Dacă aş fi inventator, mi-aş pregăti acum discursul de mulţumiri pentru momentul decernării unui nou premiu pentru invenţia unui cuvânt care descrie o stare. Adică starea în care sunt eu de câteva zile. Stare legată de bloguleţul ăsta care nu ştiu cum, nu ştiu de ce dar încă mă suportă. Deşi, dacă-ar putea, sunt absolut convinsă că mi-ar aplica un şut cu direcţie şi intenţie. Dar nu-s. Şi dacă nu-s, nu ştiu, nu pot, nu mă duce. Capul. Nu ştiu cum să vă explic ca să înţelegeţi ceva ce nici eu nu înţeleg deşi mi-am explicat în mai multe moduri. Intru pe blog cu un chef de nedescris. De scris. Nu ştiu ce vreau să scriu dar ştiu că vreau. Să scriu. Şi trec pe la voi, oameni dragi.
Şi „mă râd” sau mă emoţionez sau plâng de-a binelea sau mă întreb şi despic firu’-n douăşcinci sau mă trezesc visând sau…diverse. Toate astea duc spre un singur drum cu sens unic şi viraje la stânga. Împrejur. Adică ori uit ce nu am ştiut ori nu mai ştiu ce am uitat ori pur şi simplu nu-mi mai vine să scriu că mi-e ruşine. Nu, nu că aş fi avut vreodată intenţia de a scrie cu buline (deşi, nu ştiu de ce dar prima chestie la căutările alea pe care le mai pot vedea-că nu mai sunt afişate toate căutările şi nu pricep de ce-, era ceva gen filme xxx 😯 ) dar na, după ce citesc texte mişto la voi, nu-mi mai vine mie să pun pe tapet tâmpeniile mele. Din capul meu, adică. Şi uite aşa, intru, ies, intru şi gata că cine ştie la ce vă gândiţi iar.
Mno, după toate nonsensurile astea, întrebarea mea e :
sunt defectă sau se mai întâmplă?
Şi 2. Voi ce scrieţi când nu aveţi ce scrie?
Şi 3. Vă plictisesc, aşa-i? 😦
Poteci de dor 
1. Se întâmplă și altora = mie.
2. De când scriu la diverse site-uri am mereu de scris. Dacă te referi la blog, când n-am ce scrie – nu scriu 😀 Dar când am, mi se întâmplă să scriu și 2-3 texte… d-aia am mereu articole 😉
3.Nu mă plictisești nici dacă ai vrea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
1. M-am liniştit, nu mă înscriu la programul „Rabla” 😉
2. Lasă, blogul tău e populat cu chestii faine, la mine se cam adună tâmpenii multe şi mi-e frică că va vrea să-şi facă „harakiri” (nu ştiu cum se scrie). Păi, dacă nu ştiu ce să scriu o zi, două, 7? Nu scriu atâta amar de vreme? Intră potecile la retrocedare şi ce mă fac io fără ele? 🙄
3. Săr’na!!! Eşti drăguţă!!!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
1. Ești încă tinerică!
2. Eu nu am scris 6 luni (și acum mă mir, ce am făcut în alea 6 luni – detalii în curând). Când m-am întors a trebuit să reasfaltez, ce-i drept, dar străduța a ieșit și mai frumoasă decât era înainte. Blogul tău are farmec exact așa cum e!!! Mulțumesc pentru apreciere!
3. Sunt drăguță cu oamenii drăguți!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
1. But of course că sunt! 😀 😀
2. Na, sunt curioasă ce făcuşi tu 6 luni, fatăăă? Mulţumesc, sper să nu-şi piardă farmecul din cauza mea 🙄
3. 😀 Am zis mulţumesc, nu?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
1. Și când vei fi băbuță o să fii o bătrânică tare cool.
2. Eh, ale tinereții valuri (la propriu că era să mă înec). Tu ești o potecuța plină de farmec!
3. Daaaa :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu vorbi aşaaa! Tu nu ai capacitatea asta de a plictisi, pur şi simplu nu te-ai născut cu ea. Sigur că şi eu am experimentat la greu stări din astea, chiar în aşa stare mă aflu de aproape două luni. Şi nu-i apatie. Nici măcar cu tristeţea nu seamănă. Şi când mă mâncă rău să scriu şi nu e bun, a doua zi dispare ce am scris, că funcţionează ruşinea de penibil cum nu ai idee…
Mdeci, şezi cuminţică, se întâmplă şi altora… Des chiar.
