Vis horror cu o capră. Şi Moş Crăciun

1Să vă raportez, deci : ieri, ca tot omul-animal social cu acte de provenienţă şi termen de valabilitate, plec liniştită de la muncă. Liniştită, deci. Puţin obosită, puţin ameţită, aeriană peste limita legală şi cu chef de plimbare dar şi cu chef de somn. Adică un mix care dăunează mult atenţiei şi nu e recomandat să stau pe stradă sau să fac băi de mulţime în astfel de situaţii. Dar eu nu şi nu. Şi, cum vă spun, eram pe stradă. Mă mai minunam de cât de limpede e cerul în prag de Crăciun, mă mai descheiam la un nasture de la hăiniţa cu blăniţă, mai trăgeam cu ochiul la o vitrină, mai citeam o carte, mai iubeam o fată. A, nu. Asta nu am spus-o eu.
Când am ajuns pe bulevard, am ciulit urechiuşele că ceva ceva se auzea mai tare decât claxoanele unui autobuz cu şofer nervos dar parcă nu era un zgomot cunoscut. Adică ieşea din obişnuitul zilei. Clopoţei, ceva bubuituri şi nişte strigăte. Mi-a atras atenţia ceva într-o vitrină, am intrat, am ieşit şi mi-a vibrat telefonul în mână. Şi până am butonat eu să şterg un mesaj care mă îndemna să fac nu ştiu ce cont ca să câştig nu ştiu ce, m-am trezit înconjurată de nişte neni îmbrăcaţi în hârtie creponată şi unul în ceva sinistru care se dorea a fi capră (mă rog, capra aia) care ţopăiau pe lângă mine „ţa, ţa, ţa, căpriţă ţa” (aici cred că nu mi se adresau mie, nu? 😯 ). Din două piruete şi un flic-flac, am reuşit să mă strecor printre ei şi căciulile lor întinse ameninţător spre mine. Şi după ce mi-am tras sufletu’ ca şi câinele ăla cu „bă, ce m-am speriat când a vorbit calul”, în cazul meu capra, mi-a trecut ameţeala şi m-am deşteptat : capra asta nu vine de Anu Nou? Sau ursu vine atunci? Unul dintre astea două animale, sigur vine atunci. Dar oricum, cu capra (aia!) nu se merge în 18 decembrie, asta e clar. Dar cum brazii au fost împodobiţi când vă uram eu Crăciun Fericit, de ce nu s-ar decala toate?
Am crezut că mi-a trecut sperietura, am ajuns acasă şi, în final, am adormit. Horror. Am visat că eram la cumpărături într-un magazin din ăsta imens. Era gol. Adică nu gol de tot. Eram eu care alergam printre rafturi ca să mă ascund de nişte nebuni îmbrăcaţi în sorcove (hopa, stai! Cu sorvova se vine de Anul Nou! Nu? Cu ce pisici se vine, dragilor?) adică în multe culori şi în mâini cu un lemn cu cap de capră. Şi eu mă ascundeam şi ei mă tot găseau şi eu alergam şi ei ţa, ţa, ţa, după mine. La un moment dat au început să cânte. Dar nu din gură. Cântau din instrumente dar nu aveau instrumente. WTF? Mă uitam la ei, ştiam că ei cântă, se auzeau trompete dar ei nu aveau trompete. Sunetul era tot mai tare şi mai aproape, eu tot mai speriată. Am deschis ochii, eram transiprată şi horror!, sunetul tot se auzea. Vă jur că eram cu mâinile încleştate. Era deja beznă şi eu auzeam cum cântă capra aia din vis. Deşi nu mai dormeam. Voi pricepeţi ceva? Eu am priceput după ce m-am dezmeticit mai bine şi am început să respir normal. Cele două planuri -real şi fictiv, s-au întrepătruns armonios (mamă ce-am scos-o pe asta) în capul meu şi în visul meu. M-am ridicat din pat, am deschis geamul şi horror : sub geamul meu cântau 8 neni îmbrăcaţi în moş Crăciun. La trompete 😯
Să ne înţelegem : ei cântau foarte frumos, era clar chiar şi pentru un afon că totul e studiat, repetat, gândit, oamenii ăia nu au luat la întâmplare trompetele alea numai să facă zgomot, oamenii sunt artişti, cartierul răsuna minunat, totul era o armonie. Dar eu încă eram sub efectul visului. Şi era unul dintre cei 8 care alerga de colo-colo şi striga (cum veţi putea auzi imediat) „hău, hău, hău, mulţumim frumos şi sărbători Fericite). Eu l-am asemănat cu piticul din Twin Peaks şi iar m-a apucat frica.
Am nevoie de tratament? Au reduceri acum de Sărbători?
Singurul filmuleţ găsit pe net cu moşuleţii colindători, e ăsta. Dar mă enervează că cei care au filmat au şi comentat ceva peste. Dar măcar vă faceţi o părere despre cât de mişto sună. Şi să vă imaginaţi cum m-am trezit eu în stare de şoc pe ritmurile astea:

