Luni, după alegeri

sau, după caz, Daciana, dragostea mea, am învins!
Gata, s-au liniştit apele, s-au calmat spiritele, s-au. Cel puţin până miercuri când va începe showul cel mare. Ne echipăm corespunzător cu seminţe sau floricele din porumb şi ne pregătim pentru pase stânga-dreapta că… aşa-i în tenis. Şi… ohooo, se anunţă un spectacol de zile mari. Dar nu despre alegerile astea sau alea viitoare vreau să vorbim azi că nu a fost nicio şmecherie. Eu am fost dezamăgită de „actul” în sine. Nu ştiu când vor pricepe oamenii ăştia că e bine să le pună moaca şi nu numele candidaţilor în chenarele alea de pe buletinele de vot. Mai desenam şi eu o mustaţă, o pereche de ochelari, o aluniţă.
Aşa… plictiseală mare prin cabinele şi, în general, prin secţii. Ce să zic, nimic palpitant. Am compostat până s-a terminat tuşul şi am vrut să mai cer de-o tură dar aşteptau oamenii la rând şi am zis că nu se cade. Pe scurt, nicio tresărire, domule, nicio scremere, nimic.
Să reveniiiim că deja mă apucă sughiţul de râs. Am început ziua cu o melodie în cap. Ştiam doar „na, na, na, nana, nana, na”. Nu aveam habar dar aveam voinţă şi asta conteză până la urmă. Ce să facă şi Potecuţa într-o zi de luni la ora 6? Îşi stoarce nervii şi caută melodii în marele necunoscut. Şi coafura rezistă şi Potecuţa găseşte…. minunăţia.

Oameni buni, prieteni dragi, măi. De când mama m-a făcut eu aşa ceva nu am văzut şi, oricât de greu de crezut poate părea, am văzut muuulte la viaţa mea în domeniul ăsta. Nu mă puneţi să explic, trebuie să credeţi că e cum zic. Nu ştiu cum am ajuns la asta, nu ştiu cum a lucrat destinul dar nu îmi pare rău. Şi cum aş fi putut păstra numai pentru mine diamantul ăsta neşlefuit? Nu se face.
Trebuie să vedeţi videoclipul de mai jos, oricât de greu ar părea la început. Ştiu că primul impuls, după 10 secunde, ar fi acela de a închide, a face o cruce şi a fugi de lângă monitor.
Dar nu! Dacă rezistaţi primelor secunde, veţi reuşi până la final şi va fi ca şi cum aţi sta în transă. Adică nu veţi mai putea face niciun gest până nu se va termina apoteotic. Serios vorbesc, încercaţi! E ceva ce nu aţi mai văzut şi nu veţi mai vedea curând aşa că merită. E complex de vitamine pentru o zi de luni, e ceva ce nu se poate explica, nu are DEX-ul cuvinte câte s-ar putea spune despre acest „monument”. Şi totuşi, v-aş ruga să încercăm să facem împreună o „analiză” pe text. Cu accent pe strofa cu ochii ca stelili 😉 Aaaaa, atenţie maximă pe mişcarea scenică, acolo e tot farmecul. Ştiu că pare imposibil dar senzaţia de la final face toţi banii. Dacă nu veţi spune că dimineaţa e mai frumoasă după asta, să-mi spuneţi mie „potecuţă”.
Celor mai „supăraţi” le spun că ştiu. Ştiu că… şi ştiu şi că…. dar nu azi, bine? 😉
Deci? Ce vrea să spună poetul? 😀