Deci poza face toţi bănuţii pe care i-aş da să pot cumpăra două gânduri de-ale tale, Potecuţă. Şi nu-s zgârcită, chiar aş da şi-o nestemată pe ele… 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ruşinea de penibil am experimentat-o şi eu dar mi-a fost mai ruşine de cei care apucaseră să comenteze decât de ce am scris eu. Cum să le explic că am şters că… că ce? Şi lăsam aşa, cu toată ruşinea pe umerii mei. S-a întâmplat o dată să şterg fără explicaţii dar a fost motivul mai bun decât ruşinea 😀
Nu, nu e tristeţe, ai dreptate. Şi nici de aia, nici de aia. E ceva ce nu ştiu ce. Seamănă mai degrabă cu o mare şi densă ceaţă peste gânduri.
Mulţumesc mult, mult, Irina! ai tu întodeauna cuvinte care mă mângâie pe suflet. Cu mare plăcere îţi dăruiesc făţuca aia de copil dulce, să îţi aducă un zâmbet de drag!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce-mi place ce i-ai scris lui Potecuţ 🙂
La mine nu mai funcţionează deloc ruşinea de penibil, în scris vorbesc, şi mor de râs când mi se-ntâmplă aşa… de asta şi scriu zălud 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum tu te alinţi, Oana! Poate tu râzi dar textele tale curg frumos pe suflet.
ApreciazăApreciază
Păi nu râd de ceea ce scriu, mai mult de cum scriu…așa cu toate la vedere, pe față, fără pic de jenă de penibil. Nu-mi arde de râs când scriu ce scriu, stai liniștită…mai ales privind textele la care știu că te-ai gândit…
ApreciazăApreciază
Important e să nu laşi pe nimeni să rănească nimic din ce expui. 😉
ApreciazăApreciază
Eh, Potecuț, asta-i mai greu… eu n-aș lăsa, dar sufletul ăsta al meu suferă uneori cumplit…din te miri ce 🙂
Cu drag te îmbrățișez, că-mi place mult 🙂
ApreciazăApreciază
Cu acelaşi drag şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acu’ te-alinți,nu? 😛
Eu ți-am explicat ce și cum cu blogul tău. 🙂
Plicti…ce?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai explicat, da. Şi mai spun o dată un mare şi din suflet mulţumesc! Dar, poate că… uneori… şi la asta mă gândesc. Că dacă încep să dezamăgesc oameni faini aşa ca tine care mi-au spus aşa frumos cum ai spus şi tu…
No, am scris eu că sunt tra-la-la. 😀
ApreciazăApreciază
Gândești mai mult decât prevede legea 😛
Apoi, eu aș spune că asta e căsuța ta și nu trebuie să dai nimănui explicații ce faci sau ce nu faci tu aici. Vizita blogului, orcărui blog, e un privilegiu, nu un drept.
Niciodată, orice-ai face, nu poți mulțumi pe toată lumea. Nici măcar n-ar trebui să încerci, zic eu 🙂
ApreciazăApreciază
No comment. Ai scris atât de… la subiect postarea despre asta încât chiar nu mai e nimic de adăugat! Frumos ai pus punctul pe i! 😉
ApreciazăApreciază
Frumos, urât.. nu știu. Am scris ce gândesc. Ca de obicei. Și mi se întâmplă să greșesc; sau să deranjez uneori. Dar nah, dacă tot avem dreptul la liberă exprimare… 😀
ApreciazăApreciază
Să ne exprimăm, zic 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când nu am ce scrie? Iată!
Totdeauna se găsesc trei gânduri să fie așternute, așa cum ai făcut și tu acum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eeee, daaa, mulţumesc că mi-ai amintit de poezioara aia. Mi-a plăcut mult când am citit-o prima oară!!
Ai dreptate şi tu. Până la urmă s-a scris o nouă postare chiar dacă ea spune despre lipsa mea de inspiraţie pentru o… nouă postare. Paradox? Treaba lui 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Paradoxal! Cam un sfert din articolele mele pornesc fără țel sau temă. Abia când încep cuvintele a se așeza, atunci vine și subiectul, sau ceea ce numesc eu subiect. De fapt, așa cum spuneam, gânduri împrăștiate sau adunate.
