Indiferent de cât de ocupaţi suntem, vine un moment în care ne oprim din goană. Fără să ne vadă nimeni, fără să dăm socoteală nimănui. E momentul nostru. Acel moment în care rămânem singuri cu noi şi vrem sau ne obligăm să ne privim în ochi. Indiferent de cât de serioşi suntem sau vrem să fim, în acel moment simţim nevoia să construim castele de nisip şi să alergăm după baloane de săpun. Dacă acel moment e o dată în viaţă sau o dată pe zi, depinde de noi. De cât de permisivi suntem. De cât de des îl putem lăsa să se întâmple. Nu e rău dacă nu-l lăsăm niciodată dar e frumos când o facem. Cumva, ne revanşăm faţă de noi, cei care am fost. Şi am visat. Şi ne-am construit iluzii. Ne-am desenat cu linii mai fine şi mai colorate. Le-am transformat în dungi groase şi gri. Sau viaţa le-a făcut să fie aşa. Nici nu mai contează. În acel moment nimic nu mai contează.
Îmi place să cred că azi e bun prilej să lăsăm momentul să fie! Să ne fie. Şi vin la voi cu baloane colorate şi chef de joacă. Dacă vreţi să îmi deschideţi, vă mulţumesc şi vă împart din bomboanele mele. Una mie, una ţie, ala-bala-portocala. Dacă nu, nu-i nimic, le adun şi plec. Nu ştiu unde plec. Dar nici nu vă pot obliga să ne jucăm împreună. Ştiţi… eu vreau doar să vă urez şi să vă întreb. Vreau să ne jucăm de-a imaginaţia. Se poate? Şi „să zicem că” (aşa începea totul, nu?) acum îl aveţi în faţă pe copilul de acum mulţi ani. Copilul acela care avea săndăluţe de gumă sau alerga desculţ pe uliţe şi nu se gândea niciodată că peste ani… Vi-l amintiţi? El e. Îl aveţi acum în faţă. E frumos, nu? E grăsuţ şi sănătos, cu chef de joacă. Priviţi-l în ochi şi ascultaţi o clipă. Ce vă întreabă? Şi voi ce îi răspundeţi?
Ăsta e jocul pe care vi-l propun azi. Voi, cei de ieri, ce v-aţi întreba pe voi cei de azi? Şi… cam ce aţi răspunde? Putem încerca şi invers.
Şi vreau să vă urez să lăsaţi copilul să fie! La mulţi ani, oameni frumoşi!
Bun. Recunosc, am luat multe din linkuri din postarea de anul trecut. Ăsta e motivul pentru care mulţi aţi văzut că am strigat atât de… în trecut. Din nou mă văd nevoită să cer scuze dacă au apărut erori sau dacă, cumva, am scăpat un link. Nu e cu intenţie dar a fost mult de pigulit şi poate ceva mi-a scăpat. Celor care nu mai au blogurile sau nu am putut bate la uşă, le spun din suflet aici şi acum că urarea le e adresată şi lor cu tot dragul!
Copiilor cu copii… să vă trăiască, dragilor! Să dea Dumnezeu să vă bucuraţi de realizările lor mulţi, mulţi ani de acum încolo!
Copiilor-copii… să fiţi cuminţi, să păpaţi tot! 😀
Iar copiilor cu un pas în lumea celor mari, mă refer aici în special la cei care mai au puţin şi au de susţinut examenele care bat la uşă: Fiţi atenţi! toată suflarea blogărească vă ţine pumnii! Sunteţi cei mai buni, n-are cum să nu fie foarte bine! 😉
Eu… eu vă rog să mă iertaţi dacă am jignit pe cineva cu postarea asta, atât am putut şi eu:
Blog discutabil , Papagigli, Fragmente necugetate, Sweety, 9, Arome, Corina, Motive pentru condei, Centrefold, Maria, Mămică de rege mic, Cafeaua de dimineaţă, Impresii de călătorie, Narcisa, ToriNicolau, Amintiri veşnice, T’s Secrets, July, Gânduri de primăvară, Ochii căprui, Fata veselă, Literele sufletului, Gânduri, Jurnalul inimii, madmoisellesarcastique, Monik, Dorothea, Alina, anacronietzsche, Lorelei, Nicole, domnu’ io , Prinţesa Albastră , Irina, Dragoş, Simona Prilogan, Printre sentimente , Vulpiţa călătoare, Suflet călător, Go after dreams, Copacul cu vise, Illusion, Morning Coffee, Imagine Continuă, Raluca Marcu, Carpe Diem, Fărîme din suflet, UndiţA, anabuu, mokudozen, W.D, Perla Suferinţei, Stropi