Încercare de urare

Azi, mai mult decât în alte zile, sunt blocată între taste şi gândurile nu se mai vor transformate-n cuvinte. Nu ştiu dacă e lipsă de inspiraţie dar sigur e un fel de autocenzură impusă. Aş fi vrut ieri să vă povestesc ceva dar nu am ştiut să-mi drămuiesc bine timpul şi nu am apucat. Azi simt că nu se cade. Nu-i nimic, zile mai sunt. Am trecut doar să vă şoptesc că sunt pe-aici. Şi că vă rog eu frumos, atât cât se poate, să priviţi în jur. Cu ochii, dar mai ales cu sufletul deschis. Atât. Nu mă voi împiedica-n clişee, nu sunt în măsură şi nu am dreptul să vă îndemn să fiţi mai buni, să aia sau să aia. Am scris despre asta cândva în apropierea Crăciunului şi unii dintre voi ştiţi părerea mea despre asta. Deci, nu. Dar asta îmi permit să vă rog. Priviţi în jur. Şi, mai ales, în ochii celor din jur şi încercaţi să învăţaţi ceva din privirea lor. Când va fi să fie, veţi înţelege ce am vrut să spun. Uneori, lecţii de viaţă stau la pândă. De noi depinde dacă le ştim citi.

Vă doresc tuturor, din toată inima, Paşte Fericit! Să vă fie cum vreţi voi, să vă umple sufletul de bucurii şi casa de lumină şi zâmbete!
Şi pentru că nu mă pricep la urări, chiar dacă mă repet, vă las o poezioară pe care eu o iubesc mult :

Plâpând ghiocelul
ieşind din zăpadă
Striga: „Tatăl nostru”
Ca lumea să-l vadă.

„Care eşti în ceruri”,
Şopti floarea-soare
Şi-un val de lumină
căzu pe răzoare.

Smerit busuiocul
Când vântul îl mână
Şi-i scutură roua
„Sfinţească-se”-ngână.

Când „numele-Ţi” spune
Trist ochiul-de-bou
Nu ştiu de-a fost şoaptă
Sau numai ecou.

Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spune: „Împărăţia
să fie a Ta”.

„Şi facă-se voia”
Suspină o camee
Calcată-n picioare
Pe albă alee.

Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt,
Şoptesc: „Cum e-n ceruri
Aşa pe pământ.”

Şi grâul, când moara
Vuieşte într-una
A zis: „Pâinea noastră
Cea de totdeauna”.

Iar nalba şi gura-
de-leu, amandouă,
la fel, rugătoare,
Răspund: „Dă-ne-o nouă!”

Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Şi spun: „Iartă nouă
Greşalele noastre”.

„Precum noi iertăm
Greşiţii”, încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Şoptesc: „Nu ne duce
pe noi în ispite”.

Iar spinii, ce-odată
Mărturii-i purtară
„Şi ne izbăveşte
de rele” – oftară.

Şi vântul porneşte
Ecoul Divin,
Cu freamăt pădurea
Răspunde: „Amin!”
(Alfred Mosoiu)

P.S Vă întreb ceva dar să nu râdeţi de mine. Am văzut „Paşte Fericit” şi „Paşti Fericite”. Cum e corect, de fapt? 😳

P.P.S Cine vine la stropit? 🙄