Dimineţi pentru… vise şi noi

Cunoşti dimineţile acelea care te iau prin învăluire cu aerul lor curat şi te aruncă în viaţă înainte să apuci să îţi dezlipeşti capul de pe pernă? Alea în care deschizi larg geamul şi insipiri adânc ca şi cum ar fi ultima ta respiraţie? Când îţi aşezi cuminte toate planurile zilei între periuţa de dinţi şi peria de păr şi nimic nu te poate opri să crezi că până la apus toate vor fi împlinite?
Dar dimineţile acelea târzii care te lasă să leneveşti abuzând de butonul „snooze” ca şi cum acela e singurul impediment în calea împlinirii viselor în care eşti absorbit? Când nu ai chef de făcut liste şi nici nu contează dacă a rămas ceva nerezolvat. Când nu te uiţi deloc la ceas şi nu te interesează ce s-a întâmplat cu lumea cât tu ai dormit?
Ai auzit de dimineţile alea crude care te smulg din aşternut şi te obligă să te priveşti în oglindă şi să accepţi că e o nouă zi chiar dacă pentru tine nu e decât încă o zi…
Când nu-ţi pasă de ceea ce se întâmplă dincolo de perdeaua care nu te lasă să vezi dacă e soare sau dacă a început să plouă dar, oricum, nimic nu pare să conteze. Când încerci să îţi ascunzi visele în cana de cafea şi te joci cu linguriţa privind absent cum se zbat să rămână la suprafaţă în timp ce dorul încalcă toate regulile jocului şi se amuză pe seama ta renăscând cu fiecare particulă de praf care apare indecent în fumul de ţigară. Râde nepăsător de tine şi îi e total indiferent că îţi pierzi minţile inventând dialoguri care încep mereu cu un „săru’mâna” pe care i-l spui ei şoptit şi ea se alintă ca un copil că nu îi place abordarea asta. Inevitabil, toate dialogurile creioante între două guri de cafea se termină în „……”. Când porneşti televizorul şi printre veşti care vin, te rănesc cele care nu vin pentru că poate au rătăcit drumul. Sau au uitat… Şi parcă îţi vine să te arăţi lumii aşa cum eşti, răvăşit, cu urmele nedormirii sub ochi, ţinând în braţe perna ce poartă însemnele nopţii plânse. Poate că aşa va înţelege lumea tot şi nu-ţi va mai zâmbi tâmp când te opreşti la semafor.

Le cunoşti? Ai fost în acele dimineţi? Şi atunci… de ce să urăm mereu şi mereu „o zi frumoasă” când nu ştim nimic despre dimineaţa celui din faţa noastră? Nu ar fi mai bine să ne interesăm dacă i-a fost lină trezirea?