Ce spui, doctore, mai e vreo şansă? Ştiu, nu e uşor să îţi priveşti pacientul în ochi şi să te declari neputincios. Dar fă un efort, e tot ce îţi mai cer. Lasă orgoliul şi ridică privirea! Lasă ruşinea şi vorbeşte cu mine! Lasă, doctore, lumea… te va judeca oricum. Pentru lume, orice vei spune, tot în afara regulilor te vei situa. Ce sunt toate aceste reguli, doctore? Ce legi nescrise te împiedică să ieşi din umbra tratatelor în care te afunzi? Ce spun textele alea, doctore? Despre mine îţi spun? Cum se numeşte boala mea? Există leac?
Doctore…. ai jurat! Îţi aminteşti? Nu poţi minţi, au apărut simptomele. Le văd, le inspir, le îndulcesc cu picături de miere dar tot amare sunt. Şi le simt… mai ales le simt! Aşa că nu te poţi preface că nu e nimic. Nu îmi poţi prescrie antibiotic pentru că ştim amândoi adevărul. Luate la şase ore şi nu pe stomacul gol, pastilele alea nu fac decât să îmi confirme un lucru de care suntem amândoi conştienţi. Hai, doctore, curaj! Spune diagnosticul. Rosteşte-l tare şi clar, silabiseşte-l, şoptește-l, fă cum vrei dar spune-l. Sau, mai bine, închide ochii, desenează un gând cu mine şi dă-i nume de boală rară. Apoi, ca şi cum ai vrea să scapi de el, dă-i aripi şi suflă simţiri de neîndoilală peste penele-i firave. Agăţat de un suspin şi suspendat între tăceri, va atinge uşor rama sufletului meu şi voi citi printre rânduri.
Învaţă, doctore, să urci pe ziduri, prinde-te de margini şi aruncă pietricele, aşa cum fac copiii. Apoi ascultă… Dacă nu se aude nimic, înseamnă că nu a atins pământul. Sau a căzut pe covor moale de ne-ndepărtare. Nici gândul tău, ajuns la mine-n prag, nu a făcut zgomot. E prea de necuprins sau prea nepietrificat sufletul care l-a adăpostit? De la tine cum se vede?
Ieşi, doctore, din lumea ta şi spune-mi … tu cum te tratezi? Cum te salvezi?
Pansezi răni, vindeci boli, dai şanse dar despre asta nu ai învăţat sau nu vrei să spui că nu se mai tratează cu nimic? Există mai multe faze sau e una singură, cea letală? Se lucrează, în secret, la un antidot? Unde e laboratorul ăla, doctore?
Doctore, uite cum stă treaba. Hai, ia-ţi mâna de sub bărbie, lasă ochelarii jos şi priveşte-mă atent. Te-ai întrebat vreodată dacă se moare din asta? Eu ştiu sigur că te-ai întrebat şi tot tu ţi-ai răspuns. Ai spus că da, se poate muri din asta. Că ai simţit şi ai înţeles că se poate. Şi că bătrânii o spun…
Nu, doctore, nu ai înţeles! Nu se moare. Şi ăsta e cel mai crunt. Că nu se poate muri…
O duci aşa… prin anotimpuri, printre trecători, prin nopţi de unul singur şi zile care gonesc fără sens. Nu erupe, muşcă pe dinăuntru. Nu arde la suprafaţă, mistuie în interior.
Pic cu pic, până la final….
Cred ca se poate muri si dintr-o banala raceala daca o lasi sa te ,,cuprinda” . Neata buna, Potecilor de dor !
ApreciazăApreciază
Doamne fereşte!
Neaţa bună!! Şi zi frumoasă! 😉
ApreciazăApreciază
Salutare , Poteca draga! Da’ ce ti-o facut doftoru’ ?
Nici un doctor nu e Dumnezeu…fac si ei ce pot , mai mult sau mai putin… 😀
Da’ io zic ca te faci bine… 😀
Nah , un tzoc de la mine , sa treaca buba! 😉
ApreciazăApreciază
Nu face doftoru’ nimic potecuţei. Nimeni nu se atinge de potecuţă că fac urât, o apăr cu toati puterili 😀
Te pup şi eu! Să ai zi faină!
ApreciazăApreciază
Imi amintesc de doctorul acela care, probabil vazandu-ma atat de disperat dupa un diagnostic, care de altfel nu te face bine, mi-a spus numele acestuia, s-a lasat pe birou si mi-a spus: vei avea asta dar nu vei muri din asta. Tatal meu a murit cu asta, dar nu de la ea. Si, cum nebuna se instaleaza in tinerete, ce alta incurajare ii poti oferi unui tanar decat speranta ca va ajunge intr-o zi sa certifice ca nu se moare din asta?!
ApreciazăApreciază
Spunea cineva că singura şansă să scapi de efectele negative ale bătrâneţii, e să mori de tânăr 😀 Doamne fereşte, spun!
Cred că şi în cazul ăsta… singura şansă să nu te „infectezi”, e să nu simţi. Şi parcă nici aşa nu-i bine.