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Starea se cheamă ‘lehamite’ şi vine din motive complexe coroborate. Ori te scuturi de ea, ori înoţi în ea.
Eu momentan înot, e mai simplu.
ApreciazăApreciază
Eu nu ştiu să înot, ce mă faaac? 🙄 Cu colăcel, merge?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu colăceii de pe burtică, nu. 😛 Nici cu cei de la pomană. 😀 Poţi încerca cu un vîr-colăcel, dar nu garantez că va funcţiona.
Mai e vreun fel de…? 🙄 XD
ApreciazăApreciază
Da numai de colacul de salvare n-ai zice, aşa cevaaaa
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, tocmai pe ăla l-am uitat…? 🙄 Aşa cevaaaaaaaaaa… 😛 XD XD XD
ApreciazăApreciază
Blogul tau este un Parc plin de arbori racorosi cu poteci de dor, de dorul dorului tau, de dorul dorului nostru, de dorul dorului… Mie imi place mult sa ma odihnesc pe bancile lui, ale dorului, ale blogului tau. Pasarile canta frumos aici, veveritele nu imprastie cojile de nuci pe trotuar… Cand nu ai ce scrie, Potecuto, asculta muzica. Stiu ca e greu sa mai asculti muzica, dar scrie. Scrie pentru ca inima ta comunica atat de bine in cuvinte negre pe albul nostru. Ti-am mai spus ca am impresia ca tu poti face orice sa prinda aripi?!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cosmisian, potecuţele îţi mulţumesc că le-ai descris aşa frumos! Eu scriu… scriu când am ce. Când nu, scriu ce am scris acum. Adică mai nimic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nimicului tau ii cresc flori din brate plapande si mici, Frunzele par a fi urechi de simtire ce-aud doar gandul ce-i bun, Ne lasa aproape de sufletul tau bland si curat, Ne-aduna aproape cand ne soptesti, Ne (in)canta din corzile pieptului tau ce isi stie, Mersul pe poteci de dor.
A potecutei eleganta poezie se scrie, Tu Scrie, atat ne dorim, Ne lasa pe noi sa iti luam gandul de-aici si sa il facem o lume vie pe hartie, Tu scrie! Doar fa din cuvintele scrise, A noastra apropiata bucurie.
ApreciazăApreciază
Când nu găsăsc niciun subiect pă placul meu, ieu o iagă de pălincă și, după ce o beu, îmi vin o grămadă de idei și le notez… câte apuc. A doua zi îmi dau sama că mai tăte-s tâmpenii, da’ măcar una tăt îi bună dă ceva. Păntru mine măcar. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ha, ha, ha, ha… ce simpatic e comentariul tău, măi Petru! Problema e că eu, dacă ieu otâră de pălincă, mă scufund di tăt în ceaţă. Cum ar veni, mă împleticesc în poteci. 😀 😀
ApreciazăApreciază
Clar nu ne plictiseşti, pe mine una niciodată. La versurile-ţi plâng, la alte rânduri vin şi râd şi îmi e bine. Te caut şi printre poteci nescrise şi, culmea, te găsesc 🙂
Sunt perioade în care nu-ţi vine să aşterni cuvinte. Le cunosc. Vin şi trec. Prin sau pe lângă tine. Important este că eşti şi că nu te abandonezi.
Potecuţ, te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciază
Oana, Oana… cum mă emoţionezi tu de fiecare dată. 🙄
Te îmbrăţişez şi eu cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Despre bloguri, drepturi și privilegii | Cafeaua de dimineata
He he 🙂 CE pot spune, deobicei intru in pana de idei, ASA ca scriu toate tampeniile care imi trec prin cap. Si ma simt ASA ciudat cand vad posturi ASA de lungi la voi, IAR ale mele au doar cateva randuri. Be calm your blog is nice the way it is:) keep writing 🙂
ApreciazăApreciază
Draga mea, să nu te mai simţi ciudat. Până la urmă chiar nu contează lungimea textelor. Poţi spune în 3 cuvinte cât spun alţii în 300. Nu? 😉
Încerc să… keep writing. Şi îţi mulţumesc pentru aprecieri! Te mai aştept pe potecuţe.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că oricare a trecut prin momente de acest fel, invers ar fi anormal. Oricum, ați scris despre lipsa de inspirație, cu multă inspirație. Vă citesc cu multă plăcere.
