Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine? Și uitarea-i omenească…

1Eu propun ca în codul genetic să se introducă o chestie, un cip, o ceva care să se activeze când omul, nu-i așa?, ”adaugă un trandafir la buchetul vieții”. Adică, vorba aia, poți identifica un răcit de la o poștă, fie el străin sau rudă apropiată. Pe omul beat, la fel. Ce viață ușoară am avea dacă, de exemplu, codul ăla ar face ca de ziua lui, omului să îi fie vârful nasului roșu aprins. Sau ”baby blue” ca să eliminăm confuzia cu răciții sau prietenii lui Bachus. Vezi omulețul cu nasul bleu, hop cu urarea, te-ai scos.
Eu am o problemă cu zilele de naștere. Una destul de mare. Știu foarte puține și alea pentru că mi-am impus să le țin minte și am făcut eforturi să le sechestrez în mintea mea ca să nu se strecoare printre zăbrele. Și mai sunt câteva, și mai puține, pe care le știu pentru că am făcut analogii. În cazul multora, ce-a stricat alzheimerul, a reparat Zuckerberg dar eu nici de aia nu mă pot bucura că, așa cum am mai spus, e ca și când nu aș avea Facebook. Adică am dar nu mai pot intra de praf și insescte apărute în lunga perioadă în care nu am deschis ușa acolo. Cine are, e fericit.

Te trage el de mânuță și numai că nu te prinde de nas ”alooo, alooo, tu ai de gând să îi spui nevestei ”la mulți ani azi?” Ești liniștit, prietenii se simt importanți (toți cei 4785) că nu uiți niciodată de ziua lor.
Dar noi? Noi, ăstia fără activitate pe pereții rețelelor de socializare, ce facem? Și când uiți, uiți, asta e. Dar când și uiți și ……..

Era vară și cald. Și mie îmi era lene. M-a sunat o amică, virgulă, virgulă, nu știu cum altfel să scap de coprocultură, care era cu soțul ei care și el îmi e amic. Să mă scoată la o terasă. Și m-am dus. La masa lor, o tipă. La un moment dat amicul dispare, vine însoțit de un tip și o tipă. A vorbit el de două ori de la telefon, a mulțumit de fiecare dată dar eu îmi sorbeam sucul fără nicio apăsare. Discutăm, râdem, discutăm. Când eram gata să plec acasă, eram deja în picioare, îmi luam ”bye-bye” și mă îndepărtam de masa lor cu batista fluturând în vânt, a apărut o tipă zgomotoasă care s-a dus țintă la soțul amicei, amicul meu, pupături, urări, plăsuță de cadou 😳 😳 Am fugit mâncând pământul….. Cam nasol!

Sau când nu uiți dar….

Am un…. amic deși e cam mult spus. Nu ne sunăm. Ne trimitem mesaje de două ori pe an, la zile de naștere și poate de Crăciun. Acum câțiva anișori, scriu mesaj, șterg, iar scriu, nimic nu suna bine. Ori era prea ”elevat”, ori prea din topor. Hai, mai bine sun și scap. Și sun. Răspunde, pare surprins, mulțumește frumos și spune că sunt prima care îi urează. 😯 Prima, cum să fiu prima? Nu vreau să fiu prima, nu e cazul să fiu prima, îmi strigă o bucățică activă din creier, singura funcțională, de altfel. Mă uit la ceas : 16 și ceva. Ceva se întâmplă, mi-am zis dar tot nu m-am prins ce. Până la urmă l-am întrebat dacă chefuiește și a spus ”sigur că da. Dar peste două zile” 🙄  De vis!

Sau când uiți dar Providența lucrează pentru tine….

Sun o prietenă din copilărie. Acum nu mai suntem așa apropiate dar suntem ok, vorbim de câteva ori pe an și ne povestim ce am făcut în timpul în care nu am vorbit. Cred că într-o viață anterioară știam clar când e ziua ei, altfel nu îmi explic ce mi-a venit să o sun fix în ziua aia. Răspunde veselă tare, eu nu tu urare, nu tu făcut cinste, nimic. Vorbim… vorbe dar era clar că sunasem cu intenție (clar doar în mintea ei că la mine bătea vântul). După 15 minute, când să ne luăm la revedere, îmi spune că îmi mulțumește din suflet că nu am uitat de ziua ei și abia așteaptă să ne vedem. 😉

Să mergeți liniștiti într-o vizită normală, în genul ”sunt în zonă, urc la o cafea” și să găsiți lume în jurul tortului, ați pățit? 😀  Eu nu (încă) dar mi-a fost povestit.

La voi cum e?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine? Și uitarea-i omenească…

  1. Nu-mi plac deloc zilele de naștere, iar pe a mea o urăsc. Nu țin minte mai niciuna, iar când totuși rețin câte ceva devin o bezea penibilă. De aceea vreau să trec în ,,eternitate” o tipă nemiloasă și rece :))

    Apreciază

  2. Cosmisian zice:

    Ce de patzanii mai ai si tu, potecuto. De ziua mea mi se intampla adesea sa primesc email de beatitudine din partea serverelor diverselor siteuri unde facusem cont cu detalii personale. Am inceput sa imi apreciez ziua de nastere cu mult inainte, facandu-mi cadouri…

    Apreciază

  3. Diana zice:

    Am sunat-o pe bunica-mea de ziua ei, fara sa stiu….si am inceput sa ne certam la telefon – eu cu gura mare ca aveam o zi prostuta, ea probabil intrigata ca imi permit sa starnesc cearta taman’ in ziua cea mare. Si la vreo 3 ore dupa ce am inchis… „stai Diana ca e ziua bunicii…opa…”
    :))

