Mi-am prins în păr o eşarfă, n-am găsit batic. Nu ştiu de ce nu am considerat niciodată necesar să am în dulap bucăţica aia de pânză atât de dragă amintirilor mele. Poate pentru că o văd pe bunica de câte ori aud numele ăsta. Şi… dar nu. De ce să mă ascund? De cine mă ascund? Nu mă aude nimeni. Sunt eu. Eu cu mine. Ah, da. Asta poate fi o problemă. Uneori e cumplit să fiu nevoită să fiu sinceră cu mine. Dar de data asta uite că nu e cazul. Singurul motiv e ăla că nu am ştiut niciodată la ce mi-ar folosi un batic. Că nu mă pricep să îl leg în aşa fel încât să pară „mişto”. Şi aşa, simplu, îmi pare un accesoriu purtat doar de bunicuţe. Mda, nu am putut fi sinceră, folosesc eufemisme ca şi cum nu aş auzi zgomotul jargonului din gândurile mele. Dar, cum spuneam, am improvizat dintr-o eşarfă mai veche.
Mă pregătesc de curăţenie de parcă aş ieşi la un spectacol. Oh!, da, e şi ăsta un spectacol, nu te poţi prezenta chiar oricum. Curăţenia generală e un spectacol în mai multe acte. Cortina de final? Cade odată cu primii musafiri care-şi lasă noroiul de pe bocancii din piele fix în mijlocul sufrageriei. Fără aplauze. Doar cu bis. Imediat după ce pleacă. Cine o fi inventat şi termenul ăsta de „curăţenie generală”? Simţim nevoia asta acută de a curăţa aproape obsesiv locul în care stăm. Dar…
Ah, Bobiţă!! Ursuleţul meu de pluş, aici erai? Nu te-am mai văzut de ceva vreme. Ei, hai… nu mă privi ca şi cum aş fi o fantomă. Cum ce caut aici? Fac curăţenie. Păi, da, de aici încep. Din pod. De unde vrei să încep? Nu podul e cel în care trebuie să facem cât mai des ordine? Hahahaha, ce spui tu? Că acolo nu intrăm decât noi şi foarte rar? Of, Bobiţă! Tot mic ai rămas. Nu podul ne ţine nouă amintirile, Bobiţă? Nu acolo ne e trecutul? Uneori sortat pe categorii, în cutii, în cufere sau plase. Alteori, dezordonat, bucăţi de viaţă aruncate colo, ani de copilărie în stânga, anii de tinereţe în dreapta, iubiri trecute în colţ, aniversări în mijloc, absolviri şi avansări pe raftul de sus, plecări undeva în spate, în plicuri îngălbenite. De acolo trebuie să începem.
Uite, înainte să dau peste tine aici, îmi spuneam că simţim nevoia obsesivă de a curăţa totul în jur. Spălăm, aspirăm, ştergem, fierbem, lustruim, dezinfectăm, măturăm, stropim, toate astea într-o viteză absurdă. Dar noi? În noi? În noi, când facem curat? Ştergem praful de pe mobilă când, de fapt, nu vrem decât să ştergem zile. Că asta înseamnă praful ăla. Sunt urmele zilelor care-au trecut. Pe lângă noi. Noi eram ocupaţi cu altceva, nu am fost gazde bune. Şi s-au prins de mobilă ca şi cum ar fi vrut să ne lase un semn al trecerii lor prin timp. Prin viaţa noastră, din viaţa noastră. Aşa cum, în trecut, cei care te căutau, îţi lăsau un bileţel în uşă. Că… au fost. De revenit, unii reveneau. Zilele însă, nu se mai întorc. Şi noi asta vrem să ştergem. Orice urmă. Să nu vedem praful lăsat de paşii lor firavi, să nu mai ştim că ne-au luat din timp, că se tot numără înapoi şi nu putem face nimic să întoarcem ceasul ăla încăpăţânat. Şi stăm aşa, inerţi, pe canapea şi ne tăcem mulţumiţi că mobila străluceşte. Dar, pe nesimţite, alte firicele de praf se aştern tăcute în timp ce secundarul îşi toarce trecerea.
Aspirăm. Tragem prin furtun toţi paşii care şi-au făcut drum prin casele noastre. Dar ştim toate detaliile legate de cei care ne-au bătut în poartă. Nu-i putem uita. Şi fumul de ţigară a dispărut între timp dar s-a impregnat în pereţi vocea lor, degeaba încercăm să ştergem urme.