de suflet la vedere, Despre tot şi nimic, thinkiknow, Rockafella Stefan, Maria Botnaru, pentru azi si pentru maine, Mariana Raileanu, Casa care adăposteşte gânduri, cafeaua ta, Sentimente înecate în cafea, Lucy Visinescu, Lumea lui Teonymus, twomasks, Arome de poveste, La Fee Blanche, arakelian, Calator spre infinit, danscuploaia, Înşiră-te mărgăritare, Nora Damian, Oovi’s Weblog, Silent Musae, calatorprintaramea, vavaly, Ioana Soglu, cufarul cu bucurii, Desinenţe, Erika Mărginean, Olimpia Borodi, Pe Ape Tulburi, Ganduri nespuse, Tezaurul cu poveşti, Tolsto, Trafic de idei, Moire, Prichindeii, Midnight Memories, Pete de suflet, GEGELUTZ, ideidincorcodus, distandi, Abisuri, Manuelaaa, Tigan, rom. tot OM, Ada Ivanov, Part time lover, Sonia, Psi, Roxana Barla, Suras ascuns, metamorfoză, Confesiunile unei haotice, Ice, casa creştinului, Loc de dat cu capu’, SAMEWHITEBLUE, Doctor de Romanica, Sub semnătură, Creatie Proprie, Despre Maramureş, Dan Talmaciu, scrioa, DrStoica, Privire de copil, Buceginatura2000, Fiind imagine, Cristian Lisandru, Redsky2010, flyintheworld, Anatomia Sufletului, razvydeva, esmifide, mraconia, Annabel, Sweet Harmony, Fulg de Papadie, Corina Gabriela, Fetiţa cu nu în braţe, My life as Ioana, Ciufulici, ishkander, Carmen Dumitrescu, Pitici, dar Voinici, Cuvinte, Samsara, Cronica rezervistului, Gânduri, frânturi, Victoria et veritas, luizapuia, Jurnal de Cafenea, Viaţa în cuvinte, Odaita virtuala, dmd, Cerneală-mi curge prin vene, ale măriucă, Roxana, lt.mala, Fosile şi pietre, Childagain, Petru, Annaisss, Geanina Lisandru, Marius Crăciun , More than instincts, Refugiul, Artele şi ştiinţele vieţii, voiam sa-ti fac un semn dupa plecare, Pishky, Goutte de reve, Elena Alexandru, Orhikamy, Alexandra, Desperate for your voice, Victoria Borodin, Missy, Facts from life, Aşternut, Convieţuire, Dordedoi, David Ionel Romulus, D-ale copilăriei, Mihai, Cioburi de chihlimbar, Andreotti, Alioşa, Fata de fragi, irmaskiss, ecoarta, indiferent, Calea spre succes, Blog de dat cu capu’, Notiţe în sufletul meu, Bianca Dobrescu, Camelia Nicorina Edu, Genunchiul Lumii, Vultureşti, Scorpio, vax-albina, Alma, Insomnii, Intre vis si realitate, ChGabriela, Elena Dragomir, kriozenit, Răstimpuri, Denisa, Ratzone, darklorelei, natycalinescu, Stări efemere, adeenat, File de jurnal, Ştefania, Drumul Racului, Mugur, Micul Fluturaş, Xoxo Mikii, Bursucel, Irina, Loredana, Alina, Între noapte şi zi, Cosmisian, Ana, tink3rbe11, Irina, prin preajmă, file din poveste, theodoratheo, ilikeitcomplicated, Lia, lamargineacasniciei, Lucia , Cuvânta, D’AGATHA, Dragoste si ura, Adelina, Jurnal de zi, Blogul unei lady, Paradis fara speranta, subconstientul, souvenir, innerspacejournal
Bun venit copilarie 🙂
ApreciazăApreciază
Să o tratăm ca pe un oaspete de seamă 😉
ApreciazăApreciază
Vaaaii, Potecuță, mulțumesc tare frumos!!💜 Să fii binecuvântată, fericită și iubită! ☺
ApreciazăApreciază
Doamne ajută! Şi tu, Dorothea! cu tot ce-i mai bun!
ApreciazăApreciază
Sa stii ca mie chiar imi place sa fiu copil, copil cu copil, cum foarte frumos ai spus tu in post. Trebuie sa ne pastram mereu si latura asta joviala, inocenta, pusa pe sotii, eu zic ca o sa ne ajute sa trecem mai usor peste hopurile vietii 🙂
ApreciazăApreciază
Şi eu cred asta! Dar unii, uneori, se simt jigniţi dacă le spui că sunt copii.
Să trăiască bebe!!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțămesc efervescent pentru urare și toate cele, Potecuță! Da’ mare-i lista ta și mulți copii suntem în ea! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţi şi dragi mie! 😉
Cu mare drag!
