Mă duc să dorm. Două săptămâni

1Primul gând a fost să emigrez. Dar nu e o soluţie că indiferent de locul pe care l-aş alege, tot ar ajunge la mine „veştile”. Mi-am zis apoi că n-ar fi rău să mă fac pustnic. Dar cum în perioada asta frunzele verzi sunt deja extravaganţe şi eu viermi sau alte nevertebrate nu mănânc, nici asta n-ar fi o idee bună. Plus că nu ştiu să ghicesc în stele şi nu aş nimeri data exactă la care ar trebui să revin în buricul civilizaţiei. Dacă îmi scapă o zecimală şi vin exact în momentul de foc? Apăi nu mă dau eu cu capul de toţi pereţii tapetaţi cu statusuri de căprioare neconsolate? Ba mă dau. Am tăiat şi varianta asta. Cu yoga nu ştiu cum stă treaba, nu mă bag că la cât de afoană sunt, am toate şansele să rămân în transă şi nu ştiu cum reacţionez în situaţiile astea. Dacă nu mă mai pot recupera, de unde fac rost de o  altă „mine”?
Singura variantă e aia a unui somn prelung. Şi neaparat adânc. De adâncimea apei mi-e frică de mor dar adâncimea somnului îmi oferă plăceri nebănuite. Şi, mă gândesc eu, un somn până prin 17 noiembrie m-ar scuti de palpitaţii şi bufeuri. Altfel nu văd cum mă voi descurca.
A ajuns să îmi fie frică să comentez la postări care au şi o singură propoziţie cu tentă politică. Voi aţi observat un fenomen straniu? Oameni liniştiţi până acum, bunicuţi sau bunicuţe, doamne „bine” sau tineri simpatici foc, care din ziua în care a început campania parcă au făcut transplant de personalitate şi s-au transformat ca în filmele cu case bântuite. Sau persoane pe care nu le-ai mai văzut comentând pe blog dar acum vin şi haaaţ!, te-au rupt în 5 bucăţi din 3 cuvinte. Două din alea trei sunt înjurături că altfel nu ne numim simpatizanţi. Măi, dar cât de agili sunt, pe cuvânt. Cred că au activat un senzor special şi miros postările înainte să fie scrise. Ei ştiu de ieri că tu azi vei posta ceva rău de idolul lor, să trăiască, să-nflorească. Nu contează că tu, de fapt, nici nu ai spus cu cine votezi. Ai postat o chestie de bun simţ, la obiect, cu bunele şi relele fiecăruia. Nuu, nene. Ei vin şi te muşcă de mândreţe de fund că ori eşti comunist, ori eşti neam cu Hitler şi vrei să duci ţara asta de râpă. Ai scris o chestie care nu are nicio legătură cu orientarea ta politică (!) dar, în comentarii, ai sugerat cumva că ai avea parcă o opţiune. Haaţ! Te-au compostat. Muci în barbă şi sânge pe tastaură că tu, suflet de piatră, iei alocaţiile de la gura lu’ copiii lor şi banii de medicamente din ciorapii bunicii. Şi dă-i şi luptă şi dă-i şi luptă. Sigur că vin unii cu comentarii de bun simţ în care fie te contrazic cu argumente, fie pur şi simplu îţi spun că îţi respectă decizia dar ei nu au aceeaşi alegere. Nooo, greşit. Ei, apărătorii neamului, trebuie să îşi bage colţii şi în fundul tău că prea eşti cuminte şi moderat în explicaţii, sigur ai ceva de ascuns.
Am spus demult că am o frică teribilă de câini. Ei, frica de astfel de oameni e şi mai mare. Admir din tot sufletul meu omul care îşi apără drepturile până la ultima suflare, care luptă pentru ele şi îşi susţine punctul de vedere cu orice preţ. Dar cu ăştia ce să fac? Cum să le explic eu că dacă votez cu x că aşa vrea cotletu’ meu sau că aşa cred sau simt eu, el nu are dreptul să dea cu frustrările în mine în numele… a ce, mă rog? Că şi el are dreptul la liberă exprimare la fel ca şi mine, că şi el are prin constituţie drepturi pe care le am şi eu. Dar că liberă exprimare nu înseamnă „bă, jegoşilor, ăia care votaţi cu x”? Şi, mai ales, cum să le spun că ori x ori y, noi tot aşa ne vom duce traiul? Pronunţia diferă. Restul e…. chestie de percepţie. Că tăcere va fi oricum. Şi de can-can nu vom duce lipsă indiferent de culoarea care va colora ţara la numărarea voturilor.
Cum să le spun? Şi de ce? Păi de ce să obosesc explicând prostului îndoctrinat că eu nu mă iau de mama lui? Nu mai bine mă pun eu la somn şi mă trezeşte cineva în 17 când toată lumea îşi va relua activitatea ca şi cum nimic nu a tulburat apele? Când bunicuţii, torţionari acum, vor posta iar pozici cu pisicuţe sau vor comenta, exclusiv, la postările cu reţete de cozonaci pufoşi.

