Cronici matrimoniale

Să vă spun despre vecinii mei. Sunt doi tinerei despre care am crezut că sunt gospodari, cu aspiraţii, cu gânduri serioase, etc, aţi înţeles ideea, m-am lăsat dusă cu zăhărelul de aparenţe. I-am admirat din prima clipă, i-am urmărit pe ascuns şi le-am invidiat pofta de viaţă şi, mai ales, încăpăţânarea de care dădeau dovadă în fiecare zi. Le-am aplaudat determinarea şi hărnicia. Cât era ziulica de lungă, „strigau” a bucurie şi dădeau de veste în patru zări despre casa lor cea nouă. Ba că au fundaţie, ba că nu au. Ba că au pereţi, ba că le-au căzut. Am avut răbdare, i-am ascultat, i-am înţeles, i-am crezut, i-am lăsat să-şi trăiască visul, nu le-am tulburat liniştea. Am uitat să vă spun, ei sunt Angelica şi Dorinel. Ea e mai sociabilă, mai atentă la detalii, mai cu simţ artistic. El, muncitor dar cam atât. Nu se vrea văzut, nu-i place să fie băgat în seamă. Nici nu dă semne că ar fi interesat de cei din jur. Foarte bine, nu m-am deranjat să-l deranjez. Şi cum spuneam, îi ascultam cum se laudă cu noua lor casă, cum îşi spun vorbe dulci, cum se uitau cu un aer de superioritate la celelalte fiinţe plăpânde şi, în fine, cum mă ignorau de multe ori deşi eu nu mă băgam cu forţa în vorbă. 

Azi însă, au întrecut orice limită. După ce că au chefuit toată ziua şi n-am zis nimic, acum, spre seară, au început să se certe. Am tăcut cât am tăcut, am răbdat cât am putut şi am răbufnit. I-am convocat la o şedinţă şi le-am reproşat. Le-am spus cam tot ce aveam pe suflet până când unul a cedat şi a plecat. Le-am spus că aia nu e casă. Au şi ei o amărâtă de fundaţie care nici fundaţie nu e şi se laudă de parcă ar avea palate. Că în stilul lor, cu azi muncim o oră şi petrecem trei zile după, nici la anu’ nu vor avea casa gata. Le-am mai spus şi că sunt cam pierde vară că sunt plecaţi toată ziua şi seara când vin, pică laţi de parcă ar fi muncit de s-au spetit. I-am invitat apoi să se uite şi pe la alţi vecini, să vadă acolo case şi temelii şi am tăcut ruşinată şi mi-am reproşat că am fost prea dură. Angelica nu a scos un sunet, Dorinel s-a înfoiat puţin dar îi trece lui. Am vrut să las lucrurile aşa dar nu mă pot abţine şi îi fac de ruşine aici, în faţa voastră, ca să se înveţe minte. Uitaţi cum arată un pierde vară, o pramatie mică şi gălăgioasă. Şi cum arată ceea ce ar trebui să fie casa lor. Şi spuneţi dacă n-am dreptate.