Să muzicim muzicuţe muzicale

Astăzi m-a lovit întrebarea: „da’ io cu ce-am greşit de îs supusă chinurilor?” în timp ce ascultam o „superbitate” de melodie. Nu, nu mă întrebaţi unde găsesc comorile astea că nu vă spun adresa tezaurului. Şi simt eu că într-o bună zi îmi veţi mulţumi că nu vă spun. Melodia se numeşte, din gama „care este”, „Ne vedem la trei jumate„. Primul impuls a fost acela de a încerca să fac analiză pe text, să înţeleg, desigur, ce-a vrut să spună autorul. Din ciclul „bă, ori erai beat ori erai prost când ai scris”. Da m-am răzgândit. Că e cu „nu am foc, nu ştiu cât e ceasul şi dacă chiar vrei să găseşti stada x, cumpără-ţi o hartă sau activează GPS-ul. Pe scurt, dispari!”. Dar, să nu o mai lungesc, să discutăm cu obectu’ muncii în faţă, acestea sunt versurile:

Bună, frumoaso
Când te văd mă trec fiori
Hai, te rog, lasă-mi
Numărul de telefon
Ne vedem la trei jumate
La o cafenea pe aproape
Şi când stăm la o cafea
Poate îţi fur inima

şi gata că restul e de umplutură, băiatu’ o ţine-n vrajă până la finalul melodiei. Oricum, repetă de multe ori asta cu trei jumate ca şi cum fata ar avea ceva probleme cu decodarea mesajului şi el vrea să fie sigur aşa că îi spune de vreo 5 ori la ce oră. Niciodată însă nu-i spune la care cafenea. Poate merge pe ideea „care-o fi numai să fie”. Cum spuneam, dacă fata tresare la primul „bună, frumoaso”, de ce n-ar încerca omu’? Să-i fure inima, zic. Poate îţi fur inima. Şi dacă nu merge cu asta, încerc şi cu poşeta că dragostea prin stomac trece, frumoaso. Şi cum băiatu’ simte cum îl trec fiorii numai când o vede, nu poate risca să îl treacă şi alte cele în văzu’ lumii, aşa că o cafenea e un loc potrivit. Mai potrivit decât un parc, gen.
Aţi prins ideea, da? Ştiu, sunteţi invidioşi. Vreţi şi voi. Să vă spun că mai încolo el îi spune că l-a dat pe spate şi chestii cu inimă şi etc? Nu vă mai spun că vă roade invidia şi mai tare. Aşa că lăsăm analiza pe text, rămâne şi ăsta un mister în analele compoziţiilor de mare clasă şi trecem la next level.
Fiind un text atât de pro-fund, sunt sigură că mulţi ar da orice să îl poată cânta ei. Şi eu mi-am imaginat cam cum ar face-o ei. Să cânte, daaa? Şi trecem textuleţul ăsta prin mai multe genuri muzicale că e păcat să stea nebăgat în seamă.

Folclor ardelenesc:
No, zâua bună, mândră
Apăi cân’ te văz mă înhior
(cum folclorul cu telefonul nu se împacă, adaptăm)
Zâ-mi, rogu-te, amu’
Câte oi are tac’tu?
La tri’ jumate la portiţă.

Manele:
Bună, miştoaco, se ştiiieeee
pentru naşu, pentru naşu, pentru naşu
Când te văăăăd, mă trece. Fiorii mă trece, fără număr
se ştieeeee, se ştieee, se ştiee, se. (ăsta era ecoul)
Hai, mânca-ţi-aş, dă-i lu’ barosanu’ numărul, trăiască neamu’ tău
La trei, se ştiieeee! Hai, trei jumate’ pentru naşu.

Clasică
aaaaaaaaaaa, eeeeee, aaaeeeaaee,
Buuuuuuuuuuuuunăăăăăăăăăăăăăăăă, fruuuuuuumoooooaaaaaaasoooooo,
după 15 minute cât durează primul vers, intră în scenă Cezar Ouatu. Cortina cade înainte de al 3-lea aşa că n-avem spaţiu pentru tot.

Ştefan Hruşcă (el e un gen separat)
Bună, frumoaso ca… uuuuun cooooopaaaac cu floooori
ah, mă scuzaţi-mă, m-am încurcat. Ştiţi, la noi la Canada…
Când te văd, dimineeeeeeţi cu ferestre deschiseeeeeee,
ah, hihi, iar m-am încurcat. Maestre, muzica! Ah, eu sunt maestrul, mă scuzaţi, m-am încurcat. La Canada, la noi…
Hai, te rog,…. of, cum mai era?
Auzi, frumoaso? Ce faci de Crăciun? Şi după ce mănânci? Şi după ce mai mănânci? Asta era! Da, colinde! Asculţi colinde
Leru-i ler şi iarăşi ler…
Ah, mda, nu era cu asta, revenim la versuri
Ne vedem la…. trei păăstori se întâlnirăăăă….

Fuego (alt gen special, nu poate fi încadrat)
Bună, miliardelor de fani şi ţie frumoooooasaaaa mea, în noooapteaaa asta (da, ştiu, e a lui Pavel dar eu aud că o cânt mai bine ca el)
Când te văd, ahh, nu, nu sunt fiori, aşa respir eu,
Măicuţa ta ce număr de telefon are?

Alex Velea:
yo, yo, yo, frăţiueeeer, ce bună eşti!
yo, yo, yo, yo, yo, au, au, au, au Antonia, nu mai da, am glumit, mami!!

puteţi completa voi lista. 😉