Potecuţa „turmentată”

1În ciuda aparenţelor, Potecuţa nu şi-a pierdut minţile. Nu de tot. Şi totuşi, postarea asta poate dovedi contrariul. Ştiţi că potecile cu politica nu se împacă nici cu zeamă de lămâie, nici cu tone de zahăr, nici cu sare. Nu fac nici acum politică dar aş fi curioasă să vă aflu părerile. Am văzut, în mare grabă, câteva secvenţe din Apropo TV şi mi-a atras atenţia un spot de la fraţii noştri di peşti Prut. Am căutat, m-am informat şi am decis : bună ideea. Acum, nu ştiu dacă la noi ar funcţiona asta dar… să vedem spoturile mai întâi :

Hm? Ce ziceţi? Au impact? Sunt mai de efect decât zâmbetul Elenei Udrea care se lasă fotografiată în timp ce unge micii cu muştar pe la zilele oraşului x sau decât „tanti” Andreea care îl susţine pe Klaus I. dar ţipă din toată cutia toracică „Votaţi Victor Ponta!”? Credeţi că la noi ar merge sau ar fi tot pe ideea „oricum, ăia care se prind nu constituie majoritatea”? Voi mergeţi la vot? De ce da? Şi de ce nu? Nu vă întreb cu cine votaţi că nu îmi permit deşi tare mă roade… 😀 😀 😀
Turmentată de tot nu sunt în sensul că ştiu cu cine votez dar nu prea ştiu de ce. Şi asta e mai grav decât dacă nu aş avea o opţiune, nu?

Sursă foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Potecuţa „turmentată”

  1. 9 zice:

    Ma duc la vot. 🙂 Sper să meargă toţi cei care au ceva de spus.

    Apreciază

  2. Mirela zice:

    Da, clipurile de mai sus au darul de a te face sa te deplasezi pana la sectie, clar.
    Si eu ma duc, stiu de ce ma duc dar nu e deloc un motiv sanatos… de fapt cu oricine as vota n-as avea motiv temeinic. Dar ma duc totusi, inclusiv ca sa nu se redistribuie votul meu cine stie cui.

    Apreciază

  3. Sonia zice:

    Și eu mă duc. Nu știu cu cine să votez. Știu cu cine NU. 🙂

    Apreciază

  4. luciastroila zice:

    Măi, să ştii că un ciorap rupt în momentul nepotrivit e cel mai bun motiv să mergi la vot ! :))))))) Păcat că şi ei, ca şi noi, nu prea au pe cine alege…. Oricum, spoturile sunt beton, nu ce vedem noi pe la tv.

    Apreciază

  5. Mi-a spus, astăzi, cineva o replică memorabilă: „eu nu votez cu cineva, votez contra cuiva”.

    Apreciază

  6. centrefold zice:

    hmm.. lumea pare sa se eschiveze aici in a spune concret cu cine va vota … 🙂

    In primul tur eu voi vota cu toti candidatii ( deci asadar si prin urmare, votul va fi invalid 🙂 )

    Iar in al doilea tur, voi vota impotriva lui Ponta.

    Daca ma ia careva la sectie ( pentru ca mi-am exprimat intentiile de vot ), va anunt 😀

    Apreciază

    • Şi eu la alegerile trecute,(ce naiba am votat ultima dată 🙄 ) am votat cu toţi să nu se supere nimeni. La ultima căsuţă nu mai era tuş pe ştampilă şi nu s-a văzut prea bine dar s-a înţeles că am vrut să pun şi acolo.
      Acum sigur cineva mă va trage de urechi pentru asta dar ce să fac dacă toţi erau simpatici şi nu am putut decide? 🙄
      Dacă te ia, să strigi că venim şi noi 😀

      Apreciază

  7. papagigli zice:

    Asta-mi aduce aminte de „Epigonii”
    „E usor a face versuri cind nimic nu ai a spune”
    Asa ca, daca ai ceva a spune, voteaza.
    Daca n-ai si indiferenta te stapineste, lasa-i pe cei ce au opinii si au ceva a spune.
    Eu, daca as trai in Romania, as vota Johannis. Dar cum traiesc peste mari si tari, nu cred ca am dreptul sa va hotarasc viitorul, desi Constitutia, in mod eronat, dupa parerea mea, imi confera acest drept/strimb.

    Apreciază

    • papagigli, ce frumoasă e „realitatea” asta în care votează doar cei care au ceva de spus… Însă…”e om bun, maică, s-a gândit la noi, ăştia amărâţii şi ne-a dat găleţi” pare să fie sloganul majorităţii covârşitoare care decide….

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Daca n-ai citit, la mine, „Elita”, ti-o recomand.
        In privita democratiei iti pot spune ca are mari lacune incepind chiar cu votul. Adica o minoritate intelectuala trebuie sa se supuna judecatii si vointei unei majoritati … mai putin intelectuale. E normal? As zice ca nu. Ca daca ar fi, muncitorii necalificati ar trebui sa fie directori, in timp ce inginerii ar invirti mistria-n moloz. Iar „nea” Gigi ar fi presedite. Dar oricite gauri negre ar avea democratia (reala), e de preferat regalitatii sau totalitarismului de orice culoare. Iar votul, oricit ar fi el de „je ne sais pas”, e o expresie a democratiei.

        Apreciază

  8. Gata! Dacă mai aveam vreo urmă de comoditate, s-a risipit când am văzut clipurile tale. Mă duc la vot și-l aleg pe cel care oi crede, chiar dacă mi-oi da cu brișca-n „bijuterii” de părere de rău! 🙄

    Apreciază

  9. Eu, paralela cu subiectul, m-am amuzat de clipuri si trebuie sa recunosc: Caragiale e un vesnic contemporan 🙂 Iar Papagigli e pe faza ca de obicei 🙂

    Apreciază

  10. Bursucel zice:

    Că tot ziceai de <em.arătură… mi-a fugit gândul la Titanic (vals), și mi-am amintit că merg de fiecare dată la votare cu speranța că poate nu s-o scufunda vasul și nu s-o adeveri iar că fiecare votează cu cine vrea și din urnă iese cine trebuie… 😉
    Politica asta și metehnele ei, deh… :mrgreen:

    Apreciază

  11. Bursucel zice:

    Mdea… uite de-aia prefer să o ocolesc pe Madam Politica – mă turmentează instant și păs de mai editează corect, Bursuceluleee! 😯
    😆

    Apreciază

  12. alma nahe zice:

    Eu votez cu mine. 🙂 Conform unui test care circulă pe net, vizavi de compatibilitate cu unul dintre candidați. Cum mi-a ieșit Macovei cu 30% compatibilitate și Ponta cu 0,…% (n-am reținut cât era după virgulă), nu e greu de ghicit că voi vota cu…M…ine! Exact!

    Apreciază

  13. raluca zice:

    NU AM VOTAT NICIODATA. si nici nu o voi face curand…

    Apreciază

  14. Mai pusese cineva spoturile video ale celor de la Leo Burnett România, nu am verificat înainte!

    Apreciază

Lasă un comentariu