A doua încercare pentru „aveţi chef de un mic concurs?”

2Primele mele “mărjele” au avut termen de valabilitate. Nu ştiu cât ar fi rezistat în condiţii optime pentru că, la gâtul meu, au stat cam jumătate de oră. Ca orice fetiţă care se respecta, cochetam şi eu cu moda şi nu ratam ocazia de a-mi etala eleganţa agăţată de sacoşa cu gogoşari pe care o ţinea mama într-o mână. Aşa că fiecare vizită în piaţă era motiv de a-mi rebrandui fiinţa plăpândă şi de a-mi înnoi lookul cu o altă pereche de “bijuterii” din gama mărjelelor. Una roşie, alta galbenă, alta verde, rotunde şi aspectuoase. Singurul lor mare defect era că erau comestibile. Şi asta însemna că până termina mama cumpărăturile, dispăreau şi accesoriile mele.

Mâncam una, mă mai fâţâiam puţin să vadă lumea că-s fata în trend, mai luam una şi tot aşa. Când rămânea una singură pe aţă, hotăram că e cazul să mă sacrific şi să o las acolo. Cu dinţii lipiţi de la atâta turtă şi cu limba curcubeu, mergeam mândră de mine cu o bucată de turtă ce atârna de o aţă până aproape de buric. Aveam acasă colecţie de turte expirate. Dar aţa rezista aşa că le schimbam în funcţie de culoare bluzei pentru  că aveam pe toate nuanţele. Au sfârşit la coşul de gunoi pentru că mama (fără să ţină cont de moda mea) nu putea accepta gândul că îmi voi pierde vreun dinţişor în ele.

Aşa am rămas fără colecţie. Şi nici turta nu mi-a mai plăcut în semn de protest.
Mai târziu, pentru că nişte mărgele ale mamei îmi erau prea lungi, le-am înfăşurat pe gât până era să mă sufoc şi ca să scap de belea, am tras de ele până au prins viaţă şi s-au apucat să ţopăie pe covor. Am încercat să repar dezastrul, am adunat, am pus la loc pe fire, am făcut un nod anemic şi am pus la loc în sertar. Cum a intrat mama în casă, de parcă tot oraşul vuia că i-am rupt mărgelele, a spus cu glas plăpând “mami, ai umblat la mărgeluţele mele?” Din două mişcări am fost lângă ea pe coridor, pregătită să neg cu vehemenţă. Eram încă la vârsta la care credeam că da, părinţii au o vrăbiuţă a lor care le şopteşte tot ce fac copiii. Mi-am dat seama repede, urmărind privirea ei, că de data asta glasul vrăbiuţei era într-un colţ al coridorului, pe covor. Două biluţe albe din ceea ce fusese, odată, accesoriu, m-au trădat fără pic de remuşcare. Arma crimei zăcea uitată pe covor.
Atunci s-a terminat şi capitolul “iubire pentru mărgelele mamei” pentru că mama mi-a spus că dacă îmi plac, le pot păstra. Sigur, aşa stricate cred şi eu 😀 Când am văzut că le pot strica şi mai rău, nu le-am mai vrut. Şi nici altele nu mi-a mai trebuit mult timp.
Acum… Acum? Hm, am ceva accesorii dar puţine “mărjele”.
Dar vreau să îmi povestiţi de ale voastre. Aveţi colecţie? Cadouri? Le cumpăraţi singure? Bateţi apropuri când vă doriţi ceva din gama asta?
Am şi un cadou pentru cine are ceva de asortat. E un… ceva de pus la gât 😳 Arată cam aşa : 1E frumos? 😀 Mda, e cam încurcat la prima vedere dar măcar să vă faceţi o idee despre culori. Se asortează cu ceva din garderoba voastră? Îl vreţi? Facem un concurs dacă sunt mai multe cereri. Vedem noi cum alegem, până atunci haideţi să povestim cum ne îmbogăţim colecţiile şi câte chestii de genul ăsta am rupt până acum. Şi, mai ales, pe ale cui? 🙄
Dacă vreun domn vrea să ofere cadoul, îl aşteptăm, să nu se simtă nimeni exclus 😉

P.S. Nu mai modific nimic că mi-e frică. Dacă vedeţi greşeli, vă rog să treceţi cu vederea. Am „pătimit” destul cu textul ăsta 😀

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

57 de răspunsuri la A doua încercare pentru „aveţi chef de un mic concurs?”

