Unde dai şi unde crapă. Când textele sunt disecate…

1Nu-i deloc uşor să îi faci faţă lumii atunci când eşti mai sensibil şi ai o înclinaţie spre a vedea lucrurile puţin altfel, când la un tablou, de exemplu, vezi şi altceva în afară de rama cu foiţă de aur. Când spun „lume”, mă refer la cei care sunt atât de prinşi în … „real”, încât nu mai pot vedea decât înainte şi în alb şi negru, fără nuanţe, fără paşi în afara conturului care le delimitează universul. E frumos să îţi duci sensibilitatea pe braţe, nimic de zis. Dar dacă asta te îndeamnă să faci lucruri prin care ceilalţi îţi pot pătrunde în suflet şi printre ei sunt şi cei de care am vorbit mai sus, ai cam dat de ăl cu coarne. Dacă din sufletul tău ies simţiri sub formă de cuvânt scris, de exemplu, trebuie să ai mare grijă cum le aşezi în pagină pentru că, în caz contrar, rişti să ajungi la panoul ruşinii din scara blocului, a fabricii, a oraşului, etc.

Indiferent dacă e vorba de ceea ce simţi sau e pură imaginaţie şi trăieşti prin acea poveste, dacă e vorba de un „x” căruia vrei să îi transmiţi ceva sau de un simplu personaj creat de mintea ta, e musai să faci precizări de rigoare dacă vrei linişte şi armonie.
Ai scris un text de care îţi e drag şi îl postezi pe Facebook, pe blog, pe un oarecare site sau îl publici în revista „Excavatorul”. E despre dragoste. Nu contează dacă iubeşti în taină sau nu, tu oricum vezi iubirea într-o lumină specială, o simţi la altă intensitate, vibrezi în altă gamă. Ai putea scrie romane despre asta, ai putea inventa personaje cărora să le împrumuţi suflarea ta. Pur şi simplu, te inspiră o frunză căzută pe geamul tău şi te apuci de scris.
Publici, bei cafeaua şi pleci la muncă. În lift te întâlneşti cu vecina de la 3 care te priveşte mai insistent decât de obicei şi cu subînţeles. Insistă să ştie cum ai dormit, dacă ai dormit şi de ce zâmbeşti aşa larg. Nu o răbdă inima şi spune direct pentru că vede că nu merge cu descusutul. Ce să meargă când tu habar n-ai ce vrea ea să afle?
„Auzi, fată? Şi spune, cum e cu vecinul de la 5?” Se vede şocul de pe faţa ta dar ea crede că ai făcut cursuri de actorie, de mai mult timp te bănuieşte de asta dar nu a avut curaj să întrebe. Nu mai vrea să piardă timp şi vine cu explicaţii . ” Hai, fată, că ştiu eu, am citit ce ai scris.” Pentru o secundă îţi îngheaţă sufletul la gândul că ai scris sub influenţa unor substanţe necunoscute dar te linişteşti repede ştiind că nu aveai cum să ajungi la ele. Întrebi la ce se referă dar o enervează întrebarea. „Hai, lasă, nu mai spune că nu înţelegi. Textul ăla cu teii, ştiu eu că e despre vecinu’ nostru.” Îţi aminteşti  două, trei fraze din text dar nu găseşti nimic în comun aşa că insişti şi ceri explicaţii. „Păi, ai scris ceva de ochii verzi, nu mai ştiu”.  Îi spui părticica în care apare verdele deşi nu eşti convinsă că la aia se referă „privirea ta, iubite, îmi înmugureşte sufletul, renasc în verde crud, asemeni naturii în primăvară. Iar atingerea… atingerea ta îmi învăluie simţirea în parfum de flori de tei.” Cu zâmbet triumfător pe chip, exclamă „asta-i, aşa-i, cum am zis. E despre vecinul. Ia spune, de când eşti cu el?” Acum chiar eşti stupefiată dar nu ai timp de întrebări că îţi taie ea craca „vecinul are ochii verzi, ai spus de privire verde. Şi săptămâna trecută a intrat în bloc cu o pungă cu tei. Deci e clar. Spune, a fost la tine noaptea trecută?”. Invoci toţi sfinţişorii despre care ţi-a povestit bunica, nu eşti sigură dacă e de râs sau de plâns dar decizi că nu e cazul să îi explici că e sezonul teilor, că oamenii adună flori pentru ceai, că habar nu ai ce culoare au ochii vecinului şi că tu nu despre asta ai scris. O laşi să creadă ce vrea dar subliniezi, totuşi, cu un zâmbet sadic că nu ai dormit deloc noaptea trecută, apoi pleci lăsând-o să fiarbă la foc mic.

