Fata mea este model, cartea ei e „best se ler”

1Toate cărţile sunt bune. Da, cu siguranţă sunt. Pentru că, nu-i aşa?, din fiecare putem învăţa ceva care ne-ar putea fi de folos. În viaţă, cum altfel? Asta sună mai rău ca o compunere de clasa a III-a aşa că trec direct la subiect. „Bestseller-urile” de moment. Au apărut (şi dacă e să mă întrebaţi pe mine, aş spune că bine au făcut) foarte multe cărţi semnate de oameni cu nume care nu spun prea multe la primă vedere. Adică nu poţi „identifica” autorul nici din bibliografii mai vechi sau mai noi, nici după alte repere, indiferent de cât de mult ai scormoni în bagajul aşa-zisei culturi generale.
Nu mai funcţionează metoda „din gură-n gură”, oricât de trist poate suna. Adică nu mai merge cu recomandări de la vecina între două reţete de cozonaci. Şi, ca să nu creadă biata vecină că aş avea ceva cu ea, subliniez faptul că asta nu e din cauză că vecina nu mai citeşte ci pentru că, pur şi simplu, nu-i mai coace bine cuptorul aşa că îşi cumpără cozonacii de la hypermarket.

Din mână-n mână, cu atât mai puţin. Că acum citim pe tablete sau pe telefoane şi astea nu se împrumută, un colţ îndoit de smartphone e mai naşpa decât o pată de cafea pe cartea împrumutată. Dar nici asta nu e chiar rău.
Acum e cu „din link în link” şi pe mine mă fascinează modul în care ajung cărţile astea atât de cunoscute într-un timp mai scurt decât i-a luat lui Nică să rămână în şi anume gol. Reţelele de socializare îşi scot toate armele necesare în astfel de cazuri şi de la un like la un share, nu e decât un tiraj epuizat. Dacă like-ul vine de la „nu spui cine, persoană importantă„, nici nu mai e nevoie de alte artificii, succesul e garantat. Îmi amintesc, de exemplu (dacă aş scormoni mai bine, sigur aş găsi un exemplu mult mai bun) că am citit pe un blog, o chestie în genul „păi dacă Simona Gherghe a spus că e cartea ei preferată, înseamnă că e bună” 😯 Textul nu vorbea nimic despre subiectul cărţii dar la comentarii mulţi au spus că „wow, o vreau şi eu, o iubesc pe Simona!”. Soooo, despre ce vorbim? Mai marketing ca asta nici mama marketingului nu ar fi fost capabilă să facă.
Nu e rău deloc, voi mai repeta asta. Cât timp 450 de oameni din cei peste 5000 de prieteni ai lui X, vor pune mâna pe carte, e de aplaudat. Dar eu mă întreb cum funcţionează creierelul în astfel de condiţii. „Mămică, citeşte, mămică, pici Bac-ul, mămică, îţi risipeşti viaţa”. „Îhî”. Şi vine unu’, scrie titlul, bagă un „bă, să o citiţi că e mişto” şi toţi fanii descarcă formatul pdf. Siiigur, ăla nu recomandă „Pădurea spânzuraţilor”.
Dacă nu ai „public”, atunci nu e suficient să spui „cartea e mişto” şi gata, succesul e garantat. Nţ. Trebuie un „ceva”. Că omu’ nu se lasă prostit aşa uşor. Dacă tu eşti autorul şi eşti „jmecher”, spui că e cu sex. Mult sex. Şi mai spui şi că e despre tine. Da, la ăla micu’ mă refer acum dar pe cuvânt că îmi scapă numele şi mi-e lene să caut pe google. Oricum, a vândut băiatul ăla cât să-l scoată din pepeni pe Coelho. Dar, spun gurile rele, a vândut pentru că a f.., pentru că a spus ce-a făcut. What?
Avem uşi care se deschid cu senzori dar noi tot căutăm gaura cheii să verificăm ce fac ăia de dincolo de uşă. Şi dacă ăia se în toaleta unui club, înseamnă cartea face toţi banii. Şi editurilor le saltă inima-n plăcere când titlul îl rostesc. Şi în cazurile astea e clar că nu îşi are rostul următorul dialog (nu sunt niciuna din părţi dar el a existat)
– Sunteţi persoană publică, sunteţi cunoscut în ţară?
– Ăăăă, nu.
– Cartea tratează un subiect cu priză la public?
– Ce înseamnă asta? Vă pot trimite pe mail…
– Adică are un subiect de actualitate?
– 🙄 păi.. nu aş spune tocmai…
– În cazul ăsta nu am risca să vă publicăm, ştiţi…
Mda, ştim. Ştim şi înţelegem. Dar nu prea putem mesteca, se lipeşte de dinţi.

