Primele mele “mărjele” au avut termen de valabilitate. Nu ştiu cât ar fi rezistat în condiţii optime pentru că, la gâtul meu, au stat cam jumătate de oră. Ca orice fetiţă care se respecta, cochetam şi eu cu moda şi nu ratam ocazia de a-mi etala eleganţa agăţată de sacoşa cu gogoşari pe care o ţinea mama într-o mână. Aşa că fiecare vizită în piaţă era motiv de a-mi rebrandui fiinţa plăpândă şi de a-mi înnoi lookul cu o altă pereche de “bijuterii” din gama mărjelelor. Una roşie, alta galbenă, alta verde, rotunde şi aspectuoase. Singurul lor mare defect era că erau comestibile. Şi asta însemna că până termina mama cumpărăturile, dispăreau şi accesoriile mele.
Mâncam una, mă mai fâţâiam puţin să vadă lumea că-s fata în trend, mai luam una şi tot aşa. Când rămânea una singură pe aţă, hotăram că e cazul să mă sacrific şi să o las acolo. Cu dinţii lipiţi de la atâta turtă şi cu limba curcubeu, mergeam mândră de mine cu o bucată de turtă ce atârna de o aţă până aproape de buric. Aveam acasă colecţie de turte expirate. Dar aţa rezista aşa că le schimbam în funcţie de culoare bluzei pentru că aveam pe toate nuanţele. Au sfârşit la coşul de gunoi pentru că mama (fără să ţină cont de moda mea) nu putea accepta gândul că îmi voi pierde vreun dinţişor în ele.
Aşa am rămas fără colecţie. Şi nici turta nu mi-a mai plăcut în semn de protest.
Mai târziu, pentru că nişte mărgele ale mamei îmi erau prea lungi, le-am înfăşurat pe gât până era să mă sufoc şi ca să scap de belea, am tras de ele până au prins viaţă şi s-au apucat să ţopăie pe covor. Am încercat să repar dezastrul, am adunat, am pus la loc pe fire, am făcut un nod anemic şi am pus la loc în sertar. Cum a intrat mama în casă, de parcă tot oraşul vuia că i-am rupt mărgelele, a spus cu glas plăpând “mami, ai umblat la mărgeluţele mele?” Din două mişcări am fost lângă ea pe coridor, pregătită să neg cu vehemenţă. Eram încă la vârsta la care credeam că da, părinţii au o vrăbiuţă a lor care le şopteşte tot ce fac copiii. Mi-am dat seama repede, urmărind privirea ei, că de data asta glasul vrăbiuţei era într-un colţ al coridorului, pe covor. Două biluţe albe din ceea ce fusese, odată, accesoriu, m-au trădat fără pic de remuşcare. Arma crimei zăcea uitată pe covor.
Atunci s-a terminat şi capitolul “iubire pentru mărgelele mamei” pentru că mama mi-a spus că dacă îmi plac, le pot păstra. Sigur, aşa stricate cred şi eu 😀 Când am văzut că le pot strica şi mai rău, nu le-am mai vrut. Şi nici altele nu mi-a mai trebuit mult timp.
Acum… Acum? Hm, am ceva accesorii dar puţine “mărjele”.
Dar vreau să îmi povestiţi de ale voastre. Aveţi colecţie? Cadouri? Le cumpăraţi singure? Bateţi apropuri când vă doriţi ceva din gama asta?
Am şi un cadou pentru cine are ceva de asortat. E un… ceva de pus la gât 😳 Arată cam aşa : E frumos? 😀 Mda, e cam încurcat la prima vedere dar măcar să vă faceţi o idee despre culori. Se asortează cu ceva din garderoba voastră? Îl vreţi? Facem un concurs dacă sunt mai multe cereri. Vedem noi cum alegem, până atunci haideţi să povestim cum ne îmbogăţim colecţiile şi câte chestii de genul ăsta am rupt până acum. Şi, mai ales, pe ale cui? 🙄
Dacă vreun domn vrea să ofere cadoul, îl aşteptăm, să nu se simtă nimeni exclus 😉
P.S. Nu mai modific nimic că mi-e frică. Dacă vedeţi greşeli, vă rog să treceţi cu vederea. Am „pătimit” destul cu textul ăsta 😀
Eu doar le admir . 😀
ApreciazăApreciază
După câţi pumni şi-a luat tastatura? 😀 😀 Uoff, July… 😛
ApreciazăApreciază
Nah, ca m.am trezit iar cu degetul in iaurt. Ce sa faca un barbat printre margele?! Uite, ma las alunecat pe o margea, si.mi ocup locul in concursul tau, uite asa: Margea!
