Lumea mea e-ntr-o cutie fermecată

1Sunt momente în care locuiesc  într-o cutie fermecată, fără ferestre şi cu pereţi acoperiţi. Cutia mea are trei uşi. Una e obişnuită, prin ea se intră în cutie. Celelalte două sunt magice. Una lasă lumea să „intre” la mine cu toate ale ei. Frumoasă şi bună uneori, cu supărări, revolte, neajunsuri, alteori. Prin ultima uşiţă, cea mai mică, mă strecor eu în lume. Dar asta e mai pretenţioasă, îmi impune condiţii. Sunt momente în care trebuie să ies pe vârfuri, în şoaptă, să nu tulbur, să nu rănesc. Sunt însă şi clipe în care trebuie să ies zgomotos, să mişc din clopoţel ca să îmi anunţ venirea, să strig sau să vorbesc apăsat. Uşiţa asta e mai puţin prietenoasă cu mine.

Nu-i pasă deloc de ceea ce simt. Funcţionează doar pe baza unui cod secret pe care nu îl pot modifica. Indiferent de ceea ce ascunde sufletul meu, dacă ea vrea să râd, trebuie să râd. Altfel nu se deschide. Mă păcăleşte. Mă lasă să cred că am reuşit să ies dar ceea ce îi spun eu lumii, se întoarce la mine asemeni unui bumerang care loveşte cu brutalitate. Şi… trebuie să râd. Am fost avertizată să las povara sufletului cât mai departe dacă vreau să folosesc uşiţa aia. În caz contrar, se strică şi suport consecinţele. Ce era să fac? O las… O las în fiecare zi într-un cuier la ieşirea din cutie şi o recuperez la plecare, nu mă pot preface că o uit, strică peisajul, e inestetic decorul care o primeşte.
Câteodată, la intervale regulate, ies din cutia mea fără ferestre şi cu pereţi acoperiţi. Afară, în lumea reală, un zid desparte locul în care mă las mângâiată de soare, de strada pe care se aud paşii grăbiţi ai trecătorilor. Ei nu mă văd, eu îi aud. Mă bucur că nu mă pot vedea. Nici eu nu îi văd dar pot surprinde frânturi de conversaţie, fărâme de gând, bucăţele de viaţă. Nu spionez, nu aş face asta. Ei trec vorbind, netulburaţi, eu aud părticele şi desenez, în gând, portretul robot al zilei acelui trecător.
Atât cât trec pe lângă zidul suficient de înalt încât să nu se vadă nimic în stradă dar insufient de mare încât să acopere şi voci, oamenii lasă părţi din viaţa lor în părticica în care stau şi mă bucur de raze calde.
De dimineaţă, de pildă, un domn spunea „nu, nu, mai bine în seara asta. Copilul poate dormi în spate. Mergem încet şi prindem o zi în plus de plajă”. Nu am nevoie de mai mult să ştiu că pe lângă mulţi alţii, trecătorul matinal va pleca spre mare cu un copil dormind pe bancheta din spate.
Mai târziu, am auzit o voce feminină, caldă, spunând „mami, ţi-am spus să nu îţi fie frică. Dacă le laşi să îşi vadă de treabă, nu te înţeapă, e exact ca şi cu oamenii”. Apoi, o voce de copil „păi da dar m-am speriat”. Eii, ce lecţie de viaţă o fi primit acel copil? Ce i-o fi explicat mama lui după ce au trecut de zidul care îmi permite să aud? O fi întrebat copilul cum e cu oamenii? Cum ilustrezi unui copil înţepătura oamenilor?
Ieri, o tânără cu voce plânsă a spus „da, da, astea sunt poveşti. Speranţa e cea mai mare t..fă”. Off… Oare ce a făcut-o să spună asta? Ce dezamăgire ascundea sufletul ei? Va trece mult până când viaţa o va face să spună că s-a înşelat? Va mai avea de aşteptat până la momentul în care se va agăţa, din nou, de speranţă?
Cu aceste întrebări am intrat în cutiuţa mea fermecată. Uşiţa spre lume mă aştepta, trebuia să o deschid. M-am gândit la lumea de dincolo de ea. Oare câţi dintre cei de acolo au lăsat speranţa deoparte? Câţi sunt, asemeni tinerei trecătoare, cuprinşi de dezamăgiri, deziluzii, neputinţe? Au pe cineva lângă ei? Au nevoie de un gând bun? Am zâmbit amar şi am căutat un refren cu care să intru prin uşiţă. L-am agăţat de încheietura mâinii stângi, am scos încet capul şi am şoptit. Am lăsat apoi refrenul să alunge urmele de renunţare…
Sunt potecuţa. Şi dintr-o cutie fermecată, fără ferestre şi cu pereţi acoperiţi, trimit un gând la masa celor care cred că-s singuri

