Călcând pe urme de om mare…

Că românu’ s-a născut poet, se ştie? Se ştieee! Că e frate cu codru’, se ştie? Se ştie! Că e inventiv, se ştie? Se. Că scoate bani şi din piatră seacă, se? Se. Măi, da’ că uneori se întrece pe sine se ştie? Vă spun io! Nu ştiu dacă sunteţi cu ştirile la zi aşa că vă raportez: cineva a născocit „Drumul Preşedintelui”. Auzirăţi citirăţi bine! Adică există cineva dispus să vă ia de mânuţă şi să vă plimbe prin locurile pe unde s-a plimbat domnul prezident. Pentru acest mare privilegiu, că până şi în Mărjinime brânza-i tăt pe bani, scoţi frumuşel din buzunar sau de unde vrei, 50 de lei 😯 Repet pentru cine n-a fost atent (2, stai jos!) 50 de lei! Să ce? Să calce paşii tăi pe unde au călcat paşii lui. (sper că nu mi-a scăpat vreo literă 🙄 ) Nu mă credeţi? Serviţi de… aici, că e la îndemână.

Acum. Io nu vă întreb dacă aţi da atâţia bani că intuiesc răspunsul. Vă întreb ce ar face orice sibian cu scaun la cap (deci nu io) care se respectă? Exact! Asta ar face. Mai ales că are şi traseul, deşi : nu e greu de intuit, nu e greu de găsit, nu e greu de inventat. Ce? Ştiţi voi mai bine pe unde a fost el? A fost peste tot aşa că orice bucăţică de drum poate fi un punct turistic profitabil. „Dragilor, aici, pe bucăţica asta de bordură, domnul preşedinte a călcat în anul de graţie 1970”.
Aţi înţeles ideea, da? Sunteţi turişti şi nu vă sunt suficiente obiectivele din oraşul de pe Cibin (şi Slavă Domnului!, sunt şi multe şi frumoase), ce să zic, apelaţi cu încredere, na. Dar, pentru că sunt fată de comitet,  mă gândeam că ar fi frumos din partea mea să vă spun că eu vă duc gratis şi pe unde a fost şi, mai ales, pe unde n-a fost. Că e mai palpitant! 😉 Şi credeţi-mă pe cuvânt, dacă pe unde a fost e doar frumos, pe unde n-a fost… se vede, frate! Şi  pe alocuri e… ca-n tranşee. Acolo dai bani să ieşi, nu să intri.
Dar tocmai când mă pregăteam eu să vă spun ce fată de treabă sunt eu şi că mai bine vă daţi banii pe o bere la o teresă frumoasă că vă plimb eu gratis, iete că am simţit brusc cum mă fac deşteaptă numai vorbind despre ăl mai mare om în stat apăi să mai şi….
Măi! Io, când am fost mai mică, am călcat pe unde a călcat Lucian Blaga când era mai mare. Şi? Ce s-a ales de mine? Am călcat, tot când eram mai mică, pe unde a călcat Radu Stanca. Când era şi mic şi mare. Şi? Aş fi eu în stare vreodată să scriu poezii atât de suav ca el? Never! Cred că am călcat pe lângă, altfel nu-mi explic. Am însă o presimţire că de data asta funcţionează. Nu vă plimb nicăieri, mă duc singură. Adulmec urmele, pun pasul exact peste pasul lui, ascult cânticel de păsărele unde asculta şi el, fac ce cred că făcea el şi, că tot simt că m-am deşteptat brusc şi m-a lovit inspiraţia în moalele capului, ce credeţi că urmează? Da! Potecuţa preşedinte, se ştieee! Când mă fac mare, nu acum. Acum caut urmele paşilor lu’ nenea prezident, săr’na!