Am scris și eu despre asta, în versuri, acum ceva timp. Sper să nu fie prea lung și plictisitor:
Mă prinse – marți spre seară – un alean
O stare de prea-plin și-un patos kantian
Rimele, cuminți, mi se-așezau în minte
Pluteau tăcut prin aer cohorte de cuvinte
Parcă așteptând biciul unui dresor boem
Care să le prefacă în versuri de poem
Simțeam cum o minune e gata să se nască
Nu exista obstacol în stare să mă-oprească
Să-aștern, cu multă grijă pe coala de hârtie
Mustind de nerăbdare – frumoasa poezie
Dar, vai! Două cuvinte am apucat să scriu
Și mintea îmi rămase ca un ogor pustiu
Ce era clar ca apa, tot clar s-a-‘nvălmășit
Dar – dacă v-am spus povestea – iată ce-a ieșit:
E toamnă…
E toamnă iar…
(Iar e toamnă?)
Pe trotuar trece o doamnă
Vorbind încet la celular 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-nu-nat!!!! Doamne, ce idee frumoasă şi cât de bine sună totul! Felicitări! Nu a fost deloc plictisitor, aş mai fi vrut să citesc.
Mulţumesc tare mult! Există o problemă însă : eu sunt Potecuţa. Una singură, nu suntem mai multe sau mai mulţi. Da? 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toti trecem prin asta…cine nu recunoaste, nu e sincer cu el!…stai linistita ca scrii foarte bine!…altfel nu te-ar citi atata lume!
ApreciazăApreciază
Fată veselă, îţi mulţumesc!!! 😳
ApreciazăApreciat de 1 persoană
cu mare placere!
ApreciazăApreciază
1. Nu eşti defectă, eşti numai bine! 🙂
2. Când nu am ce scrie (sau timp pentru scris), nu scriu.
3. Nuuuuuuuuuuuuuuuuu!
ApreciazăApreciază
1. M-am liniştit, am văzut că sunt în grafic şi asta e bine.
2. E cel mai simplu. Şi e şi indicat. Numai că… na, nici să tac prea mult nu-mi place. 😀
3. Mulţumesc mult, Sonia!
ApreciazăApreciază
Sa o luam pe rand, gospodareste asa ca in Ardeal;)
1. Defecta? Neeee. Toti trecem prin asta. Pana si mari scriitori. Asa ca do not worry 😉
2. Cand inspiratia nu bate la usa nu alerg dupa ea ca se sperie mai tare. Las zilele sa puna cate ceva acolo si la un moment dat hop apare cate un textulet. De multe ori am facut si eu asa cand citeam ce scriati voi imi concediam ideile. Acum scriu inainte de a va vizita, Si tot am momente in care as cam apasa delete. Dar dupa renunt ca sa nu imi sterg o farama de suflet.
Potecuta si plictiseala sunt antonime. Asa ca sa nu mai folosesti termenul in asociere;)
Oricum tu gasesti mereu ceva de scris si sti de ce? Pentru ca iti dai timp sa simti si sa vezi.
ApreciazăApreciază
Aşa, Laura! Molcom că altfel ameţesc 😀
1. Buuun. Dacă şi voi păţiţi, sunt zen! Nu mă mai steresez că doar n-oi face eu notă discordantă, musai să fiu în rând cu lumea.
2. Voi ţine cont de ce ai spus! Ce frumos… cum să îţi ştergi fărâmele de suflet? Nu e voie! 😉
3. Uff, mulţumesc muuuuult, draga mea! Mda, aici cam aşa e… mai iau şi pauze de visare. Aş vrea să şi pot „imortaliza” aici dar tocmai asta e… că nu prea iese. Dar trece şi ceaţa şi să vezi atunci 😀
4. Te pup, Laura dragă!
ApreciazăApreciază
Dupa ceata sa vezi ce soare iese. Si ce mandrete de scrieri:-) .Doar pe aici au trecut oameni mari. Ne-am fi molipsit si noi:-) . Si eu te pup.