Spălăm şi aersim aşternuturi de parcă am vrea să alungăm păcatele nopţii. Sau visele lor. Sau lacrimile plânse până dimineaţă. Nu, nu. Nu vom scăpa. Astea nu dispar cu detergent. Se contopesc cu materialul şi ne aşteaptă. Şi se transformă în dame care poartă pantofi cu toc cui. Şi când ne aşezăm înapoi, haţ!, încep să se dea în spectacol. Şi tropăie şi înţeapă. Mai ales, înţeapă. În noi se tropăie cu tocuri. Dar în jur e catifelat şi miroase a balsam de rufe.
Spălăm, scuturăm, călcăm haine. Le scoatem pe toate din dulapuri şi ne ocupăm atent de ele. Dar zâmbetele întâlnite în cale, privirile blânde, răutăcioase ori flâmânde, nu s-au prins de haine. Nu, s-au prins de noi, ne-au intrat prin pori şi ne circulă prin vene. Sunt toate cu noi.
Şi-atunci, mă-ntreb de ce nu putem face curăţenia asta cu noi? Şi în noi. Aşa, degeaba străluceşte totul. Dar dacă ne-am putea întoarce pe dos ca să ne curăţăm puţin, să ne scuturăm de gânduri, cum ne-ar fi? Ştii ce, Bobiţă? Cred că nu ar fi bine. Pentru că fără gânduri şi amintiri, fără vise şi neîmpliniri, nu ne-am mai avea. Şi… ce ne-am face fără noi? Cum să fim dacă nu ne suntem? Cum ar fi dacă nu ne-am mai fi?
Bat câmpii, Bobiţă? Las’ să-i bat, tu nu mă spui nimănui. Bietul de tine, acum am văzut că nasturele care ţi-a fost ochi stâng, a căzut. Cum se vede lumea cu un singur ochi, Bobiţă? E mai altfel? Mai frumoasă? Vezi doar partea bună, aşa-i? Aşa ai fost mereu. Şi aşa am fost şi eu în vremea în care săream amândoi într-un picior prin casă. Dar a venit o zi în care, dintr-o dată, mi-a venit cheful să cresc. Şi de atunci, merg, cumva, paralel cu mine şi mă privesc cu coada ochiului. E frumos jocul ăsta, Bobiţă. Dar nu te pot lăsa în el. Nu. E jocul meu cu mine. Tu nu ai loc. Nu e loc în lumea asta de ursuleţi de pluş cu nasturi în loc de ochi. Lumea nu priveşte în ochi jucării de pluş. Le e frică, Bobiţă. Le e teribil de frică. Pentru că acolo le e trecutul. Cine-ar fi zis că trecutul nostru stă în ochii-nasturi ai unui ursuleţ? Hahahaha, ce feţe schimonosite avem când ne e frică de noi. Cred te amuză asta. Sau te sperie?
Auzi, Bobiţă? Nu te-am întrebat până acum. Tu unde ai sufletul? Şi e tot din pluş ca şi tine? Cu sufletul de pluş simţi, asculţi, doreşti? Hai să cântăm, vrei? Îţi aminteşti tu cântecelul ăla pe care îl mai fredonam eu când nu-mi păsa de timp, de lume? Da, ăla cu orăşelul… Hai, cântă cu mine! Uite, îl pornesc acum. Doi, trei, şi….
Ce spui? Eu? Unde sunt eu? Sunt pe aici, prin viaţa mea, pe una din străduţe. Tu? Tu eşti şi aici. Dar şi acolo, în copilăria mea. Şi eşti şi dincolo, departe, peste ani, să povesteşti. Să spui despre mine când eu mă voi fi uitat. Te rog să îmi rămâi! Te voi mai scoate eu din când în când, cât să mă vezi pierzând timpul curăţând praful din jur. Şi acum, hai să cântăm amândoi. Da, aşa, ca atunci, demult, într-un timp care nu mai are urme nici pe covor, nici pe mobilă. Dar în suflet a lăsat miros de mere coapte….
Am ramas fara replica, trebuie sa recitesc pentru ca aici avem ceea ce se cheama „postare de cea mai inalta calitate”. Si o sa o preiau si eu, ca nu strica sa fie citita de cat mai multi, in intampinarea Saptamanii care urmeaza. Iar pentru tine, toate gandurile mele bune alaturi de urarea de a avea parte, in perioada urmatoare, de asezare, curatare, improspatare a gandurilor si a sufletului tau, cu totul ! 🙂 ❤
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mirela, tu mă laşi acum fără replică, zău! Ai citit tot? Şi zici că e de bine? Cum să îţi mulţumesc???
