Ea ascundea umbre de chihlimbar în privire. Şi nu ştia.
El îşi oglindea seninul din ochi. Şi îşi dorea.
Ea îşi scutura în fiecare seară urmele de nori de pe umeri. Şi asculta.
El îşi lăsa pe prag plumbul din ghete. Şi îi spunea.
Ea culegea stropi de nectar pe care apoi îi ascundea-ntre cuvinte. De-acum visa.
El împletea rime cu înţeles. Dar nu spera.
Ea cosea dor cu dor şi făcea din ele şal de neuitare. Şi aştepta.
El plămădea dorinţe din valuri înspumate. Nu-nţelegea.
Ea făcea mâinile căuş să-i ferească înflorirea de furtună. Ce mult simţea!
El îşi risipea ne-mplinirile în clipele cu număr par. Şi promitea.
Ea ascundea „de ce”-uri în baloane de săpun. Nu întreba.
El desena răspunsuri pe stropi de rouă. Şi îi striga.
Ea rătăcea prin reveniri. Şi îi ofta.
El poposea între uimiri. Şi îi tăcea.
Ei sunt o şoaptă-ntr-un decor. Cât se iubea! Cât se iubea?
Azi, in cana de cafea
N-am pus apă de cismea,
Nici cafea dintr-un ibric
Ci, din sufletul meu mic
Am pus tot ce-i mai frumos,
… Mai curat și calduros
Sa v-aduca zi senina
Si de bucurie plina
Dupa ce ma veti citi
Si din cafea veti sorbi.
O zi frumoasa! 😉
ApreciazăApreciază
Ileana, mulţumesc din suflet pentru acest dar minunat!
Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Și tu, care ziceai mereu că nu ești „poiată”! Acum nu mai poți nega, că m-ai convins pe deplin! Poezia sălășluiește în sufletul tău! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Offf, Petru…. mă simt ciudat cu aşa laude, zău!
Mulţumiri!!
ApreciazăApreciază
Ce frumos, potrcuţă! ❤
ApreciazăApreciază
hei, scuze încerc să mă obişnuiesc cu noua tastatură 🙂 😦
ApreciazăApreciază
Ai vrut să spui porcuţă? 😀 😀 😀
Nu-i bai, merge şi aşa….hahahaha!
Mulţumesc mult, draga mea!
ApreciazăApreciază
Scuze (era să scriu sucze :)) ) îmi mai ia ceva până mă obişnuiesc, dar sunt pe drumul cel bun 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
eşti, asta se vede! 😉
ApreciazăApreciază
😉
ApreciazăApreciază
Și eu zic la fel : ce frumos !
ApreciazăApreciază
Săr’na! Mă bucur mult!
ApreciazăApreciază
Să-mparți pe EI în doi, e ca si cum am împărți infinitul între noi, sa luăm fiecare câte o bucată din care să facem poezia toată, dar nu vom reuși să ne-mpărțim și punctul împreună-l folosim!
Tot mai frumos se face infinitul tău, nu vrei să-l schimbi cu infinitul meu!? Sau hai să le unim pe amândouă și-apoi să facem poezie nouă! 🙂
ApreciazăApreciază
În infinitul tău sunt magazine cu baloane colorate? Dar cu ciocolată? Dacă da, atunci mai că ar merge un schimb 😀
Chiar, oare dacă aduni infinit cu infinit, ce rezultă? 🙄
Mulţumesc, Mugur! Şi dă-mi voie să îţi urez şi aici „La mulţi, mulţi ani!!!”
ApreciazăApreciază
Am baloane de ciocolată, colorate în curcubeu, așezate pe ele îmi beau cafeaua eu! Și mai am și copii ce se joacă-ntre ele, acestea sunt fericirile mele! 🙂
Dacă adunăm infinit cu infinit, se va forma încă un fir de nisip, adunat la infinitul cel mare, în care facem amândoi cărare! Și uite așa, încetul cu încetul se va forma, încântător, portretul unui Dumnezeu blând și bun, cu barba albă ca al unui străbun!
Mulțumesc iarăși, Potecuță drăguță! Vezi că am aranjat o întâlnire la 109 ani, de n-o fi la 119 ani! 🙂
Să fii pregătită!
ApreciazăApreciază
Da, pregătită să citesc ce vei scrie despre ea.. Aşa cum ai scris şi despre asta. Dar atunci să foloseşti caractere mai mari şi bolduite că sigur voi avea ceva probleme de… percepţie 😀
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Cum ar veni:
Ea nu ştia.
El îşi dorea.
Ea asculta.