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

39 de răspunsuri la Lumea mea e-ntr-o cutie fermecată

  1. Am prins gândul tău din zbor și, în acordul lin al melodiei oferite de tine, îl răsucesc pe toate fețele. Oricum, izolat în cutiuța mea, n-am altceva mai bun de făcut decât să-mi fac impresii despre orice.

    Apreciază

  2. Ooo, e piesa mea preferatăăă!
    Ce cuvinte harnice ai găsit!
    Pupici cu sclipici în căsuța potecuței!

    Apreciază

  3. Mugur zice:

    Uși către suflet ai găsit, uși deschise de fiecare dintre noi, spre sufletele noastre cele încălzite de amintiri și nostalgii! Și ne-ai trimis și melodia aceasta care deschide orice ușă!

    Apreciază

  4. geladumi zice:

    Cu melodia asta ai deschis toate cararile sufletului meu, Potecuta draga!
    De multe ori ma gandesc si eu la masa celor care cred ca-s singuri…
    Di de multe ori le fac surprize celor din categoria sus-mentionata si sfarsesc prin a lua masa impreuna cu ei…E multa poveste si cu talc, dar eu ma bucur ca am un rol in toata povestea asta pe care tu ai tesut-o frumos, tare frumos…Gand bun catre tine si catre toti aceia care as vrea sa nu mai fie singuri…

    Apreciază

    • E parte din realitatea mea… dincolo de poveste.
      Mă bucur mult că am pătruns în sufletul tău frumos cu melodia asta!
      Bucurii multe, multe, să-i poţi bucura în continuare şi pe cei care au nevoie!

      Apreciază

  5. Pentru câteva momente, parcă nu mă mai simt chiar atât de singură.

    Apreciază

  6. july zice:

    Mie imi place cutiuta mea . Are…di tate ! :)))

    Apreciază

  7. papagigli zice:

    Vaz c-o dam in filosofeala! Asta nu-i rau, doar ca la un asemenea subiect si un asemenea post, se cade un asemenea comentariu 😆 Vreau sa spun un comentariu detaliat, nu doar „foaie verde zgirci, sufar de osteoporosis”. In primul rind pentru ca nu sufar de boala respectiva si in al doilea rind, „cutiuta” chiar merita analizata in relatia cu alte presupuse „cutiute”. Asa ca am sa incerc si eu un post care se va dori un comentariu facut acestuia 😉

    Apreciază

  8. GEGELUTZ zice:

    Săru’mânuța! Mi-am luat și eu o felie de muzică glazurată cu suflet iubitor de Potecuță și mă înfrupt cu plăcere și poftă din ea, la măsuța mea solitară. Yammy, bun-bun! 🙂

    Apreciază

  9. Aliosa zice:


    Multumesc pentru vizita ! 🙂
    Aliosa.

    Apreciază

  10. Oana zice:

    Primit gândul potecuței…acu îl rumeg pe-ndelete 🙂
    Mă bucur să te pot reciti!

    Apreciază

  11. Oh…ce articol, ce articol!!! Ce trăiri…Fără cuvinte!

    Apreciază

  12. distandi zice:

    Dar oare tăcerea trecătorilor ce ascunde?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s