Te îmbrăţişez cu mare drag! Tot ce-i mai bun şi ţie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prima oara am avut senzatia ca scriu eu, asa de bine se potriveau gandurile. Numai ca eu n-am rabdare sa le pun asa temeinic (si artistic) in pagina, drept pentru care le-am imprumutat, gata exprimate 🙂 . Cand am recitit mi s-a pus si un nod in gat, iar a treia oara o sa gasesc precis noi metafore care mi-au scapat initial. Foarte, foarte frumos ai scris.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu pot decât să îţi mulţumesc! Şi mă bucur nespus!
ApreciazăApreciază
Din amintiri frumoase cred că provine numai praf de stele şi pe el îl lăsăm acolo unde e. Şi-l stergm numai pe cel cu aspect de tărână, care e clar din ce se trage 😀 . Ce, nu se poate aşa ? Trebuie să se poată 😉
ApreciazăApreciază
Se poate, Mirela! Cu praful de stele se poate orice 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu asta ar trebui să începem fiecare din noi, la început sau sfârșit de an. Dar e greu, e foarte greu!…Cu cât se așterne mai mult praf în sufletul nostru, cu atât e mai greu de aspirat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ei, ei… praful ăla e lipicios rău 😀
Dar e bine să facem ordine măcar în gânduri dacă nu şi prin cotloanele sufletului.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eu încep cu gândurile, sufletul îl las la urmă. Parcă nu ar fi al meu! Nașpa.
ApreciazăApreciază
Ufff, vezi să nu te audă, se supără…
ApreciazăApreciază
Se mai răzvrătește săracul câteodată, dar vin eu și îi dau în cap, de-l amețesc până data viitoare.
ApreciazăApreciază
Foarte bine îi faci 😀
ApreciazăApreciază
:)))
ApreciazăApreciază
Reblogged this on prin preajmă.
ApreciazăApreciază
De-aia nu fac eu curat: ca să nu-mi pierd amintirile. Căci în fiecare strat de praf e cîte-o urmă de degete, o talpă de pantof, o rostogolire scurtă de inimă… Şi unde-s ele, sînt şi eu, cîte un eu al fiecărei clipe.
Să nu mă pierd… Să nu mă pierd… Să nu mă pierd…
Să nu te pierzi de tine…!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Eh, vezi? Un firicel de praf e o parte a ceva ce-a fost. Parcă altfel se vede totul aşa. Nu, nu e mizerie aici! E doar un „a fost” puţin rebel! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din cînd în cînd se face curent între geamul trecutului şi uşa viitorului, cînd ambele-s larg deschise… 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-i nimic, ne acoperim urechile. Şi de trântit… ce s-ar putea trânti? Un vis nevisat? Lasă, îşi revine el.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai ştii… Se sparge-un geam, călcăm desculţi în cioburi de „a fost odată”… Clanţa-i pe dinafară, şmecherii scot cuiul şi rămînem blocaţi într-un prezent static şi deopotrivă alunecînd în timp. O fi de rău…?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să rămânem blocaţi în prezent? Să nu mergem spre înainte decât cu trupul care, cu fiecare zi ce trece, devine tot mai mic, mai gârbovit şi mai slăbit? Nu ştiu… depinde cum ne e „spiritul” acum. Dacă e tânăr şi în forţă, poate am „răzbi cumva la lumină”. Poate…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mnoh, poftim complicăciuni! Şi doar ce-ai stîrnit praful… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spor la curatenie! Ai grija sa nu faci alergie la praf 😉
ApreciazăApreciază
Mulţam, Ana! Uite, la astea sunt norocoasă! Nu se leagă alergiile de mine nici dacă le rog. N-am nicio treabă cu nimic în sensul ăsta.
Spor să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos spus, atat de cuprinzator… Cred ca fiecare dintre cititori s-a regasit in cele ce ai scris. Felicitari !
ApreciazăApreciază
Mă bucur nespus dacă e aşa! Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
De maine caut baticutul, azi am gasit motiv de stat, e sarbatoare. Spor la toate!
ApreciazăApreciază
Vin să te ajut? Cu baticul, sigur 😀
Spor şi ţie, July!!
ApreciazăApreciază
Care batic nu-l ai nici tu. :))))
ApreciazăApreciază
Şşşşttt…..! Rămâne între noi 😀
ApreciazăApreciază
Stai linistita, oricat am face de „curat”, ce trebuie sa ramana…ramane. Inclusiv praful, amintirile, pașii… E drept că în fața celorlalți lăsăm să se-nțeleagă că am făcut curățenie. Tot aceia suntem. Și e minunat că e așa! Pentru mine este. Nu mai caut să omor nici copilul din mine, nici amintirile. Sunt…tot ce sunt.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte bine faci, Oana! Lasă copilul în pace, îţi va face şi el un bine cândva…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Reblogged this on Incercari and commented:
Praful amintirilor trăite, nu va pleca prea grabnic de la noi, căci vom păstra mereu în pod un „muțunache” amintind copilăria!