Nu trece mult timp şi sună telefonul. Nu apuci să răspunzi bine că te trezeşti încolţită de vorbe grele „auzi, tu %¤&*#%&… tu ce ai cu bărbatul meu? Ce, s-au terminat bărbaţii pe lume, chiar nu îţi e ruşine?” Înţepeneşti. După alte şi alte urlete, profiţi de pauza de respiraţie şi o întrebi dacă e nevasta vecinului. Nu e. O întrebi dacă soţul ei are ochii verzi. Nu îi are. Adică îi are dar nu sunt verzi. Şi atunci ce are cu tine? Eheeii, are. Are, normal că are că ai scris despre el. Cum nu e despre el, mai faci şi pe proasta. Ia citeşte paragraful numărul 5. Îl citeşti cu un nod în gât „lasă-mă, iubite, să mă pierd în imensitatea îmbrăţişării tale cu nuanţe împrumutate din albastrul cerului senin, nesfârşită ca marea de care îmi e atât de dor. Să trosnească lemne-n foc, iubitul meu, şi noi să ne sorbim iubirea…”.
Şi iar începe să urle, printre sughiţuri „lângă soba făcută cu sudoarea frunţii lu’ bunicu’, nenorocito!”. Huoo, până aici! Îi explici că „să trosnească lemne-n foc” nu e despre soba lu’ bunicu’ ei dar nu ai cum să o linişteşti. Mai încerci o dată şi îi spui că, dacă tot nu poate vedea dincolo de aparenţe, dacă nu ştie să citească printre rânduri, dacă crede că metafora se mănâncă lângă brânză şi ceapă, nu e vina ta. Şi că, dacă tot crede că ai scris cu „direcţie”, sunt multe case cu sobe în lumea asta.
Nţ! Mare greşeală! Te întreabă ce culoare are marea. De la şcoală ai auzit că ar fi albastră. „Păi da! Îmbrăţişări ca marea, adică albastre. Te-a îmbrăţişat îmbrăcat în pijamaua aia flauşată cumpărată de mămica, *&@# ce eşti” Îi spui că nu i-ai pipăit văzut niciodată pijamaua lui Gigel al ei dar nu ai cu cine vorbi. Şi atunci decizi să îi dai o lecţie de literatură şi îi spui că nu puteai scrie „lasă, iubite, caloriferul pe putere maximă şi noi să ne sorbim iubirea” că se ducea naibii toată poezia textului. Închizi telefonul şi o laşi să rumege…

Cu inima ţăndări dar cu zâmbetul pe buze, te gândeşti că ar fi bine să începi texte cu reţete de cozonaci şi să laşi astea dictate de suflet. „Dacă vreţi să fie mai pufos, adăugaţi 100 de grame de…” Nu, nu e bine. Cine ştie cine are acasă un pufulete de bărbat sau cunoaşte o pufoşenie de vecin şi te acuză de legături ascunse. Nu! Tot mai bine ca până acum. Dar vei schimba tactica şi vei începe cu „iubitul meu cu ochii mov…” Să vedem cine va mai comenta. Măcar „iubitul” de s-ar recunoaşte….