Şi, totuşi, când se vine cu capra sau cu ursu? 🙄

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

51 de răspunsuri la Vis horror cu o capră. Şi Moş Crăciun

  1. Tot e bine că nu te-ai visat într-un magazin cu pocnitori ce percutează singure, iar apoi să te trezești cu niște copiii care fac același lucru sub geamul tău. Așa se întâmplă deja în fiecare noapte, prin zona mea. Și mai am de suportat vreo două săptămâni! 🙄

    Apreciază

    • Şi de alea îmi e frică. Numai că pe aici se împart amenzi cu nemiluita. Şi se confiscă marfa. Dar au ei resurse, nu-i bai.

      Apreciază

    • Petru, nu pot intra pe mail, e blocat. tu nu ai primit pachetelul? Nu-mi spune ca nu

      Apreciază

      • Chiar acu’ o oră mi-a adus vecina pachețelul (îl lăsase poștășița la ea)! A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit anul ăsta și pentru care îți mulțumesc din tot sufletul! 🙂 Chiar că m-ai făcut fericit prin fiecare obiect oferit cu atâta inspirație! Tu ești Crăciunița mea de anul ăsta! Să fii iubită și mereu fericită, Potecuță! 🙂

        Apreciază

        • Halal poştăşita voastră. Dacă aşa face cu toţi… Mă rog… bine că a ajuns.
          Să fii sănătos! Nu de aia am întrebat. Dar m-ai speriat cu ce ai scris la Adelina şi „datele” mele spuneau altceva.

          Apreciază

  2. Iepurașul de Paște zice:

    E clar. V-a plecat Iohannis, s-a dus naibii orice urmă de rigoare nemțească. Lucrurile nu mai merg (după) ceas. Așteptați-vă de-acum la capre care-or să ța-ța-țuiască odată cu ieșirea ghioceilor și sorcove de Ziua recoltei. În altă ordine de idei, pe ăia de ți-or venit sub balcon ai fi putut să-i ierți și să nu-i bagi în cerneală. Ăia au venit doar pentru că ești tu drăgălașă ori, în astfel de situații se mai trece cu vederea peste faptul că lucrurile nu se întâmplă chiar ca la carte. Era mai mult un fel de serenadă, cred.

    Apreciază

    • La noi lucrurile se întâmplă prevenitv. Se colindă din august să fie sigur. Cum să nu-i bag în cerneală? Păi ei de ce şi-au băgat trompetele în visul meu? Nu zic, ei au cântat frumos. Dar ce serenadă-i aia cu „jingle bells”?

      Apreciază

  3. Mugur zice:

    Pe la noi nu am auzit decât băieeții de la teologie, care cântă foarte frumos, colinde adevărate!
    Despre visuri… tac, pentru că eu nu visez.

    Apreciază

  4. july zice:

    Scuze daca am ras cu gura pana la urechi citind visul tau ! :)))
    Te pup sa-ti treaca si ma duc sa inchid poarta daca zici ca ursul, ca capra, ca …ma trezesc ca incepe si Max sa zica vreun coilnd si ma lasa inima de ras ! :)))

    Apreciază

  5. papagigli zice:

    Nu prea stiu eu care-i legatura intre fauna si Craciun, dar aici nu se vine cu ursu, aici vine ursu de capu’ lui, daca te abati putin mai la nord. Oricum, mai bine ca-n Florida unde vin aligatorii si iguanele tot timpul anului, ca, bag sama, aia or fi avind Non Stop Christmas. Dar na, fiecare tara cu colindatorii si Craciunurile ei. 😉

    Apreciază

  6. Pai daca erau 8 neni sub freastra trebuie sa-i dai unuia cu un ghiveci in cap, pe modelul ‘si-au ramas doar sapteeee”. Si pe urma puteai sa te crezi Alba ca Zapada! 🙂
    Ce bine de mine ca n-am decat capra de taiat lemne!!

    Apreciază

  7. Oana zice:

    Potecuță, ai noroc. Ce capră, ce urs?! Mai nou am deschis ușa și niște pitici (multiplicați, să fi fost din Twin Peaks oare?) m-au întrebat direct: dai? Nu dau (zic). Atunci plecăm.
    Și au plecat.
    Am rămas necolindată. Dar mi-am cântat singurică Silent night.