    Apreciat de 1 persoană

  4. N-am sa inteleg niciodata pentru care merite trebuie sa fim felicitati de ziua noastra. Poate fiindca am reusit sa mai supravietuim un an? Iar urarile de bine cred ca se pot face cu sinceritate in fiecare zi din an. In general nu uit aniversarile dar as prefera ca toata lumea sa o uite pe a mea. Dar nici eu nu pot s-o ignor fiindca e si aniversarea casatoriei iar asta chiar trebuie serbat, e o mare dovada de rabdare. 🙂

    Apreciază

    • Bine, asta cu felicitările nu o înţeleg nici eu dar o urare tot trebuie. Adică, mă gândesc, cum ar fi ca cineva să nu îşi sune soacra de ziua ei şi apoi să spună senin „nu consider că ai vreun merit pentru că te-ai născut”… nu prea merge…

      Apreciază

  5. GEGELUTZ zice:

    😀 La nasul roșu, gen Rudolf, m-am gândit și eu drept indicator de sărbătorit. Dar ar trebui să înceapă să-i pâlpâie năsucul individului/ei cu câteva zile înainte de marele eveniment, să ai timp să-i cumperi și cadou sau măcar o floare, dacă-i o persoană căreia obișnuiești să-i oferi așa ceva de ziua ei. Pentru mine, organizatorul din telefon este sfânt, el îmi amintește de zilele de naștere importante. Adică sigur că știu ziua de naștere a soră’mi sau a părinților dar, dacă nu știu în ce zi/lună/an/secol mă aflu…

    Apreciază

  6. Nu-mi bat capul cu zilele de naștere ale nimănui și am doar câteva implementate în memorie, fiind mai des auzite. Nici reproșuri nu-mi fac pentru asta, fiindcă nici eu n-am pretenția să fiu felicitat de cei pe care nu i-am urat. De obicei, îmi fac singur și cadourile. Crezi că e trist?

    Apreciază

  7. luciastroila zice:

    Mie mi se întâmplă frecvent. Până şi data curentă devine o nebuloasă pe măsură ce trece timpul. Anul ăsta l-am sunat pe tata şi l-am urat cu o zi înainte, convinsă fiind că-n dimineaţa aia e sigur 8 aprilie. Era 7, din păcate.

    Apreciază

    • Am la serviciu un calendar-carte cu file pentru fiecare zi. Dacă uită colegii să întoarcă fila seara, a doua zi dimineaţă sunt în ceaţă totală. Nu ştiu sigur nici de-i marţi sau miercuri, de dată ce să mai vorbim…. 🙄

      Apreciază

  8. Drugwash zice:

    Ziua naşterii e singurul lucru din viaţa unui om care nu se schimbă pe parcursul vieţii. Ea este unicul marcaj peren al existenţei, unicul element de referinţă stabil. Relaţiile dintre oameni se pot modifica în timp, pot apărea diverse neînţelegeri, distanţe, dar fiind alături de o persoană – într-un fel sau altul, fie fizic, fie doar printr-un SMS – exact în acea zi, îi dovedim că ne este dragă, că ne este importantă, că eventualele (mici) probleme nu au puterea de a ne rupe relaţia. Poate că unii sînt împreună 24/7 sau suficient de des – cum ar fi colegii de serviciu – şi ar putea considera că orice zi ar putea fi prilej de sărbătoare, însă e greşit; a-ţi aminti de o dată anume şi a-ţi face loc în desfăşurarea vieţii pentru a onora o zi importantă pentru altcineva decît propria-ţi persoană e o dovadă de altruism, de bunătate, de ataşament. De omenie.

    Poate că unii au ajuns să-şi ignore sau chiar să-şi urască propria zi de naştere fiindcă prea des au fost uitaţi ori ignoraţi chiar în acea zi de către cei pe care-i considerau apropiaţi şi dragi. În acea zi şi-au dat seama, an de an, cît de „importanţi” sînt ei pentru ceilalţi. Cîteodată.

    Cam toată lumea ştie ce memorie defectă am. Nu a fost mereu aşa, dimpotrivă: în miez de noapte trezit din somn aş fi putut spune instantaneu pe de rost numerele de telefoane ale cunoscuţilor. Dar ceva „s-a rupt” la un moment dat şi aleatoriu, memoria îmi dă rateuri. Aşa că de cîţiva ani am un simplu fişier text accesibil dintr-un toolbar, în care mă uit din cînd în cînd pentru a verifica datele de naştere. Apoi un apel, un SMS, un articol pe blog, un comentariu – după posibilităţi şi ocazie. Cu deplasările în vizită, mai greu. Dar indiferent cum, las un semn că îmi pasă. Chiar dacă se întîmplă să întîrzii fiindcă n-am verificat fişierul la timp, deşi în asemenea cazuri îmi fac mari probleme de conştiinţă.

    Cer iertare că m-am întins atît de mult! 😳

    Apreciază

  9. Vulpita zice:

    Subconstientul lucreaza, el te-a pus sa suni! 🙂

    Apreciază

  10. Ana zice:

    Eu am noroc cu reminderuile de pe mobil si mail , ca in baza mea…as uita si cand sunt eu insami nascuta! 😀

    Apreciază

  11. papagigli zice:

    Chestia cu La Multi Ani-ul ma deranjaza numai daca se pune problema reciprocitatii, altfel e totul in regula. Nu-ti urez, nu-mi urezi si gata. Dar cind eu iti urez si tu te faci ca ploua, asta cred ca m-ar deranja.

    Apreciază

  12. dagatha zice:

    Mie îmi place ziua mea! Și îmi place când își aminesc oamenii de mine, mai ales cei care își aduc aminte cine știe cum. Dar de uitat, e firesc! Bine, nu aș ierta concortul dacă uită, dar în rest… 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s