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

67 de răspunsuri la Unde dai şi unde crapă. Când textele sunt disecate…

  1. Ăsta-i riscul de a fi citită de mulți, Potecuță. Și mai ales de cațe cărora le place să tragă concluzii din orice. Bine-i de mine, că nu mă citește decât vreo 2-3 din localitate și nici aceia nu-mi intră pe blog decât din An în Paște. 😉

    Apreciază

    • Nuuuu, Petru!!! Spune-mi că glumeşti, te rog! Tocmai la un text ironic la adresa celor care cred că în orice postezi e vorba de ceea ce ai făcut în dimineaţa aia, tu crezi că am vorbit strict de mine??? 😦 😦 😦

      Nu cunosc niciun Gigel, Petru… 😀 😀

      Apreciază

  2. illusion zice:

    O şi mie mi s-a întâmplat asta :))

    Apreciază

  3. Mugur zice:

    Oare ai realizat cât adevăr ai ascuns în vorbele tale? Realizezi câți oameni reacționează așa?
    Dacă îți spun că am pățit și eu la fel cum povestești aici, mă crezi? Nu era vorba nici de vecina, nici de soția, dar …
    Oare chiar nu putem scrie despre ceva fără să se facă alinieri la elemente necunoscute nouă?
    De ce, atunci când scriem printre rânduri, atât de puțină lume înțelege?
    Oare noi înșine suntem cei care nu mai înțeleg așa cum trebuie? Dar nici măcar ceea ce chiar noi am scris?!

    Apreciază

    • Ehh, Mugur… cum să nu realizez? Cum să nu cred? Cum să nu ştiu… Ştiu şi încă foarte bine. Lui Petru i-am spus că nu e despre mine în sensul că ceea ce am scris, e doar o exemplificare a unor posibile reacţii, nu m-a oprit nimeni să mă întrebe de vecin 😀
      Dar da, e cât se poate de real la modul general. Indiferent de ceea ce spui în text, „ei” vor să afle de ce eşti trist dacă textul e mai melancolic, de cine ţi-e dor, de cine e vorba. Dacă nu le spui, găsesc ei pe cineva…

      Nu ştiu de ce se întâmplă asta… încep să cred că noi, toţi cei care scriem, nu mai înţelegem ce scriem şi de ce scriem…
      Mă bucur mult că ai înţeles exact ce am vrut să spun! Am preferat să îl scriu aşa, cu umor, deşi e un subiect serios.

      Mulţumesc!!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Eu sunt cel care trebuie să-ți mulțumească, fiindcă ai atins un subiect pe care eu nu puteam să-l abordez, nu cu atâta realism și umor, nu atât de plăcut citirii!
        Cu adâncă plecăciune, Potecuță! 🙂

        Apreciază

  4. gheorgica zice:

    🙂 este semn bun, Bula inca traieste! 🙂 🙂 oare cu cine traieste Bula? 🙂
    Si unde mai pui ca inca nu bantuie toata lumea pe net
    Restul este conflictul intre generatii. Fiecare cuvant este tradus diferit de generatii diferite. Daca scrierea este in limba romana si aia de cartier sigur se lasa cu balamuc
    Singura rezolvare este cu origini antice, latina sau limba faraonilor. Atunci netul devine trist si moare. Acum fiecare scrie cum poate si intelege ce vrea, intelegere sa fie 🙂

    Apreciază

    • Şi atunci e complicat. Că tu vorbeşti în text de piramide şi „ei” cred că îi înjuri de mamă. Nasol, deci. Dacă foloseşti limba română se prind că nu înjuri dar tot găsesc ceva ce nu e bine. Dacă eşti prea vesel, sigur ai fost pe undeva cu cineva sau ai câştigat la loto. Dacă pari trist, hop! Cine te-a lăsat, de ce te-a lăsat, iar plângi după nu ştiu cine… Nu-i bine nicicum, gheorgică.