ApreciazăApreciază
Potecuță dragă, profit acum și-mi cer iertare că n-am mai trecut pe aici de foooooarte mult timp, însă timpul nu mi-a mai permis. Te primesc cu mare drag, primesc (mai ales) bomboanele și te servesc la rândul meu cu fursecuri. La mulți ani, așa de copil să te tot văd ! Te îmbrățișez.
ApreciazăApreciază
Nu cere scuze, potecuţele aşteaptă răbdătoare oricât. Şi se bucură de fiecare vizită!
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Foarte frumos ! La multi ani !
ApreciazăApreciază
La mulţi ani!
ApreciazăApreciază
Potecuta, ce mesaj frumos transimti tu copilariei! L-as arata lumii integi. Adaug si eu, pretuiti copiii, fragilitatea si inocenta lor, pe cei mari si pe cei mici defel, dar si pe cei din noi, ascunsi dupa imaginea adultului ce il reprezentam… Eu m-as juca si nu as zice nu la bomboane, dar as raspunde cam lung la intrebarile tale… Am scris un articol acum ceva vreme desre copilarie si desi m-am confruntat cu mine cea „mare”, nu am avut chiar asa un dialog concret… Uite aici: https://jurnalscript.wordpress.com/2015/04/13/memoriile-unei-fetite-care-si-a-iubit-copilaria/
ApreciazăApreciază
Nu e o problemă, până la urmă cred că răspunsul ar trebui păstrat pentru noi. Asta dacă vom reuşi, totuşi, să găsim un răspuns. Mă bucur că vrei să ne jucăm 🙂
Am citit… m-ai emoţionat tare….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca ai dreptate. Unii reușesc mai bine ca alții, dar găsesc. Mersi de invitație, sigur ca imi place sa ma joc :).
Iti mulțumesc.
ApreciazăApreciază
Cu mare drag! O zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Întotdeauna cineva îți va deschide și te va ruga să rămâi.
Baloanele colorate și dorința de a permanentiza jocul ne vor „lega” prin imaginar și nu numai.
Din Casa care adăpostește gânduri, pornesc spre tine, pe „Poteci de dor”, mulțumiri și gânduri de prețuire.
ApreciazăApreciază
Mă onorează gândurile dvs. nepreţuite! Vă mulţumesc din inimă!
ApreciazăApreciază
Cred că eu am prea multe momente…ale mele. Zâmbesc! La mulți ani trainici și copilului tu!
ApreciazăApreciază
E bine aşa, S! E foarte bine! Şi… să zâmbeşti mereu!
La mulţi ani!
ApreciazăApreciază
La multi ani si tie, copil frumos!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! O zi cu bucurii!
ApreciazăApreciază
Copilul de ieri ar întreba copilul de azi dacă e fericită, așa cum era atunci! Iar cel de azi ar răspunde că
acum am parte de cu totul altă fericire!
ApreciazăApreciază
Hehehe, ce frumoooos! Cred că e tare bucuros copilul de atunci!
Să îţi trăiască fetele, La mulţi ani lor! Şi ţie! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
multumesc, asemenea!
ApreciazăApreciază
Ca de obicei, eu întîi cert şi apoi pup: la SAMEWHITEBLUE ai pus tot link-ul meu, care e chiar înainte. 🙂 Mai mult nu am verificat, că mi-s tare ocupat la ora asta.
Săru’ mîna pentru aducerea aminte, ştiu că n-a fost uşor de adunat toate link-urile. Poate o să fac cîndva un progrămel ajutător, printre ale zeci de idei „creţe” care-mi vin, ca un copil mare ce sînt… uneori. 😀
Întrebări n-am să pun ca să nu stric momentul, că doar mă ştii ce necruţător sînt, atît cu mine cît şi cu restul lumii. Să lăsăm baloanele şi bomboanele să ne veselească! 😀
La mulţi ani copilăriei, la orice vîrstă va fi fiind ea! 😉
ApreciazăApreciază
Uf, mulţumesc, chiar nu mi-am dat seama. Sper să mă ierte Simona! 😳
Ia, fă cumva să inventezi chestia aia, blogosfera te va pomeni cu multe multumiri.
Aşa, bine faci. Bomboane, baloane şi voie bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te iartă, cum să nu. 😉
O să mă străduiesc să creez jucăria aceea, deja am ceva asemănător în HallOfFame dar trebuie modificat. De mi-ar fi mintea acolo unde vreau eu, nu unde vrea ea… Dar ştii, aşa-s copiii. 😀
Hai să ne fie o zi frumoasă!


ApreciazăApreciază
Foarte frumos! La multi ani copilului din tine!