ApreciazăApreciază
Iar mi-au tăiat din text? Spusăi că domnii pot face cadou? Spusăi! Să nu aud comentarii prin spate că acum îs nevoasă 😀 😀
ApreciazăApreciază
Poti interveni asupra postarii cu marjeaua concursata. Parca merg pe sfoara lipicioasa cu cust de turta. De unde stiu? Pai ma tin cu dintii de ea.
ApreciazăApreciază
Nu mai intervin nicăieri. Am intervenit o dată şi am rămas fără postare…
ApreciazăApreciază
Ti.a alunecat margeaua. Posteaza partea a doua… o astept!
ApreciazăApreciază
Gata, asta e tot, nu mai postez
ApreciazăApreciază
Am mărjele, dar nu le port. Am multe! Le folosesc pentru câte un proiect, două hand-made. Ele și gâtul meu nu fac un cuplu fericit. Mă irită. 🙂
ApreciazăApreciază
Uff, nu e bine atunci. Adică e bine. Nici nu ştiu cum e 🙄
ApreciazăApreciază
E un colier splendid, cu pietre de lapislazuli sau agate albastre. Îmi place mult!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, Fee! Şi scuze încă o dată. Tu ai comentat prima dată dar s-a întâmplat întâmplarea 😀
ApreciazăApreciază
Nu-i nimic! Știi că eu am sute de mărgele!
ApreciazăApreciază
Păi nu am zis că nu pun comentariul la o eventuală tragere la sorţi. Ai sute dar nu de la potecuţă 😉
ApreciazăApreciază
Ay, că bine zici! 🙂
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
Gata? Am câștigat deja?
Hahahahahhah!
ApreciazăApreciază
Dacă chiar vrei…..
ApreciazăApreciază
Ce trebuie să fac? Pot cânta, dar nu pot dansa! E de ajuns? 🙂
ApreciazăApreciază
E suficient, Fee! E foarte bine!
ApreciazăApreciază
De obicei, îmi cumpăr singură bijuteriile și în familia mea nu mi se fac daruri, fiindcă lumea mă știe drept cusurgioaică.
Așa că acest colier e impecabil, fiindcă mi-a luat ochii! Nu citisem tot articolul tau, deci nu știam de concurs, ci dădusem like, pentru că îmi plăcuse colierul. Apoi a dispărut postul…
ApreciazăApreciază
Excat! Prima dată a apărut ok. după ce am dat „publică” am observat o literă în plus. Am corectat, am dat actualizare şi am observat că nu a mai publicat tot textul. Şi de aici toată nebunia 😀
ApreciazăApreciază
🙂
Am glumit, scumpo!
ApreciazăApreciază
Eu am vrut să spun că dacă tu ai văzut poza, înseamnă că textul a fost publicat complet. După corectură s-a întâmplat ceva. Aşa cred… Uff, nu mai contează. Bine că e bine
ApreciazăApreciază
Așa-ți trebuie dacă arăți mărgele! Păi era și text, dar eu am ochit culorile pietrelor.
ApreciazăApreciază
Ce mă bucuuur că îţi plac!!!
ApreciazăApreciază
Am spus asta așa de tare că m-a auzit și civilizația marțiană.
ApreciazăApreciază
Ca de obicei, fotrae frumoase imaginile. Prin partea aia de lume e cumva vreun anotimp furtunos?, că multe din imaginile tale sunt eennorate. Fotografia cu două bărci şi cea cu buşteni suferă de ceva „barrel distortion” (orizontul e curbat).
ApreciazăApreciază
De obicei îmi fac singură…zorzonele. Şi pentru că am o fată tare dornică de ,,mărjelele,, mamei, rămân fără ele. 🙂 Ceea ce ai expus tu, sper să-şi găsească o stăpână. 🙂
ApreciazăApreciază
Ce frumos! Eu nu am răbdare pentru aşa ceva. Te invidiez dar nu o spun 😉
ApreciazăApreciază
…am fost fan perle, le purtam in siraguri lăsate pe…spate, că deh…mă vroiam mai altfel; apoi am trecut la cele semipretioase, ador chihlimbarul, de exemplu; iubesc mărgelele de lemn, am unele turcoaz perfecte. Apropo, urasc turta dulce, dar eu mi-amintesc de niste coliere de paste fainoase sau scoici pe vremea cand nu se gasea nimic ,nici măcar la tarabe razlete. Acum port rar mărgele, rar de tot. Sunt mai rock, un rock cuminte, căci iubesc gecile de piele si cămăşile albe, şi atunci am niste ”lanţuri” stilizate ce au ca pandativ o cheie si o broască. Am făcut obsesie pt ele. Margele tale sunt pentru cunoscători, cred. Eu nu mi-am dat seama dacă sunt pietre grămadă sau intr-un aranjament gen colier. Cred ca le-ar merita Contesa noastra, ce zici?