      Apreciază

      • gheorgica zice:

        Poi sa inteleg ca vrei sa indrepti lumea sau sa o intelegi?
        Unul singur a reusit asta si a sfarsit rastignit pe cruce.
        Lasa lumea stramba ca are farmecul ei. Pana si potecile sunt serpuitoare iar autostrazile din Romania inca se termina in camp 🙂

        Apreciază

  5. Adriana zice:

    Cu adevărat nimeni nu ar fi putut scrie mai cu umor şi realism despre acest subiect! La început am scris poveşti adevărate, iar când fantezia mă bântuie ghici in ce directie se duce marea majoritate a cititorilor mei?

    Apreciază

    • Mulţumesc din suflet!

      Adriana, texte adevărate, în cazul meu, al tău, al lui, etc, nu înseamnă neaparat texte despre o zi la muncă. La ce oră am venit, ce am făcut, etc. Adevărat e şi un text despre ceva ce sufletul meu simte nevoia să „vorbească”. Atunci când nu ai o temă fixă, nu spui despre o problemă concretă, nu ridici o anumită problemă, e puţin incomod să fie cineva care caută corespondent. Am scris despre dor, de exemplu. Dacă vrei, hai să vorbim de dor, spune de al tău, spune de ce vrei tu. Dar dacă eu nu am spus cu subiect şi predicat, deci poate fi şi simplă ficţiune, nu insista să găseşti pe cineva. Sau, mai rău, să îl şi arăţi cu degetul.

      Aşa că da… ştiu răspunsul la întrebarea ta 😀

      Apreciază

  6. papagigli zice:

    Realitatea e ca fiecare citeste printr-o prisma proprie, atita timp cit scrierea lasa loc interpretarilor si n-as putea spune daca-i condamnabil sau nu. Asa ca, pe mine nu interpretarea ma dezgusta, ci mai mult interpelarea si agresivitatea verbala. Pe alea nu le inteleg, ba chiar le detest, desi, by the way, eu am ochii mov 😆

    Apreciază

  7. Drugwash zice:

    Există o vorbă de peste baltă care spune tot: „You can’t fix stupid”.
    No further comments. 🙄

    Apreciază

    • Aoleu! 😳 Eu nu pot fi aşa tranşantă, eu încerc să-i înţeleg 😀

      Apreciază

      • Drugwash zice:

        Mai bine învaţă să înjuri, e mai simplu şi direct. 😀

        Apreciază

        • Nu e cazul de injurii, Drugwash! Doamne, nu am cu nimeni nimic. Vorbeam de cazuri generale… pe cine să înjur? Nu-i păcat să învăţ şi să n-am pe cine? 😀

          Apreciază

          • Drugwash zice:

            Păi de cazuri generale vorbeam şi eu… de ăia zgîndăriţi de ideile încolţite datorită textelor citite (damn ‘Inception’! 🙂 ) Vecinele grijulii sau intrigate de relaţia cu vecinu’ de la cinci, nevestele de prea mult timp nevizitate de pijamale albastre ş.a.m.d. 🙄 O urare-două de mamă şi-ai scurtat dialogu’, zic, decît să iroseşti energie, nervi şi timp în încercarea futilă de-a explica metaforele. 😀

            (Mă poţi denumi simplu ‘Dragoş’ sau ţi-e teamă că te-ar întreba vecina „de unde-l cunoşti tu p’ăla, de-i zici pe nume?” 🙄 )

            Apreciază

            • Nu mi-e teamă de vecina dar mă gândesc că dacă omul semnează peste tot cu un pseudonim, poate s-ar supăra să îi zic eu pe nume. No, aşa-s eu. Oare tu mă „certai” că cer prea multe scuze dacă cred că am deranjat sau supărat? 🙄

              Bine, Dragoş, aşa rămâne! 😉

              Apreciază

            • Drugwash zice:

              Aşa să rămînă. Restul e… istorie. 🙂

              Poate într-o zi oi scrie de ce e cum e… dacă s-o milostivi dorinţa să revină la braţ cu inspiraţia. 😉

              Apreciază

  8. Și mie mi s-a întâmplat să fiu luată la întrebări că de ce-s așa tristă, că ce mi se întâmplă.. când de fapt era doar imaginația mea. Frumos ai abordat subiectul acesta !