ApreciazăApreciază
Mulţumiri! O zi frumoasă!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La fel si tie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuțo, te invit în sătucul copilăriei mele, cel străjuit de pârâul blând, ce curge molcom, moldovenește, te strig în livada de la Sânzănești, să adfunăm cireșe, să ni le prindem pereci la urechi. Și spre seară, ne face bunica mea niște colțunași buni!
La mulți ani, Potecuțo!
ApreciazăApreciază
Ar fi una dintre cele mai frumoase zile dacă ar fi aşa. Dar fac să fie, Gabi! Şi te îmbrăţişez cu sufletul! Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
La multi ani, Potecuta. Copilul din mine iti multumeste, dar si adultul. Mi-e dor de copila de altadata, de linistea ei, dar inca imi e in fiecare farima de suflet si in fiecare zi de viata, mai ales in cele de vara. Azi stiu ca m-ar intreba ce am facut cu visele de atunci si i-as spune ca le-am adaptat din mers. Iar eu as intreba-o daca imi mai lasa bucuria de a ma copilari. Si as ruga-o sa nu fuga niciodata.
Eu vin cu coronite de flori sa le impartim si cu prajituri;)
ApreciazăApreciază
Eu sunt sigură că nu îţi va fugi niciodată! Nu are cum să fugă de lângă un suflet ca al tău. 😉
Coroniţeeee! Am uitat. Şi lănţişoare din cozi de păpădie. Pfuaiii, ce vremuri minunate!
La mulţi ani, draga mea! Să…. fii bine, da? 😉
ApreciazăApreciază
Cu voia lui Dumnezeu sunt si o sa fiu bine:) Si tu la fel ,sa fii bine ca altfel …. 😉 Te pup.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi place jocul, fie sa-l privesc, fie sa-l joc. 🙂 Multumesc Potecuto de re/amintire. 🙂
ApreciazăApreciază
Bucuriea e a mea aşa că eu mulţumesc! 😉
ApreciazăApreciază
La mulţi ani copilărie! La mulţi ani copii, oriunde v-aţi afla şi orice vârstă aţi avea! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumim în cor! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani ție și la toți ceilalți copii din lista ta atât de generoasă.Apoi, mulțumesc că m-ai inclus în ea. Adevărul e cel care l-ai scris atât de bine, ne simțim bine cu copilul din noi chiar dacă din cauza lui (?) mai facem copilării…
Te îmbrățișez cu drag, Georgeta
ApreciazăApreciază
Trece el cu vederea copilăriile noastre. Sau noi i le acceptăm. Oricum ar fi, e bine că e.
Cu mare drag! Eu trebuie să mulţumesc!
ApreciazăApreciază
La mulți ani, copilule! De citit Micul Prinț azi, că-i zi specială.
ApreciazăApreciază
Şi ţieee! Săptămâna trecută am răsfoit din el. Dar mă conformez şi citesc dacă aşa spui 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulţi ani, Potecuţo! Ţie şi prietenilor tăi de joacă, mici sau mari, copilărie frumoasă, în fiecare clipă!
Trebuie să recunosc că mă regăsesc în totalitate primul paragraf 🙂 şi prea frumos ai scris ca să nu-ţi deschid uşa.Îţi mulţumesc în timp ce iau două baloane care să mă poarte cu vântul şi gândul spre copilărie.
ApreciazăApreciază
La mulţi ani, Iustina! Tare mă bucură vizita ta şi faptul că îmi deschizi uşa şi accepţi să ne jucăm. Baloane am de toate formele şi culorile, în funcţie de stare. Facem şi baloane de săpun. Orice numai să putem ajunge pe drumul copilăriei noastre 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Două baloane lansate la aer! 😉 acum mă întorc la copilăreala de drept a zilei, că mai sunt câteva ore înainte de somnul dinainte de grădi )
ApreciazăApreciază
Aia de drept e mai de preţ! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La multi ani copile! (Cu intarziere)
Eu am si paturica ca sa ne jucam pe iarba din fata casei, aduc si jucarii doar chef de joaca sa fie 🙂
ApreciazăApreciază
Cum să refuz aşa ceva? Facem cort din păturele?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Facem si cort si jucam elastic si sotron 🙂
ApreciazăApreciază
Uraaaa! Aduc şi coardă 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hai să mă joc şi eu! 🙂
Pe copilul de acum 50 de ani nu l-aş întreba nimic! Lumea lui este încă perfectă, nu vreau să o stric!
Pe copilul de acum 40 de ani l-aş întreba de ce crede că fericire=tăiței de casă.
Pe copilul de acum 30 de ani l-aș întreba ce a fost în capul lui când a ales ingineria ca profesie.
Pe copilul de acum 20 de ani l-aș întreba de ce nu are mai multă încredere într-un drum nou pe care tocmai l-a ales.