  1. july zice:

    Eu doar le admir . 😀

    Apreciază

  2. Cosmisian zice:

    Nah, ca m.am trezit iar cu degetul in iaurt. Ce sa faca un barbat printre margele?! Uite, ma las alunecat pe o margea, si.mi ocup locul in concursul tau, uite asa: Margea!

    Apreciază

  3. alma nahe zice:

    Am mărjele, dar nu le port. Am multe! Le folosesc pentru câte un proiect, două hand-made. Ele și gâtul meu nu fac un cuplu fericit. Mă irită. 🙂

    Apreciază

  4. E un colier splendid, cu pietre de lapislazuli sau agate albastre. Îmi place mult!

    Apreciază

  5. 9 zice:

    De obicei îmi fac singură…zorzonele. Şi pentru că am o fată tare dornică de ,,mărjelele,, mamei, rămân fără ele. 🙂 Ceea ce ai expus tu, sper să-şi găsească o stăpână. 🙂

    Apreciază

  6. Adriana zice:

    …am fost fan perle, le purtam in siraguri lăsate pe…spate, că deh…mă vroiam mai altfel; apoi am trecut la cele semipretioase, ador chihlimbarul, de exemplu; iubesc mărgelele de lemn, am unele turcoaz perfecte. Apropo, urasc turta dulce, dar eu mi-amintesc de niste coliere de paste fainoase sau scoici pe vremea cand nu se gasea nimic ,nici măcar la tarabe razlete. Acum port rar mărgele, rar de tot. Sunt mai rock, un rock cuminte, căci iubesc gecile de piele si cămăşile albe, şi atunci am niste ”lanţuri” stilizate ce au ca pandativ o cheie si o broască. Am făcut obsesie pt ele. Margele tale sunt pentru cunoscători, cred. Eu nu mi-am dat seama dacă sunt pietre grămadă sau intr-un aranjament gen colier. Cred ca le-ar merita Contesa noastra, ce zici?

    Apreciază

  7. papagigli zice:

    Eu sa stii ca particip numai la concursuri de sarituri in apa 😆 😆
    As fi povestit si eu de margelele mele, dar cum nu erau de pus la git, ma simt in dificultate 😆
    Primisem de la o grecoaica un komboloi. Se purtau pe atunci, desi noi le purtam de figuri, nu pentru a ne aminti de anumite persoane, dupa cum le era menirea. In fine, eram foarte mindru de chihlimbarele mele, insirate pe un lantisor foarte misto.

    Apreciază

  8. ovi zice:

    pana acum, niciodata nu am facu din margele, cadou…

    Apreciază

  9. Și mie-mi plăceau mărjelele de turtă dulce, cumpărate din târgul lunar de animale. Numai că mie-mi plac și acuma! 🙄

    Apreciază

  10. illusion zice:

    Câte amintiri, acum (believe it or not) nu mă mai fascinează…

    Apreciază

  11. Am o caseta(de fapt o trusa smechera de scule, bine compartimentata si care se ruleaza!) plina de bijuterii de dimensiuni mai mici, de cele ce pot fi purtate la serviciu fara sa ma traga-n jos si mai am un „geamantanas” cu margele mai maei, de folosit ocazional. Dar niciodata nu-s de ajuns, au devenit din hobby mai mult un viciu. 🙂 Doar ieri mi-am luat 3 bratari, 3 perechi de cercei si 2 inele! Dar nici o margica…

    Apreciază

  12. cafeauata zice:

    Superb co;ier, Potecuta! Eu nu l-as da daca ar fi al meu.
    Cate margele am? Fara numar as putea spune. Le fac, le desfac, le modific. Sunt rare zilele in care nu-mi atarna un colier de gat, si atunci inseamna ca musai ceva nu e bine! Anul asta sunt prietena cu bufnitele si cu margele din orice. Pana acum aveam o fixa: pietrele. Si inca am pietre cat pentru o balastiera…
    Zile frumoase sa-ti fie!

    Apreciază

  13. Ana zice:

    Astea sunt faine…
    Si eu am , dar nu le port….Si daca-mi cumpar giogele , sunt adepta bratari si cercei…astea.

    Apreciază

  14. raluca zice:

    Nu mai port margele, defapt nu prea am purtat la viata mea. Daca ar fi sa particip si sa castig as face asta doar pentru a avea ceva de la tine:))

    Apreciază

  15. Pingback: Îmi daţi o mână de ajutor? | Poteci de dor

  16. Bursucel zice:

    😯 Hait! Uite-așa realizez eu că a trecut ceva vreme de când n-am mai tropăit pe potecuțe…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s