Oricât am vrea să facem de curat, mereu va fi un fir de praf acolo, o zi, un ceas ori un minut în care ne-a fost un dor de noi și poate și de… rouă. Căci roua dimineții ne aduce, spălând un ochi, sau poate pe-amândoi, o amintire-a tinereții, dulce precum e mierea stupului din noi!
Ți-ai curățat în casă și în tine, dar nouă ne dai voie să desprăfuim a noastre vieți?
Eu, batic n-am, eșarfă n-am, m-oi prăfui mai tare dacă-mi fac astfel de curățenie în mine!
ApreciazăApreciat de 5 persoane
Ioi, ioi, ce frumos ai scris!!!
Şi… mulţumesc!!
ApreciazăApreciază
Palide îmi sunt cuvintele pe lângă scrisa ta!
Cu plecăciune mă retrag de-aici.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum o ora citeam un articol de anul trecut cam pe vremea asta. Casa mea strălucea, dar in suflet era o mizerie si o dezordine… Tu mi-ai spus atunci ca nu sunt singura si ca o sa fie bine. Ai avut dreptate. Acum nu m-am apucat de curatenia generala, dar in sufletul meu este lux. Am avut grija de el, casa poate sa mai astepte…ma va ajuta copilul fara de care anul trecut simteam cum mor încet.
Potecuta, nu face curatenia aia acum, lasa praful de pe mobila, scutura inima daca simti ca cineva a intrat cu bocancii murdari.
Ps: Acest articol este balsam pentru suflete prăfuite
te imbratisez:-*
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ştiu că mă repet dar e bine că am ocazia asta: mă bucur mult, mult pentru tine! Şterge din minte ce a fost rău şi savurează fiecare clipă lângă micuţul tău. Praful… să aştepte!
Nuuu, nu a intrat nimeni cu bocancii în sufletul meu. Chiar nu. Dar asta nu înseamnă că aş avea chef de curăţenia din casă 🙄
M-aş bucura dacă ar ajuta pe cineva cuvintele mele!
Te pup, Raluca!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu siguranta AJUTA. Stii ce am inteles eu din tot textul tau? Sa ne oprim putin si sa ne curatam si sufletele:)
ApreciazăApreciază
Sau să le ascultăm. Sau să ne oprim pur şi simplu din nebunia din jur şi să vedem ce mai facem. Atât… să ne întrebăm ce mai facem 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
da! :*
ApreciazăApreciază
Mi-e frică de curățenia generală , dar trebuie făcută, așa că mă urnesc greu, cu strângere de inimă. Și totdeauna mi se face dor.
ApreciazăApreciază
Hai, te ajut şi eu. Spăl geamuri sau dau cu mopul? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din păcate la genul acesta de curățenie nu ai cum să fii ajutat.
Dar e bine să știu că la nevoie ești. „Ce bine că ești…” 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt! Şi rămân…
ApreciazăApreciază
Si uite asa m-ai pus pe ganduri, Potecuta . Atat de profund ai scris incat sufletul mi-e plin de emotie. Si picuri de emotie se oglindesc in privire. Sa ne oprim si sa privim si in noi. Sa ne fim. Sa nu ne scuturam de tot ce am adunat , ci doar de ceea ce ne intuneca uneori cerul sufletului. Sa ne fim cu adevarat. Potecuta, te-am simtit in fiecare cuvant. Sa nu il pierzi pe Bobita, niciodata. Superb, e putin spus. Din nou zic multumesc .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Laura, draga mea… iar mă faci să cred că nu merit cuvintele tale frumoase…
Tu ai atâta căldură în suflet, încât ne molipseşti şi pe noi. Pe mine în primul rând. Să nu te pierzi tu de tine, noi stăm pe lângă şi învăţăm de la tine. Te pup şi îţi mulţumesc din suflet!
ApreciazăApreciază
Sa nu ne pierdem niciunii de noi. Cat despre cuvintele alea frumoase, multumesc. Ma flatezi. Sigur e vorba de mine?:)) Glumesc. Apropos ai citit cumva cartea „40 de zile?” ?
ApreciazăApreciază
Le meriţi, Laura!
Mai am puţin, am abandonat-o câteva zile dar nu mă întreba de ce. O ai?
ApreciazăApreciază
Nu. ..inca. . Am citit o recenzie si pare a fi cel putin interesanta. Tie cum ti se pare?
