărcătură emoțională puternică se poate întâmpla să nu așezi toate piesele puzzlelului la locul lor. Fiindcă nu păstrezi neapărat imaginea în minte cât păstrezi emoția în suflet. Chiar dacă știu că „curiosity killed the cat”, eram curios ce e cu punctele alea multe-multe.

        Apreciază

        • Emotia a fost mare si pentru cã eram eu la varsta aia plina de frumos. Abia intrasem in adolescenta. Si era si o lume total noua, parea ceva din alta „poveste”. Multumesc! Acum nu mai modific, imi recunosc greseala. Sper sa se inteleaga cat de cat

          Apreciază

  4. 9 zice:

    Ce curios! Nu am ascultat şi nu ascult radio. 🙂 Nu am amintiri legate de radio.

    Apreciază

  5. 9 zice:

    Aha. 🙂 Mie îmi plăcea să citesc. Aşteptam cu nerăbdare vacanţele să-mi fac de cap…citind. 🙂 🙂

    Apreciază

  6. Mugur zice:

    Am avut și eu serile mele de joi, dar alt post radio, alte ore, poate și alte vremuri. Am avut și încă mai am seri și nopți de vineri, atunci când mai găsesc puțin timp. Totul în acele seri și nopți era emoție, muzică, vers, oameni!
    Dar programele posturilor de radio se mai shimbă, unii oameni au plecat, doar emoțiile acelea rămân mereu în amintirile noastre!

    Apreciază

    • Emoţia nu dispare, Mugur!
      Îmi amintesc că noi am mai discutat puţin despre asta pe vremea când aveam grijă de picătura de folk aici pe potecuţe. Ştiu că mi-ai spus atunci de o emisiune pe care o ascultai.

      Apreciază

  7. Cosmisian zice:

    Am crescut si eu in perioada in care era o aventura pentru adolescenti sa faca dedicatii la Radio-ul local. Apoi, intr-o iarna am vizitat postul local de radio cu o activitate speciala pe care o pastrez atat de proaspat in inima, chiar daca cei 20 de ani s-au scurs si au lasat in urma mirosul casetelor audio cu banda. Acolo am cunoscut-o pe realizatoarea emisiunii respective, privirile ni s-au intersectat si inimile au ramas lipite de-atunci. Zambesc acum, cat de deosebita a fost acea intamplare… ce a prins doua suflete visatoare si iubitoare de om… (Recunosc ca in vizitele ce au urmat am aflat si nr casetelor de pe raft care contineau melodiile ce imi placeau, sa imi usurez dedicatiile).
    Potecuto, Potecuto, frumos ne mai lasi portita deschisa in amintirile tale. Cate poteci de dor pretioase isi astern propria lor amintire aici!!! Esti „postul nostru de Potecidedor”! Al meu sigur esti!

    Apreciază

    • Ahhh, cum am uitat de asta? Ştiu de ce am uitat. La postul de care vorbesc nu făceam dedicaţii. Era însă altul şi am trimis scrisoare că aşa se făcea. A scris o colegă de clasă şi a înşirat toţi colegii. Am aşteptat cu sufletul la gură ziua cu dedicaţii şi nenea care citea ne-a certat în direct. A spus că data viitoare să ne limităm la câteva nume 😳 Atunci tare ne-am mai supărat, aveam impresia că ne ştie tot judeţul că noi suntem ăia de au fost certaţi. Oameni răi, ce să mai spun. 😀
      Mulţumesc! Numai că aici, pe potecidedor, aşternem amintiri, nu facem dedicaţii.

      Apreciat de 1 persoană

  8. Amintirile despre emisiunile radiofonice mă înfioară și pe mine. Chiar dacă n-am mai ascultat radioul de 15 ani.

    Apreciază

  9. 1lauralaly zice:

    Amintiri frumoase despre timpuri frumoase… Ehee cate vise, visuri ascundeau noptile acelea. Asa adormeam si eu ascultind tot a doi baieti zapaciti in sensul frumos al cuvintului. Sa fie oare acelasi post? Potecuta ca de obicei ai descris perfect acel momente. Te si vad in toate ipostazele acelea. Si cata emotie simt in cuvintele tale. …
    Mi-e dor de serile acelea ……

    Apreciază

    • Şi mie mi-e dor dar sunt sigură că şi dacă ar mai fi acum emisiunea, nu ar fi nimic cum a fost.
      Nu aş crede că vorbim la acelaşi post, Laura dragă. Era vorba de un post local… dar, se pare, a fost o perioadă în care cam peste tot era o astfel de emisiune. Ştii… eu am rămas cu ideea filmului „Telefonul de la miezul nopţii”. Îţi aminteşti de serial? Şi, cumva, îi vedeam pe băieţi în ipostaza aia. 😀

      Apreciază

  10. Andrei zice:

    Erau vremuri frumoase, dar trebuie sa ne adaptam si noi la ce ni se da. Trebuei sa progresam, nu sa regresam sau sa stagnam. Cand vine vorba de muzica, fiecare e cu gusturile lui. Nu cred ca tine mult de generatie, dar am observat ca nu foarte multi prefera muzica veche desi cativa dintre ei afirma ca vremurile vechi erau mai bune.