Pe copilul de acum 10 de ani l-aș întreba de ce nu a crezut că visurile se pot realiza chiar și atunci când le credea pierdute pentru totdeauna.
Pe copilul de astăzi îl întreb ce o să-și comande diseară când iese la masă cu prietenii. 😉
Doamne câți copii am avut de întrebat! 🙂
La mulți ani, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îi îmbrăţişez pe toţi acei copii frumoşi. Pe rând şi la fel, să nu se supere 😀
Distracţie plăcută diseară! Mulţumesc că te-ai jucat cu mine, Sonia! Şi… La mulţi ani!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulți ani ție, Potecuț-copil al sufletului meu! Să zâmbești și să-mbrățișezi mereu culorile vieții!
Ca să intru-n joc, cum zici, da, l-am văzut pe acel copil-eu. Azi (și nu doar azi) m-a-ntrebat așa: de ce plângi într-una, de ce mă-neci mereu în lacrimi?
Ce i-am răspuns nu-ți pot spune, că știi…
ApreciazăApreciază
Îţi doresc din sufletul meu de copil să poţi face în aşa fel încât, copilul de atunci, să nu mai aibă motive să te întrebe asta!
Te îmbrăţişez, Oana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, la mulți ani! Da’ mulți, mulți! 🙂
Eu l-aș ruga pe Eu – cel de acum mulți ani – să nu mă lase să-i uit cheful de joacă. Restul vine de la sine. 🙂
ApreciazăApreciază
Să te mai tragă de mânecă atunci când e cazul, nu? Eu sper să te asculte şi să ţină cont!
Să fie mulţi şi la toată lumea! Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
La mulți ani din nou! 🙂
ApreciazăApreciază
Dai cireşe că tot e ziua ta? 😛 😛
Dau bomboane să fim chit. La mulţi ani! Pup!
ApreciazăApreciază
Hai că dau!
ApreciazăApreciază
Ce bine ne-nţelegem noi 😀
ApreciazăApreciază
Normal, ca-ntre Diane!
ApreciazăApreciază
Trust me, nu de acolo ni se trage 😉
ApreciazăApreciază
Da da!
ApreciazăApreciază
Ușa mea e mereu deschisă, mai ales când vine vorba de joacă, baloane și bomboane. M-ai provocat să mă gândesc la mine, cea de acum mulți ani. Și mă văd, pe ulița prăfuită a copilăriei mele, într-o zi de vară frumoasă ca asta, în picioarele goale, strângând la piept suprema bunăciune: o pungă cu dude zemuind pe maieul meu alb. O zgâtie mereu ciufulită, cu ochi mari, negri, râzând cu gura până la urechi…
Și astăzi copilăresc: citesc povești, le și scriu câteodată, îmi caut de joacă cu florile, cu străzile pe care mă plimb, cu mâțele și cățeii, dar mai ales cu copiii.
La multi ani tuturor copilor, mari și mici!
Si mulțumesc pentru pumnii strânși , chiar avem nevoie zilele astea de încurajări și gânduri bune pentru examenele ce vor veni.
Dana
ApreciazăApreciază
Mulţumesc pentru primire şi acceptare!
Cu dudele nu m-am prea împăcat asta şi pentru că în satul bunicilor nu prea erau. Mâncam în schimb toate verziturile posibile şi imposibile şi oricâte aş fi avut acasă, tot alea furate de pe garduri erau mai bune 😀
Ce ani frumoşi!
Aha, mă înţelegi atunci de ce îmi place şi mie să mă joc mult. Şi cum găsesc eu din aproape orice motiv de poveste.
Doamne ajută! Gânduri bune şi ţinem pumnii! Aşteptăm veşti bune. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuta zuza 😀 T e catarata intr-un cires momentan si-ti dorese sa fii bucuroasa si sa te joci frumos, nu numai azi. Si desigur le urez un 1 iunie colorat tuturor celor pe care i-ai nominalizat tu la categoria asta 😀 Si sa ne jucam in continuare frumos pe aici! Kisses :*
ApreciazăApreciază
Ce cauţi în cireş fără noi? Ori te dai jos ori te dai mai încolo să încăpem şi noi acolo. Sunt coapte? Sunt zemoase? Sunt bune, nu? E bine să mănânci fără noi… aşaaa cevaaaa… tztztzt
La mulţi ani şi ţie cu tot dragul!! Şi să nu uiţi să te joci, da? 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 sa nu uit sa ma mai opresc uneori ar trebui sa-mi urezi 😛
ApreciazăApreciază
Las’ că îţi tot amintesc, nu-i bai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
bre m-am topit m-am insolat „m-am” luat-o razna de cald. Vara asta e nebuna – a sarit din prima (zi).