Sigur, sigur, sunt şi cazuri fericite. Cele în care online-ul a contribuit decisiv la numărul de exemplare vândute. Şi nu sunt puţine cazurile astea. Că dacă ai ceva de spus (fie că o faci despre tine dar fără să îţi ridici fusta-n cap ca să te cunoască lumea mai bine, fie despre alţii) şi transmiţi şi placi, indiferent de subiectul ei, chiar nu e nevoie ca o asistentă TV să recomande cartea. Sau să rogi o „vedetă” să îţi dea like ca să atragi atenţia. Şi aici mă refer la o carte despre care am auzit tot aşa… din link în link. Și care nu a avut și nu are nevoie de astfel de artificii.  Şi aştept volumul 2! Şi lansarea la mine-n oraş! Sper că se aude până „departe” la Corina, daaaaa? 😀 😉

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Fata mea este model, cartea ei e „best se ler”

  1. ToriNicolau zice:

    Minunat articol, inspirat titlu!

    Apreciază

  2. Aveam odata pe birou o carte de Alvin Toffler, cred ca „Socul viitorului” si se uita un medic cu dispret la ea, o rasfoieste (probabil in cautare de poze) si zice” Cine citeste porcaria asta? Pai eu? Pai si la ce-ti foloseste? Pai ca sa uit ca exista si Sandra Brown!… ca asta era la moda atunci. 🙂
    Nu citesc bestselleruri din principiu; de asta, poate spre rusinea mea, n-am citit nimic de Coelho…

    Apreciat de 2 persoane

  3. M.C. zice:

    Eu din principiu cred, nu știu exact de de ce, nu prea citesc contemporani, decât dacă mă captivează din prima pagină. Iar asta se întâmplă rar spre deloc.

    Apreciază

  4. Cosmisian zice:

    Pana la urma, cartea ii are cititorul ei chiar daca in spatele mediatizarii se ascunde dorinta de renume sau castig financar. Eu nu as cumpara o carte pe care altii ar recomanda-o, dar nici ei nu ar cumpar ce am recomandat eu. Cartile sunt ca oamenii…

    Apreciază

  5. Foarte faină postarea ta. Mă surprinzi de multe ori cu părerile tale, care parc-ar fi ale mele.
    Ce mai pot zice? 😀

    Apreciază

  6. alexandraitu zice:

    Să-ţi mai spun cât de mult sunt de acord cu ceea ce ai spus? Nu ar avea rost! :)) Şi că tot ai vorbit de bestseller-uri, iată o întâmplare foarte amuzantă de ieri: i-am cumpărat unei colege, care mi-e şi prietenă, şi pe care o cheamă Ema, „Emma” de Jane Austen. Reacţia colegelor mele care n-au auzit decât de Sandra Brown şi de 50 Shades of Grey a fost următoarea: Fatăăăăă, ce tare, ai primit o carte cu numele tău, e personalizată cumva? :))))))
    Aşa că mnah… ne supărăm degeaba pe oamenii ăştia că nu mai au gusturi… Gustul cărţilor se raportează şi la cultura generală pe care o ai sau pe care, cel puţin, îţi doreşti să o ai.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Drugwash zice:

    No comment…

    Apreciază

  8. ovi zice:

    hmmm…
    adica.. cine e Simona… dupa preferinta careia se recomanda carti???
    eu… as prefera cartlle cu poze frumos colorate… pai nu este corect asa??? dar trebuie sa invat ca sa ofer like… unde se face asta???

    Apreciază

  9. Gigi zice:

    Din păcate, superficialitatea este la modă ….. 😦

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s