Limba mea nu-i o comoară, momentan e încurcată

S-a zdruncinat azi o parte a universului în care mă credeam mare şi tare. Hai, nu mai mustăciţi că fiecare are dreptul să se creadă aşa în propriul univers. Şi eu nici măcar nu am exagerat cu aprecierile la adresa mea, din contră. De frumoasă nu-s urâtă cu spume, spuneam eu despre mine. De deşteaptă, nu dau în gropi, mai îndrăzneam să spun pe ici pe colo. Bine, asta în ciuda multora care ar susţine contrariul dar… ce păcat că în universul ăsta al meu nu mă vede şi nu mă aude nimeni, cu atât mai puţin nu aud şi nu văd pe nimeni. Ei bine, dacă la toate „bilele albe” eu spuneam că sunt „aşa ş-aşa”, măi, la capitolul „dicţie” pe cuvânt că nu aveam pic de modestie în monolog. Şi trezită din somn aş fi spus că eu sunt tareee pricepută la chestii cu râu şi răţuşti şi rămurici. Sigur, în adâncul sufletului meu recunosc că mai am şi scăpări dar numai acolo în adâncuri o recunosc. Altfel, nici bătută nu cedez. Nu! Eu pot, eu ştiu, eu am dicţie şi cu asta basta. Mno, până azi. Când am simţit că un balaur gras şi urât mi-a călcat pe castelul de nisip, s-a dat în spate şi a început să râdă cu toate cele şapte guri din dotare de încercarea mea disperată de a o scoate la capăt. 

Să nu o mai lungesc că simt că-mi vine plânsu’, am dat peste un fel de test care spune cam aşa :”95% dintre români nu pot pronunţa fără greşeală textul ăsta! Testează-te!”. Eu am mai spus că nu fac teste din alea de personalitate sau de nuştiuce că nu am nici răbdare nici nervi pentru aşa ceva. Cu alea de inteligenţă nu mă lupt că sigur mă bat ca la sârbă. Dar, spuneţi şi voi… cum să rezist la aşa ceva? Mi-am ridicat mânecile, am făcut câteva vocalize şi am zis „Ia, să vă arate mămica vouă cum se face!”. Şi am început şi îmi venea să mă pup cât de mişto sunt eu şi cât de nemaipomenit de nemaiauzit pronunţ eu. Până pe la antiperistaltismul. Acolo s-a rupt filmul şi am cedat nervos. Am reluat lectura chiar dacă spun deştepţii ăia că numai dacă e text la prima vedere se pune. Nici la a doua vedere nu mi-a ieşit şi simt că mă paşte un gând că până şi la dicţie sunt tot „aşa ş-aşa” şi e greu de suportat gândul ista necurat. Mai mult decât atât, eu nu am înţeles nimic din text. Ceea ce mă face să cred că sunt inteligentă aproape aşa ş-aşa, nu cum credeam până acum că sunt aşa ş-aşa. Şi nu am alcool în care să-mi scufund amaru’. Vă las textul, citiţi cu voce tare şi spuneţi dacă v-a ieşit. Şi dacă da, ce aţi înţeles din el. Vă rog ceva: dacă reuşiţi din prima şi mai şi înţelegeţi ceva, spuneţi-mi pe ocolite, să mă pregătiţi înainte, suport greu veştile şoc. Până atunci, mă gândesc cu invidie la cei 5% care pot. Şi vreau să ştiu ce pisici beau ăia în loc de cafea de le-a ieşit? Iete textu’:

„Releurile rablelor liderului rebelilor libieni atinse de originalitatea nabucodosoriană aproape imperturbabilă, nesemnificativă pentru antiperistaltismul prestidigitatorului erau de un primitivism extrinsec şi veneau pe filiera colaboraţioniştilor incompatibili cu senzaţia de incomprehensibilitate când, în inalienabilitate, se prind cu dinamism zglobiu la cimilituri infinitezimale marcate de insesizabilitate cu o idiosincrasie fantasmagorică şi abracadabrantă ireversibilă în contemporaneitate şi fără unilateralitate cu o megalomanie uzând un primitivism spasmodic şi zguduitor.”