ApreciazăApreciază
Bineînţeles, cum altfel? Nu-i facem noi de ruşine pe ditamai oamenii ăia 😀
ApreciazăApreciază
Ce mult îmi place să revin şi să văd că tot ce aş fi spus a fost spus cu mai mult talent şi umor decât aş fi fost în stare.
Scrie Potecuţo. Pe mine nu mă pierzi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am aşa un zâmbet larg… cam cât Piaţa Mare de mare. Mulţumesc, bunicuţă dragă!
ApreciazăApreciază
eu am să-ți spun cum e la mine: pentru că blogul meu e pe o nișă relativ mică, eu scriu cumva pavlovian, mi-am dezvoltat acest reflex. plictisesc pe cineva? who cares? 😀 casa mea, lenjeriile mele!
glumesc de fapt. acum, de o vreme am lăsat-o mai moale cu scrisul, ba chiar în mod voluntar fac asta, și experimentez. tăceri. e teribil de amuzant. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu să plicitiseşti???? Ştiu că nu contează dar tu chiar nu plictiseşti!!
Este, am încercat şi eu o perioadă scurtă. Mai mult nu am putut 😀
ApreciazăApreciază
😀 eu scriu mai cu seamă pentru mine. ca să nu sece izvoru- ăla… greu cu mâțu pervazier, greu. :)))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 😀 Grijă mare la mâţ că e preţios!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
dacuuum! 😀
ApreciazăApreciază
Nu esti,bre,defecta…Ce? Te crezi singura pe lume? La altii e si mai grav ca la matale…Ia gandeste-te la cati plagiaza sau pur si simplu scriu ceva deja scris adjudecandu-si meritul imaginatiei…heeee?
Si-apoi nu esti nici prima si nici ultima si daca ma pun sa caut bine printre blogeri , adun de-o duzina , rapid , care gandesc ca tine…si io printre ei.Asta este: uneori este inspiratie , alteori nu! Pe mine personal nu ai reusit sa ma plictisesti inca , nici macar cand scrii postari din care nu pricep o iota…ca doar ti-am comentat cand se intampla asta…
Ma crezi ca eu,uneori, citesc , dar habar nu am ce sa comentez si doar clickai pe like?
ApreciazăApreciază
E bine de ştiut asta pentru când mai trec prin stări din astea de… nema inspiraţie. Mulţumesc tare mult, Ana!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😚😚😚
ApreciazăApreciază
Eu nu scriu nimic atunci când n-am ce scrie…şi chiar se vede că nu mai am ce scrie. De la mine au plecat cuvintele, cum spun eu de ceva timp încoace.
Iar tu nu eşti defectă deloc, din contră 🙂
Te pup!
ApreciazăApreciază
Sunt sigură că se vor întoarce la tine cuvintele care rătăcesc acum!
Te pup şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când n-am idei merg şi „fur” tema pe „Ficţiuni reale”. Dacă-i o temă care mi se potriveşte, scriu şi fac conversaţii şi apoi iar scriu – pe mine mă inspiră la nebunie schimburile – de cuvinte, de păreri, de idei.
ApreciazăApreciază
Eu la tine nu am simţit niciodată lipsa inspiraţiei. Indiferent de temă, reuşeşti să dai textului multă consintenţă. Eu….
ApreciazăApreciază
Mă faci să roşesc 😉 Oamenii spun că nu mă înţeleg, probabil că exagerez uneori cu consistenta. Şi da, am momentele mele când n-am idei dar am chef de scris. Şi atunci încep prin a despinca în patru nimicul. Până se umple. Cred că dacă aş vrea aş putea scoate un volum întreg despre nimic.
ApreciazăApreciază
Uneori înţelegi, alteori nu dar tot poţi aprecia „condeiul”. Şi, în fond, dacă te simţi bine despicând, despici fără să te gândeşti prea mult la ce se va înţelege.
ApreciazăApreciază
He, he, he, eu mă simt foooarte bine despicând. E starea mea de fapt. Nu pot altfel. Adică pot dar nu-mi iese. De foarte multe ori se înţelege altceva dar e o experienţă tare făină.
ApreciazăApreciază
Pingback: Tocăniţă | Abisuri