Se zvoneşte că…

1Spun unii-n jur că ar fi primăvară
Dar cuiburile strigă a pustiu
Copacii umblă dezgoliţi pe-afară
Şi nu e urmă de vreun verde-viu.
Să ţinem cont de cifre-n calendare
Sau de prognoze care ne-amăgesc
Când vântul stinge candele-n altare
Şi flori în neînflorire amuţesc?
Nu, nu e nici cum a rostit Poetul
Nu-i loc numai de iarnă între noi
Decembrie s-a dus demult să doarmă
Dar ne-a lăsat în loc de alb, noroi.
Şi ne-mbătăm că frigul e-adiere
Şi ne minţim că vântul suflă lin
Departe sună clopot de-nviere
Sau mugurii renasc într-un suspin?
Timid ne bate Martie la geamuri
Din alb şi roşu i-am ţesut cununi
Dar încă este linişte pe ramuri
Doar haitele mai urlă în păduri.
Spun unii că deja e primăvară
În cuiburi încă este prea pustiu
Copacii-s goi şi tremură pe-afară
În lume-i frig şi noapte şi târziu.

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

60 de răspunsuri la Se zvoneşte că…

  1. Irina zice:

    „Spun unii că deja e primăvară” … Inima ta ce-ţi spune? Mie mi-a-nfrunzit un gând, dar dimineaţa l-a prins o amărâtă de ceaţă, o nedreaptă realitate… O să port două mărţişoare, legate între ele, direct pe inimă, poate ispitesc primăvara.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Să fie primăvară-n lume şi-n suflet.
    M-au atins frumoasele tale versuri.
    😘

    Apreciază

  3. Aliosa zice:

    In ” Padurea Nebuna ” e PRIMAVARA ! 🙂
    La Multi Ani de Martisor ! 🙂

    Aliosa.

    Apreciază

  4. july zice:

    Stiu, cu un martisor nu se face primavara, dar iti urez o primavara frumoasa, Potecuta!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Loreen zice:

    In sufletul meu se simte deja primavara…

    Apreciază

  6. Spun unii… da mint frumos 🙂

    Apreciază

  7. Drugwash zice:

    Conştientizare şi regret într-o blîndă tristeţe primăvăratică. Romantică deznădejde trăgînd de mînecă Viaţa cea nepăsătoare…

    Apreciază

  8. Te rog să primești un mărțișor virtual, izvorât din inima mea zvăpăiată! 🙂

    Apreciază

  9. cafeauata zice:

    Vine, vine, primavara… Se asterne-n toata tara…
    Dar meteorologii ne spun ca in prima saptamana din martie mai vine un val de frig. Trece si asta si-apoi sa vezi verde crud!
    Imbratisari tie!

    Apreciază

  10. papagigli zice:

    E Martie Intii
    Si martisoare cinta
    Pe piepturi de romani,
    O primavara sfinta.
    Caci printre ramuri ude
    Natura-n verde-si cere
    Culorile ei crude
    Si drept de inviere
    Nu mai stiu daca exista vreo urare anume de Martisor, asa ca urez si eu ce cred 😉
    O zi de Martisor fericita, tuturor!

    Apreciază

  11. Ştefania zice:

    Primăvară frumoasă îţi doresc, potecuţă şi numai bucurii! ❤ 🙂

    Apreciază

  12. Giorgiana Mihăescu zice:

    Sa-ti fie primavara frumoasa, calda, linistita si plina de realizari!
    Imbratisari cu drag, potecuta scumpa! ❤ 🙂

    Apreciază

  13. 9 zice:

    Vine ea şi primăvara. 😉 Eu am zărit-o, chiar dacă se furişează, încă. 🙂

    Apreciază

  14. Lasă că vine și căldura, și verdele..și soarele pe Potecuță!
    O primăvară frumoasă, dragă!
    xxx

    Apreciază

  15. Ana zice:

    Lasa Potecuta , ai sa vezi ca ca si copacii renunta la filme XXX si se vor imbraca…curand-curand , ca nu-s de capul lor sa ne oripileasca cu atata nuditate , rusinica sa e vina! 😛 😀
    O primavara faina sa ai!

    Apreciază

  16. psi zice:

    eu aştept … iarna. amu’ am trimes primăvara cătră voi, să vă poarte noroc.

    Apreciază

  17. childagain zice:

    Off, simt eu oleacă de iarnă în suflet… Da* s-o duce ea !

    Apreciază

  18. Adriana zice:

    ..şi-n munţii mei se vad vestmânte albe,
    pe culme strigă vântul a pustiu,
    in cusca sta un caine căruia nu-i arde
    sa latre cu ecouri ce nu-l ştiu;
    aseară am plantat o tuia, luată de la piaţă,
    ce a ajuns pe post de mărţişor,
    mi-a inghetat şi vorba, nu doar umila faţă,
    şi am privit în calendar cu…dor.

    …cam degeaba; azi au fost toate anotimpurile intr-o singură zi..

    Apreciat de 1 persoană

  19. Bursucel zice:

    spun unii… multe, dar nu merită întotdeauna să le dai crezare, fată dragă. O să fie primăvară… trebuie să fie primăvară, c-altminteri nu se poate! 🙂

    Apreciază

  20. Pingback: Gânduri împletite-n şnur | Poteci de dor

  21. Vero zice:

    Ce frumos !

    Apreciază

  22. anasylvi zice:

    Vezi ce bine e sa ai pagina, descoperim si aceste bijuterii mai vechi. Te pup, o zi faina! ❤

    Apreciază

  23. Mugur zice:

    „Spun unii că deja e primăvară
    În cuiburi încă este prea pustiu
    Copacii-s goi şi tremură pe-afară
    În lume-i frig şi noapte şi târziu.”

    Spun unii că afară-i primăvară,
    Că ghiocelul scoate capu-afară,
    Că turturelele își cântă dorul
    Și cerul își alungă-n vânturi norul.

    Afară este zvon de primăvară,
    Aer călduț se simte către seară,
    Copacii-ncep de muguri să se umple,
    Iar primăvara… trebui’ să se-ntâmple!

    Apreciat de 1 persoană

  24. Roxana Negut zice:

    💐💐💐

    Apreciază

  25. KhristianP zice:

    …”în lume-i frig și noapte și târziu.” 👏👏
    Trist, adevărat, poetic exprimat… emoționantă poezie. Felicitări!

    Apreciază

  26. Pingback: Gând de încă vară | Poteci de dor

Lasă un răspuns către Irina Anulează răspunsul