Când clipa-şi grăbeşte trecerea…

Te joci… cu primele raze de soare din care-ţi faci imaginare săgeţi de foc pentru-a învinge balauri cu şapte capete. Şi, cumva, te transformi în eroul începutului de zi cu victoria agăţată de mâneca dreaptă a primăverii. Cu mânuţele ca doi muguri de stea, construieşti castele de nisip şi te visezi stăpânul universului care-ţi leagănă jocul. Dar bagheta magică făcută din crenguţa de cireş din grădina bunicilor, nu poate împiedica valurile care-ţi înghit peticul de poveste. Şi plângi….
Visezi… şi le zâmbeşti amiezilor de vară care-ţi mângâie aşteptarea. Eşti cavalerul din mijlocul de zi ce inventează, cu sufletul asemeni unui boboc de floare, cuvinte despre „doi” şoptite printre adieri. Dar o pală de vânt smulge mâna ei din mâna ta. Şi plângi….
Alergi…. şi nu ai timp să numeri stelele care-ţi însoţesc graba prin viaţă. Eşti trubadurul cotidianului anost. Te îmbeţi cu cifre. Calcule pentru „mai târziu”, niciodată pentru „azi”. Nici nu-ţi mai aminteşti mirosul toamnei din parcul care-ţi străjuia speranţele. Aduni surcele pentru iarna ce va să vie dar ţi-e singurătate-n suflet. Şi plângi…
Tresari… obosit de atâţia paşi grăbiţi şi plictisit de atâtea vise nevisate, ţi-a venit dintr-o dată să îmbătrâneşti. Aşa… la un început de noapte. Îţi ninge la fereastra gândurilor şi laşi nămeţii să-ţi cuprindă fiinţa în timp ce, cu tâmplele strânse-n îmbrăţişarea palmelor, simţi un val care-ţi dărâmă castelul de nisip dintr-o primăvară la început de zi. Ţi-e dor de zăpezile de ieri. Şi-ţi numeri anii ce-au zburat în timp ce tu plângeai… tic-tac-tic-tac…
Destinul e prea laş ca să-şi permită să facă excepţii….

………………………………..

Şi acum despre surprize. Eu nu ştiu ce aţi fi făcut voi, dar mie mi-a fost tare, tare, tare greu să mă hotărăsc cine va primi „surpriza”. A fost aproape imposibil să aleg între surpriza unui blog nou, aparţinând unei fiinţe care reprezintă sufletul şi bucuria şi …….. (nu-i aşa, July? 😉 ), bucuria fără margini adusă de vestea că vei da naştere unui copil, momentul când puiul tău, cât o schioapă, ţine ascuns la spate un buchet de flori pentru tine, revenirea acasă unde primeşti o carte cu numele tău pe ea, primirea unui domeniu al tău, locşorul unde să îţi aşezi parte din suflet, un semn de carte care reprezintă, de fapt, o prietenie strânsă şi frumoasă. Şi totuşi, a trebuit să aleg. Şi nu am apelat la random pentru că am decis. Adelina a scris asta şi m-a făcut să plâng. Dar nu de asta merge surpriza la ea. Deşi e fată de treabă şi pe blogul ei îmi oferă antidot mişto pentru bube apărute de la râs. Citiţi şi voi şi vă lămuriţi :
„Cel mai emotionant cadou pe care l-am primit a fost de la sotul meu.Eram in cea mai neagra perioada a casniciei noastre, in noroi pana-n gat, se aliniasera planetele cat sa ne duca pe marginea prapastiei, traiam cu 2 milioane pe luna, faceam cumparaturile minimal, cu o lista din care mereu taiam, de nu ramanea mai nimic. Si intr-o zi am primit un colet, am fost foarte mirata, era de la o firma cunoscuta care vindea chestii scumpe. Inauntru era un cea de mana pe care il admirasem in catalog, unul cu un diamant minuscul, dar elegant. Acum nu mi s-ar mai parea scump, atunci era mai mult decat bugetul nostru lunar. Mi-l comandase sotul, il platea in rate si mi-a spus : poate suntem acum in noroi, dar tot diamante suntem! Am plans, am purtat ceasul ca pe cea mai valoroasa amuleta (chiar cred ca mi-a adus noroc, fiindca apoi toate s-au oranduit frumos), avea limbile asa de mici incat nu puteam citi ora; ma intreba cineva cat e ceasul si eu raspundeam “uite ce diamant frumos are!” 🙂
Dar orice dar e minunat, daca e dat din suflet si cu suflet.”
Contextul, felul în care a povestit, ce a însemnat cadoul ăla, totul la pachet, m-a făcut să o aleg pe ea. Sunteţi de acord? Ştiam eu.

Şiiiii…… nu ştiu cine s-ar fi putut abţine la asta :
„Cea mai mare surpriză, care trebuia să fie și cea mai frumoasă, s-a transformat într-o tragedie. La nunta mea, acu’ vreun secol, nașul de cununie s-a îmbătat înainte de vreme și când mi-a dat cadoul (un pachet de țigări Kent Superlong, la care tutunul fusese înlocuit cu bancnote de câte o sută de lei) a uitat să-mi spună despre ce-i vorba. Astfel că eu am împărțit țigările în stânga și-n dreapta, iar cei care le primeau îmi reproșau că nu-s originale și ard ca hârtia. Pe când am aflat de la nașa despre ce e vorba, arseseră două mii de lei. 🙄 ”

Da, şi Petru primeşte o surpriză că nu am cum altfel, chiar nu pot. Aşa că sunt două surprize.

Vă mulţumesc din tot sufletul meu că aţi împărţit cu mine şi cu noi o parte din bucuriile voastre! Sper să mai fie ocazii.