ApreciazăApreciază
Nebună fu şi pe meleagurile mele. Prea de tot. Nu-i corect, ne-a luat direct de la gura sobei
ApreciazăApreciat de 1 persoană
sa vezi ce ne trosneste zilele astea cu vreo furtuna pt ca suntem nerecunoscatoare 😀
ApreciazăApreciază
Eu nu m-aş supăra. Numai să plouă după ora 15 să fiu la adăpost 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) hai dupa 16.30 atunci 😀
ApreciazăApreciază
Sunt cu ochii pe ceas
ApreciazăApreciază
eu pe raftu de dulciuri 😀
ApreciazăApreciază
Iar dulciuri? Am mâncat azi şi prăji şi cioco. Acum mă uit lung la o îngheţată şi ea la mine. S-o pap, s-o mai las? Azi m-am destrăbălat culinar, de mâine mă fac o doamnă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
pai eu ma destrabalez zilnic culinar cu tarate si iaurt – probabil de asta 😀 da si cand scap si ma primesc astia la auditii pentru balet 😛
ApreciazăApreciază
Lebăduţă şi alta nu 😀
Să mă înveţi să stau pe vârfuri că stau prost cu echilibrul
ApreciazăApreciază
si eu stau la fel de prost, de la ameteli 😛
ApreciazăApreciază
E clar. Atunci eu pe stânga, tu pe dreapta
ApreciazăApreciază
da, cel mai bine 😀
ApreciazăApreciază
Este o provocare ce-mi pune gândurile în mișcare, dar greu să le pot așeza pentru a da un răspuns.
Îți mulțumesc mult pentru tot și pentru bombonele! 😀 La Mulți Ani, Potecuță dragă!
Pupici!!!
ApreciazăApreciază
Loredanaaaa, eşti bine?? Te pup şi mă bucur că ai trecut pe la mine! La mulţi ani!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt bine :)…urma să trec pe la tine curând, să fiu atentă la ce-ai mai scris, ce-ai mai făcut…întotdeauna o să fiu aici, să nu uiți asta (mai devreme sau mai târziu, dar sunt). 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucură asta şi îţi mulţumesc! Te aştept oricând cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc mult, Potecută! La mulţi ani, femeie frumoasă-copil cu suflet senin.
Am un braţ de flori de câmp pentru tine… le-am adunat alergând după fluturi… Pupici şi îmbrăţişări!
ApreciazăApreciază
Le simt mirosul deja şi văd că au scăpat şi câţiva fluturaşi printre petale! Mi-a fost de tine, Lia! Mulţumesc mult! Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Pingback: Între întrebare şi răspuns | ganduri
La mulți ani, măi, năpârstoc! Mersi că mi-ai amintit că-i olecuță și ziua mea azi!
ApreciazăApreciază
Cum ai putea să uiţi? Bazează-te pe mini la din astea. 😀
Ceva dulce ai? Dai? 🙄
ApreciazăApreciază
Tocmai căpătasem nişte batoane de ciocolată cu alune, deci aveam cu ce să te servesc. Dar cred că nu te superi dacă o lungim şi pe 2 Iunie, nu?
ApreciazăApreciază
O lungim cât e nevoie că nu fuljeră. Tri luni înainte şi tri după. Bine, plus tri în timp ce.
ApreciazăApreciază
😀 Hapăi, io zic să mai punem şi vreo tri luni di rezervă, ca să nu mai avem dubii, nu?
ApreciazăApreciază
Votat cu două mâini! 😀 Şi uite aşa, ne-am cam scos
ApreciazăApreciază
Când și când, ne întrebam: „Unde ești, copilărie, cu pădurea ta cu tot?”De data aceasta, ai reușit să ne scoți pe toți din cotidian, la un maraton al bucuriei nostalgice pe „potecile de dor”, pentru care avem a-ți mulțumi!! Să ne aștepți la capătul lor să vezi dacă am ajuns toți cu bine, sau dacă vreunul ne-am mai poticnit.
ApreciazăApreciază
Vă aştept pe toţi cu braţele deschise. Am pregătit şi coroniţe pentru premianţi şi cuburi colorate. M-au bucurat rândurile astea şi vă mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Să fii sănătoasă, copilă! Cât avem încă părinţi, suntem copii, iar eu mă simt privilegiată pentru că am şi bunică… de 101 ani! Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să îţi trăiască sănătoşi! Să ne trăiască tuturor! Eşti printre norocoşi!
Toate cele bune cu mulţumiri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate fără să vrei, m-ai trimis într-un univers al amintirilor. Este drept, doar muzicale de data asta.
Mi-aș dori să nu mă părăsească niciodată copilăria din suflet!