    Apreciază

  9. Irina zice:

    Potecuta mea indragita, ma faci sa zambesc larg, calm si intelegator, fiindca eu deja mi-am „luat” portia de asa-zisa recunoastere. Cand, intamplator, unii colegi(colege, ca sa fiu si mai precisa) ai mei, au aflat ca eu mi-s cu Dorul de Doi m-au privit ca pe o ganganie ciudata. ” Tuuu? Bogger? Nu se poa’!” Apoi au sarit ca hienele sa ma citeasca. Nu au comentat virtual, dar au comentat babeste la cafele, intre alte subiecte ca genti, manichiuri, pantofi si alte farafastacuri. M-au poreclit mai apoi. Sonia Misterioasa. M-au barfit luni de zile pe indelete. Eu m-am amuzat si le-am ignorat rand pe rand. Acum ma bucur de atentia si admiratia colegilor de sex opus. Catele(le) mai latra, eu imi vad de ale mele in linistea ce ma caracterizeaza.
    Unii oameni au nevoie sa fie rai, atat de mult netrai e in existenta lor. Te pup cu drag.

    Apreciază

    • luciastroila zice:

      Cunosc sentimentul.
      Apropo, să ştii că mie chiar îmi place de mor cum scrii şi chiar mi-ai lipsit cât timp ai decis să taci. M-am bucurat ca un copil când ai revenit. 🙂

      Apreciază

    • E incomod momentul în care îţi rupi o bucăţică din suflet sau din imaginaţie, o aşezi frumos în căsuţa ta şi se tresesc câţiva care consideră că au dreptul de a o întoarce pe toate părţile şi a o toca mărunt, mărunt ca să te jude apoi prin prisma a ceea ce ai scris. Le place să ştie că ai avut muză şi se şi străduiesc să o identifice în persoane din jurul lor.
      Nici nu merită atenţie…
      Te îmbrăţişez, Irina!

      Apreciază

  10. psi zice:

    pe mine mă distrează de mor reacţiile de acest gen. m-am intersectat şi eu cu mirări… dar mi-e prea lene să recunosc că scriu literatură aşa că zâmbesc. şi tac.

    Apreciază

  11. luciastroila zice:

    Potecuţo, eu chiar am pe una care îmi disecă aşa toate textele, apoi scrie pe blogul personal ce părere execrabilă are despre mine şi cititorii mei care e scoliţi pe bani la privat şi e proşti cu acte în regulă că nu pot recunoaşte un text de valoare ca al ei, dar mă citescă pe mine :)))))))
    Una din fostele colege chiar s-a regăsit într-un text postat de mine despre un întâmplare din copilărie şi i s-a părut că parcă am jignită, că ea nu aşa cum am spus eu, ea altfel… Nici nu era vorba de ea în ecuaţie, dar să ştii că m-am simţit măgulită. Frate, nu e de ici de colo să te citească oameni la care nici nu te aşteptai!
    Există şi vor exista astfel de exemplare. Sunt limitate şi amuzante în limitele astea ale lor, dau culoare vieţii. Îţi dai seama ce ne-am plictisi pe aici fără ele?

    Apreciază

    • gheorgica zice:

      banuiesc ca toata lumea este perfecta pe wordpress.
      Prietenul la nevoie se cunoaste

      Apreciază

      • luciastroila zice:

        Nu e nimeni perfect niciunde, nici aici, nici în viaţa reală. Toţi avem calităţi si defecte cât încape. Ideea e că avem loc cu toţii şi în viaţa reală şi în şpaţiul ăsta virtual şi fără să ne legăm de ceea ce scriu ceilalţi sau de cititorii lor. Când mie nu-mi place cum scrie unul, nu-l mai citesc, simplu. Nu mă apuc să-i dau în cap şi nici să mă împăunez cu penele lui. Ce-aş câştiga mai mult denigrând pe altul?

