Mă duc să dorm. Două săptămâni

Primul gând a fost să emigrez. Dar nu e o soluţie că indiferent de locul pe care l-aş alege, tot ar ajunge la mine „veştile”. Mi-am zis apoi că n-ar fi rău să mă fac pustnic. Dar cum în perioada asta frunzele verzi sunt deja extravaganţe şi eu viermi sau alte nevertebrate nu mănânc, nici asta n-ar fi o idee bună. Plus că nu ştiu să ghicesc în stele şi nu aş nimeri data exactă la care ar trebui să revin în buricul civilizaţiei. Dacă îmi scapă o zecimală şi vin exact în momentul de foc? Apăi nu mă dau eu cu capul de toţi pereţii tapetaţi cu statusuri de căprioare neconsolate? Ba mă dau. Am tăiat şi varianta asta. Cu yoga nu ştiu cum stă treaba, nu mă bag că la cât de afoană sunt, am toate şansele să rămân în transă şi nu ştiu cum reacţionez în situaţiile astea. Dacă nu mă mai pot recupera, de unde fac rost de o  altă „mine”?
Singura variantă e aia a unui somn prelung. Şi neaparat adânc. De adâncimea apei mi-e frică de mor dar adâncimea somnului îmi oferă plăceri nebănuite. Şi, mă gândesc eu, un somn până prin 17 noiembrie m-ar scuti de palpitaţii şi bufeuri. Altfel nu văd cum mă voi descurca.
A ajuns să îmi fie frică să comentez la postări care au şi o singură propoziţie cu tentă politică. Voi aţi observat un fenomen straniu? Oameni liniştiţi până acum, bunicuţi sau bunicuţe, doamne „bine” sau tineri simpatici foc, care din ziua în care a început campania parcă au făcut transplant de personalitate şi s-au transformat ca în filmele cu case bântuite. Sau persoane pe care nu le-ai mai văzut comentând pe blog dar acum vin şi haaaţ!, te-au rupt în 5 bucăţi din 3 cuvinte. Două din alea trei sunt înjurături că altfel nu ne numim simpatizanţi. Măi, dar cât de agili sunt, pe cuvânt. Cred că au activat un senzor special şi miros postările înainte să fie scrise. Ei ştiu de ieri că tu azi vei posta ceva rău de idolul lor, să trăiască, să-nflorească. Nu contează că tu, de fapt, nici nu ai spus cu cine votezi. Ai postat o chestie de bun simţ, la obiect, cu bunele şi relele fiecăruia. Nuu, nene. Ei vin şi te muşcă de mândreţe de fund că ori eşti comunist, ori eşti neam cu Hitler şi vrei să duci ţara asta de râpă. Ai scris o chestie care nu are nicio legătură cu orientarea ta politică (!) dar, în comentarii, ai sugerat cumva că ai avea parcă o opţiune. Haaţ! Te-au compostat. Muci în barbă şi sânge pe tastaură că tu, suflet de piatră, iei alocaţiile de la gura lu’ copiii lor şi banii de medicamente din ciorapii bunicii. Şi dă-i şi luptă şi dă-i şi luptă. Sigur că vin unii cu comentarii de bun simţ în care fie te contrazic cu argumente, fie pur şi simplu îţi spun că îţi respectă decizia dar ei nu au aceeaşi alegere. Nooo, greşit. Ei, apărătorii neamului, trebuie să îşi bage colţii şi în fundul tău că prea eşti cuminte şi moderat în explicaţii, sigur ai ceva de ascuns.
Am spus demult că am o frică teribilă de câini. Ei, frica de astfel de oameni e şi mai mare. Admir din tot sufletul meu omul care îşi apără drepturile până la ultima suflare, care luptă pentru ele şi îşi susţine punctul de vedere cu orice preţ. Dar cu ăştia ce să fac? Cum să le explic eu că dacă votez cu x că aşa vrea cotletu’ meu sau că aşa cred sau simt eu, el nu are dreptul să dea cu frustrările în mine în numele… a ce, mă rog? Că şi el are dreptul la liberă exprimare la fel ca şi mine, că şi el are prin constituţie drepturi pe care le am şi eu. Dar că liberă exprimare nu înseamnă „bă, jegoşilor, ăia care votaţi cu x”? Şi, mai ales, cum să le spun că ori x ori y, noi tot aşa ne vom duce traiul? Pronunţia diferă. Restul e…. chestie de percepţie. Că tăcere va fi oricum. Şi de can-can nu vom duce lipsă indiferent de culoarea care va colora ţara la numărarea voturilor.
Cum să le spun? Şi de ce? Păi de ce să obosesc explicând prostului îndoctrinat că eu nu mă iau de mama lui? Nu mai bine mă pun eu la somn şi mă trezeşte cineva în 17 când toată lumea îşi va relua activitatea ca şi cum nimic nu a tulburat apele? Când bunicuţii, torţionari acum, vor posta iar pozici cu pisicuţe sau vor comenta, exclusiv, la postările cu reţete de cozonaci pufoşi.

So… wake me up when this stupid show ends….
Vă rog doar să mă treziţi încet, eventual fluturând un steag alb. Altfel şocul va fi prea mare. Şi gustul amar mai persistent decât oricând.