ApreciazăApreciază
Aaaa, de alea din paste am uitat, pfuuu… bine că ai spus.
E gen colier, Adriana. Sunt aranjate bine, ordonat, nu ca în poza mea 😳
ApreciazăApreciază
Eu sa stii ca particip numai la concursuri de sarituri in apa 😆 😆
As fi povestit si eu de margelele mele, dar cum nu erau de pus la git, ma simt in dificultate 😆
Primisem de la o grecoaica un komboloi. Se purtau pe atunci, desi noi le purtam de figuri, nu pentru a ne aminti de anumite persoane, dupa cum le era menirea. In fine, eram foarte mindru de chihlimbarele mele, insirate pe un lantisor foarte misto.
ApreciazăApreciază
Concurs cu mărjele alcoolice n-avem, nu încurajăm. 😛 Dar de sărit în apă… se poate, rezolvăm. 😀
ApreciazăApreciază
pana acum, niciodata nu am facu din margele, cadou…
ApreciazăApreciază
Pentru orice există un început…. 😀
ApreciazăApreciază
Și mie-mi plăceau mărjelele de turtă dulce, cumpărate din târgul lunar de animale. Numai că mie-mi plac și acuma! 🙄
ApreciazăApreciază
Şi mai găseşti? 😯 Undeeee?
ApreciazăApreciază
Pe la noi se mai găsesc, tot în zilele de târg. 😉
ApreciazăApreciază
Câte amintiri, acum (believe it or not) nu mă mai fascinează…
ApreciazăApreciază
Te cred, cum nu? 😉
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
Am o caseta(de fapt o trusa smechera de scule, bine compartimentata si care se ruleaza!) plina de bijuterii de dimensiuni mai mici, de cele ce pot fi purtate la serviciu fara sa ma traga-n jos si mai am un „geamantanas” cu margele mai maei, de folosit ocazional. Dar niciodata nu-s de ajuns, au devenit din hobby mai mult un viciu. 🙂 Doar ieri mi-am luat 3 bratari, 3 perechi de cercei si 2 inele! Dar nici o margica…
ApreciazăApreciază
Ştiam că ai o colecţie mare dar chiar aşa? 😯
Astea ale mele îţi plac, te trec la „concurs”? 🙄
ApreciazăApreciază
Mananci ,calule, ovaz? 🙂
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Superb co;ier, Potecuta! Eu nu l-as da daca ar fi al meu.
Cate margele am? Fara numar as putea spune. Le fac, le desfac, le modific. Sunt rare zilele in care nu-mi atarna un colier de gat, si atunci inseamna ca musai ceva nu e bine! Anul asta sunt prietena cu bufnitele si cu margele din orice. Pana acum aveam o fixa: pietrele. Si inca am pietre cat pentru o balastiera…
Zile frumoase sa-ti fie!
ApreciazăApreciază
Da, da… la bufniţa ta mi-a rămas sufleţelul… Caut şi eu una.
Să înţeleg că te trec pe listă? 🙄
ApreciazăApreciază
Da,da! Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
Astea sunt faine…
Si eu am , dar nu le port….Si daca-mi cumpar giogele , sunt adepta bratari si cercei…astea.
ApreciazăApreciază
Aha…. am prins ideea 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mai port margele, defapt nu prea am purtat la viata mea. Daca ar fi sa particip si sa castig as face asta doar pentru a avea ceva de la tine:))
ApreciazăApreciază
Lasă, Raluca… vor mai fi concursuri şi poate găsim ceva şi pe gustul tău 😉 Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Pingback: Îmi daţi o mână de ajutor? | Poteci de dor
😯 Hait! Uite-așa realizez eu că a trecut ceva vreme de când n-am mai tropăit pe potecuțe…
ApreciazăApreciază
Veeeeezi? 😀
ApreciazăApreciază