El îi spunea.
Ea de-acum visa.
El nu spera.
Ea aştepta.
El nu-nţelegea.
Ea ce mult simţea!
El promitea.
Ea Nu întreba.
El îi striga.
Ea îi ofta.
El îi tăcea.
Ei. Cât se iubea! Cât se iubea?
Splendid!
La ultimul vers e bine c-ai lasat „Cât se iubea!”, dar nu l-as fi taiat. Transformarea exclamarii in intrebare are un efect incredibil. De fapt si reciproca merge, functie de-ntelesul pe care doresti sa-l dai. Asa cum e, suna a neincredere. Invers, ar fi exuberanta.
Mi-aduce aminte, prin efect, de finalul din „Cel mai iubit dintre pamanteni” cind tipa il cauta prin gara.
Congats!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
„Congrats” si sa stii ca nu-s peltic 😆
ApreciazăApreciază
Nu am tăiat de la început. Pe urmă mi s-a părut că e mai bine aşa şi aşa a rămas.
Muulţuumeesc!
ApreciazăApreciază
Tu nu. Dar de tastatură nu-s sigură 😀 😀
ApreciazăApreciază
Nu știu ce-aș putea spune eu acum, fără să repet vreuna din remarcile anterioare… Dar nici să tac nu se face, c-ar fi păcat! 😉
Uite… m-am obișnuit într-atât și cu frumusețea, și cu sensibilitatea, și cu izvorul nesecat al imaginației tale, încât de m-ar întreba cineva Știi cum a scris Potecuța despre…? aș putea să răspund din prima, fără să cad pe gânduri, Al naibii de frumos! 🙂
ApreciazăApreciază
Hai, Bursuceel… ufff, mă copleşeşti, zău!
Hai să ti pup!
ApreciazăApreciază
E toamna visarii. Si a iubirii. Ai scris superb. De fapt, superb e putin spus. Ai o sensibilitate aparte pe care ai lasat-o sa se reverse in aceste versuri. Potecuta ai talent. O zi superba sa ai. Soarele din interiorul tau sa strapunga norii toamnei.
ApreciazăApreciază
Iar roşesc! 😳
Din tot sufletul îţi mulţumesc!
Aşa să ne fie mereu, Laura! Să se risipească norii prin puterea luminii din noi! Zi frumoasă şi ţie!
ApreciazăApreciază
Cu drag… Ma reintorc cu placere pe poteci de dor..
ApreciazăApreciază
Zic ca mi-a placut sa citesc .
ApreciazăApreciază
Şi eu zic că mă bucur. Mult! 😉
ApreciazăApreciază
Ba mie mi-a plăcut că ai dublat „câtseiubea-ul”, mai ales pentru naivitatea gândului de-a nu da vocala „a” pe „u”.
ApreciazăApreciază
Nu avea loc „u” acolo.
Mulţumesc, Alma! O zi frumoasă!!
ApreciazăApreciază
frunzele galbene si portocalii care inunda Potecuta in perioada asta a anului scot din ea adevarate bijuterii.
ApreciazăApreciază
Ohh, mulţumesc!!! Dar nu ştiu cât de bijuterii sunt rândurile de mai sus… 😳
ApreciazăApreciază
sunt Potecuta, sunt 😉
ApreciazăApreciază
Potecuța, într-un dans fermecător cu poezia în lumina aurie a toamnei!… 🙂
ApreciazăApreciază
Nu ştiu dacă mă însoţeşte chiar la fiecare pas dar ştiu sigur că de dansat, dansez. 😉 Mulţmesc din suflet!
ApreciazăApreciază
Să-ţi spun un ”secret”: poezioara ta am primit-o la cafea, intr-un mesaj privat, de la o prietenă dragă ce te citeşte mereu şi care nu vroia sa ies din casa până nu-ţi citeam..minunea. Am rămas şi atunci, şi acum fără cuvinte. M-am topit sub ele şi nu mi-au mai rămas decat aplauzele…asa la scenă deschisa. Te imbratisez din nou, potecuta poeta…
ApreciazăApreciază
Nu pot soune ce mare bucurie îmi faci tu cu fiecare cuvinţel!
Te îmbrăţişez! Şi pe prietena ta, cu mare drag!
ApreciazăApreciază
..ai îmbrăţişat-o deja pe Laura Laly, dar de două ori nu strică. Te pup..
ApreciazăApreciază
Draga de ea…. îi rămân datoare. Şi cum e mai aproape de mine decât eşti tu… promit să îi fac cinste cu prima ocazie 😉
ApreciazăApreciază