Vom îngheţa sub ultim ger?

Am mai spus pe potecuţe, în treacăt, că mi-a plăcut şi îmi place Tudor Gheorghe. Ca om, nu-l ştiu. De două ori am stat în preajma lui, în spatele scenei şi nu mi-am putut contura o părere. Nici nu ar conta şi nici nu m-ar ajuta asta. Ascultam pe vinil Vasul rozelor şi „îţi scriu, domniţă, printr-un flutur, de la castelul zânelor” şi cântam cât mă ţineau plămânii. În foarte rarele ocazii în care apărea la TV, era clar că volumul era dat la maxim şi îi sorbeam fiecare vers. Nu numai eu. „Ce puţin apare, aş vrea să merg la un concert” s-a auzit, la un moment dat, în casă.
Mai târziu, „vânam” casetele cu el, am aşteptat nerăbdătoare „Anotimpurile” şi numai casetofonul meu ştie câte derulări a numărat şi de câte ori s-a auzit în camera mea „e primăvară, iarăşi primăvară, pe fiecare margini de făgaş. Îşi scot strămoşii degetele – afară, De ghiocei, de crini, de toporaşi…”. Nu am avut idoli, nu am fost fan înfocat, nu aveam colecţie de postere. Îmi plăcea sau nu un interpret sau o formaţie dar nu la modul la care să îmi ghidez „existenţa” după modelul lor. Şi Tudor Gheorghe nici nu se putea încadra la capitolul „idoli”. Tot timpul am avut impresia că sună total aiurea, aproape că zgârie la ureche să spui „sunt fan Tudor Gheorghe”. Dar da, dacă eram pusă să răspund la întrebarea „ce cântăreţ (cum sună şi asta… 😀 ) îţi place?”, asta spuneam.

Şi mai târziu, am avut ocazia să merg la primul lui concert. Bilete scumpe dar nu mi-a păsat, nici nu am stat pe gânduri. Sala plină. Arhiplină. Şi afară oameni care încercau să mai facă rost de bilete. Fără succes. M-am aşezat cuminte pe scaun, în sală muzică ambientală şi oameni liniştiţi. Simplu şi normal. Brusc, la ora scrisă pe afiş, s-au stins luminile în sală. Linişte totală. Se ridică încet cortina, pe scenă orchestra. Lumea aplaudă. Apare Tudor Gheorghe pe scenă, se apropie de microfon. Îmi aud inima bătând. În rest, niciun zgomot. Sala a amuţit. El începe să cânte „niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, eu simt un nod în gât. „Sufletului nostru bucuros de moarte…”. Eu încep să plâng. „Cine vrea să plângă, cine să jelească…„ Şi am plâns cât a ţinut concertul. Nu, nu pentru că „idolul” meu era pe scenă, am spus mai sus că nu aşa se pune problema. Dar, cât lumea şi-a ţinut răsuflarea, mie mi-au răsunat în minte cuvintele alea „aş vrea să merg la un concert la el”. Dar nu a mai apucat…

Odată cu youtube-ul, am avut acces mult mai uşor la toate melodiile. Ba chiar şi la concerte filmate cu telefoanele mobile. Dar tot mergeam la fiecare concert. Cam o dată pe an venea. Şi sala era mereu arhiplină. Anul trecut s-a anulat pentru prima dată un concert. Bilete prea puţine vândute. Au costat 85 de lei. S-au scris articole prin care era anunţat faptul că spectacolul nu se va mai ţine. Comentarii de două feluri. Unele exprimau regretul că e anulat şi că oamenii nu mai dau bani pe ceva frumos. Altele arătau cu degetul „nea Tudore, nu crezi că e cam mult?” şi etc.
Mergea TV-ul pe Antena 3 când Mihai Gâdea a citit mesajul primit de la Tudor Gheorghe. Nu am înţeles. Şi am fost surprinsă chiar dacă ştiam că între ei există o oarecare simpatie. Mi-am spus că omul T.G are tot dreptul să susţină pe cine vrea. Dar de ce o face în public? Cine a trimis mesajul ăla, omul sau artistul? Sau de la un moment dat tocmai confuzia e cea care face diferenţa? Nu am vrut să amestec lucrurile. Pentru că „ce Duminică frumoasă, iubito…” rămâne frumoasă şi nu o murdăresc eu cu mocirla din politica românească. Dar… aşa cum era de aşteptat, nu a rămas fără ecou. Un ziar local anunţă spectacol. Am citit doar trei comentarii şi am închis pagina cu un nod în gât. Altul decât cel simţit la primul concert. „Nu mai are ce cauta in acest oras un individ ca acesta”, e primul sub articol. Nu vă pun mai multe. Cumva, era de aşteptat.
Dar parcă… versul cu ce-a greşit? Îmi voi lua bilet şi de această dată. Ceva îmi spune însă că va fi anulat spectacolul. Era cazul să se implice aşa? Poate nu înţeleg eu. Sau poate că Degeaba vine primăvara, atâta iarnă e în noi….
Dincolo de toate…. casa ta de ce-ar fi mare, pe masă flori de n-ai avea? Ah, ce Duminică frumoasă!

 

La postarea cu mărjelele, am numerotat cele 3 comentarii care spuneau că le doresc, în ordinea sosirii lor, adică Fee 1, Adelina 2, Cafeaua 3. Am pus şi 4, adică July că s-a răzgândit între timp. Şi randomul a spus : 

1, adică Fee. Fee, aştept mail cu datele 😉 Fetili, mai facem şi alte concursuri, da?