Dăm. Dar vrem să ştim cui dăm?

S-au agitat puţin spiritele într-o anumită parte a blogosferei şi poate că ştiţi la ce mă refer. Dacă nu ştiţi, nu-i nimic, nu despre asta vreau să vorbesc. Recunosc însă că de la asta am pornit, adică „scandalul” iscat mi-a dat ideea acestei postări. Fix la subiect nu scriu pentru că nu mi se pare drept. Nu m-am implicat, nu ştiu exact ce e acolo, ce se ascunde dacă se ascunde ceva. Aşa că e indicat să tac. Şi moral, nu doar indicat. Dar, la modul general, cred că am dreptul să scriu.
Despre cei care stau pe stradă cu mâna-ntinsă am vorbit în trecut. Adică nu despre ei. Despre noi. Ce facem noi. Le dăm? Îi ignorăm? Dacă le dăm încurajăm cerşetoria? Mă rog. Cum spuneam, am discutat despre asta. Acum vreau să vorbim despre un alt aspect. Cazuri sociale prezentate în online. Este un mediu accesibil şi eficient. Dar cât de credibil este el? Voi cum percepeţi o campanie de strângere de fonduri despre care citiţi pe Facebook sau pe bloguri? Dincolo de cazul prezentat, înainte de a acţiona (indiferent ce implică asta) căutaţi şi alte surse pentru a verifica informaţia prezentată? Mergeţi doar pe omenie, pe încredere şi atât? Vă lăsaţi conduşi doar de emoţie? Sigur, şi eu ca şi voi, de multe ori am spus şi încă o spun că 10, 20 de lei nu mă sărăcesc şi chiar de nu e adevărată povestea, asta e, nu e nenorocire. Dar, din păcate, observ că în timp efectele acestor poveşti dovedite a fi false, apar brutal şi duc la situaţii care umilesc. Şi doare. De pildă, am citit undeva că un om de bine a strâns ceva hăinuţe pentru nişte copii care aveau mare nevoie. Altcineva, dintre cei care au donat, a cerut poze cu copiii şi hăinuţele, să se convingă că au ajuns ajutoarele acolo unde s-a spus. Dacă am citit chestia asta pe unul din blogurile voastre, spuneţi. Eu am mai recunoscut că-s cam senilă aşa că nu mai ştiu unde. De asemenea, am citit şi despre cazuri în care bolnavi de cancer au fost nevoiţi să zâmbească amar în faţa unui aparat că altfel oamenii nu credeau că el există. Sau că e bolnav şi are nevoie de fonduri. Trist şi foarte trist. Dar, oare, nu din cauza atâtor poveşti inventate s-a ajuns aici?
Să ne înţelegem: nu afirm că povestea despre care se vorbeşte acum pe bloguri ar fi inventată. Nu ştiu, nu acuz. Dar au fost multe. Şi, din păcate, nu se vor opri.
Aşadar: voi cum reacţionaţi la campanii online? Nu vorbesc de organizaţii! Vorbesc de persoane fizice care prezintă un caz. Fără documente, fără poze. Mergeţi pe încredere în persoană? Dacă eu aş scrie despre x că ar avea nevoie de suma y în contul z, aţi dona fără să cereţi alte detalii?