ApreciazăApreciază
„Ce ne spunem când nu ne vorbim” ai citit? Că asta e un soi de continuare
ApreciazăApreciază
Nu. Trebuie sa imi fac rost de ea.
ApreciazăApreciază
Surpriza enorma. Emotie ,emotie. Mutenie de emotie. Multumesc,Potecuta mea draga. Deocamdata atat pot spune. :*
ApreciazăApreciază
Eu trebuie sa multumesc! Le cer scuze parintilor tai pentru vizita neanuntata. A vrut Iepurasul sa te vada zambind 😉 sper ca a reusit.
ApreciazăApreciază
Draga mea, nu ai de ce sa iti ceri scuze .Ai mei mi-au zis sa iti spun ca fost o vizita placuta. Imi pare rau ca nu a stat mai mult . mesagerul Iepurasului. Zambit,zambit si inrosit…oho Dupa cum a vazut si mesagerul:-) . E bine informat Iepurasul 🙂
ApreciazăApreciază
Eh… nu degeaba are urechi aşa lungi Iepuraşul ăsta 😉
Te pup, draga mea!
Un Paşte cu linişte în suflet şi bucurii! Ţie şi familiei tale!
ApreciazăApreciază
Bobiță ăsta, al tău, te-a dat de gol și ți-a deconspirat toate gândurile intime. Și bine a făcut! 🙂
ApreciazăApreciază
A spus numai cât i-am dat voie 😀
ApreciazăApreciază
Eu la chestia cu „ordinea-n ginduri” nu ader. Mi se pare ca o astfel de ordine ne robotizeaza, ne dezumanizeaza. Asa ca nu mi-o doresc. Chiar si curatenia, la care faci referire, mi se pare a fi o pingarire a trecutului, cu care nu pot fi de acord.
Citeodata imi amintesc, chestii 😉 , cu placere sau cu tristete. Dar toate impreuna fac parte din mine, din trecutul meu, din ceea ce am fost si din ceea ce sunt. Nu, categoric, detest o astfel de „curatenie”. Ar insemna sa ma reneg si din cite stiu, n-am s-o fac niciodata 😉
ApreciazăApreciază
ei, fiecare cu… cârpa lui de praf 😀
ApreciazăApreciază
Of of of!
Curăţenia generală a aranjat frumos gândurile, rândurile.
🙂
ApreciazăApreciază
Atât cât s-a putut 😉
Mulţumesc, Loredana! Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ehei, curățenia asta se face și în noi din când în când, chiar și fără să ne dăm seama ! Atunci când o amintire nu ne mai doare, deși dăm praful de pe ”cadru” la o parte…. O simțim a noastră, dar parcă dintr-o altă viață, noi acum suntem alții… și nu am mai putea simți ca atunci, nici să vrem ! Asta e curățenia, cea bună. Dar desigur, trebuie timp pentru ea.
Cu drag, să ai parte de o curățenie „ca la carte” !
ApreciazăApreciază
Trebuie şi timp şi stare sufletească….
Să avem parte cu toţii! Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Mi-a venit cheful să mă întorc pe dos şi mă curăţ. Sper să iasă. Ceva-ceva.
ApreciazăApreciază
Fă-o cu delicateţe, unele prafuri de curăţat fac rău 😉
ApreciazăApreciază
Da, stiu, am devenit alergica (si eu).
ApreciazăApreciază
Nu pot sa comentez la postarea ta de azi si m-am refugiat aici ca sa-ti sesizez. Daca tot am venit, ma uit ca au trecut deja 3 luni de atunci si habar nu am cand. Ma inspaimanta un pic, Timpul asta care ne omoara cu trecerea lui … la propriu 😀
ApreciazăApreciază
Am oprit comentariile intenţionat, Mirela. E pornită prea din suflet, prea dintr-o teamă de moment şi nu voiam să explic celor care ar fi interpretat altfel.
3 luni? Ăvaii!
Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine atunci 🙂 .
Daa, mai, nu vezi ce ne face, cum isi face de cap ? 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Are asul în mânecă, avantaj el.
ApreciazăApreciază
mda, cam nasol. Noi sa fim sanatosi, si atunci e inca bine 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa e! 😉
ApreciazăApreciază
Întâmplare sau nu, iată cum ajung din nou aici, la acest superb crâmpei de viață și gând. Sunt, aș spune, la fel de impresionat ca și prima dată. Îți las doar zvon de cântec și-un gând bun.
ApreciazăApreciază
Ce cadou frumos pentru o zi ploioasă de joi! Mulţumesc mult, mult, Mugur!
ApreciazăApreciază
Pingback: Un gând pe-o umbră de scrisoare | Poteci de dor