    Oricum, foarte frumos articolul, mi-a pus un mic zambet pe fata.

    Apreciază

  11. mcooper801 zice:

    sunt frumoase amintirile tale…de suflet/…..seara frumoasa

    Apreciază

  12. Floare de mai zice:

    Nu m-am prins de ce post şi emisiune e votba☺☺eu iubesc de pe la 4 ani postul de radio România Actualități,ascult cam tot şi am reuşit să ştiu şi cine şi ce emisiune realizează😊şi de ceva timp cred că mă”cunosc”şi ei pe mine,pentru că le scriu mesaje pe nr dedicat,şi pt.concursuri,am câştigat la nişte emisiuni,acum vreo 8 ani,era o emisiune Lumea Noastră,sâmbăta la 11,realizator Florin Ionescu,am primit nişte cărți,un tricou şi nişte gem😊,apoi altă emisiune,Duminica,Maraton de Duminică,realizator Alexandru Rusu,acum se difuzează joia după miezul nopții, se cheamă „Serviciul de noapte”,mi-a dat tot cărți premiu pt cele mai bune întrebări adresate invitaților..Şi în alte emisiuni,muzicale,care azi au cam dispărut din grilă,am mai câştigat câte ceva😊,de obicei cd-uri.O emisiune care încă mai există şi astăzi şi pe care o ascult,e”Omul cu chitara”,Duminica de la ora 22.30.Emisiune de folk,prezentată de Mihai Cosmin Popescu şi Ducu Bertzi.Are şi concurs cu cărți,am câştigat şi eu de curând😊😊.O altă emisiune pe care o ascult cu drag e”Vatra Luminoasă”,difuzată sâmbăta şi Duminica de la ora 12.05.Are şi pagină de fb,”Vatra Luminoasă la Radio”De altfel şi”Omul cu chitara”are,pagina cu acelaşi nume.Cu realizatorul Vatra Luminoasă,Costin Enache,am reuşit să fac cunoștință anul trecut,mi-a adus personal un premiu pe care îl câștigasem pe fb😊😊.Am reuşit să fiu prietenă cu ei chiar dacă nu lucrez la Radio,aşa cum mi-aş fi dorit înainte să aflu că tahicardia care mă necăjeşte de vreo 25 de ani nu mă lasă să fac nimic😢😢.E ceva şi atât totuşi.

    Apreciază

    • Ohoooo, cred că orice realizator de radio şi-ar dori un ascultător atât de activ şi dedicat ca tine.
      Felicitări pentru toate premiile câştigate, bravo ţie! E tare frumos să fii aşa, în lumea aia, să cunoşti tot programul şi pe cei care-l realizează.

      Apreciază

  13. Floare de mai zice:

    Mersi,fiindcă iubeşti folkul,dacă n-aş şti că tu mai şi lucrezi😊ți-aş spune să asculți Omul cu chitara,sunt folkişti şi cunoscuți şi poate mai puțin,dar în general e muzică bună,cam 90 la sută folk,cum spune Mihai Cosmin Popescu.Doar că se termină pe la miezul noptii😀.Dar cred că ți-ar plăcea❤

    Apreciază

    • Sunt sigură că mi-ar plăcea, am mai ascultat cu ceva vreme-n urmă. Dar din păcate, e cam târziu. Şi chiar dacă nu dorm la ora aia, la ora aia am nevoie de linişte. Şi televizorul dacă e aprins, e pe mute, mă uit la un documentar, eventual.
      Mulţumesc, voi ţine minte şi poate voi reasculta 😉

      Apreciază

  14. Floare de mai zice:

    Înțeleg perfect,nici eu nu ascult mereu,decât dacă simt că inima mea bolnavă îmi permite,că altfel,dacă e”în toane proaste”trebuie să nu se audă nici musca,altfel face crize şi nu i bine.Am pierdut o mulțime de emisiuni😊dar nu regret,că e mai bine să fiu sănătoasă.M-am păcălit odată,am stat dar mi-a”sărit”inima şi a doua zi….direct spital.De atunci nu mai stau dacă nu pot.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s