So… wake me up when this stupid show ends….
Vă rog doar să mă treziţi încet, eventual fluturând un steag alb. Altfel şocul va fi prea mare. Şi gustul amar mai persistent decât oricând.

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

59 de răspunsuri la Mă duc să dorm. Două săptămâni

  1. Drugwash zice:

    „Dacă te bagi în troacă, te mănîncă porcii” 🙂

    De ce nu treci tu pe lîngă subiectul (şi subiecţii) în cauză zîmbind condescendent…? 😉

    Apreciază

    • Măi, Dragoş… dacă nici eu nu trec zâmbind pe lângă multe… apăi, cu toată modestia, nu ştiu zău cine mai trece. Dar uite că am şi eu momente în care mi-e silă. În care nu înţeleg, în care, aşa cum i-am spus lui papagigli, îmi vine să spun „f…-i”. E voie, în casuţa mea, da? Pot răbufni, da? Îmi cer iertare tuturor celor care au obosit şi s-au săturat de răbufniri. Sigur că viaţa e oricum aşa cum e şi ne dorim să citim lucruri frumoase, pozitive, texte poetice, etc. Dar am avut şi eu chef să scriu despre proşti, aşa cum proştii scriu zi de zi peste tot, despre noi. Noi, ăştia care înţelegem să trăim şi nu să contabilizăm ştampile sau lozinci.
      No, mă iartă. Sper să îmi revin 😀
      Ahhh, ce mult îmi place mie melodia asta. Eu sunt happy în sinea mea. Dar sunt sub acoperire acum 😀 😀

      Apreciază

  2. Am intuit eu de ce nu intri în comentarii politice și bună alegere ai făcut! Nici mie nu-mi place să abordez acest subiect de-a dreptul exploziv, da’ câteodată nu mă pot abține. Trebuie să mă descărc, că altfel nu mă simt bine.
    La vot mergem oricum, nu? 😉

    Apreciază

    • Nu intru, în primul rând pentru că nu e punctul meu forte şi e oricum plin de părerişti care se pricep la orice. Dar da, e şi ăsta unul din motive. De ce să fiu luată la şuturi aşa… de dragul spectacolului?
      Cei care fac bine ce fac, trebuie să scrie despre asta. În ei ne e speranţa. Dar eu…? N-are rost să mă apuc că nu mă pricep diloc, diloc 😉

      Apreciază

  3. O fată zice:

    De maine dorm de asemeni, incepe marea campanie de murdareala si-atunci sa vezi rascoale si razboiae si revolte intre acesti bunicuti. O sa se sfasie intre ei.
    La vot tot ei sa mearga, eu nu am ce sa aleg.

    Apreciază

    • Nu vreau să gândesc ce „răzbel” va fi. Mie îmi plac cel mai mult „argumentele” lor: „huooo, hitleriştilor, ne daţi pe mâna nemţilor, mai bine fugiţi din ţară” sau „cu ăla, bă? Ăla ne duce la sapă de lemn. Dar e normal pentru un tâmpit ca tine să îl voteze” 😉 Sexy mama şi alta nu.

      Apreciază

  4. CARMEN zice:

    Impresionant articol… pe masura ce am realizat ca asta este situatia reala la ora actuala in România, mai tare m-a miscat!
    Respectul meu pentru pozitia pe care ai abordat-o! Superb articol!
    Poate citind, cei care se recunosc pe aici printre rânduri se vor rusina si se vor lepada de demonul ce i-a cuprins, redevenind oameni.

    Apreciază

    • Ce mă doare pe mine cel mai tare e că… nici nu ştiu exact ce.
      Hoţul fură de foame. Sau de nevoia de a avea acel ceva furat. Sau dintr-o plăcere bolnavă. Şi e condamnat indiferent de motiv. Rockerul se îmbracă în negru şi ascultă Metallica pentru că asta îl reprezintă, pentru că aşa se simte el cel mai bine. Şi îşi alimentează pasiunea.
      Dar ei…? Ei pentru ce îşi înjură semenii? În numele unei doctrine politice? Pentru a apăra nişte oameni care, de la înălţimea funcţiilor, doi bani nu dau pe noi? Şi care, la o adică, îşi schimbă culoarea peste noapte? E „noaptea minţii”. Sigur că e de înţeles că sunt tabere împărţite dar unii sunt înstare să te linşeze… Mai rău decât suporterii din fotbal. Măcar ăia chiar eu satisfacţii dacă le câştigă echipa favorită.