La mulți ani, Potecuță-copilă!
ApreciazăApreciază
Nu ştiu dacă am vrut dar ştiu că, dacă mi-a reuşit, mă bucur mult! Depinde şi de noi dacă ne părăseşte, Mugur! Eu îţi doresc să nu se întâmple!
Mulţumeeeeesc! La mulţi ani! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Umblu adesea pe potecile copilariei mele. Ma bucur inca de stralucirea papadiilor inflorite dar indraznesc tot mai rar sa-mi pun dorinte cand le trimit spre cer puful alb. Copilului de odinioara n-as sti ce sa-i raspund azi. I-as zambi, l-as mangaia pe crestet si l-as imbratisa. Ne-ar fi bine amandurora.
Fie-ne bine tuturor, suflete de copii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu siguranţă copilului de atunci i-ar fi bine mângâiat în braţele tale. Ce frumos ai păşit pe amintirile copilăriei. Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai devreme sau mai tarziu oricum o s-o dam toti in mintea copiilor, asa ca un „la multi ani” tardiv sau anticipat e binevenit. 🙂
Cat despre amintiri…lasa, nu mai e mult si o sa-mi scriu memoriile. Daca o sa mi le mai amintesc, ca alzheimeru’ nu iarta pe nimeni. 🙂
ApreciazăApreciază
În cazul ăsta mă pun la rând pentru autograf. Merge cu pile, mă bagi mai în faţă? 😀
ApreciazăApreciază
Postarea ta e o urare frumoasă copilului din noi. La mulți ani, Potecuță jucăușă! Copilăria e parte din noi și ți-aș dărui la rândul meu un vers din Blaga: ”Copilul râde:/ Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” 🙂
ApreciazăApreciază
M-ai nimerit cu totul, draga mea. Că de Blaga mi-e legată o bună parte din copilărie. Cumva…
Te pup! Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag! xoxo
ApreciazăApreciază
Melc, melc, codobelc,
Scoate coarne boureşti
Şi te du pe Potecuta
Si primeste o visinuta
Şi te du pe Ea un pic
Si primeste un arpagic
Si te du pe Ea nitel
Si primeste un cercel
Şi te suie prin copaci,
Si culege cozonaci,
Si te suie prin norisori,
Si viseaza melcisori…
De ziua copilului, scrisa de copilul din mine pentru copilul din tine 🙂
ApreciazăApreciază
Copilul din tine e genial 😀 Îi mulţumesc mult, îi dau o ciocolată mare pentru cânticel!
ApreciazăApreciază
Sa traiesti si sa-nfloresti , Potecuta! 😊
Io inca n-am crescut mare , da’ imi dau silinta! 😛
ApreciazăApreciază
Să nu te străduieşti prea mult, te rog! Mai stai aşa puţin că tare ne placi aşa 😉
La mulţi ani! Şi copiilor tăi, Ana! Pup pe Luana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc! 😊
Incerc sa vad cum este mai bine
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: tu eşti, copile? | Paşi prin viaţă
Pingback: de ziua mea, de a ta. | Prinţesa Albastră
E atâta generozitate, căldură şi emoție în „convocarea” ta pe potecile de dor ale copilăriei, încât sunt fericită că mă număr şi eu printre mulții tăi prieteni cărora le-ai adresat-o! Mulțumesc mult pentru asta. Şi, ca să-ți răspund la întrebare, copilul de altădată ar întreba adultul de azi: „Unde ai pus cheia cămării cu vise?”
La mulți ani tuturor copiilor de azi şi celor care au fost odată copii! : )
ApreciazăApreciază
Eu îţi mulţumesc că eşti aici şi că ai acceptat să mă primeşti, eu vă sunt datoare vouă. 😉
Sper ca adultul să ştie răspunsul. Dacă nu, de mână cu cel mic, să plece în căutarea cheii, e important. Eu le doresc să o găsească repede!
Mulţumesc! La mulţi ani!
ApreciazăApreciază
Pingback: Coşul dorinţelor | Blog discutabil
Cu siguranță, fetița de ieri ar întreba-o pe femeia de azi de ce râde mai rar, iar aceasta i-ar răspunde ”O să înțelegi tu, când o să crești mare.” 🙂 La mulți ani, Potecuțo! O vară frumoasă, ca în vacanțele copilăriei!
ApreciazăApreciază
Dacă am putea înţelege….
Uff, Irina… cât ne-am depărtat de ei, de ăia micii.
Mulţumesc mult! Şi ţie tot ce-i mai bun. Mai ai puţin, aşa-i? Până la vacanţă.