        Apreciază

    • Adică e cineva care scrie pe blogul ei despre blogul tău? 🙄 Dumnezeule!!!
      Da, Lucia.. sunt momente în care oricine s-ar putea regăsi într-un text. Asta înseamnă, în mintea unora, că aşa şi e, că fix despre el sau ea e vorba. Da, e amuzant dacă uneori nu ar fi dincolo de orice putere de înţelegere.
      Lucia, draga mea… să ai o săptămână plină de bucurii!

      Apreciază

  12. july zice:

    Nu mai scriu despre dragoste ca m-a intrebat fiica-mea de cine sunt indragostita . :))) Asa ca injur politicienii, e la liber si toata lumea o face ! :)))

    Apreciază

  13. Eu le voi spune tuturor că a scris un aricel în locul meu! 🙂

    Apreciază

  14. Ana zice:

    Ei , Poteca draga , amu’ intelesesi privatizarea? 😉

    Apreciază

  15. rocsy neagu zice:

    Cât adevăr în articolul tău… Oamenii se grăbesc să tragă concluzii, înainte să asculte ce-are de zis cealaltă persoană. Mi s-a întâmplat și mie să fiu muștruluită de un bărbat (culmea), că prietenul meu are treabă cu nevastă-sa și eu îl acopăr. Ironia e tocmai că n-aveam prieten și omul n-a vrut sub nicio formă să înțeleagă că n-am pe cine-i da la telefon și va trebui să se mulțumească a-mi reproșa mie :))

    Apreciază

  16. Oana zice:

    E fabulos textul tau 🙂 Nu zic mai multe ca nu-mi mai creste cozonacul :))

    Apreciază

  17. distandi zice:

    Hahahahha! Ce-am rââââââs!!! Cunosc și eu cazuri de dudui din astea care-și dau cu părerea despre trăirile tale, că „înțeleg ele”. Râzi Potecuță, râzi și mai scrie rânduri din astea faine, că-s mulți care apreciază și compoziția artistică.

    Apreciază

  18. Acte Divort zice:

    Intelepciunea populara spune ca gura lumii nu o acopera nici pamantul !

    Apreciază

  19. GEGELUTZ zice:

    Vorba lui Petru, pe mine nu mă citește nimeni care să mă cunoască, nu mi-am făcut reclamă, că nu aveam la ce și, oricum, vroiam un spațiu doar al meu. Totuși, preventiv, ca să fiu sigură, nu folosesc figuri de stil, ca să nu aibă oamenii dubii. 😀 Să știi că m-am speriat tare de ce am citit aici, aș muri de rușine să mi se întâmple așa ceva! Doamne ferește!

    Apreciază

    • Gegelutz, da de ce rușine? Dacă nu făcuși nimic de ce să te rușinezi că cineva se regăsește în ceea ce ai scris? 😀

      Apreciază

      • GEGELUTZ zice:

        Situațiile astea absurde, în care știi că, orice argument logic ai aduce, nu ai obține nici un rezultat dorit, pe mine mă blochează, mă golesc de idei, mă tâmpesc de-a binelea. Cu un plus de agresiune verbală de mahala, deja cocktail-ul Molotov e gata. Sincer îți spun, eu nu știu să reacționez la așa ceva, cred că m-aș muta din bloc/oraș/țară, să uit de penibila întâmplare. Pe bune, ai atins un punct foarte real și dureros/rușinos al societății noastre. Uite, îi dau cu cafele, să-mi treacă. O zi ușoară și luminoasă!!!
        p.s. : Auzi, când mai scrii scenarii de astea de groază, bagă o atenționare , o bulină roșie, ceva, pentru ăi ca mine, mai nevricoși. 😀 Pa, tu!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s