ApreciazăApreciază
Prea tarziu, ca vezi tu, deja boala s-a instalat. Si totusi, cred eu, cand ai un dagnostic frumos, ai o alta perspectiva. Unele „afectiuni” nu sunt chiar atat de boli cat par a fi ele…
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Cred că există boli de care nu ne poate scapa nici un doctor din lumea asta, iar cea mai grea boală de genul ăsta este „dragostea”! Ne fură somnul, ne fură din bătăile inimii, ne face să ne pierdem mințile uneori, dar nu am auzit de doctorul acela care să ne poată vindeca!
Să ai o zi ferice și plină de lumină si zâmbete!
ApreciazăApreciază
Doctor de suflete… nu, nu există. Ce să vindece? 😉
O zi frumoasă şi liniştită, Mugur!
ApreciazăApreciază
Sunt dureri pe care fiecare dintre noi le ducem, doctorul degeaba ar si spune ceva, tot n-ar nimeri-o! Asa ca… Sa fii sanatoasa, sa te bucuri cand ti-e bine si sa plangi cand iti e prea plin! Cred ca sunt cele mai bune remedii nemedicamentoase!
Zile frumoase!
ApreciazăApreciază
Ar fi totuşi o ramură interesantă a medicinei.
Deh… sunt cazuri în care doctorii sunt mai bolnavi decât pacienţii….
ApreciazăApreciază
Da’ cum se numește boala asta? Să nu-mi spui că te-ai îndrăgostit și apelezi da doftori! 😯
ApreciazăApreciază
ar putea sa fie iubire, pana la ultimul paragraf… Potecuta se joaca cu mintile noastre, ca de obicei. 🙂
ApreciazăApreciază
Ar putea să fie orice dacă ne gândim bine… 😉
Aşa fac eu? 🙄 Nţ, nu recunosc! 😀
ApreciazăApreciază
chiar că e cea mai grea boală…
ApreciazăApreciază
Ehh, ce ştim noi…?
Nu? 😉
ApreciazăApreciază
Da 😉
Apropo, ieri am pus articolul acela, l-ai văzut?
ApreciazăApreciază
Sunt la tine acum 😀
ApreciazăApreciază
sa-mi spui daca apare articolul ca au fost ceva probleme si a trebuit sa il pun din nou
ApreciazăApreciază
A apărut acum. Am fost şi mai devreme la tine dar era doar ăla în care vorbeai tu despre cărţi. Acum era 😉
ApreciazăApreciază
Ce bine! au fost niste probleme dar acum s-a remediat!
ApreciazăApreciază
Dacă ar exista medicamente pentru tristețe și analgezice pentru durerile sufletești n-ar mai suferi nimeni. Poate inventez eu un tratament minune 😀
ApreciazăApreciază
Aşa, rocsy! Dă lovitura! Eu te susţin, fac galerie 😀 😀
ApreciazăApreciază
Merci 😀 E bun atunci
ApreciazăApreciază
Cind am vazut ca te conversezi cu un dottore, am crezut ca te referi la Ponta 😆
Cumva, nu stiu cum, mi-ai adus aminte de „Sa mori ranit din dragoste de viata” a lui Mora 😉
Interesanta tema si mult mai interesanta abordarea.
ApreciazăApreciază
Asta cred ca s-ar potrivi postului
ApreciazăApreciază
Mulţumesc tare mult!
Oooohh, frumoasă melodie….!
ApreciazăApreciază
Toate bolile acute au sufixul -ită.
Seamănă cu adjectivele fericită, iubită, îndrăgostită! Toate antibioticele potrivite în acest caz, au sufixele -ină: iubirilină, fericilină, îndrăgostilină! Pe alese, scumpo! 🙂
ApreciazăApreciază
Irezistibilă oferta! 😉
ApreciazăApreciază
Nu mi-a reușit comentariul. Îl gândisem bine, dar l-am scris prost!
🙂
ApreciazăApreciază
E savuros, cum să fie scris prost?
ApreciazăApreciază
Mă refer la faptul că toate substantivele care denumesc bolile inflamatorii sunt recunoscute după sufixul -ită: stomatită, apendicită etc.
Adjectivele scrise mine mai sus sunt omofone și omografe cu substantivele (o) iubită,(o) îndrăgostită, (o) fericită, derivate prin sufixe omofone și omografe…
Da, mă simt iubită de parcă aș avea apendicită! 🙂
Substantivele: iubirea, fericirea, îndrăgostirea au sufixul -re, fiindcă provin din vechile infinitive lungi, deci din forme verbale. Așadar, vei fi bine, scumpo, verbul duce lumea inainte.
Ți-am zis că ideea era bună, dar am pierdut-o că m-am luat cu treaba pe aici! 🙂
ApreciazăApreciază
…………….
ApreciazăApreciază
Pot completa eu punctele?
ApreciazăApreciază
Iar eu spun ca se moare… O inima vesela e mai sanatoasa, vede grijile intr-o alta lumina, parca nu le mai baga de seama, traieste mai mult, iar o inima care nu e fericita, e mistuita zi cu zi de acel foc interior, se imbolnaveste si se stinge incet. Uneori speranta e cea care o mai tine in viata. Pana cand speranta ramane, traieste, cand speranta a murit, moare si ea.
ApreciazăApreciază
Da, dar în astfel de cazuri, de „boli”, speranţa e mai vie ca niciodată. Că… numai pe ea o mai ai. Şi atunci e bine, nu? 😉
ApreciazăApreciază
Da 😉
ApreciazăApreciază