      Mulţumesc mult, Carmen! Ar fi bine, dacă nu leapădă de tot demonul, măcar să nu uite că încă suntem oameni…

      Apreciază

      • Mirela zice:

        Unii se agită cu folos, pentru că urmează să piardă foarte mult, sau totul, și e greu de digerat. Alții, cei mai mulți, sunt chiar ca suporterii fotbaliștilor, se omoară pentru nimic.

        Apreciază

  5. illusion zice:

    Somn ușor, potecuță! Şi eu aş face la fel

    Apreciază

  6. Mugur zice:

    Nu voi veni să te trezesc, nu voi avea curajul, căci și atunci se vor certa unii cu alții, cine pe cine a furat mai mult, care sistem a fost mai bun, …
    Nu voi veni să te trezesc pentru că și atunci se va mai găsi câte unul care să spună: „păi nu vă ziceam eu? Că dacă făceați…”
    Și nu, nu voi veni să te trezesc pentru că mi-e frică! Mă tem că indiferent de opțiunile noastre nu se va schimba nimic în jurul nostru, decât poate numele vehiculate.
    Mai bine dormi, căci în somnul tău vei putea visa nestingherită la o lume mai bună, una ce nu mai este de găsit pe aici!
    Timid zâmbet trimit către tine! 🙂

    Apreciază

  7. Irina zice:

    Comentariile cu tentă politică sau religioasă nasc astfel de reacții 🙂 . Dacă n-ar fi fost inventate politica și religia, siameze, de altfel, ce liniște ar fi fost pe Pământ! 🙂 Știu cum e, că mi s-au aruncat roșii în cap de nenumărate ori 😆 . Culmea că eu nu am nici convingeri politice, nici religioase, dar tocmai neimplicarea asta a mea enervează. Cum să fii tu în afara turmei? Da’ ce, ești mai deștept? Cum să fii ateu? Nu există așa ceva! Să te trăznească toți sfinții din ceruri, de satanist! Cum să fii apolitic? La politică se pricepe tot prostul. Mănânci degeaba banii statului, fără să îți duci la îndeplinire obligațiile de cetățean !? 🙂

    Apreciază

  8. vax-albina zice:

    Îmi pare rău dacă te-am supărat.

    Apreciază

    • Ha? Cum? Cu ce?

      Apreciază

    • Deci : tu esti bunicuta mea, nu „bunicuti” sau o simpla bunicuta. Am fost pe blogul tau si am comentat. Cum era sa fug la mine sa te vorbesc de rau cu apropouri? Nu as face asta niciodata. Si, in fond, postarea ta e din genul celor de care am amintit adica de bun simt si argumentata.
      Bunicuta draga, eu la comentatorii plin de venin m-am referit, nu la postarile despre politica.
      Of, sa nu mai crezi asta, te rog! 😦

      Apreciază

  9. Mirela zice:

    Eu mă recunosc un pic, dar numai până la înjurături, că nu-i înjur pe ceilalți comentatori care nu-s din tabăra mea, mai ales că pe unii îi simt chiar ca fiind oameni ok…. în alte împrejurări 😀 . Nici eu nu mă simt bine, am tahicardie de vreo 3 zile, dar nici nu pot să dorm. În schimb nu mă uit la tv, mi-e de-ajuns netul… și oricum, asta va fi ultima oară când mai votez în țara asta, pentru că am o dorință anume și sper să trăiesc s-o văd împlinită. Apoi, mă alătur celor care nu ies niciodată la vot și care, brusc, mi se par înțelepți în lehamitea lor.
    Deci, sper că nu te-am stresat cumva, pe undeva pe unde hălăduim amândouă și dacă da, îmi pare sincer rău, dar nu mă pot abține. Dar poate totuși nu eu te-am surprins în felul ăla 🙂 .

    P.S. Da, am observat și eu transformarea tuturor, dar o fi de la luna plină ? …. că e și ea prezentă zilele astea, să se adauge la distracție 😀

    Apreciază

  10. GEGELUTZ zice:

    Cu cine mi te-ai bălăcărit, copilă dragă? 😀 V-ați scuipat, v-ați gheruit? Glumesc, draga mea, știu că-i treabă serioasă, asta abordată de tine, și încerc și eu prin orice metodă posibilă să nu mă trezesc în mijlocul vreunei confruntări pe teme politice, că nu-s deloc înarmată pentru așa ceva. Am surprins o astfel de confruntare pe blogul unei alte prietene și nu mi -a plăcut foarte tare. Seară plăcută! 🙂