ApreciazăApreciază
La mulți ani, copilărie oriunde te-ai ascunde! Eu am păstrat mereu în sufletul meu copilul ce-am fost cu zâmbete la orice rază de soare, cu încredere în oameni (chiar dacă uneori m-am înșelat), cu dorul neastâmpărat de a cutreiera lumea. Ce aș întreba-o pe copila de atunci? Cum sperai că va fi lumea ”celor mari”? Răspunsul ar fi: mult mai dreaptă!
Ce m-ar întreba astăzi copila de ieri? De ce îți este cel mai dor? Și răspund tot eu: de vacanțe!
ApreciazăApreciază
Dacă am fi drepţi cu noi şi am recunoaşte că noi, ce de ieri, nu am fi tocmai fericiţi în lumea asta, poate facem cumva pentru cei de mâine…. Mda, visez şi eu că azi am voie 😀
Mulţumesc tare, tare mult! m-a bucurat 😉
Ahhh, vacanţele…. eu am spus demult că ultima vacanţă adevărată a fost între a 11-a şi a 12-a. Şi cât a trecut de atunci…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă surpriză, pentru care spun Mulțumesc și La mulți ani, Potecuță! Zile senine!
ApreciazăApreciază
Cu tot dragul, Ioana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..bomboane, baloane, săndăluțe pline de praf, ..joacă, joacă ..și iar joacă, ..unde-s ele, ..hop țop și copila din mine …prezentă la datorie 😀 Așa minunat ” Țară. țară, ..vrem ostași!” de muuult n-am mai jucat! Deeci, ….
„Cine ești TU?” m-ar întreba probabil „grăsuțul și sănătosul” meu…
” …”
„Hmm, ..chiar așa? Stai un pic. Ei și, cum e acolo ..mă joc?” ar adăuga probabil când ar afla.
„Mereu.” i-aș răspunde. 😉
„Atunci, ne jucăm?.. Vino cu mine. Hai să-ți arăt … și …uită-te la asta? Îți place?! Dar asta?…” 😀 😀
Și s-ar face ora 9, și ne-ar prinde jucând ..”9 pietre” și ne-ar striga mama sau buni la poartă ..și m-aș vedea strigându-le, „Înc-un piiiic!..” ..și tot așa până la 9 jumate, când ne-ar pișca țânțarii și ..soarele ar fi apus deja…și …murdărei dar cu fericirea luminând prin obraji rumeni, ne-am duce în sfârșit grupuri grupuri fiecare la căsuța lui…
Iar EU? Eu aș savura fiecare clipă din clipele de aur ..și aș rămâne uitându-mă lung ca după ..ceva din mine care tocmai a tresărit…
La mulți muulți ..și jucăuși ani ..de copil! 😉
Și îmbrățișări calde ..pentru plimbarea de vis pe Poteci de dor, ..străbătute și de atâția alți ..minunați jucăuși ghiduși ..coborâți de pe meleaguri feerice de suflet curat… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu îţi pot explica aşa cum aş vrea cât de mult mi-a plăcut să mă joc cu tine. Iar copilul… ei bine, trebuie să fie tare fericit să te vadă aşa. Şi reînviem toate jocurile coplilăriei noastre şi lăsăm adulţii să ne strige la masă şi ne julim genunchii şi râdem cu gura până la urechi!
Mulţumesc, Nicole!
Chiar i-ai spune că se joacă mereu? Te admir! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..păi, cum altfel? Păstrează visul!… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu daca in copilarie am avut parte sa ma bucur cum m-am bucurat in seara citind cuvintele tale ! ❤ Frumos, superb, fascinant … 🙂
Multumesc frumos, multumesc din inima ❤
La multi ani tuturor copiilor si noua tuturor ! 🙂
ApreciazăApreciază
M-a bucurat enorm bucuria ta! Eu trebuie să îţi mulţumesc! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știi, Potecuță? Mie mi se pare nedrept s-avem în an o singură zi a noastră în care să ni se permită să țopăim în voie, să luăm cââââte bomboane vrem, să spunem orice poftim… Și asta fără să ni se atragă atenția că sărim calul. Da’ de ce nu se poate ca în fiecare zi să fie Ziua Copilului?!? 😕
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dar cine ar avea curajul să vă atragă atenția?
Copilul trebuie lăsat „să se exprime” !
Iar copilul nu are vârstă, așa că putem fi oricând copii! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu zic că Mugur zice tare bine ce zice 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu propun să se dea o lege pentru copiii mari. Că pentru ăia mici tocmai a intrat în vigoare treaba cu alocaţia. Noi cui rămânem? Votăm ziua noastră în fiecare zi?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și să nu mă dojenești c-am bolduit aproape toată ceata de litere, că dau apă la șoricei… 😳
ApreciazăApreciază
Cum să dojenesc eu Bursucelul, hă? Dă să pup!
ApreciazăApreciază