    Apreciază

  8. Mirela zice:

    :)) si mie mi-e frica de capra aia din lemn, e prea inalta, curg niste fasii colorate (si nefiresti pentru o capra) de pe ea si face un zgomot spookie din falci atunci cand o manevreaza… nenii aia. Cu capra habar n-am cand se vine, parca stiam ca in Ajunul Craciunului? Dar nu bag mana-n foc…. cu ursul se vine sigur de Anul Nou, odata cu baietii care pocnesc din bice si chiar spun ceva de Badita Traian (Plugusorul de fapt) care „s-a sculat mai an”, etc… Cu sorcova si-gur pe 1 Ianuarie. In schimb Mosii cu trompete ar putea sa treaca pe strada oricand intre 6 decembrie si 6 ianuarie, imi plac si mie mult, se vede ca nu-s amatori si au oarece pregatire, la fel ca si baietii de la teologie, faini si ei. 🙂

    Apreciază

  9. 9 zice:

    Cat timp primesc bani, capra si ursul prieteni sunt! Lipseste doar Iepurasul de Paste din visul tau. 🙂 🙂

    Apreciază

  10. GEGELUTZ zice:

    😀 Am si eu o curiozitate: cam pe la ce ora se intampla visul asta al tau rupt din realitate? Eu inca nu am vazut capre prin oras si nici nu doresc neaparat( am o usoara teama, de cand eram copil, de adunaturi de astea urlatoare care implica si capre ).
    Tin minte ca anul trecut, in ajun de anul nou, au aparut in parcul din fata blocului tot asa, niste neni dar erau mai multi de 8, cred ca peste 20, o parte imbracati in ursi iar restul, intr-un fel de uniforme, o parte albastre si celelalte rosii, cu niste tobe enorme, care au tras o strigatura/uratura/cimilitura sau cum s-o chema de mi s-a facut pielea de gaina, vorba ta, desi pe mine nu ma dau pe spate chestiile astea. Am si filmat putin. L-as pune in comment sa-l vedeti si voi dar nu stiu cum sa nu fie format prea mare, sa-ti ocupe spatiu. Dar la mine se intampla ziua.

    Apreciază

    • 18 decembrie, în jur de ora 15 am văzut capra. Pe la ora 16 şi ceva am adormit, la ora 18:20 am fost trezită de trompete. Deci, cam pe acolo. S-au aliniat planete pe la ora aia? 😀
      Eu nu ştiu deloc cum se face asta. E de pe net filmuleţul? Pune cum vrei, dacă se inundă potecile, avem găleţi 😀 😀

      Apreciază

      • GEGELUTZ zice:

        Să-ți fie învățătură de minte, să nu te mai culci la ore de astea anormale!
        Nu mă lasă, mă, răii ăștia să-mi descarc filmulețul pe blog, cică nu-i bun formatul dar dă-l naibii că era nasol oricun, că-mi tremură mâna când îl filmai din cauză de emoții intense. Îți spun eu că era cu hălălăială mare și cu spargere de timpane și gata. 🙂

        Apreciază

  11. 1lauralaly zice:

    ;))) iertare iti zic si eu. Dar am ras. Cu tote ca si eu am ramas cu ceva urmari de pe urma unei „capre” mult prea galagioasa pentru un copil(atunci eram un piticot) … Cat despre studentii de la teologie sunt waw. E o incantare sa ii asculti. Din pacate acum de cand cu moda interfoanelor….. . Fanfara ma incanta mereu. Sper s nu ii ratez

    Apreciază

  12. raluca zice:

    Inainte sa ajung la faza cu cei 8 Mosi, mă gândeam sa iti spun ca au au venit si la noi 6. Cântau frumosi, erau frumosi, l-am pus pe Denis in geam, dar mai impresionata am fost eu decât el. Ei sunt frumosi, dar vor bani si nu a iesit nimeni sa le dea. Cat despre vis…a fost socul prea mare pe zi :D.
    Te pup si sper sa ai numai vise frumoase si in realitate sa vezi capra, ursul, sorcova si ce o mai fi, abia de revelion, sau cand trebuie??? Nici eu nu stiu exact, dar pe 18 sigur nu, nici pe 20 si nici măcar in Ajunul meu preferat 😀

    Apreciază

    • raluca zice:

      Intre timp au trecut si colindătorii pe la usa mea. Îmi venea sa ies sa-i ,, colind” pana la etajul 4 si înapoi. Denis a zis sa le deschidem usa ca vor bani, pana si el stie. I-am zis ca le deschidem usa cand pregătim bradul, nu acum cand mancam pizza :D.
      Ps: daca la ora asta dormi, sper sa ai vise frumoase 😀

      Apreciază

    • La mine au fost mai norocoşi că au aruncat mulţi vecini bani de la balcoane. Frumoşi??? Io di ce am ratat? că nu vedeam nimic în afară de căciuli şi bărbi 😀
      Ti pup şi eu!!

      Apreciază

  13. Blue Sorin zice:

    Mişto articol .. felicitări …

    Apreciază

  14. dagatha zice:

    am mai citit la cineva despre o așa colindare! 😀 Cred că la Brașov! 😆

    Apreciază

Lasă un comentariu