    Apreciază

    • Eu nu scuip, eu dau direct 😀 😀 😀
      Cu absolut nimeni. Ei sunt prea mulţi, noi prea liniştiţi. Dar am văzut reacţii care mi-au provocat silă. Şi nu le bag în seamă în sensul că nu mă afectează. Dar de scris nu m-am putut abţine 😀

      Apreciat de 1 persoană

  11. Eda zice:

    Evident, ar fi ca somnul de dupa-amiaza, pe care multi dintre noi, nu si-l mai permit.
    Toate cele bune, cu drag ! :* ❤

    Apreciază

  12. papagigli zice:

    Desi sunt in asentimentul tau referitor la paroxismul politic, ma vad totusi nevoit sa-l citez pe Andrei Muresanu. Dar, din nou, fiecare face ceea ce-i dicteaza constiinta, nu ce i se sugereaza.

    Apreciază

    • Mda. Dacă unora le dictează conştiinta să arunce cu rahat în oricine nu-i de acord cu ei, trebuie lăsaţi să o facă.
      Ehh… „ăia hoţi, ăştia hoţi, mama lor la toţi”. Şi azi e vineri aşa că… mama lor la toţi şi s-avem un weekend fain!

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Nu stiu cine si de ce te-a pornit asa de rau, dar e clar ca suntem diferiti. Cit fun ar fi daca toti am fi la fel? Vorba ‘ceea: pe Pamant avem de toate … si noroi si stele. E adevarat ca stelele ar putea evita noroiul, dar nu cred ca somnul e solutia. Poate citeva ore, pentru refacerea celulei nervoase, dar un somn in sensul neimplicarii ar da posibilitatea mocirlei sa se extinda. Asa ca la trezire e posibil sa ai o surpriza mai neplacuta decit cea de acum 😉
        Have a nice one!

        Apreciază

  13. ovi zice:

    somn usor iti doresc… si te rog… sa ma trezesti si pe mine… da?

    Apreciază

  14. R zice:

    Ioi, de astia ma tem si eu. De cand cu alegerile mai ca mi-e si frica sa intru pe blog pentru ca sunt asaltata (la postarile mele) de comentarii politice, si Doamne-Doamne mi-e martor ca nu am mentionat vreun politician….

    Apreciază

  15. Ana zice:

    Bre , daca te legi la cap far’ sa te doara , io-te ce patesti! 😛 Dai in…palaria mea si treci mai departe…Potecile tind catre infinit , putine se termina in prapastie!
    Io chiar pe bune as dormi fo’ cateva decenii si m-as mai trezi dup’ aia…sa simt din plin binefacerea onirca… da’ nu poci!
    Haida sa treaca si tembelismul asta cu bine si ne revenim la vechile obiceie 😛

    Apreciază

  16. Du-te sa dormi linistita, raman eu sa incasez in campania asta (desi n-am tinut partea nimanui) si data viitoare facem schimb; poate ai noroc si nimeresti o campanie cu un singur candidat , care trebuie votat in unanimitate, ca sa simplificam lucrurile. 🙂

    Apreciază

    • Să fiu eu chiar aşa norocoasă? Aşa să fie că tare m-aş bucura 😉
      Şi totuşi, mai dă din încasările alea că e mare impozitul, măi Adelina, zău! 😀
      Mda….. am văzut şi pe la tine unele reacţii care m-au zburlit. Da’ ce să îi faci….

      Apreciază

  17. Nu ar trebui sa iei in considerare astfel de comentarii, unii pur si simplu nu au altceva mai bun de facut decat sa se ia de altii.

    Apreciază

  18. Nu stiu cum s-a intamplat ca abia acum am vazut postarea asta. Duminica seara, am zis sa ma plimb un pic prin gradina prietenilor mei, si bine am facut. Trebuie sa marturisesc ca la un moment dat s-a intamplat o chestie ciudata si inexplicabila. Eu scriu sau de pe laptop, sau de pe tableta… de pe telefon never-ever ca si asa mai mananc cate-o litera cand folosesc tableta (nu vreau sa ma gandesc ce mi-ar face telefonul, asa destept cum se da, ca tot vrea sa ma corecteze in engleza (Uff ca toti si toate ma corecteaza 🙂 )) Ideea e ca mi-a aparut blogul tau fara nici o explicatie logica drept „follow” in loc de „following” cum imi apar cele la care m-am abonat. Am corectat in secunda in care am vazut, dar nu stiu cand si cum te-am pierdut un pic…. (fir’ar sa fie de tehnica uneori 🙂 )
    Asa ca uite… vin si eu fugind din urma si o sa cercetez sa vad daca stiu tot ce s-a intamplat intre timp pe potecuta. Oricum pe perioada de Romanica voi intra probabil foarte putin, asa ca sa-mi incarc bateriile cat pot 🙂 Te pup 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu